Discursul Papei în piaţa Mariensaule

Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea din piața Mariensäule, din München,
sâmbătă, 9 septembrie 2006

Doamnă cancelar și domnule ministru-președinte,
Eminențele voastre,
dragi frați întru episcopat și preoție,
stimați domni, stimate doamne,
iubiți frați și surori,

Este pentru mine un motiv de deosebită emoție faptul de a mă afla din nou în această foarte frumoasă piață, la picioarele Mariensäule – un loc care a fost deja, cu alte două ocazii, martorul unor cotituri decisive în viața mea. Aici, în urmă cu aproape 30 de ani, credincioșii m-au primit cu căldură și bucurie ca noul lor Arhiepiscop: am început atunci slujirea mea cu o rugăciune către Maica Domnului. Aici, cinci ani mai târziu, fiind chemat de Papă la Roma, mi-am luat rămas bun de la Dieceza mea, adresând încă o dată o rugăciune către Patroana Bavariei, pentru a încredința ocrotirii sale orașul „meu” și patria mea. Aici mă găsesc din nou – de data aceasta ca succesor al Sfântului Petru.

Îl mulțumesc domnului ministru-președinte, dr. Edmund Stoiber, pentru cordialul salut de bun venit pe care mi l-a adresat în numele guvernului bavarez. Îi mulțumesc dragului meu succesor ca păstor al Arhidiecezei de München și Freising, Cardinalului Friedrich Wetter, pentru cuvintele călduroase prin care a exprimat sentimentele Arhidiecezei. O salut pe doamna cancelar, dr. Angela Merkel, și pe toate personalitățile politice, civile și militare care au dorit să participe la această scurtă întâlnire de întâmpinare și de rugăciune. Un salut special doresc să adresez preoților, în special celor cu care, ca preot și ca Episcop, am colaborat în Dieceza mea de origine, de München și Freising. În fine, vă salut cu mare afecțiune pe voi toți, dragi compatrioți și prieteni, veniți în această piață pentru a da mărturie de simpatia pe care mi-o purtați! Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă, cu un gând special către toți cei care au colaborat la pregătirea acestei întâlniri și a întregii mele călătorii!

Poate îmi permiteți să revin cu această ocazie asupra unui gând care, în scurtele mele memorii, l-am dezvoltat în contextul numirii mele ca Arhiepiscop de München și Freising. Am devenit succesor al Sfântului Corbinian. Din legenda sa m-a fascinat încă din copilărie istoria potrivit căreia un urs ar fi sfârtecat animalul de călătorie al sfântului, când acesta se găsea în drum spre Roma. Ca pedeapsă, povestește legenda, sfântul a încărcat pe spinarea ursului desaga purtată înainte de cal. Ursul a trebuit astfel să o transporte, trecând peste Alpi, până la Roma și numai acolo sfântul l-a lăsat liber să plece. În 1977, pus în fața dificilei alegeri de a accepta sau nu numirea de Arhiepiscop de München și Freising, care m-ar fi smuls de la iubita mea activitate universitară, acest urs care poartă povara mi-a amintit interpretarea pe care Sfântul Augustin o dă versetelor 22 și 23 ale Psalmului 73. Psalmistul întrebându-se care este motivul suferinței celui care stă de partea lui Dumnezeu, spune: „Eram fără minte și nu înțelegeam, în fața ta stăteam ca un dobitoc. Dar eu sunt pururea cu tine.” Augustin, văzând în termenul „dobitoc”, o referire la animalul de povară care este folosit de țăran pentru ca să lucreze pământul, și-a recunoscut în el propria sa imagine, sub povara slujirii sale episcopale, „sarcina episcopalis”. Alesese viața de studiu și Dumnezeu l-a chemat să îndeplinească rolul unui „animal de tras”, dobitocul de povară, bunul bou care trage plugul în ogorul lui Dumnezeu care este această lume… Dar tocmai aici Psalmul îi dădea lumina liniștitoare: așa cum animalul de tras este cel mai aproape de țăran, și, sub conducerea lui, îndeplinește pentru el munca grea ce îi este încredințată, la fel Episcopul, în umila sa slujire, este foarte aproape de Dumnezeu, pentru că desfășoară un serviciu important pentru Împărăția Sa.

Pe fundalul acestui gând al Episcopului din Hipona, ursul Sfântului Corbinian mă încurajează mereu să îndeplinesc serviciul meu cu bucurie și încredere – în urmă cu treizeci de ani ca și acum în noua mea însărcinare – spunând zi de zi „da” din partea mea lui Dumnezeu. Am devenit pentru Tine ca un animal de povară, dar tocmai astfel „eu sunt mereu cu tine” (Psalmul 73,23). Ursul Sfântului Corbinian, la Roma, a fost lăsat liber. În cazul meu, „Stăpânul” a decis în mod diferit. Mă găsesc, deci, din nou la picioarele Mariensäule pentru a implora mijlocirea și binecuvântarea Maicii Domnului, de data aceasta nu numai pentru orașul München și pentru Bavaria, ci și pentru Biserica universală și pentru toți oamenii de bunăvoință.