Discursul Papei la întâlnirea cu tinerii lituanieni

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu tinerii lituanieni
Piața din fața Catedralei din Vilnius

sâmbătă, 22 septembrie 2018

Bună seara vouă tuturor!

Mulțumesc, Monica și Jonas, pentru mărturia voastră! Am primit-o ca un prieten, ca și cum am fi așezați împreună, în vreun bar, ca să ne povestim lucrurile din viață, luând o bere sau o gira, după ce am fost la „Jaunimo treatras”.

întâlnirea cu tinerii

Însă viața voastră nu este o operă de teatru, este reală, concretă, ca aceea a fiecăruia dintre noi care suntem aici, în această frumoasă piață situată între aceste două fluvii. Și cine știe dacă toate acestea ne folosesc pentru a reciti istoriile voastre și a descoperi în ele trecerea lui Dumnezeu… Pentru că Dumnezeu trece mereu în viața noastră. Trece mereu. Și un mare filozof spunea: „Îmi este frică atunci când trece Dumnezeu! Frică să nu-mi dau seama de asta!”.

Ca această catedrală, voi ați experimentat situații care vă făceau să vă prăbușiți, incendii din care părea că nu vă veți putea reveni. De mai multe ori acest templu a fost devorat de flăcări, s-a prăbușit, și totuși au existat mereu din aceia care au decis să-l zidească din nou, care nu s-au lăsat învinși de dificultăți, nu au lăsat să le cadă brațele. Există un cântec alpin frumos care spune așa: „În arta de a urca, secretul nu se află în a nu cădea, ci în a nu rămâne căzut”. A reîncepe din nou mereu, și astfel a urca. Precum această catedrală. Și libertatea patriei voastre este construită pe cei care nu s-au lăsat dărâmați de teroare și de nenorocire. Viața, condiția și moartea tatălui tău, Monica; boala ta, Jonas, ar fi putut să vă devasteze… Și totuși sunteți aici, să împărtășiți experiența voastră cu o privire de credință, făcându-ne să descoperim că Dumnezeu v-a dat harul de a suporta, pentru a vă ridica din nou, pentru a continua să mergeți în viață.

Și eu mă întreb: cum s-a revărsat în voi acest har al lui Dumnezeu? Nu din aer, nu în mod magic, nu există baghetă magică pentru viață. Asta s-a întâmplat prin persoane care au intersectat viața voastră, oameni buni care v-au hrănit cu experiența lor de credință. Mereu există oameni, în viață, care ne dau întind o mână pentru a ne ajuta să ne ridicăm. Monica, bunica ta și mama ta, parohia încredințată franciscanilor, au fost pentru tine ca o confluență a acestor două fluvii: așa cum Vilnia se unește cu Neris, tu te-ai agregat, te-ai lăsat condusă de acest curent de har. Pentru că Domnul ne mântuiește făcându-ne parte dintr-un popor. Domnul ne mântuiește făcându-ne parte dintr-un popor. Ne inserează într-un popor și identitatea noastră, la sfârșit, va fi apartenența la un popor. Nimeni nu poate să spună: „eu mă mântuiesc singur”, suntem cu toții interconectați, suntem cu toții „în rețea”. Dumnezeu a voit să intre în această dinamică de relații și ne atrage la El în comunitate, dând vieții noastre un sens deplin de identitate și de apartenență (cf. Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 6). Și tu, Jonas, ai găsit în alții, în soția ta și în promisiunea făcută în ziua căsătoriei motivul pentru a merge înainte, pentru a lupta, pentru a trăi. Nu permiteți ca lumea să vă facă să credeți că este mai bine a merge singuri. Singuri nu ajungem niciodată. Da, vei putea ajunge să ai un succes în viață, dar fără iubire, fără colegi, fără apartenență la un popor, fără acea experiență atât de frumoasă care este a risca împreună. Nu se poate merge singuri. Nu cedați ispitei de a vă concentra pe voi înșivă, privindu-vă burta, ispitei de a deveni egoiști sau superficiali în fața durerii, a dificultăților sau a succesului trecător. Să afirmăm încă o dată că „ceea ce i se întâmplă celuilalt, mi se întâmplă mie”, să mergem împotriva curentului față de acest individualism care izolează, care ne face să devenim egocentrici, care ne face să devenim vanitoși, preocupați numai de imagine și de propria bunăstare. Preocupați de imagine, de cum să apărem. Este urâtă viața în fața oglinzii, este urâtă. În schimb este frumoasă viața cu alții, în familie, cu prietenii, cu lupta poporului meu… Astfel viața este frumoasă!

Suntem creștini și vrem să mizăm pe sfințenie. Mizați pe sfințenie pornind de la întâlnirea și de la comuniunea cu ceilalți, atenți la necesitățile lor (cf. ibid., 146). Adevărata noastră identitate presupune apartenența la un popor. Nu există identități „de laborator”, nu există, nici identități „distilate”, identități „pursânge”: acestea nu există. Există identitatea lui a merge împreună, a lupta împreună, a iubi împreună. Există identitatea lui a aparține unei familii, unui popor. Există identitatea care îți dă iubirea, duioșia, a te preocupa pentru ceilalți… Există identitatea care îți dă forța pentru a lupta și în același timp duioșia pentru a mângâia. Fiecare dintre noi cunoaște frumusețea precum și oboseala – este frumos ca tinerii să obosească, este semn că lucrează – și de multe ori durerea de a aparține unui popor, voi cunoașteți asta. Aici este înrădăcinată identitatea noastră, nu suntem persoane fără rădăcini. Nu suntem persoane fără rădăcini!

Amândoi ați amintit și prezența în cor, rugăciunea în familie, Liturghia, cateheza și ajutorul dat celor mai nevoiași; sunt arme puternice pe care Domnul ni le dă. Rugăciunea și cântarea, pentru a nu ne închide în imanența din această lume: năzuind spre Dumnezeu ați ieșit din voi înșiși și ați putut contempla cu ochii lui Dumnezeu ceea ce se întâmpla în inima voastră (cf. ibid., 147); practicând muzica vă deschideți la ascultare și la interioritate, vă lăsați în acest mod loviți în sensibilitate și acest lucru este întotdeauna o bună oportunitate pentru discernământ (cf. Sinodul dedicat tinerilor, Instrumentum laboris, 162). Desigur, rugăciunea poate să fie o experiență de „luptă spirituală”, dar acolo învățăm noi să-l ascultăm pe Duhul Sfânt, să discernem semnele timpurilor și să recuperăm forțele pentru a continua să vestim astăzi Evanghelia. În ce alt mod am putea lupta împotriva descurajării în fața dificultăților proprii și ale altora, în fața ororilor din lume? Cum am reuși fără rugăciune pentru a nu crede că totul depinde de noi, că suntem singuri în fața acelui corp la corp cu adversitățile? „Isus și eu, majoritate absolută!”. Să nu uitați asta, asta spunea un sfânt, sfântul Alberto Hurtado. Întâlnirea cu El, cu Cuvântul său, cu Euharistia ne amintește că nu contează forța adversarului; nu contează dacă este primul „Žalgiris Kaunas” sau „Vilnius Rytas” [aplauze, râd]… În această privință, vă întreb: care este primul? [râde, râd]. Nu contează care este primul, nu contează rezultatul, ci ca Domnul să fie cu noi.

Și pentru voi a fost sprijin în viață experiența de a-i ajuta pe alții, a descoperi că aproape de noi sunt persoane care se simt rău, chiar mult mai rău decât noi. Monica, ne-ai povestit despre activitatea ta cu copiii neputincioși. A vedea fragilitatea altora ne situează în realitate, ne împiedică să trăim lingându-ne rănile noastre! Câți tineri pleacă din țara lor datorită lipsei de oportunități! Câți sunt victime ale depresiei, alcoolului și drogurilor! Voi știți bine asta. Câte persoane bătrâne singure, fără cineva cu care să împărtășească prezentul și cu frica de a reveni trecutul. Voi, tineri, puteți răspunde la aceste provocări cu prezența voastră și cu întâlnirea între voi și cu alții. Isus ne invită să ieșim din noi înșine, să riscăm în acel „față în față” cu alții. Este adevărat că a crede în Isus implică de multe ori a face un salt de credință în gol, și asta provoacă frică. Alteori ne face să ne punem în discuție, să ieșim din schemele noastre, și asta ne poate face să suferim și să fim ispitiți de descurajare. Însă, fiți curajoși! A-l urma pe Isus este o aventură pasionantă care umple viața noastră de semnificație, care ne face să ne simțim parte a unei comunități care ne încurajează, a unei comunități care ne însoțește, care ne angajează în slujire. Dragi tineri, merită să-l urmăm pe Cristos, merită! Să nu ne fie frică să participăm la revoluția la care El ne invită: revoluția duioșiei (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 88).

Dacă viața voastră ar fi o operă de teatru sau un joc video ar fi restrânsă într-un timp precis, un început și un sfârșit, când se coboară cortina sau cineva câștigă partida. Însă viața se măsoară cu alți timpi, nu cu timpii teatrului sau ai jocului video; viața se joacă în timpi raportați la inima lui Dumnezeu; uneori se înaintează, alteori se înapoiază, se probează și se încearcă străzi, se schimbă… Indecizia pare să se nască din frica de a se coborî cortina, sau cronometrul să ne lase în afara partidei, de a ieși dintr-un nivel al jocului. În schimb viața este mereu o mișcare, viața este în mișcare, nu este oprită; viața este mereu o mișcare căutând direcția corectă, fără frica de a mă întoarce înapoi dacă am greșit. Cel mai periculos lucru este a confunda drumul cu un labirint: acea umblare în gol prin viață, asupra noastră înșine, fără a o lua pe drumul care conduce înainte. Vă rog, nu fiți tineri ai labirintului, din care este greu de ieșit, ci tineri în mișcare. Fără labirint: în mișcare!

Nu vă fie frică să vă decideți pentru Isus, să îmbrățișați cauza sa, aceea a Evangheliei, a umanității, a ființelor umane. Pentru că El nu va coborî niciodată din barca vieții voastre, va fi mereu la intersecția drumurilor noastre, nu va înceta niciodată să ne reconstruiască, deși uneori noi ne angajăm să ne demolăm. Isus ne dăruiește timpi largi și generoși, unde există spațiu pentru eșecuri, unde nimeni nu are nevoie să emigreze, pentru că există loc pentru toți. Mulți vor vrea să ocupe inimile voastre, să infesteze ogoarele aspirațiilor voastre cu neghina, dar la sfârșit, dacă ne dăruim Domnului viața, învinge mereu grâul bun. Mărturia voastră, Monica și Jonas, vorbea despre bunica, despre mama… Eu aș vrea să vă spun – și cu asta termin, fiți liniștiți! -, aș vrea să vă spun să nu uitați rădăcinile poporului vostru. Gândiți-vă la trecut, vorbiți cu bătrânii: nu este plictisitor a vorbi cu bătrânii. Mergeți ca să-i căutați pe bătrâni și faceți-i să vă povestească rădăcinile poporului vostru, bucuriile, suferințele, valorile. Astfel, luând din rădăcini, voi veți duce înainte poporul vostru, istoria poporului vostru pentru un rod mai mare. Dragi tineri, dacă voi vreți un popor mare, liber, luați din rădăcini amintirea și duceți-o înainte. Multe mulțumiri!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 22.09.2018
Publicarea pe acest sit: 22.09.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns