Discursul Papei la întâlnirea cu credincioșii Diecezei de Piazza Armerina

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la întâlnirea cu credincioșii
Diecezei de Piazza Armerina
15 septembrie 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Sunt bucuros să mă aflu în mijlocul vostru. Este frumos soarele Siciliei! Este frumos! Mulțumesc pentru această primire călduroasă! Îi mulțumesc episcopului, mons. Rosario Gisana, primarului și celorlalte autorități, precum și tuturor celor care au colaborat la această vizită.

Episcopul vostru tocmai a amintit alegerea pe care Biserica din Piazza Armerina o face cu speranță bucuroasă, în mijlocul diferitelor problematici care limitează seninătatea din acest teritoriu. Nu sunt puține plăgile care vă chinuiesc. Ele au un nume: subdezvoltare socială și culturală; migrare a întregi nuclee familiale; camăta; alcoolismul și alte dependențe; jocurile de noroc; destrămarea legăturilor familiale. Și în fața acestei suferințe mari, comunitatea eclezială poate să apară, uneori, dezorientată și obosită; în schimb, uneori, mulțumire fie lui Dumnezeu, este vie și profetică, în timp ce caută noi moduri de a vesti și de a oferi milostivire mai ales fraților căzuți în îndepărtare, în neîncredere, în criză a credinței. Pentru că este adevărat: nu este ușor a duce înainte credința printre atâtea problematici. Nu este ușor, eu înțeleg asta.

A lua în considerare plăgile societății și ale Bisericii nu este o acțiune denigratoare și pesimistă. Dacă vrem să dăm concretețe credinței noastre, trebuie să învățăm să recunoaștem în aceste suferințe umane înseși plăgile Domnului. A le privi, a le atinge (cf. In 20,27). A atinge plăgile Domnului în plăgile noastre, în plăgile societății noastre, ale familiilor noastre, ale oamenilor noștri, ale prietenilor noștri. A atinge plăgile Domnului acolo. Și asta înseamnă pentru noi creștinii a asuma istoria și trupul lui Cristos ca loc de mântuire și eliberare. De aceea, vă îndemn să vă angajați pentru noua evanghelizare a acestui teritoriu centro-sicilian, pornind tocmai de la crucile și suferințele sale. După ce ați încheiat bicentenarul diecezei voastre, vă așteaptă o misiunea captivantă, pentru a repropune fața unei Biserici sinodale și a Cuvântului; Biserică a carității misionare; Biserică, o comunitate euharistică.

Perspectiva unei Biserici sinodale și a Cuvântului cere curajul ascultării reciproce, dar mai ales ascultarea Cuvântului Domnului. Vă rog, nu puneți nimic înaintea centrului esențial al comuniunii creștine, care este Cuvântul lui Dumnezeu, ci însușiți-vi-l în special prin lectio divina, moment minunat de întâlnire inimă la inimă cu Isus, de pauză la picioarele Învățătorului divin. Cuvântul lui Dumnezeu și comuniunea sinodală sunt mâna întinsă spre cei care trăiesc printre speranțe și dezamăgiri și invocă o Biserică milostivă, tot mai fidelă față de Evanghelie și deschisă la primirea celor care se simt înfrânți în trup și în spirit, sau sunt izolați la margini. Pentru a realiza această misiune, este necesară să se facă referință mereu la spiritul primei comunități creștine care, însuflețită de focul Rusaliilor, l-a mărturisit cu curaj pe Isus Înviat. Intrați cu încredere, iubiți frați și surori, în timpul discernământului și al alegerilor rodnice, utile pentru fericirea voastră și pentru dezvoltarea armonioasă. Însă pentru a merge înainte în asta, voi trebuie să fiți obișnuiți cu Cuvântul lui Dumnezeu: a citi Evanghelia, în fiecare zi, un mic text din Evanghelie. Nu ia mai mult de cinci minune. Probabil o mică Evanghelie în buzunar, în geantă… A o lua, a privi și a citi. Și astfel, în fiecare zi, ca picătură după picătură, Evanghelia va intra în inima noastră și ne va face mai discipoli ai lui Isus și mai puternici pentru a ieși, a ajuta toate problematicile din orașul nostru, din societatea noastră, din Biserica noastră. Faceți asta, faceți asta. Cer episcopului ca să faciliteze posibilitatea de a avea o mică Evanghelie pentru toți cei care cer asta, pentru a o purta cu ei. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu vă va face puternici.

Pentru a fi Biserică a carității misionare trebuie acordată atenție slujirii carității care astăzi este cerută de circumstanțele concrete. Preoții, diaconii, consacrații și credincioșii laici sunt chemați să simtă compasiune evanghelică – acest cuvânt este clar, este ceea ce simțea Isus: compasiune evanghelică – față de multele rele ale oamenilor, devenind apostoli itineranți ai milostivirii în teritoriu, imitându-l pe Dumnezeu care „este duioșie și vrea să ne conducă la o itineranță constantă și reînnoitoare” (Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 134). Cu simplitate mergeți pe străduțe, la intersecții, prin piețe și în locurile vieții de zi cu zi, și duceți tuturor vestea cea bună că este posibilă o conviețuire dreaptă între noi, plăcută și amabilă, și că viața nu este blestem întunecat de suportat în mod fatalist, ci încredere în bunătatea lui Dumnezeu și în caritatea fraților.

Este important de a favoriza în parohii și în comunități caritatea evanghelică, solidaritatea și grija fraternă, alungând ispita lumească a trăirii liniștite, a comodității, fără preocuparea față de nevoile celuilalt. Vă încurajez să continuați în slujirea voastră eclezială care se exprimă în opere concrete: centre de ascultare Caritas, mese și adăposturi pentru frații mai nevoiași, structuri pentru a-l găzdui pe Isus refugiat și evacuat și case de iubire pentru bătrânii adesea singuri și descurajați. Vă rog, nu-i lăsați singuri pe bătrâni! Pe bunicii noștri. Ei sunt identitatea noastră, sunt rădăcinile noastre, și noi nu vrem să fim un popor dezrădăcinat! Rădăcinile noastre sunt în cei bătrâni. Înainte! A ne îngriji de cei bătrâni, de cei în vârstă. A ne îngriji de bunici. Și tinerii să vorbească cu bunicii, astfel vor lua rădăcinile. Nu uitați că iubirea creștină nu se mulțumește cu asistența; nu se epuizează în filantropie – două lucruri diferite: caritate creștină și filantropie – ci îl determină pe discipol și întreaga comunitate să meargă la cauzele suferințelor și să încerce să le înlăture, pe cât este posibil, împreună cu înșiși frații nevoiași, integrându-i în munca noastră.

Un aspect al carității misionare este și acela de a dedica atenție tinerilor și problemelor lor. Văd aici numeroși adolescenți și tineri, care colorează cu speranță și cu veselie adunarea. Dragi prieteni, voi tineri, adolescenți și adolescente, vă salut pe toți și vă încurajez să fiți artizani bucuroși ai destinului vostru. A privi mereu înainte, fără a uita rădăcinile. Să știți că Isus vă iubește: El este un prieten sincer și fidel, care nu vă va abandona niciodată; în El vă puteți încrede! În momentele de îndoială – toți am avut ca tineri momente întunecate, de îndoială -, în momentele de dificultate, puteți să vă bazați pe ajutorul lui Isus, mai ales pentru a alimenta marile voastre idealuri. Și în măsura în care poate fiecare, este bine să aibă încredere și în Biserică, ea care este chemată să intercepteze nevoile voastre de autenticitate și să vă ofere un ambient alternativ la ceea ce vă obosește în fiecare zi, unde să puteți regăsi gustul rugăciunii, al unirii cu Dumnezeu, al tăcerii care duce inima spre profunzimile ființei voastre și ale sfințeniei. De atâtea ori am auzit unii tineri care spuneau: „Eu, da, am încredere în Dumnezeu, dar în Biserică nu” – Dar de ce? – „Pentru că sunt un devorator de preoți”. Ah, tu ești un devorator de preoți, atunci apropie-te de preot și spune-i: „Eu nu am încredere în tine pentru asta, pentru asta și pentru asta”. Apropie-te! Apropie-te și de episcop și spune-i în față: „Eu nu am încredere în Biserică pentru asta, pentru asta și pentru asta!”. Acesta este tineret curajos! Dar cu voința de a asculta răspunsul. Probabil că în acea zi pe preot l-a durut ficatul și te va alunga, dar va fi numai de data aceea, mereu îți va spune ceva. A asculta! A asculta! Și voi, preoților, aveți răbdare, răbdare constructivă pentru a-i asculta pe tineri, pentru că întotdeauna, în neliniștea tinerilor există semințe ale viitorului. Și tu trebuie să le iei și să-i ajuți pe tineri să meargă înainte. Este nevoie de dialog.

Al treilea element pe care vi-l indic este cel al Bisericii o comunitate euharistică. De acolo, din Euharistie luăm iubirea lui Cristos pentru a o duce pe străzile lumii, pentru a merge cu El în întâmpinarea fraților. Cu Isus, cu El – acesta este secretul – se poate consacra lui Dumnezeu orice realitate, se poate face în așa fel încât Fața sa să se imprime pe fețe, iubirea sa să umple golurile de iubire. Cât privește participarea la Sfânta Liturghie, în special la cea duminicală, este important să nu fim obsedați de cifre: vă îndemn să trăiți fericirea micimii, a faptul de a fi grăunte de muștar, turmă mică, boț de drojdie, flacără mică tenace, bucățică de sare. De câte ori am auzit: „Ah, părinte, eu mă rog, însă nu merg la Liturghie, nu merg” – Dar de ce? – „Pentru că predica mă plictisește, durează patruzeci de minute!”. Nu, patruzeci de minute trebuie să dureze toată Liturghia. Dar predica mai mult de opt minune nu e bine.

Euharistia și preoția ministerială sunt inseparabile: preotul este omul Euharistiei. Adresez un gând deosebit preoților, buni frați, și îi îndemn să stea în jurul episcopului și între ei pentru a-l duce tuturor pe Domnul. Dragi preoți, cât de necesar este să construim cu răbdare bucuria familiei prezbiterale, iubindu-ne și susținându-ne reciproc! Este frumos să lucrăm împreună, considerându-i pe confrați „mai mari decât voi înșivă” (cf. Fil 2,3). În mijlocul poporului lui Dumnezeu încredințat vouă sunteți chemați să fiți primii care depășiți îngrăditurile, prejudecățile care despart; primii care rămâneți în contemplație umilă în fața istoriei dificile din acest ținut, cu înțeleapta caritate pastorală care este dar al Duhului; primii care indicați cărări pe care oamenii pot să meargă spre spații deschise de răscumpărare și libertate adevărată. Mângâiați de Dumnezeu, voi veți putea să fiți mângâietori, să ștergeți lacrimi, să vindecați răni, să reconstruiți vieți, vieți distruse care se încredințează cu încredere slujirii voastre (cf. Fap 5,14-16). Vouă, preoților, îmi permit să vă dau o rețetă, nu știu dacă va folosi: cum termin eu ziua? Pentru a dormi trebuie să iau pastilele? Atunci ceva n-a mers bine. Dar dacă eu termin ziua obosit, foarte obosit, lucrurile merg bine. Acesta este un punct important.

Iubiți frați și surori, ar fi frumos să mai stăm împreună un pic! Simt căldura credinței voastre și speranțele pe care le purtați în inimă, dar sunt așteptat la Palermo, unde vom face comemorarea recunoscătoare a preotului martir Pino Puglisi. Am aflat că, în urmă cu douăzeci și cinci de ani, la doar o lună înainte de uciderea sa, el a petrecut câteva zile aici, la Piazza Armerina. A venit pentru a-i întâlni pe seminariști, studenții săi la Seminarul Mare din Palermo. O trecere profetică, eu cred! O ștafetă, nu mai pentru preoți, ci pentru toți credincioșii din această dieceză: din iubire față de Isus, a-i sluji pe frați până la sfârșit! Vă încredințez pe toți Fecioarei Maria, pe care o venerați ca Sfânta Fecioară Maria a Victoriilor. În tăcere, acum în tăcere s-o rugăm: „Bucură-te, Marie…”. Ea să vă susțină în lupta spirituală și să vă orienteze cu hotărâre spre victoria Învierii. Vă binecuvântez pe toți din inimă și vă cer cu rugăminte să vă rugați pentru mine. O zi bună tuturor!

Acum vă voi da binecuvântarea, dar să ne pregătim inima pentru ca s-o primim. Fiecare să se gândească la cei dragi ai săi, pentru ca această binecuvântare să coboare asupra celor dragi. Să se gândească la prietenii săi. Și să se gândească și la dușmanii săi, la cei pe care nu-i iubesc și care nu mă iubesc. A deschide inima la toți, pentru ca această binecuvântare să coboare asupra tuturor.

[Binecuvântarea]

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 15.09.2018
Publicarea pe acest sit: 15.09.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns