Discursul Papei la întâlnirea cu victimele triplului dezastru

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu victimele triplului dezastru
Tokyo, luni, 25 noiembrie 2019

Dragi prieteni,

Această întâlnire cu voi este un moment important în vizita mea în Japonia. Vă mulțumesc pentru primirea cu muzică argentiniană. În mod special, mulțumesc lui Toshiko, Tokuun și Matsuki, care ne-au împărtășit istoria lor. Ei, precum și voi, reprezentați pe toți cei care au suferit așa de mult datorită triplului dezastru – cutremurul, tsunami și incidentul nuclear -, care a lovit nu numai prefecturile Iwate, Miyagi și Fukushima, ci toată Japonia și locuitorii săi. Mulțumesc pentru că ați exprimat cu cuvintele voastre și cu prezența voastră tristețea și durerea îndurate de atâtea persoane, dar și speranța deschisă spre un viitor mai bun. Matsuki, încheind mărturia sa, m-a invitat să mă unesc cu voi în rugăciune. Să facem un moment de tăcere și să lăsăm ca primul nostru cuvânt să fie rugăciunea pentru cele peste optsprezece mii de persoane care și-au pierdut viața, pentru familiile lor și pentru cei care însă sunt dispăruți. Să facem o rugăciune care să ne unească și să ne dea curajul de a privi înainte cu speranță.

Mulțumim și pentru eforturile administrațiilor locale, ale organizațiilor și ale persoanelor care lucrează la reconstruirea zonelor în care au avut loc catastrofele și pentru a alina situația celor peste cincizeci de mii de persoane care au fost evacuate, actualmente în adăposturi temporare, fără încă a se putea întoarce la casele lor.

Sunt deosebit de recunoscător, așa cum a subliniat Toshiko, pentru promptitudinea cu care multe persoane, nu numai din Japonia, ci din toată lumea, s-au mobilizat imediat după catastrofe pentru a ajuta populațiile lovite cu rugăciunea și asistența materială și financiară. O acțiune care nu poate să fie pierdută în timp și să dispară după shock-ul inițial, dar care trebuie prelungită și susținută. Cu privire la ceea ce a subliniat Matsuki, unii dintre cei care trăiau în zonele lovite acum se simt uitați și nu puțini trebuie să înfrunte probleme continue de terenuri și păduri contaminate și efectele pe termen lung ale radiațiilor.

Fie ca această întâlnire să folosească pentru ca, toți împreună, să adresăm un apel persoanelor de bunăvoință pentru ca victimele acestor tragedii să continue să primească ajutorul de care au atâta nevoie.

Fără resurse de bază: hrană, îmbrăcăminte și adăpost, nu este posibil să se trăiască o viață demnă și să se aibă minimul necesar pentru a putea obține o reconstruire, care la rândul său cere să se experimenteze solidaritatea și sprijinul unei comunități. Nimeni nu se „reconstruiește” singur; nimeni nu poate reîncepe singur. Este esențial a găsi o mână prietenă, o mână fraternă, în măsură să ajute la ridicarea nu numai a orașului, ci și a privirii și a speranței. Toshiko ne-a spus că, deși a pierdut casa în tsunami, este recunoscătoare că poate aprecia darul vieții și că simte speranță văzând persoanele unindu-se pentru a se ajuta reciproc. La opt ani după triplul dezastru, Japonia a demonstrat cum poate un popor să se unească în solidaritate, răbdare, perseverență și rezistență. Drumul pentru o recuperare deplină poate să fie încă lung, dar este mereu posibil dacă se poate baza pe sufletul acestor oameni capabili să se mobilizeze pentru a se ajuta reciproc. Așa cum a spus Toshiko, dacă nu facem nimic rezultatul va fi zero, dar dacă faci un pas, vei înainta un pas. Deci, vă invit să mergeți înainte în fiecare zi, puțin câte puțin, pentru a construi viitorul bazat pe solidaritatea și angajarea reciprocă, pentru voi, pentru copiii și nepoții voștri și pentru generațiile viitoare.

Tokuun a întrebat cum putem răspunde la alte probleme importante care ne privesc și care, așa cum bine știți, nu pot să fie văzute și tratate separat: războaie, refugiați, alimentație, inegalități economice și provocări ambientale. Este o eroare gravă a crede că astăzi problemele pot să fie înfruntate în manieră izolat fără a le considera ca parte a unei rețele mai ample. Așa cum a subliniat pe bună dreptate, facem parte din acest pământ, din ambient – în afară de a lua decizii curajoase și importante cu privire la folosirea resurselor naturale, și îndeosebi cu privire la viitoarele surse de energie, este de a lucra și a merge spre o cultură capabilă să combată indiferența. Unul din relele care ne lovesc mai mult se află în cultura indiferenței. Este urgentă mobilizarea pentru a ajuta la conștientizarea faptului că dacă un membru al familiei noastre suferă, toți suferim cu el; pentru că nu se ajunge la o interconexiune dacă nu se cultivă înțelepciunea apartenenței, singura capabilă să asume problemele și soluțiile în mod global. Aparținem unii altora.

În acest sens, aș vrea să amintesc îndeosebi accidentul nuclear de la Daiichi în Fukushima și consecințele sale. În afară de preocupările științifice sau medicale, există și munca imensă pentru a restabili țesutul societății. Până când legăturile sociale nu vor fi restabilite în comunitățile locale și persoanele vor avea din nou o viață sigură și stabilă, accidentul de la Fukushima nu va fi complet rezolvat. Asta implică, în același timp – așa cum bine au subliniat frații mei episcopi din Japonia – preocuparea datorită prelungirii folosirii energiei nucleare, motiv pentru care au cerut abolirea centralelor nucleare.

Epoca noastră este tentată să facă din progresul tehnologic măsura progresului umane. Această „paradigmă tehnocratică” de progres și de dezvoltare modelează viața persoanelor și funcționarea societății și, adesea, duce la un reducționism care atinge toate domenii din societățile noastre (cf. Enciclica Laudato si’, 101-114). Așadar este important, în momente ca acesta, a face o pauză, a ne opri și a reflecta despre cine suntem și, poate în mod mai critic, despre cine vrem să fim. Ce tip de lume, ce tip de moștenire vrem să le lăsăm celor care vor veni după noi? Înțelepciunea și experiența bătrânilor, împreună cu angajarea și cu entuziasmul tinerilor, pot ajuta la plăsmuirea unei viziuni diferite, a unei viziuni care să ajute să privim cu mare respect darul vieții și solidaritatea cu frații noștri și surorile noastre în unica, multietnica și multiculturala familie umană.

Când ne gândim la viitorul casei noastre comune, trebuie să ne dăm seama că nu putem lua decizii pur egoiste și că avem o mare responsabilitate față de generațiile viitoare. În acest sens, ni se cere să alegem un stil de viață umil și auster care să răspundă la urgențele pe care suntem chemați să le înfruntăm. Toshiko, Tokuun și Matsuki ne-a amintit necesitatea de a găsi un nou parcurs pentru viitor, un parcurs bazat pe respectul față de fiecare persoană și față de ambientul natural. În acest parcurs, „toți putem colabora ca instrumente ale lui Dumnezeu pentru îngrijirea creației, fiecare cu propria cultură și experiență, cu propriile inițiative și capacități” (ibid., 14).

Iubiți frați, în lucrarea continuă de recuperare și reconstruire după triplul dezastru, multe mâini trebuie să se prindă și multe inimi trebuie să fie unite ca și cum ar fi una. În acest mod, cei care au suferit vor primi sprijin și vor ști că nu au fost uitați. Vor ști că multe persoane, activ și eficient, împărtășesc durerea lor și vor continua să întindă o mână fraternă pentru a ajuta. Încă o dată, lăudăm și le mulțumim tuturor celor care, cu simplitate, au încercat să ușureze povara victimelor. Fie ca această compasiune să fie drumul care să permită tuturor să găsească speranță, stabilitate și siguranță pentru viitor.

Mulțumesc iarăși pentru că ați fost aici. Vă rog, rugați-vă pentru mine. Și Dumnezeu să vă dea vouă tuturor și celor dragi ai voștri binecuvântările de înțelepciune, de tărie și de pace. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 25.11.2019
Publicarea pe acest sit: 25.11.2019
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.