Predica Papei la Liturghia celebrată în Palermo

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Liturghia celebrată în Palermo
Foto Italico, 15 septembrie 2018

Astăzi Dumnezeu ne vorbește despre victorie și despre înfrângere. Sfântul Ioan în prima lectură prezintă credința ca „victoria care a învins lumea” (1In 5,4), în timp ce în Evanghelie prezintă fraza lui Isus: „Cine își iubește viața, o pierde” (In 12,25).

Aceasta este înfrângerea: pierde cel care-și iubește propria viață. De ce? Desigur nu pentru că trebuie să se urască viața: viața trebuie iubită și apărată, este primul dar al lui Dumnezeu! Ceea ce duce la înfrângere este a iubi propria viață, adică a iubi propriul. Cel care trăiește pentru propriu pierde, este un egoist, spunem noi. Ar părea contrariul. Cine trăiește pentru sine, cine multiplică totalitatea facturilor, cine are succes, cine satisface pe deplin propriile nevoi apare învingător în ochii lumii. Publicitatea ne bombardează cu această idee – ideea de a căuta propriul, a egoismului -, și totuși Isus nu este de acord și o răstoarnă. Conform Lui, cel care trăiește pentru sine nu pierde numai ceva, ci pierde întreaga viață; în timp ce acela care se dăruiește găsește sensul vieții și învinge.

Așadar, trebuie ales: iubire sau egoism. Egoistul se gândește să îngrijească propria viață și se alipește de lucruri, de bani, de putere, de plăcere. Atunci diavolul are ușile deschise. Diavolul „intră prin buzunare”, dacă tu ești alipit de bani. Diavolul face să se creadă că totul merge bine dar în realitate inima se anesteziază cu egoismul. Egoismul este o anestezie foarte puternică. Această cale se termină rău mereu: la sfârșit rămânem singuri, goi pe dinăuntru. Sfârșitul egoiștilor este trist: goi, singuri, înconjurați numai de cei care vor să moștenească. Este ca bobul de grâu din Evanghelie: dacă rămâne închis în sine rămâne sub pământ singur. În schimb dacă se deschide și moare, aduce rod la suprafață.

Dar voi ați putea să-mi spuneți: a ne dărui, a trăi pentru Dumnezeu și pentru alții este o mare trudă pentru nimic, lumea nu merge așa: pentru a merge înainte nu sunt de folos boabe de grâu, sunt de folos bani și putere. Dar este o mare iluzie: banul și puterea nu-l eliberează pe om, îl fac sclav. Vedeți: Dumnezeu nu exercită puterea pentru a rezolva relele noastre și ale lumii. Calea sa este mereu aceea a iubirii umile: numai iubirea eliberează înăuntru, dă pace și bucurie. Pentru aceasta adevărata putere, puterea conform lui Dumnezeu, este slujirea. O spune Isus. Și glasul cel mai puternic nu este al aceluia care strigă mai mult. Glasul cel mai puternic este rugăciunea. Și succesul cel mai mare nu este propria faimă, ca păunul, nu. Gloria cea mai mare, succesul cel mai mare este propria mărturie.

Iubiți frați și surori, astăzi suntem chemați să alegem de care parte să stăm: să trăim pentru noi – cu mâna închisă [face gestul] – sau să dăruim viața – mâna deschisă [face gestul]. Numai dând viața se înfrânge răul. Un preț mare, dar numai așa [se înfrânge răul]. Părintele Pino învață asta: nu trăia pentru a fi văzut, nu trăia din apeluri anti-mafia și nici nu se mulțumea cu a nu face nimic rău, ci semăna binele, mult bine. Logica sa părea una perdantă, în timp ce părea învingătoare logica portofelului. Însă părintele Pino avea dreptate: logica zeului-ban este mereu perdantă. Să privim înăuntru. A avea determină mereu la a voi: am un lucru și imediat vreau altul și apoi altul și tot mai mult, fără sfârșit. Cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult: este o dependență urâtă. Este o dependență urâtă. Este ca un drog. Cine se umflă cu lucruri crapă. În schimb, cine iubește se regăsește pe sine însuși și descoperă cât de frumos este a ajuta, cât de frumos este a sluji; găsește bucuria înăuntru și zâmbetul în afară, așa cum a fost pentru părintele Pino.

Astăzi în urmă cu douăzeci și cinci de ani, când a murit în ziua sa de naștere, a încoronat victoria sa cu zâmbetul, cu acel zâmbet care l-a făcut să nu doarmă pe ucigașul său, care a spus: „era un soi de lumină în zâmbetul acela”. Părintele Pino era lipsit de apărare, însă zâmbetul său transmitea forța lui Dumnezeu: nu o strălucire orbitoare, ci o lumină blândă care sapă înăuntru și luminează inima. Este lumina iubirii, a dăruirii, a slujirii. Avem nevoie de atâția preoți ai zâmbetului. Avem nevoie de creștini ai zâmbetului, nu pentru că iau lucrurile în mod ușuratic, ci pentru că sunt bogați numai de bucuria lui Dumnezeu, pentru că ei cred în iubire și trăiesc pentru a sluji. Dând viața se găsește bucuria, pentru că este mai mult bucurie în a da decât a primi (cf. Fap 20,35). Așadar aș vrea să vă întreb: vreți să trăiți și voi așa? Vreți să dați viața, fără a aștepta ca alții să facă primul pas? Vreți să faceți binele fără a aștepta răsplata, fără a aștepta ca lumea să devină mai bună? Iubiți frați și surori, vreți să riscați pe acest drum, să riscați pentru Domnul?

Părintele Pino, el da, el știa că risca, dar știa mai ales că pericolul adevărat în viață este a nu risca, este a trăi mediocru printre comodități, expediente ridicole și scurtături. Dumnezeu să ne elibereze de a trăi mediocru, mulțumindu-ne cu jumătăți de adevăr. Jumătățile de adevăr nu satură inima, nu fac bine. Dumnezeu să ne elibereze de o viață mică, ce se învârte în jurul „codițelor”. Să ne elibereze de a crede că totul merge bine dacă mie îmi merge bine, iar celălalt să se descurce. Să ne elibereze de a ne crede drepți dacă nu facem nimic pentru a contrasta nedreptatea. Cine nu face nimic pentru a contrasta nedreptatea nu este un om sau o femeie drept. Să ne elibereze de a ne crede buni numai pentru că nu facem nimic rău. „Este lucru bun – spunea un sfânt – a nu face răul. Însă este lucru urât a nu face binele” (sfântul Albert Hurtado). Doamne, dă-ne dorința de a face binele; de a căuta adevărul detestând falsitatea; de a alege jertfa, nu lenea; iubirea, nu ura; iertarea, nu răzbunarea.

Celorlalți viața se dă, celorlalți viața se dă, nu se ia. Nu se poate crede în Dumnezeu și a-l urî pe fratele, a lua viața cu ură. Amintește asta prima lectură: „dacă unul spune: «Eu îl iubesc pe Dumnezeu» și îl urăște pe fratele său este un mincinos” (1In 4,20). Un mincinos, pentru că dezminte credința pe care spune că o are, credința care-l mărturisește pe Dumnezeu-iubire. Dumnezeu-iubire respinge orice violență și îi iubește pe toți oamenii. De aceea cuvântul ură trebuie șters din viața creștină; de aceea nu se poate crede în Dumnezeu și a-l desființa pe fratele. Nu se poate crede în Dumnezeu și a fi mafioți. Cine este mafiot nu trăiește ca un creștin, pentru că blestemă cu viața numele lui Dumnezeu-iubire. Astăzi avem nevoie de bărbați și de femei de iubire, nu de bărbați și de femei de onoare; de slujire, nu de samavolnicie. Avem nevoie să mergem împreună, nu să alergăm după putere. Dacă litania mafiotă este: „Tu nu știi cine sunt eu”, cea creștină este: „Eu am nevoie de tine”. Dacă amenințarea mafiotă este: „Tu mi-o vei plăti”, rugăciunea creștină este: „Doamne, ajută-mă să iubesc”. De aceea le spun mafioților: schimbați-vă, frați și surori! Încetați să vă gândiți la voi înșivă și la banii voștri. Tu știi, voi știți, că „ștergarul nu are buzunare”. Voi nu veți putea duce nimic cu voi. Convertiți-vă la adevăratul Dumnezeu al lui Isus Cristos, iubiți frați și surori! Eu vă spun vouă, mafioților: dacă nu faceți asta, însăși viața voastră se va pierde și va fi cea mai rea dintre înfrângeri.

Astăzi Evanghelia se termină cu invitația lui Isus: „Dacă vrea cineva să-mi slujească, să mă urmeze” (v. 26). Să mă urmeze, adică să pornească la drum. Nu poate fi urmat Isus cu ideile, trebuie să începem să lucrăm,. „Dacă fiecare face ceva, se poate face mult”, repeta părintele Pino. Câți dintre noi pun în practică aceste cuvinte? Astăzi, în fața lui să ne întrebăm: ce anume pot să fac eu? Ce anume pot să fac pentru alții, pentru Biserică, pentru societate? A nu aștepta ca Biserica să facă ceva pentru tine, începe tu. A nu aștepta ca societatea să facă asta, începe tu! A nu te gândi la tine însuți, a nu fugi de responsabilitatea ta, alege iubirea! Simte viața oamenilor care au nevoie, ascultă poporul tău. Să vă fie frică de surzenia de a nu asculta poporul vostru. Acesta este unicul populism posibil: a asculta poporul tău, unicul „populism creștin”: a auzi și a sluji poporul, fără a striga, a acuza și a provoca dispute.

Așa a făcut părintele Pino, sărac între săracii din ținutul său. În camera sa scaunul unde studia era rupt. Însă scaunul nu era centrul vieții, pentru că nu stătea așezat ca să se odihnească, ci trăia mergând pentru a iubi. Iată mentalitatea învingătoare. Iată victoria credinței, care se naște din dăruirea zilnică de sine. Iată victoria credinței, care duce zâmbetul lui Dumnezeu pe străzile lumii. Iată victoria credinței, care se naște din scandalul martiriului. „Nimeni nu are o iubire mai mare ca aceasta: a-și da viața pentru prietenii săi” (In 15,13). Aceste cuvinte ale lui Isus, scrise pe mormântul părintelui Puglisi, amintesc tuturor că a da viața a fost secretul victoriei sale, secretul unei vieți frumoase. Astăzi, iubiți frați și surori,. Să alegem și noi o viață frumoasă. Așa să fie.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 15.09.2018
Publicarea pe acest sit: 15.09.2018
Etichete: , ,

Lasă un răspuns