Discursul Papei la Organizaţia Naţiunilor Unite

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite New York, 18 aprilie 2008 Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, La începutul discursului meu la această adunare, înainte de toate doresc să vă exprim dumneavoastră, domnule preşedinte, recunoştinţa mea sinceră pentru distinsele cuvinte adresate mie. Acelaşi sentiment se…

Citiţi

Discursul Papei la Sanctuarul Naţional din Washington

Discursul Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea la Sanctuarul Naţional al Neprihănitei Zămisliri Washington, miercuri, 16 aprilie 2008 Veneraţi Fraţi întru episcopat, Este o mare bucurie pentru mine să vă salut astăzi, la începutul vizitei mele în această ţară, şi mulţumesc Cardinalului George pentru frumoasele cuvinte adresate în numele vostru.…

Citiţi

Mesajul prelaţilor americani către preoţi

Mesajul prelaţilor americani către preoţii din Statele Unite ale Americii Noi, Cardinalii Statelor Unite şi Preşedenţia Conferinţei Naţionale a Episcopilor Catolici, reuniţi împreună cu fraţii noştri Cardinali din Curia Romană în jurul Succesorului lui Petru, dorim să vă adresăm un cuvânt special vouă, fraţilor noştri întru preoţie, care vă dedicaţi…

Citiţi

Întâlnirea prelaţilor americani cu Papa (comunicatul final)

Comunicatul final al întâlnirii Cardinalilor şi Episcopilor americani cu Sfântul Părinte şi cu reprezentanţii Curiei Romane 23-24 aprilie 2002, Vatican Comunicatul final În perioada 23-24 aprilie 2002 s-a desfăşurat la Vatican o întâlnire extraordinară între Cardinalii din Statele Unite şi conducerea Conferinţei Episcopale Americane pe de o parte, şi capii…

Citiţi