Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu autoritățile, societate civilă
și corpul diplomatic din Lituania
Piața din fața palatului prezidențial din Vilnius,
sâmbătă, 22 septembrie 2018
Doamnă președinte,
Membri ai guvernului și ai corpului diplomatic,
Reprezentanți ai societății civile,
Stimate autorități,
Doamnelor și domnilor,
Este motiv de bucurie și de speranță să încep acest pelerinaj în țările baltice în ținutul lituanian, care, așa cum îi plăcea sfântului Ioan Paul al II-lea să spună, este „martor tăcut al unei iubiri pasionate față de libertatea religioasă” (Discurs la ceremonia de bun-venit, Vilnius, 4 septembrie 1993).
Vă mulțumesc, doamnă președinte, pentru expresiile cordiale de bun-venit pe care mi le-ați adresat în nume propriu și al poporului dumneavoastră. În persoana dumneavoastră doresc să salut întregul popor lituanian care astăzi îmi deschide ușile casei sale și ale patriei sale. Spre voi toți se îndreaptă afectul meu și mulțumirea mea sinceră.
Această vizită are loc într-un moment deosebit de important din viața națiunii voastre care celebrează cei o sută de ani ai declarației de independență.
Un secol marcat de multiple încercări și suferințe pe care a trebuit să le suportați (detenții, deportări, chiar și martiriul). A celebra cei o sută de ani de independență înseamnă a ne opri un pic în timp, a recupera amintirea celor trăite pentru a lua contact cu tot ceea ce v-a făurit ca națiune și a vă găsi cheile care să vă permită să priviți provocările din prezent și a vă proiecta spre viitor într-un climat de dialog și de unitate între toți locuitorii, în așa fel încât nimeni să nu rămână exclus. Fiecare generație este chemată să-și însușească luptele și realizările din trecut și să onoreze în prezent amintirea părinților. Nu știm cum va fi ziua de mâine; ceea ce știm este că fiecărei epoci îi revine să păstreze „sufletul” care a edificat-o și care a ajutat-o să transforme fiecare situație de durere și de nedreptate în oportunități, și să păstreze vie și eficace rădăcina care a produs roadele de astăzi. Și acest popor are un „suflet” puternic care i-a permis să reziste și să construiască! Așa afirmă imnul vostru național: „Fie ca fiii tăi să scoată forță din trecut”, pentru a privi la prezent cu curaj.
„Fie ca fiii tăi să scoată forță din trecut”.
În cursul istoriei sale, Lituania a știut să găzduiască, să accepte, să primească popoare de diferite etnii și religii. Toți au găsit în aceste ținuturi un loc pentru a trăi: lituanieni, tătari, polonezi, ruși, bieloruși, ucraineni, armeni, germani…; catolici, ortodocși, protestanți, vetero-catolici, musulmani, evrei…; au trăit împreună și în pace până la venirea ideologiilor totalitare care au frânt capacitatea de a găzdui și a armoniza diferențele semănând violență și neîncredere. A scoate forță din trecut înseamnă a recupera rădăcina și a menține mereu viu ceea ce trăiește mai autentic și original în voi și care v-a permis să creșteți și să nu muriți ca națiune: toleranța, ospitalitatea, respectul și solidaritatea.
Privind la scenariul mondial în care trăim, unde cresc glasurile care seamănă dezbinare și contrapoziție – instrumentalizând de multe ori nesiguranța și conflictele – sau care proclamă că unicul mod posibil de a garanta siguranța și subzistența unei culturi se află în încercarea de a elimina, a șterge sau a alunga pe celelalte, voi lituanienii aveți un cuvânt original al vostru de adus: „a găzdui diferențele”. Prin intermediul dialogului, al deschiderii și al înțelegerii ele se pot transforma în punte de unire între Orientul și Occidentul european. Acesta poate să fie rodul unei istorii mature, pe care ca popor voi îl oferiți comunității internaționale și îndeosebi Uniunii Europene. Voi ați îndurat „pe pielea voastră” tentativele de a impune un model unic, care să-l anuleze pe cel diferit cu pretenția de a crede că privilegiile câtorva se află mai presus de demnitatea celorlalți sau de binele comun. A indicat bine asta Benedict al XVI-lea: „A vrea binele comun și a lucra pentru el este exigență de dreptate și de caritate […]. Este iubit cu atât mai eficace aproapele, cu cât se lucrează mai mult pentru un bun comun care răspunde și la nevoile sale reale” (Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 7). Toate conflictele care se prezintă au soluții durabile cu condiția ca ele să se înrădăcineze în atenția concretă față de persoane, în special față de cele mai slabe, și în a se simți chemați să „lărgească privirea pentru a recunoaște un bun mai mare care va aduce binefaceri tuturor” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 235).
În acest sens, a scoate forță din trecut înseamnă a acorda atenție față de cei mai tineri, care sunt nu numai viitorul, ci prezentul acestei națiuni, dacă rămân uniți cu rădăcinile poporului. Un popor în care tinerii găsesc spațiu pentru a crește și a munci, îi va ajuta să se simtă protagoniști ai construirii țesutului social și comunitar. Asta va face posibil pentru toți să-și ridice privirea cu speranță spre ziua de mâine. Lituania pe care ei o visează se joacă în căutarea constantă de a promova acele politici care să stimuleze participarea activă a celor mai tineri în societate. Fără îndoială, aceasta va fi sămânță de speranță, pentru că va duce la un dinamism în care „sufletul” acestui popor va continua să genereze ospitalitate: ospitalitate față de cel străin, ospitalitate față de tineri, față de bătrâni, care sunt amintirea vie, față de săraci, în definitiv, ospitalitate față de viitor.
Vă asigur, doamnă președinte, că puteți conta – ca până acum – pe angajarea și lucrarea corală a Bisericii catolice, pentru ca această țară să-și poată îndeplini vocația sa de a fi țară-punte de comuniune și de speranță.
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 22.09.2018
Publicarea pe acest sit: 22.09.2018
Etichete: Discursuri, Papa F, Lituania