Discursul Papei la întâlnirea cu autoritățile civile canadiene

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
cu autoritățile civile, cu reprezentanții
populațiilor indigene și cu corpul diplomatic

Québec, miercuri, 27 iulie 2022

Doamnă guvernator general,
Domnule prim ministru,
Stimate autorități civile și religioase,
Dragi reprezentanți ai populațiilor indigene,
Iluștri membri ai corpului diplomatic,
Doamnelor și domnilor!

Vă salut cordial și îi mulțumesc doamnei Mary Simon și domnului Justin Trudeau pentru cuvintele lor respectuoase. Sunt bucuros să mă adresez vouă, care aveți responsabilitatea de a-i sluji pe locuitorii din această mare țară care, „de la mare la mare”, oferă un patrimoniu natural extraordinar. Între multele frumuseți, mă gândesc la imensele și spectaculoasele păduri de arțar, care fac peisajul canadian unic și multicolor. Aș vrea să mă inspir tocmai din simbolul prin excelență al acestor ținuturi, frunza de arțar, care de la stemele orașului Québec s-a răspândit rapid ajungând să devină emblema care se află pe steagul țării.

Dacă asta s-a întâmplat în timpuri destul de recente, arțarii constituie totuși amintirea multor generații trecute, cu mult înainte ca să ajungă coloniștii pe pământul canadian. Populațiile native extrăgeau din ei limfa cu care realizau siropuri hrănitoare. Asta ne face să ne gândim la hărnicia lor, atentă mereu să ocrotească pământul și ambientul, fidelă față de o viziune armonioasă despre creație, carte deschisă care-l învață pe om să-l iubească pe Creator și să trăiască în simbioză cu celelalte ființe vii. Este mult de învățat din asta, din capacitatea de a sta în ascultarea lui Dumnezeu, a persoanelor și a naturii. Avem nevoie de asta în special în frenezia furtunoasă a lumii de astăzi, caracterizată de o „rapidizare” constantă, care face dificilă o dezvoltare realmente umană, sustenabilă și integrală (cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’, 18), ajungând să genereze o „societate a oboselii și a dezamăgirii”, care cu greu regăsește gustul contemplației, gustul genuin al relațiilor, mistica ansamblului. Câtă nevoie avem să ne ascultăm și să dialogăm, pentru a ne îndepărta de individualismul dominant, de judecățile grăbite, de agresivitatea care se răspândește, de tentația de a împărți lumea în buni și răi! Marile frunze de arțar, care absorb aerul poluat și restituie oxigen, invită să ne uimim pentru frumusețea creației și să ne lăsăm atrași de valorile salutare prezente în culturile indigene: ele sunt de inspirație pentru noi toți și pot contribui la vindecarea obișnuințelor nocive de a exploata. A exploata creația, relațiile, timpul, și a reglementa activitatea umană numai pe baza utilului și a profitului.

Totuși, aceste învățături vitale au fost combătute violent în trecut. Mă gândesc mai ales la politicile de asimilare și de izolare, care cuprind și sistemul școlar rezidențial, care a vătămat multe familii indigene, amenințându-le limba, cultura și viziunea despre lume. În acel sistem incalificabil promovat de autoritățile guvernamentale ale epocii, care a separat atâția copii de familiile lor, au fost implicate diferite instituții catolice locale; pentru aceasta exprim rușine și durere și, împreună cu episcopii din această țară, reînnoiesc cererea mea de iertare pentru răul comis de atâția creștini împotriva populațiilor indigene. Pentru toate acestea cer iertare. Este tragic când credincioși, așa cum s-a întâmplat în acea perioadă istorică, se adaptează mai degrabă la conveniențele lumii decât la Evanghelie. Dacă credința creștină a desfășurat un rol esențial în plăsmuirea celor mai înalte idealuri ale Canadei, caracterizate de dorința de a construi o țară mai bună pentru toți oamenii săi, este necesar, admițând propriile greșeli, să se angajeze împreună ca să realizeze ceea ce știu că voi toți împărtășiți: promovarea drepturilor legitime ale populațiilor native și favorizarea proceselor de vindecare și de reconciliere între ei și non-indigenii din țară. Asta se reflectă în angajarea voastră de a răspunde în mod adecvat la apelurile Comisiei pentru adevăr și reconciliere, precum și în atenția de a recunoaște drepturile popoarelor indigene.

Sfântul Scaun și comunitățile catolice locale nutresc voința concretă de a promova culturile indigene, cu drumuri spirituale adecvate și convenabile, care să cuprindă și atenția față de tradițiile culturale, față de obiceiurile, față de limbile și față de procesele educative proprii, în spiritul Declarației Națiunilor Unite despre Drepturile Popoarelor Indigene. Este dorința noastră să reînnoim raportul dintre Biserică și populațiile indigene din Canada, un raport marcat fie de o iubire care a adus roade foarte bune, fie, din păcate, de răni pe care ne angajăm să le înțelegem și să le vindecăm. Sunt foarte recunoscător că am întâlnit și am ascultat diferiți reprezentanți ai populațiilor indigene în lunile trecute la Roma, și că am putut întări, aici în Canada, frumoasele relații strânse cu ei. Momentele trăite împreună au lăsat în mine o amprentă și dorința fermă de a ne ocupa să dăm curs indignării și rușinii pentru suferințele îndurate de indigeni, ducând înainte un drum fratern și răbdător, de întreprins cu toți canadienii după adevăr și dreptate, străduindu-ne pentru vindecare și reconciliere, animați mereu de speranță.

Acea „istorie de durere și de dispreț”, generată de o mentalitate colonizatoare, „nu se vindecă ușor”. În același timp, ne avertizează cu privire la faptul că această „colonizare nu se oprește, în unele zone mai degrabă se transformă, se maschează și se ascunde” (Exortația apostolică Querida Amazonia, 16). Este cazul colonizărilor ideologice. Dacă odinioară mentalitatea colonialistă a neglijat viața concretă a oamenilor, impunând modele culturale prestabilite, și astăzi nu lipsesc colonizări ideologice care contrastează realitatea existenței, sufocă alipirea naturală de valorile popoarelor, încercând să dezrădăcineze tradițiile, istoria și legăturile religioase. Este vorba de o mentalitate care, presupunând că a depășit „paginile întunecate ale istoriei”, face spațiu la acea cancel culture care evaluează trecutul numai pe baza anumitor categorii actuale. Astfel se implantează o modă culturală care uniformizează, face totul egal, nu tolerează diferențe și se concentrează numai pe momentul prezent, pe nevoile și pe drepturile indivizilor, neglijând adesea obligațiile în privința celor mai slabi și fragili: săraci, migranți, bătrâni, bolnavi, copii care trebuie să se nască… Ei sunt uitații în societățile bunăstării; ei sunt cei care, în indiferența generală, sunt rebutați ca frunzele uscate care trebuie arse.

Bogatele coroane multicolore ale copacilor de arțar ne amintesc în schimb importanța ansamblului, de a duce înainte comunități umane non-aplatizante, ci realmente deschise și inclusive. Și așa cum fiecare frunză este fundamentală pentru a îmbogăți ramurile, tot așa fiecare familie, celulă esențială a societății, trebuie valorizată, pentru că „viitorul omenirii trece prin familie” (Sfânul Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Familiaris consortio, 86). Ea este prima realitate socială concretă, dar este amenințată de mulți factori: violență familială, frenezie de muncă, mentalitate individualistă, carierisme neînfrânate, șomaj, singurătate a tinerilor, abandonare a bătrânilor și a bolnavilor… Populațiile indigene au multe să ne învețe despre păstrarea și ocrotirea familiei, unde deja de mici se învață să se recunoască ce anume este corect și ce anume este greșit, să se spună adevărul, să se împărtășească, să se corecteze greșelile, să se reînceapă, să se încurajeze, să se reconcilieze. Răul îndurat de popoarele indigene, și de care acum ne rușinăm, să ne folosească astăzi drept avertisment, pentru ca îngrijirea și drepturile familiei să nu fie puse deoparte în numele eventualelor exigențe productive și interese individuale.

Să ne întoarcem la frunza de arțar. În timpurile de război, soldații o foloseau ca bandaje și medicamente pentru răni. Astăzi, în fața nebuniei nesăbuite a războiului, avem nevoie din nou să alinăm extremismele contrapoziției și să îngrijim rănile urii. O martoră a violențelor tragice trecute a spus recent că „pacea are un secret al său: a nu urî niciodată pe nimeni. Dacă vrem să trăim nu trebuie să urâm niciodată” (Interviu luat lui E. Bruck, în „Avvenire”, 8 martie 2022). Nu avem nevoie să împărțim lumea în prieteni și dușmani, să creăm distanțe și să ne rearmăm până în dinți: nu cursa înarmărilor și strategiile de înarmare aduc pace și siguranță. Nu este nevoie să ne întrebăm cum să continuăm războaiele, ci cum să le oprim. Și să împiedicăm ca popoarele să fie ținute din nou ostatice de mușcătura înspăimântătoarelor războaie reci care încă se lărgesc. Este nevoie de politici creative și clarvăzătoare, care să știe să iasă din schemele părților pentru a da răspuns la provocările globale.

De fapt, marile provocări de astăzi, precum pacea, schimbările climatice, efectele pandemice și migrațiile internaționale sunt unite de o constantă: sunt globale, sunt provocări globale, îi interesează pe toți. Și dacă toate vorbesc despre necesitatea ansamblului, politica nu poate rămâne prizonieră a intereselor de parte. Trebuie știut să se privească, așa cum învață înțelepciunea indigenă, la cele șapte generații viitoare, nu la conveniențele imediate, la termenele electorale, la susținerea lobby-urilor. Și trebuie să se valorizeze și dorințele de fraternitate, dreptate și pace ale tinerelor generații. Da, așa cum este necesar, pentru a recupera amintire și înțelepciune, a-i asculta pe bătrâni, tot așa, pentru a avea elan și viitor, trebuie îmbrățișate visele tinerilor. Ei merită un viitor mai bun decât acela pe care-l pregătim pentru ei, merită să fie implicați în alegerile pentru construirea zilei de azi și a zilei de mâine, îndeosebi pentru salvgardarea casei comune, pentru care sunt prețioase valorile și învățăturile populațiilor indigene. În această privință, aș vrea să exprim apreciere pentru angajarea locală lăudabilă în favoarea ambientului. Aproape s-ar putea spune că emblemele luate din natură, cum sunt crinul de pe steagul acestei provincii Québec, și frunza de arțar de pe cel al țării, confirmă vocația ecologică a Canadei.

Când respectiva Comisie a trebuit să evalueze miile de schițe venite pentru realizarea steagului național, dintre care multe trimise de persoane obișnuite, a surprins faptul că aproape toate conțineau tocmai reprezentarea frunzei de arțar. Participarea în jurul acestui simbol împărtășit îmi sugerează să subliniez un cuvânt fundamental pentru canadieni: multiculturalism. El stă la baza coeziunii unei societăți pe atât de eterogene pe cât de colorate diferit sunt coroanele arțarilor. Aceeași frunză de arțar, cu multitudinea sa de vârfuri și de laturi, ne face să ne gândim la o figură poliedrică și spune că voi sunteți un popor capabil să includă, așa încât cei care vine să poată găsi loc în acea unitate multiformă și să-i aducă propria lor contribuție originală (cf. Evangelii gaudium, 236). Multiculturalismul este o provocare permanentă: înseamnă a primi și a îmbrățișa diferitele componente prezente, respectând, în același timp, diversitatea tradițiilor și culturilor lor, fără a crede că procesul este terminat o dată pentru totdeauna. Exprim apreciere în acest sens pentru generozitatea de a găzdui numeroși migranți ucraineni și afgani. Trebuie lucrat și pentru a depăși retorica fricii față de imigrați și pentru a le da, în funcție de posibilitățile țării, posibilitatea concretă de a fi implicați în mod responsabil în societate. Pentru a face asta drepturile și democrația sunt indispensabile. Dar este necesar de a face față mentalității individualiste, amintind că trăirea comună se întemeiază pe baze pe care sistemul politic nu le poate propune singur. Și în aceasta, cultura indigenă este de mare sprijin amintind importanța valorilor socialității. Și Biserica Catolică, având dimensiunea sa universală și grija sa față de cei mai fragili, având slujirea legitimă în favoarea vieții umane în orice fază a sa, de la concepere până la moartea naturală, este bucuroasă să ofere propria contribuție.

În aceste zile am auzit despre numeroase persoane nevoiașe care bat la ușile parohiilor. Și într-o țară atât de dezvoltată și înaintată precum Canada, care dedică multă atenție asistenței sociale, nu sunt puțini cei fără adăpost care se încredințează bisericilor și băncilor de alimente pentru a primi ajutoare și bunuri esențiale, care – să nu uităm – nu sunt numai materiale. Acești frați și surori ne fac să luăm în considerare urgența de a ne strădui pentru a remedia nedreptatea radicală care poluează lumea noastră, prin care abundența darurilor creației este împărțită în mod prea inegal. Este scandalos ca bunăstarea generată de dezvoltarea economică să nu fie în beneficiul tuturor sectoarelor societății. Și este trist că tocmai printre nativi se înregistrează adesea multe niveluri de sărăcie, la care se leagă alți indicatori negativi, ca indicele scăzut de școlarizare, accesul greu la casă și la asistența sanitară. Emblema frunzei de arțar, care apare în mod obișnuit pe etichetele produselor din țară, să fie stimulent pentru toți de a face alegeri economice și sociale îndreptate spre împărtășire și spre îngrijirea celor nevoiași.

Lucrând de comun acord, împreună, se înfruntă provocările urgente de astăzi. Vă mulțumesc pentru ospitalitate, atenție și stimă, spunându-vă cu afect sincer că într-adevăr Canada și oamenii săi îmi sunt la inimă.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.07.2022
Publicarea pe acest sit: 27.07.2022
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.