Discursul Papei la vizita în regiunea Emilia-Romagna lovită de cutremur

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la vizita în regiunea Emilia-Romagna
afectată recent de cutremur
San Marino di Carpi – Modena, 26 iunie 2012

Iubiți frați și surori!

Mulțumesc pentru primirea voastră!

Încă din primele zile ale cutremurului care v-a lovit am fost aproape mereu de voi cu rugăciunea și informarea. Însă când am văzut că încercarea a devenit mai dură, am simțit în mod tot mai puternic necesitatea de a veni personal în mijlocul vostru. Și îi mulțumesc Domnului că mi-a acordat acest har!

Așadar, sunt cu mare iubire cu voi, adunați aici, și îmbrățișez cu mintea și cu inima toate localitățile, toate populațiile care au suferit daunele seismului, în special familiile și comunitățile care-și plâng răposații: Domnul să-i primească în pacea sa. Aș fi voit să vizitez toate comunitățile pentru a fi prezent în mod personal și concret, dar voi știți bine cât ar fi fost de dificil. Însă, în acest moment, aș vrea ca toți, în toate localitățile, să simțiți că inima Papei este aproape de inima voastră pentru a vă consola, dar mai ales pentru a vă încuraja și pentru a vă susține. Îl salut pe domnul ministru reprezentant al guvernului, pe șeful Departamentului Protecției Civile și pe domnul Vasco Errani, președintele regiunii Emilia-Romagna, căruia îi mulțumesc din inimă pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele instituțiilor și al comunității civile. Apoi, doresc să-i mulțumesc cardinalului Carlo Caffarra, Arhiepiscop de Bologna, pentru expresiile afectuoase pe care mi le-a adresat și din care reiese forța inimilor voastre, care nu au crăpături, ci sunt profund unite în credință și în speranță. Îi salut și le mulțumesc fraților Episcopi și preoți, reprezentanților diferitelor realități religioase și sociale, forțelor de ordine, voluntarilor: este important de a oferi o mărturie concretă de solidaritate și de unitate. Mulțumesc pentru această mărturie, mai ales a voluntarilor!

Așa cum vă spuneam, am simțit nevoia să vin, deși pentru un moment scurt, în mijlocul vostru. Și atunci când am fost la Milano, la începutul acestei luni, pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor, aș fi voit să trec ca să vă vizitez și gândul meu mergea adesea la voi. De fapt, știam că, în afară de faptul că îndurați consecințele materiale, erați puși la încercare în suflet, datorită prelungirii replicilor cutremurului, chiar puternice; precum și de pierderea câtorva edificii simbolice din localitățile voastre, și printre acestea în mod deosebit a atâtor biserici. Aici la Rovereto di Novi, când s-a prăbușit biserica – pe care tocmai am văzut-o – și-a pierdut viața părintele Ivan Martini. Aducând omagiu amintirii sale, adresez un salut special vouă, dragi preoți, și tuturor confraților, care demonstrați, așa cum s-a întâmplat în alte ore dificile din istoria acestor ținuturi, iubirea voastră generoasă față de poporul lui Dumnezeu.

Așa cum știți, noi, preoții – dar și călugării și nu puțini laici -, ne rugăm în fiecare zi așa-numitul „Breviar”, care conține Liturgia Orelor, rugăciunea Bisericii care ritmează ziua. Ne rugăm cu Psalmii, după o ordine care este aceeași pentru toată Biserica Catolică, în toată lumea. De ce vă spun asta? Pentru că în aceste zile am întâlnit, rugându-mă Psalmul 46, această expresie care m-a atins: „Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu și putere, / ajutor ușor de găsit în timp de încercare. / De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul / și ar cădea munții în mijlocul mării” (Ps 46,2-3). De câte ori am citit aceste cuvinte? De nenumărate ori! De șaizeci și unu de ani sunt preot! Și totuși, în anumite momente, ca acesta, ele lovesc puternic, deoarece ating îndeaproape, dau glas unei experiențe pe care voi o trăiți acum și pe care toți cei care se roagă o împărtășesc. Dar – vedeți – aceste cuvinte ale Psalmului nu numai că mă lovesc pentru că folosesc imaginea cutremurului, dar mai ales prin ceea ce afirmă cu privire la atitudinea noastră interioară în fața tulburării naturii: o atitudine de mare siguranță, bazată pe stânca stabilă, de neclintit, care este Dumnezeu. Noi „nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul” – spune psalmistul – pentru că „Dumnezeu este pentru noi loc de refugiu și putere”, este „ajutor ușor de găsit în timp de încercare”.

Iubiți frați și surori, aceste cuvinte par în contrast cu teama care se simte în mod inevitabil după o experiență ca aceea pe care ați trăi-o voi. O reacție imediată, care se poate imprima mai profund, dacă fenomenul se prelungește. Însă, în realitate, Psalmul nu se referă la acest tip de teamă, care este naturală, și siguranța pe care o afirmă nu este aceea de super-oameni care nu sunt atinși de sentimentele normale. Siguranța despre care vorbește este aceea a credinței, prin care, poate să existe frica, angoasa – le-a simțit și Isus, așa cum știm – dar există, în toată frica și angoasa, mai ales certitudinea că Dumnezeu este cu noi; asemenea copilului care știe mereu că poate conta pe mama și pe tata, pentru că se simte iubit, voit, orice s-ar întâmpla. Tot așa suntem noi față de Dumnezeu: mici, fragili, dar siguri în mâinile sale, adică încredințați Iubirii sale care este solidă ca o stâncă. Această Iubire noi o vedem în Cristos Răstignit, care este semnul în același timp al durerii, al suferinței și al iubirii. Este revelația lui Dumnezeu Iubire, solidar cu noi până la umilirea extremă.

Pe această stâncă, cu această speranță fermă, se poate construi, se poate reconstrui. Pe dărâmăturile de după al doilea război mondial – nu numai materiale – Italia a fost reconstruită desigur grație și ajutoarelor primite, dar mai ales grație credinței atâtor oameni însuflețiți de spirit de adevărată solidaritate, de voința de a da un viitor familiilor, un viitor de libertate și de pace. Voi sunteți oameni pe care toți italienii vă stimează datorită umanității și socialității vaostre, datorită hărniciei unite cu jovialitatea. Toate acestea acum sunt puse la grea încercare de această situație, însă ea nu trebuie și nu poate să deformeze ceea ce voi sunteți ca popor, istoria voastră și cultura voastră. Rămâneți fideli vocației de oameni fraterni și solidari și veți înfrunta orice lucru cu răbdare și determinare, respingând tentațiile care din păcate sunt legate cu aceste momente de slăbiciune și de necesitate.

Situația pe care o trăiți a scos în evidență un aspect care aș vrea să fie foarte prezent în inima voastră: nu sunteți și nu veți fi singuri! În aceste zile, în mijlocul atâtor distrugeri și atâtor dureri, voi ați văzut și ați simțit cum atâția oameni s-au mobilizat pentru a vă exprima apropiere, solidaritate, iubire; și asta prin atâtea semne și ajutora concrete. Prezența mea în mijlocul vostru vrea să fie unul dintre aceste semne de iubire și de speranță. Privind ținuturile voastre am simțit profundă emoție în fața atâtor răni, dar am văzut și atâtea mâini care vor să le îngrijească împreună cu voi; am văzut că viața reîncepe, vrea să reînceapă cu forță și curaj, și acesta este semnul cel mai frumos și luminos.

Din acest loc aș vrea să lansez un apel puternic instituțiilor, fiecărui cetățean, să fie, chiar și în dificultățile momentului, asemenea samariteanului milostiv din Evanghelie, care nu trece indiferent prin fața celui care este în necesitate, ci, cu iubire, se apleacă, ajută, rămână alături, luând asupra sa până la capăt necesitățile celuilalt (cf. Lc 10,29-37). Biserica este aproape de voi și va fi aproape de voi cu rugăciunea sa și cu ajutorul concret al organizațiilor sale, îndeosebi Caritas, care se va angaja și în reconstruirea țesutului comunitar al parohiilor.

Dragi prieteni, vă binecuvântez pe toți și pe fiecare și vă port cu mare iubire în inima mea.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 26.06.2012
Publicarea pe acest sit: 27.06.2012
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.