Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru a XXXI-a Zi Mondială a Bolnavului 2022

„Îngrijește-te de el.”
Compasiunea ca exercițiu sinodal de vindecare

Iubiți frați și surori,

Boala face parte din experiența noastră umană. Dar ea poate să devină inumană dacă este trăită în izolare și în abandonare, dacă nu este însoțită de îngrijire și de compasiune. Când se merge împreună, este normal ca vreunul să se simtă rău, să trebuiască să se oprească din cauza oboselii sau a vreunui accident de parcurs. Acolo, în acele momente, se vede cum mergem: dacă este cu adevărat un drum împreună sau dacă ne aflăm pe același drum, dar fiecare pe cont propriu, văzându-și de propriile interese și lăsând ca ceilalți „să se descurce”. De aceea, în această a XXXI-a Zi Mondială a Bolnavului, în plin parcurs sinodal, vă invit să reflectăm asupra faptului că tocmai prin experiența fragilității și a bolii putem învăța să mergem împreună după stilul lui Dumnezeu, care este apropiere, compasiune și duioșie.

În cartea profetului Ezechiel, într-un mare oracol care constituie unul dintre punctele culminante ale întregii Revelații, Domnul vorbește astfel: „Eu voi păstori turma mea și eu le voi face să se odihnească – oracolul Domnului Dumnezeu. Pe cea pierdută o voi căuta, pe cea rătăcită o voi aduce înapoi, pe cea rănită o voi bandaja, pe cea slăbită o voi întări […]. Le voi păstori cu judecată” (34,15-16). Experiența rătăcirii, a bolii și a slăbiciunii fac parte în mod natural din drumul nostru: nu ne exclud din poporul lui Dumnezeu, dimpotrivă, ne duc în centrul atenției Domnului, care este Tată și nu vrea să se piardă pe drum nici măcar unul dintre fiii săi. Așadar, este vorba de a învăța de la el, pentru a fi cu adevărat o comunitate care merge împreună, capabilă să nu se lase contagiată de cultura rebutului.

Enciclica Fratelli tutti, așa cum știți, propune o lectură actualizată a parabolei bunului samaritean. Am ales-o ca fundament, ca punct de cotitură, pentru a putea ieși din „umbrele unei lumi închise” și „a gândi și a genera o lume deschisă” (cf. nr. 56). De fapt, există o conexiune profundă între această parabolă a lui Isus și multele moduri în care astăzi fraternitatea este negată. Îndeosebi, faptul că persoana agresată și tâlhărită este abandonată de-a lungul străzii, reprezintă condiția în care sunt lăsați prea mulți frați și surori ai noștri în momentul în care au mai multă nevoie de ajutor. A distinge care asalturi la adresa vieții și a demnității sale provin din cauze naturale și care sunt provocate în schimb de nedreptăți și violențe nu este ușor. În realitate, nivelul inegalităților și prevalarea intereselor câtorva au incidență de acum asupra oricărui ambient uman în așa fel încât este dificil a considera „naturală” orice experiență. Fiecare suferință se realizează într-o „cultură” și între contradicțiile sale.

Însă ceea ce contează aici este a recunoaște condiția de singurătate, de abandonare. Este vorba de o atrocitate care poate să fie depășită înainte de orice altă nedreptate, pentru că – așa cum relatează parabola – pentru a o elimina este suficientă o clipă de atenție, mișcarea interioară a compasiunii. Doi trecători, considerați religioși, îl văd pe cel rănit și nu se opresc. În schimb, al treilea, un samaritean, unul care este obiect de dispreț, este mișcat de compasiune și se îngrijește de acel străin de-a lungul drumului, tratându-l ca frate. Făcând astfel, fără măcar să se gândească, el schimbă lucrurile, generează o lume mai fraternă.

Fraților, surorilor, nu suntem niciodată pregătiți pentru boală. Și adesea nici pentru a admite înaintarea în vârstă. Ne temem de vulnerabilitate și cultura prevalentă a pieței ne determină s-o negăm. Pentru fragilitate nu există spațiu. Și astfel răul, atunci când năvălește și ne asaltează, ne lasă la pământ leșinați. Atunci se poate întâmpla ca alții să ne abandoneze sau să ni se pară nouă că trebuie să-i abandonăm, pentru a nu ne simți o povară față de ei. Astfel începe singurătatea și ne otrăvește simțul amar al unei nedreptăți prin care pare să se închidă și cerul. De fapt, trudim să rămânem în pace cu Dumnezeu, când se ruinează raportul cu ceilalți și cu noi înșine. Iată pentru ce este așa de important, și în privința bolii, ca Biserica întreagă să se măsoare cu exemplul evanghelic al bunului samaritean, pentru a deveni un valabil „spital de campanie”: de fapt, misiunea sa, îndeosebi în circumstanțele istorice prin care trecem, se exprimă în exercitarea îngrijirii. Toți suntem fragili și vulnerabili; toți avem nevoie de acea atenție compătimitoare care știe să se oprească, să se apropie, să îngrijească și să ridice. Condiția celor bolnavi este, așadar, un apel care întrerupe indiferența și frânează pasul celui care înaintează ca și cum n-ar avea surori și frați.

De fapt, Ziua Mondială a Bolnavului nu invită numai la rugăciune și la apropiere față de cei suferinzi; ea, în același timp, tinde să sensibilizeze poporul lui Dumnezeu, instituțiile sanitare și societatea civilă la un nou mod de a înainta împreună. Profeția lui Ezechiel, citată la început, conține o judecată foarte dură cu privire la prioritățile celor care exercită asupra poporului o putere economică, culturală și de conducere: „Voi mâncați grăsimea, vă îmbrăcați cu lâna și o înjunghiați pe cea grasă, dar nu păstoriți turma. Pe cele slabe nu le întăriți, pe cea bolnavă nu o vindecați, pe cea rănită nu o bandajați, pe cea rătăcită nu o aduceți înapoi, pe cea pierdută nu o căutați, ci le stăpâniți cu forță și cu brutalitate” (34,3-4). Cuvântul lui Dumnezeu este mereu iluminant și contemporan. Nu numai în denunțare, ci și în propunere. De fapt, concluzia parabolei bunului samaritean ne sugerează cum exercitarea fraternității, începută de la o întâlnire față către față, se poate lărgi la o îngrijire organizată. Hanul, hangiul, banii, promisiunea de a fi informați reciproc (cf. Lc 10,34-35): toate acestea ne fac să ne gândim la slujirea preoților, la munca lucrătorilor sanitari și sociali, la angajarea rudelor și a voluntarilor grație cărora în fiecare zi, în orice parte din lume, binele se opune răului.

Anii pandemiei au mărit simțul nostru de recunoștință față de cel care lucrează în fiecare zi pentru sănătate și cercetare. Dar dintr-o astfel de mare tragedie colectivă nu este suficient să ieșim cinstind eroii. COVID-19 a pus la grea încercare această mare rețea de competențe și de solidaritate și a arătat limitele structurale ale sistemelor de asistență socială existente. De aceea este nevoie ca recunoștinței să-i corespundă căutarea în mod activ, în fiecare țară, a strategiilor și a resurselor pentru ca fiecărei ființe umane să-i fie garantat accesul la îngrijiri și dreptul fundamental la sănătate.

„Îngrijește-te de el” (Lc 10,35) este recomandarea samariteanului adresată hangiului. Isus o relansează fiecăruia dintre noi și la sfârșit ne îndeamnă: „Mergi și fă și tu la fel”. Așa cum am subliniat în Fratelli tutti: „Parabola ne arată cu ce inițiative se poate reface o comunitate pornind de la bărbați și femei care își însușesc fragilitatea altora, care nu lasă să se edifice o societate de excludere, ci devin aproapele și îl ridică și îl reabilitează pe omul căzut, pentru ca bunul să fie comun” (nr. 67). De fapt, „am fost făcuți pentru plinătatea la care se ajunge numai în iubire. A trăi indiferenți în fața durerii nu este o alegere posibilă” (nr. 68).

Și la 11 februarie 2023, privim la Sanctuarul de la Lourdes ca la o profeție, o lecție încredințată Bisericii în inima modernității. Nu este valabil numai ceea ce funcționează și nu contează numai cine produce. Persoanele bolnave sunt în centrul poporului lui Dumnezeu, care înaintează împreună cu ele ca profeție a unei omeniri în care fiecare este prețios și nimeni nu este de aruncat.

Mijlocirii Mariei, Tămăduitoarea bolnavilor, încredințez pe fiecare dintre voi, care sunteți bolnavi; pe voi care vă îngrijiți de ei în familie, cu munca, cercetarea și voluntariatul; și pe voi care vă angajați să țeseți legături personale, ecleziale și civile de fraternitate. Trimit tuturor din inimă binecuvântarea mea apostolică.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 10.01.2023
Publicarea pe acest sit: 11.01.2023
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.