Discursul Papei la acordarea „Premiului Ratzinger”

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la acordarea „Premiului Ratzinger”
sâmbătă, 17 noiembrie 2018

Iubiți frați și surori,

Sunt bucuros să particip și anul acesta la ceremonia de conferire al Premiilor personalităților eminente care mi-au fost prezentate de Fundația vaticană „Joseph Ratzinger – Benedict al XVI-lea” la propunerea Comitetului său științific. Îi salut pe cei doi premiați: profesoara Marianne Schlosser și arhitectul Mario Botta, precum și pe membrii și prietenii Fundației prezenți aici; și îi mulțumesc cardinalului Angelo Amato și părintelui Federico Lombardi care au schițat sensul acestui eveniment și profilul celor premiați.

Aceasta este o ocazie frumoasă pentru a îndrepta împreună gândul nostru afectuos și recunoscător spre papa emerit Benedict al XVI-lea. Ca estimatori ai moștenirii sale culturale și spirituale, voi ați primit misiunea de a o cultiva și a continua s-o faceți să rodească, cu acel spirit puternic eclezial care l-a distins pe Joseph Ratzinger încă din timpurile activității sale teologice rodnice din tinerețe, când a dat deja roade prețioase la Conciliul al II-lea din Vatican, și apoi în mod tot mai angajant în etapele succesive ale vieții sale lungi de slujire, ca profesor, arhiepiscop, conducător de dicaster și în sfârșit păstor al Bisericii universale. Spiritul său este unul care privește cu conștiință și curaj la problemele din timpul nostru și știe să se inspire din ascultarea Scripturii în tradiția vie a Bisericii înțelepciunea necesară pentru un dialog constructiv cu cultura de astăzi. În această linie vă încurajez să continuați să studiați scrierile sale, dar să înfruntați și noile teme cu privire la care credința este solicitată la dialog, ca acelea care au fost evocate de voi și pe care le consider foarte actuale, despre îngrijirea creației drept casă comună și despre apărarea demnității persoanei umane.

Dar astăzi doresc să exprim aprecierea mea deosebită față de cele două personalități care au primit Premiul. Sunt într-adevăr bucuros că Premiul pentru cercetarea și predarea teologiei este atribuit unei femei, profesoara Marianne Schlosser. Nu este prima dată – pentru că profesoara Anne-Marie Pelletier l-a primit -, dar este foarte important că este recunoscut tot mai mult aportul feminin în domeniul cercetării teologice științifice și al predării teologiei, considerat îndelung teritorii exclusive ale clerului. Este necesar ca acest aport să fie încurajat și să găsească spațiu mai amplu, coerent cu creșterea prezenței feminine în diferitele domenii de responsabilitate a Bisericii, îndeosebi, și nu numai în domeniul cultural. De când Paul al VI-lea a proclamat-o pe Tereza de Avila și pe Ecaterina de Siena învățători ai Bisericii nu mai este permisă nicio îndoială asupra faptului că femeile pot ajunge pe vârfurile cele mai înalte ale înțelegerii credinței. Și Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea au confirmat asta, inserând în seria învățătorilor numele altor femei, sfânta Tereza de Lisieux și Hildegard von Bingen.

În afară de teologie, de anul trecut Premiile Ratzinger au fost conferite în mod oportun și în domeniul artelor inspirate creștinește. De aceea îl felicit pe arhitectul Mario Botta. În toată istoria Bisericii edificiile sacre au fost referință concretă la Dumnezeu și la dimensiunile spiritului peste tot unde vestea creștină s-a răspândit în lume; au exprimat credința comunității credincioase, au primit-o contribuind să dea formă și inspirație rugăciunii sale. Angajarea arhitectului creator de spațiu sacru în cetatea oamenilor este deci de valoare foarte mare și trebuie recunoscută și încurajată de Biserică, îndeosebi atunci când se riscă uitarea dimensiunii spirituale și dezumanizarea spațiilor urbane.

Așadar, pe fundalul și în contextul marilor probleme din timpul nostru, teologia și arta trebuie să continue să fie însuflețite și ridicate la puterea Duhului, izvor de forță, de bucurie și de speranță. De aceea permiteți-mi să închei amintind cuvintele cu care papa nostru emerit ne invita la speranță evocând înălțarea spirituală a unui mare teolog și sfânt deosebit de îndrăgit de el și bine cunoscut de premiata noastră, profesoara Schlosser. Cu ocazia vizitei sale la Bagnoregio, patria sfântului Bonaventura, Benedict al XVI-lea se exprima astfel: „O imagine frumoasă a speranței o găsim într-una dintre predicile sale de Advent unde compară mișcarea speranței cu zborul păsării, care își desface aripile în cel mai larg mod posibil și pentru a le mișca folosește toate forțele. Într-un anumit sens, se face în întregime mișcare pentru a merge în sus și a zbura. A spera înseamnă a zbura, spune sfântul Bonaventura. Însă speranța cere ca toate membrele noastre să se facă mișcare și să se proiecteze spre adevărata înălțime a ființei noastre, spre promisiunile lui Dumnezeu. Cine speră – afirmă el – «trebuie să ridice capul, îndreptând în sus gândurile sale, spre înălțimea existenței noastre, adică spre Dumnezeu» (Sermo XVI, Dom. I Adv., Opera Omnia IX, 40o)” (Discurs la Bagnoregio, 6 septembrie 2009).

Mulțumesc teologilor și arhitecților care ne ajută să ne ridicăm capul și să îndreptăm gândurile noastre spre Dumnezeu. Urări vouă tuturor pentru munca voastră nobilă, pentru ca să fie îndreptată mereu spre acest scop.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 17.11.2018
Publicarea pe acest sit: 17.11.2018
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.