Discursul Papei la încheierea întâlnirii de la Bari

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat la încheierea întâlnirii de la Bari
Bari, 7 iulie 2018

Iubiți frați și surori,

Sunt foarte recunoscător pentru împărtășirea pe care am avut harul de a o trăi. Ne-am ajutat să redescoperim prezența noastră de creștini în Orientul Mijlociu, ca frați. Ea va fi cu atât mai profetică cu cât îl va mărturisi mai mult pe Isus Principe al păcii (cf. Is 9,5). El nu amenință cu sabia, ci cere s-o pună în teacă (cf. In18,11). Și faptul de a fi Biserică este tentat de logicile lumii, logici de putere și de câștig, logici rapide și de conveniență. Și este păcatul nostru, incoerența între credință și viață, care întunecă mărturia. Simțim că trebuie să ne convertim încă o dată la Evanghelie, garanție de libertate autentică, și de a face asta urgent acum, în noaptea Orientului Mijlociu în agonie. Ca în noaptea neliniștită din Ghetsemani, nu fuga (cf. Mt 26,56) sau sabia (cf. Mt 26,52) vor anticipa zorii luminoși ai Paștelui, ci dăruirea de sine după imitarea Domnului.

Vestea bună a lui Isus, răstignit și înviat din iubire, venit din ținuturile din Orientul Mijlociu, a cucerit inima omului de-a lungul secolelor pentru că nu este legată de puterile lumii, ci de forța slabă a crucii. Evanghelia ne angajează la o convertire zilnică la planurile lui Dumnezeu, să găsim în El numai siguranță și întărire, să-l vestim tuturor și în pofida a orice. Credința celor simpli, atât de înrădăcinată în Orientul Mijlociu, este izvor din care trebuie luat pentru ca să ne adăpăm și să ne purificăm, așa cum se întâmplă când ne întoarcem la origini, mergând pelerini la Ierusalim, în ?ara Sfântă sau în sanctuarele din Egipt, din Iordania, din Liban, din Siria, din Turcia și din celelalte locuri sacre din acele regiuni.

Încurajați unii de alții, am dialogat fratern. A fost un semn că întâlnirea și unitatea trebuie căutate împreună, fără frică de diversități. Tot așa și pacea: trebuie cultivată în terenurile aride ale contrapozițiilor, pentru că astăzi, în pofida a toate, nu există alternativă posibilă pentru pace. Nu încetările ostilităților garantate de ziduri și dovezi de forță vor aduce pacea, ci voința reală de ascultare și de dialog. Noi ne angajăm să mergem, să ne rugăm și să lucrăm, și implorăm ca arta întâlnirii să prevaleze asupra strategiilor ciocnirii, ca în locul arătării de amenințătoare semne de putere să vină puterea semnelor de speranță: oameni de bunăvoință și de crez diferit cărora nu le este frică să-și vorbească, să primească motivațiile celuilalt și să se ocupe unii de alții. Numai așa, având grijă ca nimănui să nu-i lipsească pâinea și locul de muncă, demnitatea și speranța, urletele de război se vor schimba în cântări de pace.

Pentru a face asta este esențial ca acela care deține puterea să se pună în sfârșit și cu hotărâre în adevărata slujbă a păcii și nu a propriilor interese. Să se termine câștigurile câtorva puțini pe pielea multora! Să se termine cu ocuparea de terenuri care sfâșie popoarele! Să se termine cu prevalarea adevărurilor de parte asupra speranțelor oamenilor! Să se termine folosirea Orientului Mijlociu pentru profituri străine Orientului Mijlociu!

Războiul este plaga care asaltează în mod tragic această regiune iubită. Sunt victime mai ales oamenii săraci. Să ne gândim la martirizata Sirie, îndeosebi la provincia Deraa. Acolo s-au reluat lupte aspre care au provocat nu număr uriaș de evacuați, expuși la suferințe teribile. Războiul este fiu al puterii și al sărăciei. Se înfrânge renunțând la logicile de supremație și dezrădăcinând mizeria. Atâtea conflicte au fost alimentate și de forme de fundamentalism și de fanatism care, travestite în pretexte religioase, în realitate au blestemat numele lui Dumnezeu, care este pace, și au persecutat fratele care din totdeauna trăiește alături. Însă violența este alimentată mereu de arme. Nu se poate ridica glasul pentru a vorbi despre pace în timp ce pe ascuns se urmăresc curse neînfrânate la rearmare. Este o responsabilitate foarte gravă, care apasă asupra conștiinței națiunilor, îndeosebi ale celor mai puternice. Să nu se uite secolul trecut, să nu se ignore lecțiile de la Hiroshima și Nagasaki, să nu se transforme ținuturile din Orient, unde a apărut Cuvântul păcii, în întinderi întunecate de tăcere. Să se termine contrapozițiile încăpățânate, să se termine setea de câștig, care nu privește în față pe nimeni numai să acapareze zăcăminte de gaz și combustibili, fără grijă față de casa comună și fără scrupule cu privire la faptul că piața energiei dictează legea conviețuirii dintre popoare!

Pentru a deschide cărări de pace, să se îndrepte privirea în schimb spre cel care imploră să conviețuiască frățește cu alții. Să se ocrotească toate prezențele, nu numai cele majoritare. Să se deschidă larg și în Orientul Mijlociu drumul spre dreptul la cetățenie comună, drum pentru un viitor reînnoit. Și creștinii sunt și să fie cetățeni cu titlu deplin, cu drepturi egale.

Puternic neliniștiți, dar niciodată lipsiți de speranță, ne îndreptăm privirea spre Ierusalim, oraș pentru toate popoarele, oraș unic și sacru pentru creștini, evrei și musulmani din toată lumea, a cărui identitate și vocație trebuie ocrotită dincolo de diferitele dispute și tensiuni, și a cărui status quo cere să fie respectat după cum s-a deliberat de comunitatea internațională și s-a cerut în mod repetat de comunitățile creștine din ?ara Sfântă. Numai o soluție negociată între israelieni și palestinieni, puternic voită și favorizată de comunitatea națiunilor, va putea să conducă la o pace stabilă și durabilă și să garanteze coexistența a două state pentru două popoare.

Speranța are chipul copiilor. În Orientul Mijlociu, de mulți ani, un număr înspăimântător de copii plânge morți violente în familie și vede amenințată pământul natal, adesea cu unica perspectivă de a trebui să fugă. Aceasta este moartea speranței. Ochii prea multor copii au petrecut cea mai mare parte a vieții văzând dărâmături în loc de școli, auzind bubuitura surdă a bombelor în locul gălăgiei sărbătorești a jocurilor. Omenirea să asculte – vă rog – strigătul copiilor, a căror gură proclamă gloria lui Dumnezeu (cf. Ps 8,3). Ștergând lacrimile lor lumea va regăsi demnitatea.

Gândindu-mă la copii – să nu-i uităm pe copii! – peste puțin timp vom da drumul în aer, împreună cu câțiva porumbei, dorința noastră de pace. Dorința de pace să se ridice mai sus de orice nor întunecat. Inimile noastre să se mențină unite și îndreptate spre cer, așteptând ca să revină, ca în timpurile potopului, rămurica verde a speranței (cf. Gen 8,11). Și Orientul Mijlociu să nu mai fie un arc de război întins între continente, ci o arcă de pace primitoare pentru popoare și credințe. Orient Mijlociu iubit, să se risipească de la tine întunericul războiului, al puterii, al violenței, al fanatismelor, al câștigurilor nedrepte, al exploatării, al sărăciei, al inegalității și al nerecunoașterii drepturilor. „Pace ție” (Ps 122,8) – împreună: „Pace ție” [repetă] – în tine dreptate, asupra ta să se așeze binecuvântarea lui Dumnezeu. Amin.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.07.2018
Publicarea pe acest sit: 07.07.2018
Etichete: ,

Lasă un răspuns