Discursul Papei la vizita la Sanctuarul Mater misericordiae

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la vizita la sanctuarul Mater misericordiae
Vilnius, 22 septembrie 2018

Iubiți frați și surori!

Suntem în fața „Porții Aurorei”, ceea ce rămâne din zidurile acestui oraș care foloseau pentru apărarea de orice pericol și provocare și pe care în 1799 armata invadatoare a distrus total, lăsând numai această poartă: deja atunci era situată aici imaginea „Fecioarei Milostivirii”, Sfânta Născătoare de Dumnezeu care este dispusă mereu să ne ajute, să vină în ajutorul nostru.

Deja din acele zile, ea voia să ne învețe că ne putem proteja fără a ataca, e posibil să fim prudenți fără nevoia nesănătoasă de a nu avea încredere în nimeni. Această Mamă, fără Prunc, toată aurită, este Mama tuturor; în fiecare dintre cei care vin până aici, ea vede ceea ce de atâtea ori nici măcar noi înșine nu reușim să percepem: fața Fiului său Isus imprimată în inima noastră.

Și din moment ce imaginea lui Isus este pusă ca un sigiliu în fiecare inimă umană, fiecare bărbat și fiecare femeie ne oferă posibilitatea de a ne întâlni cu Dumnezeu. Când ne închidem în noi înșine din frică de alții, când construim ziduri și baricade, ajungem să ne privăm de Vestea Bună a lui Isus care conduce istoria și viața celorlalți. Am construit prea multe fortărețe în trecutul nostru, dar astăzi simțim nevoia de a ne privi în față și a ne recunoaște ca frați, de a merge împreună descoperind și experimentând cu bucurie și pace valoarea fraternității (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 87). În fiecare zi în acest loc o vizitează pe Mama Milostivirii o mulțime de persoane care provin din atâtea țări: lituanieni, polonezi, bieloruși și ruși; catolici și ortodocși. Astăzi face posibil acest lucru facilitatea comunicațiilor, libertatea de circulație între țările noastre. Cât de frumos ar fi dacă la această facilitate de mișcare dintr-un loc în altul s-ar adăuga și facilitatea de a stabili puncte de întâlnire și solidaritate între toți, de a face să circule darurile pe care le-am primit gratuit, de a ieși din noi înșine și de a ne dărui altora, primind la rândul nostru prezența și diversitatea altora ca un dar și o bogăție în viața noastră.

Uneori se pare că a ne deschide lumii ne proiectează în spații de competiție, unde „omul este lup pentru om” și unde este loc numai pentru conflictul care ne dezbină, pentru tensiunile care ne consumă, pentru ura și dușmănia care nu ne duc nicăieri (cf. Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 71-72).

Mama Milostivirii, care orice bună mamă, încearcă să reunească familia și ne spune la ureche: „caută-l pe fratele tău”. Astfel ne deschide poarta spre zori noi, spre o auroră nouă. Ne duce până în prag, ca la poarta bogatului nemilos din Evanghelie (cf. Lc 16,19-31). Astăzi ne așteaptă copii și familii cu rănile sângerânde; nu sunt cele ale lui Lazăr din parabolă, sunt cele ale lui Isus; sunt reale, concrete și, din durerea lor și din întunericul lor, strigă pentru ca noi să le ducem lumina vindecătoare a carității. Deoarece caritatea este cheia care ne deschide poarta cerului.

Iubiți frați! Fie ca, trecând acest prag, să putem experimenta forța care purifică modul nostru de a ne raporta la alții și Mama să ne dea să privim limitele și defectele lor cu milostivire și umilință, fără a ne crede superiori nimănui (cf. Fil 2,3). Fie ca, în contemplarea misterelor Rozariului, să-i cerem să fim o comunitate care știe să-l vestească pe Isus Cristos, speranța noastră, cu scopul de a construi o patrie capabilă de a-i primi pe toți, de a primi de la Fecioara Mamă darurile dialogului și răbdării, apropierii și primirii care iubește, iartă și nu condamnă (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 165); o patrie care alege să construiască punți și nu ziduri, care preferă milostivirea și nu judecata. Fie ca Maria să fie mereu Poarta Aurorei pentru tot acest ținut binecuvântat!

Lăsându-ne conduși de ea, să ne rugăm acum un mister din Rozariu, contemplând al treilea mister de bucurie.