Discursul Papei la întâlnirea cu liderii creștini thailandezi și ai altor religii

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu liderii creștini și ai altor religii
Bangkok, vineri, 22 noiembrie 2019

Domnule cardinal,
Frați în episcopat,
Stimați reprezentanți ai diferitelor confesiuni religioase,
Reprezentanți ai comunității universitare,
Dragi prieteni!

Mulțumesc pentru salutul vostru cordial de bun-venit. Sunt recunoscător episcopului Sisirut și lui dr. Bundit Eua-arporn pentru cuvintele lor respectuoase. Apreciez și invitația de a vizita această vestită Universitate, studenții, profesorii și personalul care dau viață acestei case de studii, precum și pentru oportunitatea pe care mi-o oferiți să mă întâlnesc cu reprezentanții diferitelor comunități creștine și cu responsabilii celorlalte religii care ne onorează cu prezența lor. Vă exprim recunoștința mea pentru prezența voastră aici, cu stimă specială și recunoștință pentru moștenirea culturală prețioasă și tradițiile spirituale ale căror fii și martori sunteți.

În urmă cu o sută douăzeci și doi de ani, în 1897, regele Chulalongkorn, de la care ia numele această primă Universitate, a vizitat Roma și a avut o audiență cu papa Leon al XIII-lea: era prima dată când un șef de stat necreștin era primit în Vatican. Amintirea acelei întâlniri importante, precum și a perioadei sale de domnie, caracterizată printre multele merite de abolirea sclaviei, ne interpelează și ne încurajează să asumăm un protagonism hotărât pe calea dialogului și a înțelegerii reciproce. Și asta ar trebui să se facă într-un spirit de implicare fraternă, care să ajute ca să se pună capăt atâtor sclavii care persistă în zilele noastre, mă gândesc în special la flagelul traficului de persoane.

Necesitatea recunoașterii și a stimei reciproce, precum și cooperarea între religii, este și mai urgentă pentru omenirea contemporană; lumea de astăzi se află în fața unor problematici complexe, precum globalizarea economico-financiară și consecințele grave în dezvoltarea societăților locale; progresele rapide – care aparent promovează o lume mai bună – conviețuiesc cu persistența tragică a conflictelor civile: conflicte cu privire la migranți, la refugiați, datorită foametei și conflictelor războinice; și conviețuiesc cu degradarea și distrugerea casei noastre comune.

Toate aceste situații ne avertizează și ne amintesc că nicio regiune și nici sector al familiei noastre umane nu se poate crede sau realiza străină sau imună față de celelalte. Toate sunt situații care, la rândul lor, cer ca să ne aventurăm să împletim noi moduri de a construi istoria prezentă fără a trebui să denigrăm sau să fim lipsiți de respect față de alții. S-au terminat timpurile în care logica insularității putea să predomine drept concepție despre timp și despre spațiu și să se impună ca instrument valabil pentru rezolvarea conflictelor. Astăzi este timpul de a imagina, cu curaj, logica întâlnirii și a dialogului reciproc drept cale, colaborarea comună drept conduită și cunoașterea reciprocă drept metodă și criteriu; și, în această manieră, a oferi o nouă paradigmă pentru rezolvarea conflictelor, a contribui la înțelegerea între persoane și la salvgardarea creației. Cred că în acest domeniu religiile, precum și universitățile, fără a fi nevoie să se renunțe la propriile caracteristici speciale și la propriile daruri particulare, au mult de adus și de oferit; tot ceea ce facem în acest sens este un pas semnificativ pentru a garanta generațiilor mai tinere dreptul lor la viitor și va fi și un serviciu adus dreptății și păcii. Numai așa le vom furniza instrumentele necesare, pentru ca ei să fie protagoniștii în modul de a genera stiluri de viață sustenabile și inclusive.

Aceste timpuri cer de la noi ca să construim baze solide, ancorate în respect și în recunoașterea demnității persoanelor, în promovarea unui umanism integral capabil să recunoască și să pretindă apărarea casei noastre comune; într-o administrare responsabilă care să tuteleze frumusețea și exuberanța naturii ca un drept fundamental la existență. Marile tradiții religioase din lume dau mărturie despre un patrimoniu spiritual, transcendent și împărtășit pe larg, care poate să ofere contribuții solide în acest sens, dacă suntem capabili să riscăm să ne întâlnim fără frică.

Noi toți suntem chemați nu numai să fim atenți la glasul săracilor din jurul nostru: marginalizații, cei asupriți, popoarele indigene și minoritățile religioase, ci să nu ne fie frică nici să generăm instanțe, așa cum încet deja să se dezvolte în mod timid, unde să ne putem uni și să lucrăm împreună. În același timp, ni se cere să ne asumăm obligația de a apăra demnitatea umană și de a respecta drepturile de conștiință și de libertate religioasă, de a crea spații în care să se ofere un pic de aer proaspăt având certitudinea că „nu totul este pierdut, pentru că ființele umane, capabile să se degradeze până la extrem, pot să se și depășească, să aleagă din nou binele și să se regenereze, dincolo de orice condiționare psihologică și socială care să le fie impusă” (Enciclica Laudato si’, 205).

Aici în Thailanda, țară cu mare frumusețe naturală, aș dori să subliniez o caracteristică distinctivă pe care o consider esențială, și într-o anumită măsură, parte din bogățiile de „exportat” și de împărtășit cu celelalte regiuni ale familiei noastre umane. Voi apreciați și aveți grijă de bătrânii voștri – este o mare bogăție! -, îi respectați și le dați un loc preferențial, pentru ca să vă asigure rădăcinile necesare și astfel poporul vostru să nu se corupă urmând anumite sloganuri, care ajung să golească și să ipotecheze sufletul noilor generații. Cu tendința crescândă de a discredita valorile și culturile locale, prin impunerea unui model unic, „asistăm la o tendință de «a omogeniza» tinerii, de a dizolva diferențele proprii ale locului lor de origine, de a-i transforma în subiecți manipulabili făcuți în serie. Astfel se produce o distragere culturală, care este tot atât de gravă ca dispariția speciilor animale și vegetale” (Exortația apostolică post-sinodală Christus vivit, 186). Continuați să faceți cunoscut celor mai tineri bagajul cultural al societății în care trăiesc. A-i ajuta pe tineri să descopere bogăția vie a trecutului, să întâlnească propriile rădăcini comemorând, să întâlnească bătrânii, este un adevărat act de iubire față de ei, în vederea creșterii lor și a deciziilor pe care vor trebui să le ia (cf. ibid., 187).

Toată această perspectivă implică în mod necesar rolul instituțiilor educative ca această Universitate. Cercetarea, cunoașterea ajută la deschiderea de noi căi pentru a reduce inegalitatea dintre persoane, a întări dreptatea socială, a apăra demnitatea umană, a căuta formele de rezolvare pașnică a conflictelor și a ocroti resursele care dau viață pământului nostru. Recunoștința mea se îndreaptă, în mod special, spre educatorii și spre academicienii din această țară, care lucrează pentru a asigura generațiilor prezente și viitoare capacitățile și, mai ales, înțelepciunea de rădăcină ancestrală, care le va permite să participe la promovarea binelui comun al societății.

Iubiți frați, toți suntem membri ai familiei umane și fiecare, în locul pe care-l ocupă, este chemat să fie actor și coresponsabil direct în construirea unei culturi bazate pe valorile împărtășite, care să conducă la unitate, la respectul reciproc și la conviețuirea armonioasă.

Încă o dată vă mulțumesc pentru invitația voastră și pentru atenția voastră. Ofer rugăciunea mea și cele mai bune urări ale mele pentru eforturile voastre, orientate să slujească dezvoltarea Thailandei în prosperitate și în pace. Asupra voastră celor prezenți aici, asupra familiilor voastre și asupra celor care se bucură de slujirea voastră, invoc binecuvântarea divină. Și vă cer, cu rugăminte, să faceți asta pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.11.2019
Publicarea pe acest sit: 22.11.2019
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.