Discursul Papei la întâlnirea cu autorităţile civile din Milano

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu reprezentanții autorităților civile
Sala Tronului a palatului Arhidiecezan din Milano
sâmbătă, 2 iunie 2012

Stimați Domni!

Vă sunt sincer recunoscător pentru această întâlnire, care dezvăluie sentimentele voastre de respect și de stimă față de Scaunul Apostolic și, în același timp, îmi permite mie, în calitate de Păstor al Bisericii Universale, să vă exprim prețuire pentru lucrarea harnică și lăudabilă pe care nu încetați să o promovați pentru o mereu mai mare bunăstare civilă, socială și economică a populațiilor muncitoare milaneze și lombarde. Mulțumesc Cardinalului Angelo Scola care a introdus acest moment. În adresarea salutului meu deferent și cordial vouă, gândul meu aleargă spre cel care a fost ilustrul vostru predecesor, Sfântul Ambroziu, guvernator – consularis – al provinciilorLiguria și Aemilia, cu sediul în orașul imperial Milano, loc de tranzit și de referință – am spune azi – european. Înainte să fie ales – într-un mod neașteptat și absolut împotriva voinței sale pentru că se simțea nepregătit – Episcop de Mediolanum, el a fost aici responsabilul ordinii publice și a administrat justiția. Mi se par semnificative cuvintele cu care prefectul Pablo l-a invitat ca și consularis la Milano; el a spus, de fapt: „Du-te și administrează nu ca un judecător, ci ca un Episcop”. Și el a fost în mod efectiv un conducător echilibrat și luminat care a știut să înfrunte cu înțelepciune, bun simț și autoritate problemele, știind să depășească contrastele și să refacă diviziunile. Aș vrea chiar să mă opresc pe scurt asupra unor principii, pe care el le urma și care sunt încă prețioase pentru cei ce sunt chemați să conducă statul.

În comentariul său la Evanghelia Sfântului Luca, Sfântul Ambroziu amintește că „instituția puterii derivă atât de bine de la Dumnezeu, încât cel care o exercită este el însuși slujitor al lui Dumnezeu” (Expositio Evangelii secundum Lucam, IV, 29). Aceste cuvinte ar putea părea stranii oamenilor celui de-al treilea mileniu, însă ele arată clar un adevăr central despre persoana umană, care este fundament solid al conviețuirii sociale: nici o putere a omului nu se poate considera divină, prin urmare nici un om nu este stăpânul altui om. Ambroziu o amintește cu curaj împăratului, scriindu-i: „Chiar și tu, o, împărate august, ești un om” (Epistula 51,11).

Un alt element îl putem scoate din învățătura Sfântului Ambroziu. Prima calitate a celui care conduce este dreptatea, virtute publică prin excelență, deoarece privește binele comun al comunității întregi. Însă ea nu ajunge. Ambroziu îi alătură o altă calitate: iubirea pentru libertate, pe care el o consideră factor discriminatoriu între conducătorii buni și cei răi, întrucât, cum se citește într-altă scrisoare de-a sa, „cei buni iubesc libertatea, cei nelegiuiți iubesc sclavia” (Epistula 40, 2). Libertatea nu este privilegiul unora, ci un drept al tuturor, un drept prețios pe care puterea civilă trebuie să-l garanteze. Cu toate acestea, libertatea nu înseamnă arbitrariul individului, dar implică mai degrabă responsabilitatea fiecăruia. Se găsește aici unul din principalele elemente ale laicității statului: să asigure libertatea pentru ca toți să poată propune viziunea lor despre viața comună, întotdeauna, însă, în respect față de celălalt și în contextul legilor care tind către binele tuturor.

Pe de altă parte, în măsura în care este depășită concepția unui stat confesional, apare clar, în orice caz, că legile sale trebuie să își găsească justificare și forță în legea naturală, care este fundament al unei ordine adecvate demnității persoanei umane, depășind o concepție pur pozitivistă din care nu pot deriva indicații care să fie, într-un anumit fel, de caracter etic (cf. Discurs către Parlamentul German, 22 septembrie 2011). Statul este în serviciul și tutelarea persoanei și a „bună stării” ei în numeroasele sale aspecte, începând cu dreptul la viață, a cărei suprimare deliberată nu poate fi niciodată consimțită. Fiecare poate vedea atunci cum legislația și lucrarea instituțiilor statale trebuie să fie în mod special în serviciul familiei, întemeiată pe căsătorie și deschisă la viață, și la fel să recunoască dreptul primar al părinților la libera educație și formare a fiilor, după proiectul educativ pe care ei îl consideră valabil și pertinent. Nu se face dreptate familiei dacă statul nu susține libertatea educației pentru binele comun al întregii societăți.

În această rațiune de a fi a statului pentru cetățeni, apare prețioasă o colaborare constructivă cu Biserica, fără îndoială nu pentru o confuzie a finalităților și a rolurilor diferite și distincte ale puterii civile și ale Bisericii înseși, dar pentru aportul pe care aceasta l-a adus și îl poate aduce mai departe în societate prin experiența, doctrina, tradiția, instituțiile și operele ei prin care s-a pus în serviciul poporului. E de ajuns să ne gândim la splendida serie de sfinți ai carității, ai școlii și ai culturii, ai îngrijirii bolnavilor și a celor marginalizați, slujiți și iubiți așa cum Domnul însuși trebuie slujit și iubit. Această tradiție continuă să aducă roade: activitatea creștinilor lombarzi în aceste domenii este foarte vie și, probabil, mai semnificativă decât în trecut. Comunitățile creștine promovează aceste acțiuni, nu atât ca activitate suplinitoare, ci mai degrabă ca supraabundență gratuită a dragostei față de Cristos și a experienței totalizatoare a credinței lor. Timpul crizei pe care îl traversăm are nevoie, dincolo de decizii tehnico-politice curajoase, de gratuitate, după cum am avut ocazia să amintesc: „‘Cetatea omului’ nu este promovată numai de raporturi de drepturi și de obligații, ci, mai mult și mai ales, de relații de gratuitate, de milostivire și de comuniune” (Scrisoarea enciclică Caritas in veritate, 6).

Putem culege o ultimă invitație prețioasă de la Sfântul Ambroziu, a cărui figură solemnă și povățuitoare este țesută în drapelul orașului Milano. Celor care vor să colaboreze la guvernarea și administrația publică, Sfântul Ambroziu le cere ca să se facă iubiți. În lucrarea De officiis, el afirmă: „Ceea ce face iubirea, nu va putea niciodată să o facă frica. Nimic nu este atât de folositor ca a se face iubit” (II, 29). Pe de altă parte, rațiunea care, la rândul ei, pune în mișcare și stimulează prezența voastră activă și muncitoare în diferitele domenii ale vieții publice, nu poate fi decât voința de a vă dedica pentru binele cetățenilor, și prin urmare, expresie clară și semn evident de iubire. În acest fel, politica este înnobilată în profunzime, devenind o formă elevată de caritate.

Stimați domni! Primiți aceste simple considerații ale mele ca semn al profundei stime pentru instituțiile pe care le serviți și pentru lucrarea voastră importantă. Să vă asiste, în această sarcină a voastră, providența continuă a Cerului, a cărei zălog și auspiciu vrea să fie binecuvântarea apostolică pe care o împart vouă, colaboratorilor voștri și familiilor voastre. Mulțumesc.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Vincențiu Balint
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ARCB.ro
Publicarea în original: 02.06.2012
Publicarea pe acest sit: 04.06.2012
Etichete: ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?