Discursul Papei la conferința de aniversare a enciclicei Laudato si

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat la conferința de aniversare
a enciclicei Laudato si
vineri, 6 iulie 2018

Domnilor cardinali,
Eminență,
Iubiți frați și surori,
Stimați domni și doamne,

Vă adresez vouă tuturor bun-venit, cu ocazia Conferinței Internaționale convocate la a treia aniversare a publicării scrisorii enciclice Laudato si’ despre îngrijirea casei comune. Aș vrea să salut în mod special pe Eminența Sa, arhiepiscopul Zizioulas, pentru că în urmă cu trei ani, el, cu cardinalul Turkson, au prezentat, amândoi împreună, enciclica. Vă mulțumesc că v-ați reunit pentru „a asculta cu inima” strigătele tot mai neliniștitoare ale pământului și ale săracilor săi aflați în căutare de ajutor și responsabilitate, și pentru a mărturisi marea urgență de a primi apelul enciclicei la o schimbare, la o convertire ecologică. Mărturia voastră este pentru angajare neamânabilă de a acționa concret pentru a salva Pământul și viața de pe el, pornind de la ideea că „fiecare lucru este conectat”, concept-călăuză al enciclicei, la baza ecologiei integrale.

Și în această perspectivă putem citit chemarea pe care Francisc de Assisi a primit-o de la Domnul în bisericuța „Sfântul Damian”: „Mergi, repară casa mea, care, așa cum vezi, este complet în ruină”. Astăzi, și „casa comună” care este planeta noastră are nevoie urgentă să fie reparată și asigurată pentru un viitor sustenabil.

În ultimele decenii, comunitatea științifică a elaborat în acest sens evaluări tot mai amănunțite. „Ritmul de consum, de risipă și de alterare a mediului a depășit posibilitățile planetei, în așa manieră încât stilul actual de viață, fiind insuportabil, poate să ducă numai la catastrofe, cum de fapt se întâmplă deja periodic în diferite regiuni” (Enciclica Laudato si’, 161). Există pericolul real de a lăsa generațiilor viitoare ruine, deșerturi și murdărie.

De aceea doresc ca această preocupare față de starea casei noastre comune să se traducă într-o acțiune organică și concertată de ecologie integrală. De fapt, „atenuarea efectelor actualului dezechilibru depinde de ceea ce facem acum” (ibid.). Umanitatea are cunoștințele și mijloacele pentru a colabora la acest scop și, cu responsabilitate, „să cultive și să păzească” Pământul în mod responsabil. În această privință, este semnificativ că discuția voastră se referă și la unele evenimente-cheie din acest an.

Întâlnirea COP24 despre climă, programată la Katowice (Polonia) în decembrie, poate să fie o piatră de hotar pe drumul trasat de Acordul de la Paris din 2015. Toți știm că mult trebuie să fie făcut pentru realizarea acelui Acord. Toate guvernele ar trebui să se străduiască să onoreze angajamentele luate la Paris pentru a evita cele mai rele consecințe ale crizei climatice. „Reducerea gazelor de seră cere onestitate, curaj și responsabilitate, mai ales din partea țărilor mai puternice și mai poluante” (ibid., 169). Nu ne putem permite să pierdem timp în acest proces.

În afară de state, alți actori sunt interpelați: autorități locale, grupuri ale societății civile, instituții economice și religioase pot să favorizeze cultura și practica ecologică integrală. Doresc ca evenimente precum, de exemplu, Summit-ul despre acțiunea globală pentru climă, programat de la 12 la 14 septembrie 2018 la San Francisco, să ofere răspunsuri adecvate, cu sprijinul grupurilor de presiune de cetățeni în orice parte a lumii. Așa cum am afirmat împreună cu Sanctitatea Sa patriarhul ecumenic Bartolomeu, „nu poate exista soluție genuină și durabilă la provocarea crizei ecologice și a schimbărilor climatice fără un răspuns concertat și colectiv, fără o responsabilitate împărtășită și în măsură să dea cont de ceea ce s-a făcut, fără a da prioritate solidarității și slujirii” (Mesaj pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Creație, 1 septembrie 2017).

Și instituțiile financiare au un rol important de jucat, ca parte fie a problemei fie a soluției sale. Este necesară o mutare a paradigmei financiare cu scopul de a promova dezvoltarea umană integrală. Organizațiile internaționale, ca de exemplu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, pot favoriza reforme eficace pentru o dezvoltare mai inclusivă și sustenabilă. Speranța este ca „finanțele […] să redevină un instrument care să aibă ca finalitate producerea mai bună de bogății și dezvoltarea” (Benedict al XVI-lea, Enciclica Caritas in veritate, 65), precum și îngrijirea mediului.

Toate aceste acțiuni presupun o transformare la un nivel mai profund, adică o schimbare a inimilor, o schimbare a conștiințelor. Așa cum avea să spună sfântul Ioan Paul al II-lea: „Trebuie […] stimulată și susținută convertirea ecologică” (Cateheză, 17 ianuarie 2001). Și în aceasta religiile, îndeosebi Bisericile creștine, au un rol-cheie de jucat. Ziua de Rugăciune pentru Creație și inițiativele legate de ea, începute în sânul Bisericii Ortodoxe, se răspândesc în comunitățile creștine din orice parte a lumii.

În sfârșit, confruntarea și angajarea pentru casa noastră comună trebuie să rezerve un spațiu special la două grupuri de persoane care sunt în prima linie în provocarea ecologică integrală și care vor fi în centrul următoarelor Sinoade ale Bisericii Catolice: tinerii și popoarele indigene, în special cele din Amazonia.

Pe de o parte „tinerii cer o schimbare. Ei se întreabă cum este posibil ca să se pretindă construirea unui viitor mai bun fără a se gândi la criza ambientală și la suferințele celor excluși” (Laudato si’, 13). Tinerii sunt cei care vor trebui să înfrunte consecințele actualei crize ambientale și climatice. De aceea, solidaritatea inter-generațională nu este „o atitudine opțională, ci despre o chestiune esențială de dreptate, din moment ce pământul pe care l-am primit aparține și celor care vor veni” (ibid., 159).

Pe de altă parte, „este indispensabil să se acorde atenție specială comunităților aborigene cu tradițiile lor culturale” (ibid., 146). Este trist să vedem ținuturile popoarelor indigene expropriate și culturile lor călcate în picioare de o atitudine prădătoare, de noi forme de colonialism, alimentate de cultura risipei și de consumism (cf. Sinodul Episcopilor, Amazonia: noi drumuri pentru Biserică și pentru o ecologie integrală, 8 iunie 2018). „De fapt, pentru ei pământul nu este un bun economic, ci un dar al lui Dumnezeu și al înaintașilor care în el se odihnesc, un spațiu sacru cu care au nevoie să interacționeze pentru a alimenta identitatea lor și valorile lor” (ibid., 146). Cât de mult putem învăța de la ei! Viețile popoarelor indigene „sunt o amintire vie a misiunii pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o nouă tuturor: protejarea casei noastre comune” (Discurs la întâlnirea cu popoarele indigene, Puerto Maldonado, 19 ianuarie 2018).

Iubiți frați și surori, provocările abundă. Exprim recunoștința mea vie pentru munca voastră în slujba îngrijirii creației și a unui viitor mai bun pentru copiii și nepoții noștri. Uneori ar putea să pară o activitate prea grea, pentru că „există prea multe interese particulare și foarte ușor interesul economic ajunge să prevaleze asupra binelui comun și să manipuleze informația pentru a nu vedea lovite proiectele sale” (Laudato si’, 54); însă „ființele umane, capabile să se degradeze până la extrem, pot chiar să se depășească, să aleagă din nou binele și să se regenereze” (ibid., 205). Vă rog, continuați să lucrați pentru „schimbarea radicală cerută de circumstanțele actuale” (ibid. 171). „Nedreptatea nu este invicibilă” (ibid., 74).

Sfântul Francisc de Assisi să continue să ne inspire și să ne conducă pe acest drum și „luptele noastre și preocuparea noastră pentru această planetă să nu ne ia bucuria speranței” (ibid., 244). În fond, fundamentul speranței noastre se sprijină pe credința în puterea Tatălui nostru ceresc. El, „ne cheamă la dăruire generoasă și să dăm totul, ne oferă forțele și lumina de care avem nevoie pentru a merge înainte. În inima acestei lumi rămâne mereu prezent Stăpânul vieții care ne iubește mult. El nu ne abandonează, nu ne lasă singuri, pentru că s-a unit definitiv cu pământul nostru și iubirea sa ne conduce mereu să găsim noi drumuri. Lui să-i fie laudă!” (ibid., 245).

Vă binecuvântez. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine.

Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.07.2018
Publicarea pe acest sit: 06.07.2018
Etichete: ,

Lasă un răspuns