Discursul Papei adresat clerului, persoanelor consacrate, seminariștilor și cateheților thailandezi

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat clerului, persoanelor consacrate,
seminariștilor și cateheților thailandezi
Bangkok, vineri, 22 noiembrie 2019

Mulțumesc monseniorului Joseph Pradhan Sridarunsil pentru cuvintele sale de bun-venit în numele vostru al tuturor. Sunt bucuros să vă pot vedea, să vă ascult, să fiu părtaș de bucuria voastră și să percep cum Duhul își realizează lucrarea sa în mijlocul nostru. Mulțumesc vouă tuturor cateheți, preoți, consacrați și consacrate, seminariști, pentru acest timp pe care mi-l oferiți.

Mulțumesc și lui Benedetta pentru că a împărtășit viața sa și mărturia sa. În timp ce o ascultam creștea în mine un sentiment de recunoștință pentru viața atâtor misionari și misionare care au marcat viața voastră și au lăsat amprenta lor. Benedetta, ne-ai vorbit despre Fiicele Carității. Doresc ca primele mele cuvinte cu voi să fie o mulțumire adusă tuturor consacraților care cu martiriul tăcut al fidelității și al dăruirii zilnice au fost rodnice. Nu știu dacă au ajuns să poată contempla sau să guste rodul jertfelor lor, dar fără îndoială au fost existențe capabile de a genera. Au fost promisiune de speranță. Pentru aceasta, la începutul întâlnirii noastre aș vrea să vă invit să-i aveți prezenți în mod deosebit pe toți cateheții, consacrații bătrâni care ne-au generat în iubirea și în prietenia cu Isus. Aducem mulțumire pentru ei și pentru bătrânii din comunitățile noastre care astăzi n-au putut să fie aici prezenți. Spuneți bătrânilor care n-au putut să fie prezenți că papa îi binecuvântează, le mulțumește și cere și binecuvântarea lor.

Cred că istoria vocațională a fiecăruia dintre noi este marcată de acele prezențe care au ajutat la descoperirea și discernerea focului Duhului. Este așa de frumos și important a ști să mulțumim. „Recunoștința este mereu o «armă puternică». Numai dacă suntem în stare să contemplăm și să mulțumim concret pentru toate gesturile de iubire, generozitate, solidaritate și încredere, precum și de iertare, răbdare, suportare și compasiune cu care am fost tratați, vom lăsa ca Duhul să ne dăruiască acel aer proaspăt în măsură să reînnoiască (și nu să peticească) viața și misiunea noastră” (Scrisoare către preoți, 4 august 2019). Să ne gândim la ei, să fim recunoscători și, pe umerii lor, să ne simțim chemați și noi să fim bărbați și femei care ajută la generarea vieții noi pe care Domnul ne-o dăruiește. Chemați la rodnicia apostolică, chemați să fim luptători neînfricați pentru lucrurile pe care Domnul le iubește și pentru care și-a dat viața; să cerem harul ca sentimentele și privirile noastre să poată palpita în ritmul Inimii sale și, aș îndrăzni să vă spun, până la rănirea de aceeași iubire; să poată fi pasionate pentru Isus și pentru Împărăția sa.

În acest sens, putem să ne întrebăm toți: cum să cultivăm rodnicia apostolică? Este o întrebare frumoasă, pe care putem să ne-o adresăm toți, și fiecare să răspundă în inima sa. – Sora traduce ceea ce nu este în text – Pentru că pentru mine nu este ușor să comunic cu voi prin intermediul unui aparat, nu este ușor. Dar voi aveți bunăvoință. Mulțumesc.

Benedetta, tu ne-ai vorbit despre modul în care Domnul te-a atras prin intermediul frumuseții. Frumusețea unei imagini a Fecioarei a fost cea care, cu privirea sa specială, a intrat în inima ta și a trezit dorința de a o cunoaște mai mult: Cine este această femeie? N-au fost cuvintele, sau ideile abstracte sau raționamentele reci. Totul a început de la o privire, o privire frumoasă care te-a fascinat. Câtă înțelepciune ascund cuvintele tale! A retrezi la frumusețe, a retrezi la uimire, la stupoarea capabilă de a deschide noi orizonturi și de a trezi noi întrebări. O viață consacrată care nu este în măsură să se deschidă surprizei este o viață care a rămas la jumătatea drumului. Asta vreau să repet. O viață consacrată care nu este capabilă să fie surprinsă în fiecare zi, să se bucure sau să plângă, dar să se surprindă, este o viață consacrată care rămâne la jumătatea drumului. Domnul nu ne-a chemat pentru a ne trimite în lume ca să impunem obligații persoanelor, sau poveri mai grele decât cele pe care le au deja, și sunt multe, ci să împărtășim o bucurie, un orizont frumos, nou și surprinzător. Îmi place mult acea expresie a lui Benedict al XVI-lea, pe care o consider paradigmatică și chiar profetică în aceste timpuri: Biserica nu crește prin prozelitism, ci prin atracție (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 14). „A-l vesti pe Cristos înseamnă a arăta că a crede în El și a-l urma nu este numai lucru adevărat și drept, ci și frumos, capabil să umple viața cu o nouă splendoare și cu o bucurie profundă, chiar și în mijlocul încercărilor” (ibid., 167).

Și asta ne determină să nu ne fie frică să căutăm noi simboluri și imagini, o muzică deosebită care să-i ajute pe thailandezi să trezească uimirea pe care Domnul vrea să ne-o dăruiască. Să nu ne fie frică de a voi să înculturăm Evanghelia tot mai mult. trebuie căutate formele noi pentru a transmite Cuvântul capabil de a zdruncina și a retrezi dorința de a-l cunoaște pe Domnul: Cine este acest om? Cine sunt aceste persoane care urmează un răstignit?

Pregătind această întâlnire am putut să citesc, cu o anumită greutate, că pentru mulți credința creștină este o credință străină, este religia străinilor. Această realitate ne determină să căutăm cu curaj modurile pentru a mărturisi credința „în dialect”, în maniera în care o mamă cântă nani-nani copilului său. Cu această încredere a-i da față și „trup” thailandez, care este mult mai mult decât a face traduceri. Înseamnă a lăsa ca Evanghelia să se dezbrace de haine bune dar străine, pentru a răsuna cu muzica proprie vouă în această țară și a face să vibreze sufletul fraților noștri cu aceeași frumusețe care a incendiat inima noastră. Vă invit s-o rugăm pe Fecioara Maria, care cea dintâi a fascinat-o pe Benedetta cu frumusețea privirii sale, și să-i spunem cu încredere de fii: „Dobândește-ne acum o nouă ardoare de înviați pentru a duce tuturor Evanghelia vieții care învinge moartea. Dă-ne sfânta îndrăzneală de a căuta noi drumuri pentru ca să ajungă la toți darul frumuseții care nu se stinge” (ibid., 288).

Privirea Mariei ne determină să privim în aceeași direcție a sa, spre acea altă privire, pentru a face tot ceea ce ne va spune El (cf. In 2,1-12). Ochi care fascinează pentru că sunt capabili să meargă dincolo de aparențe și de a obține și a celebra frumusețea cea mai autentică ce trăiește în fiecare persoană. O privire care, așa cum ne învață Evanghelia, strică toate determinismele, fatalismele și schemele. Acolo unde mulți vedeau numai un păcătos, un blasfemator, un perceptor de taxe, un răufăcător, chiar un trădător, Isus a fost capabil să vadă apostoli. Și aceasta este frumusețea pe care privirea sa ne invită s-o vestim, o privire care intră înăuntru, transformă și care face să se evidențieze ceea ce este mai bun din ceilalți.

Gândindu-vă la începutul vocației voastre, atâția, în tinerețea voastră, ați participat la activitățile tinerilor care voiau să trăiască Evanghelia și mergeau să-i viziteze pe cei mai nevoiași, marginalizați și disprețuiți din oraș, orfani și bătrâni. Cu siguranță atunci mulți ați fost vizitați de Domnul care v-a făcut să simțiți chemarea de a dărui totul. Este vorba de a ieși din noi înșine și, tot în acea mișcare de ieșire, am fost întâlniți. Pe chipul persoanelor pe care le întâlnim pe stradă putem descoperi frumusețea de a-l trata pe celălalt ca pe un frate. Nu mai este orfanul, cel abandonat, cel marginalizat sau cel disprețuit. Acum are un chip de frate, „fratele răscumpărat de Cristos. Asta înseamnă a fi creștini! Ori se poate oare înțelege sfințenia făcând abstracție de această recunoaștere vie a demnității fiecărei ființe umane?” (Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 98). Doresc să susțin și să încurajez pe atâția dintre voi care, zilnic, își dedică propria viață slujindu-l pe Isus în frați, așa cum evidenția episcopul când vă prezenta – se vedea că este orgolios -; pe atâția dintre voi care reușesc să vadă frumusețea acolo unde alți văd numai dispreț, abandonare sau un obiect sexual de exploatat. Astfel, voi sunteți semn concret al milostivirii vii și active a Domnului. Semn al ungerii Celui Sfânt în aceste ținuturi.

Această ungere cere rugăciunea. Rodnicia apostolică cere și se susține grație cultivării intimității rugăciunii. O intimitate ca aceea a acelor bunici, care se roagă cu asiduitate Rozariul. Câți dintre noi am primit credința de la bunicii noștri! Și i-am văzut așa, printre treburile din casă, cu rozariul în mână consacrând toată ziua. Contemplația în acțiune, permițând lui Dumnezeu să intre în toate lucrurile mici de fiecare zi. Este esențial ca astăzi Biserica să vestească Evanghelia tuturor, în orice loc, în orice ocazie, fără întârziere și fără frică (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 23), ca persoane care în fiecare dimineață, într-o întâlnire personală cu Domnul, sunt trimise din nou. Fără rugăciune, toată viața noastră și misiunea noastră pierd sensul, forța și fervoarea. Dacă vouă vă lipsește rugăciunea, orice lucrare pe care o faceți nu are sens, nu are forță, nu are valoare. Rugăciunea este centrul a toate.

Spunea sfântul Paul al VI-lea că unul din cei mai răi dușmani ai evanghelizării este lipsa de fervoare (cf. Exortația apostolică Evangelii nuntiandi, 80). Citiți acest număr 80 din Evangelii nuntiandi. Și fervoarea pentru călugăr, pentru călugăriță, pentru preot, pentru catehet se alimentează în această dublă întâlnire: cu fața Domnului și cu aceea a fraților săi. Și noi avem nevoie de acel spațiu în care să ne întoarcem la izvor pentru a bea apa care dă viață. Cufundați în mii de ocupații, să căutăm mereu spațiul pentru a ne aminti, în rugăciune, că Domnul deja a mântuit lumea și că suntem invitați cu El să facem tangibilă această mântuire.

Mulțumesc iar pentru viața voastră, mulțumesc pentru mărturia voastră și dăruirea generoasă! Vă cer, cu rugăminte, să nu cedați ispitei de a crede că sunteți puțini; mai degrabă gândiți-vă că sunteți mici, mici instrumente în mâinile creatoare ale Domnului. Și El va scrie cu viața voastră cele mai frumoase pagini ale istoriei mântuirii în aceste ținuturi.

Nu uitați, vă rog, să vă rugați pentru mine și să îndemnați la rugăciune pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 22.11.2019
Publicarea pe acest sit: 22.11.2019
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.