Discursul Papei la rugăciunea ecumenică pentru pace

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat la rugăciunea ecumenică pentru pace
Bari, 7 iulie 2018

Iubiți frați,

Am ajuns pelerini la Bari, fereastră deschisă larg spre Orientul apropiat, purtând în inimă Bisericile noastre, popoarele și multele persoane care trăiesc situații de mare suferință. Lor le spune: „suntem aproape de voi”. Iubiți frați, mulțumesc din inimă pentru că ați venit aici cu generozitate și promptitudine. Și sunt foarte recunoscător vouă tuturor care ne găzduiți în acest oraș, oraș al întâlnirii, oraș al primirii.

Pe drumul nostru comun ne susține Sfânta Mamă a lui Dumnezeu, venerată aici ca Odegitria: cea care arată calea. Aici se odihnesc relicvele sfântului Nicolae, episcop din Orient a cărui venerație brăzdează mările și trece granițele dintre Biserici. Sfântul taumaturg să mijlocească pentru a vindeca rănile pe care atâția le poartă înăuntru. Aici contemplăm orizontul și marea și ne simțim împinși să trăim această zi cu mintea și inima îndreptate spre Orientul Mijlociu, răscruce de civilizații și leagăn al marilor religii monoteiste.

Acolo a venit să ne viziteze Domnul, „soare care răsare din înălțime” (Lc 1,78). De acolo s-a propagat în lumea întreagă lumina credinței. Acolo au apărut izvoarele proaspete ale spiritualității și monahismului. Acolo se păstrează rituri antice unice și bogății inestimabile ale artei sacre și teologiei, acolo locuiește moștenirea marilor Părinți în credință. Această tradiție este o comoară de păstrat cu toate forțele noastre, pentru că în Orientul Mijlociu sunt rădăcinile sufletele noastre înseși.

Dar asupra acestei splendide regiuni s-a adunat, în special în ultimii ani, un mare pâlc de întuneric: război, violență și distrugere, ocupări și forme de fundamentalism, migrații forțate și abandonare, totul în tăcerea atâtora și cu complicitatea atâtora. Orientul Mijlociu a devenit ținut al oamenilor care-și părăsesc propria țară. Și există riscul ca prezența fraților și surorilor noștri în credință să fie ștearsă, desfigurând însăși fața regiunii, pentru că un Orient Mijlociu fără creștini n-ar fi Orient Mijlociu.

Aceasta zi începe cu rugăciunea, pentru ca lumina divină să risipească întunericul lumii. Deja am aprins, în fața sfântului Nicolae, „candela uni-flacără”, simbol al Bisericii una. Împreună dorim să aprindem astăzi o flacără de speranță. Candelele pe care le vom pune să fie semn al unei lumini care încă strălucește în noapte. De fapt, creștinii sunt lumină a lumii (cf. Mt 5,14) nu numai când totul în jur este radios, ci și atunci când, în momentele întunecate ale istoriei, nu se resemnează cu întunericul care învăluie totul și alimentează mucul speranței cu untdelemnul rugăciunii și al iubirii. Pentru că, atunci când se întind mâinile spre cer în rugăciune și când se întinde mâna spre fratele fără a căuta propriul interes, arde și strălucește focul Duhului, Duh al unității, Duh al păcii.

Să ne rugăm uniți, pentru a invoca de la Domnul cerului acea pace pe care puternicii de pe pământ încă n-au reușit s-o găsească. De pe cursul Nilului și până în Valea Iordanului și mai încolo, trecând prin Orontes până la Tigru și Eufrat, să răsune strigătul psalmului: „Pace ție!” (Ps 122,8). Pentru frații care suferă și pentru prietenii din orice popor și crez, repetăm: Pace ție! Cu psalmistul să-l implorăm în mod deosebit pentru Ierusalim, orașul sfânt iubit de Dumnezeu și rănit de oameni, asupra căruia încă Domnul plânge: Pace ție!

Să fie pace: este strigătul atâtor Abeli de astăzi care să se înalță la tronul lui Dumnezeu. Pentru ei nu mai putem să ne permitem, în Orientul Mijlociu ca pretutindeni în lume, să spunem: „Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Gen 4,9). Indiferența ucide și noi vrem să fim glas care contrastează omuciderea indiferenței. Vrem să dăm glas celui care nu are glas, celui care poate doar să înghită lacrimi, pentru că Orientul Mijlociu astăzi plângem astăzi suferă și tace, în timp ce alții îl calcă în picioare căutând putere și bogății. Pentru cei mici, cei simpli, cei răniți, pentru ei de partea cărora se află Dumnezeu, noi implorăm: pace ție! „Dumnezeul oricărei mângâieri” (2Cor 1,3), care vindecă inimile înfrânte și pansează rănile (cf. Ps147,3), să asculta astăzi rugăciunea noastră.