Discursul Papei către participanţii la cursul despre forul intern

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
către participanților la cursul despre forul intern
vineri, 12 martie 2021

Iubiți frați, bună ziua!

Cardinalul – îi mulțumesc pentru cuvintele sale – a insistat asupra Sfântului Iosif. Timp de multe luni [îmi spunea]: „Scrieți ceva despre Sfântul Iosif, scrieți ceva despre Sfântul Iosif”. Și Scrisoarea despre Sfântul Iosif este opera sa, în mare parte. Și astfel, mulțumesc…

Îmi cer iertare pentru că stau așezat, însă m-am gândit: ei sunt așezați, mă așez și eu… N-ar trebui, însă după călătorie, picioarele încă se fac simțite. Scuzați-mă.

Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia Cursului despre Forul Intern, organizat de Penitențiaria Apostolică și care anul acesta a ajuns la a 31-a ediție. Cursul este o întâlnire obișnuită care, în mod providențial, cade în timpul Postului Mare, timp penitențial și timp de deșert, de convertire, de pocăință și de primire a milostivirii – și pentru noi. Îl salut pe cardinalul Mauro Piacenza, penitențiar major, și îi mulțumesc pentru cuvintele sale, așa cum am spus mai înainte, și cu el îl salut pe regent, pe prelați, pe oficiali și personalul de la Penitențiarie, pe colegii penitențiarilor ordinari și extraordinari din bazilicile papa din Urbe și pe voi toți participanți la curs care, din cauza necesității pandemiei, a trebuit să se desfășoare on-line însă cu participarea însemnată de 870 de clerici! Număr frumos!

Aș vrea să mă opresc cu voi asupra a trei expresii, care explică bine sensul sacramentului Reconcilierii; pentru că a merge să ne spovedim nu înseamnă a merge la curățătorie pentru ca să-mi scoată o pată. Nu, este un alt lucru. Să ne gândim bine la ce anume este. Prima expresie care explică acest sacrament, acest mister este: „a ne abandona iubirii”; a doua: „a ne lăsa transformați de iubire”; și a treia: „a corespunde iubirii”. Însă întotdeauna iubirea: dacă nu este iubire în sacrament, nu este așa cum îl vrea Isus. Dacă este funcționalitate, nu este așa cum îl vrea Isus. Iubire. Iubire de frate păcătos iertat – așa cum a spus cardinalul – față de fratele, sora păcătos și păcătoasă iertați. Acesta este raportul fundamental.

A ne abandona iubirii înseamnă a face un adevărat act de credință. Credința nu poate fi redusă niciodată la o listă de concepte sau la o serie de afirmații de crezut. Credința se exprimă și se înțelege în cadrul unei relații: relația dintre Dumnezeu și om și dintre om și Dumnezeu, conform logicii chemării și răspunsului: Dumnezeu cheamă și omul răspunde. Este adevărat și inversul: noi îl chemăm pe Dumnezeu când avem nevoie, iar el răspunde mereu. Credința este întâlnirea cu milostivirea, cu Dumnezeu însuși care este milostivire – numele lui Dumnezeu este milostivire – și este abandonare în brațele acestei iubiri, misterioase și generoase, de care avem atâta nevoie, dar căreia, uneori, ne este frică să ne abandonăm.

Experiența învață că acela care nu se abandonează iubirii lui Dumnezeu ajunge, mai devreme sau mai târziu, să se abandoneze altuia, ajungând „în brațele” mentalității lumești, care la sfârșit aduce amărăciune, tristețe și singurătate, și nu se vindecă. Așadar primul pas pentru o Spovadă bună este tocmai actul de credință, de abandonare, cu care penitentul se apropie de milostivire. Și, prin urmare, fiecare duhovnic trebuie să fie capabil să se uimească mereu pentru frații care, prin credință, cer iertarea lui Dumnezeu și, tot numai prin credință, se abandonează lui, încredințându-se pe ei înșiși în Spovadă. Durerea pentru propriile păcate este semnul acestei abandonări încrezătoare iubirii.

A trăi astfel Spovada înseamnă a ne lăsa transformați de iubire. Este a doua dimensiune, a doua dimensiune asupra căreia aș vrea să reflectez. Știm bine că nu legile salvează, este suficient a citi capitolul 23 din Matei: individul nu se schimbă printr-o serie aridă de precepte, ci prin fascinația Iubirii percepute și oferite gratuit. Este iubirea care s-a manifestat pe deplin în Isus Cristos și în moartea sa pe cruce pentru noi. Astfel, iubirea, care este însuși Dumnezeu, s-a făcut vizibilă oamenilor, într-un mod inimaginabil înainte, totalmente nou și de aceea capabil de a reînnoi toate lucrurile. Penitentul care întâlnește, în colocviul sacramental, o rază a acestei iubiri primitoare, se lasă transformat de iubire, de har, începând să trăiască acea transformare a inimii de piatră în inimă de carne, care este o transformare care are loc la fiecare spovadă. Și în viața afectivă este așa: se schimbă prin întâlnirea cu o mare iubire.

Duhovnicul bun este chemat mereu să observe miracolul schimbării, să-și dea seama de lucrarea harului în inimile penitenților, favorizând cât mai mult posibil acțiunea sa transformatoare. Integritatea acuzării este semnul acestei transformări pe care o realizează iubirea: totul este încredințat, pentru ca totul să fie iertat.

A treia și ultima expresie este: a corespunde iubirii. Abandonarea și a ne lăsa transformați de iubire au drept consecință necesară o corespundere la iubirea primită. Creștinul are mereu prezent acel cuvânt al Sfântului Iacob: „Arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta credința cu faptele mele!” (2,18). Voința reală de convertire devine concretă în corespunderea la iubirea lui Dumnezeu primită și acceptată. Este vorba de o corespundere care se manifestă în schimbarea vieții și în faptele de milostenie care urmează. Cel care a fost primit de iubire, nu poate să nu-l primească pe fratele. Cel care s-a abandonat iubirii, nu poate să nu mângâie pe cei mâhniți. Cel care a fost iertat de Dumnezeu, nu poate să nu ierte din inimă pe frați.

Dacă este adevărat că noi nu vom putea corespunde niciodată pe deplin iubirii divine, din cauza diferenței de neumplut între creator și creaturi, este la fel de adevărat că Dumnezeu ne indică o iubire posibilă, în care să trăim această corespundere imposibilă: iubirea față de fratele. Iubirea față de fratele este locul corespunderii reale la iubirea lui Dumnezeu: iubindu-i pe frați arătăm nouă înșine, lumii și lui Dumnezeu că-l iubim cu adevărat pe el și corespundem, mereu în mod neadecvat, milostivirii sale. Duhovnicul bun indică mereu, alături de primatul iubirii lui Dumnezeu, iubirea indispensabilă față de aproapele, ca sală de antrenament zilnică în care să antrenăm iubirea față de Dumnezeu. Propunerea actuală de a nu comite iar păcatul este semnul voinței de a corespunde Iubirii. Și de atâtea ori oamenii, și noi înșine, ne rușinăm că am promis, că săvârșim păcatul și ne întoarcem încă o dată, încă o dată… Îmi vine în minte o poezie a unui paroh argentinian, bun, un paroh bun, foarte bun. Era un poet, a scris atâtea cărți. O poezie către Sfânta Fecioară Maria, în care îi cerea Fecioarei Maria, în poezie, să-l păzească, pentru că el ar fi voit să se schimbe însă nu știa cum. Îi făcea promisiunea de a se schimba, Sfintei Fecioare Maria, și termina așa: „În seara aceasta, Stăpână, promisiunea este sinceră. Însă pentru orice eventualitate, lasă-mi cheia de la ușă în afară. [„Esta tarde, Señora, la promesa es sincera. Por las dudas, no olvide dejar la llave afuera”]. Știa că va fi mereu cheia pentru a deschide, pentru că Dumnezeu, duioșia lui Dumnezeu, o lasă în afară. Astfel, celebrarea frecventă a sacramentului Reconcilierii devine, atât pentru penitent cât și pentru duhovnic, o cale de sfințire, o școală de credință, de abandonare, de schimbare și de corespundere la Iubirea milostivă a Tatălui.

Iubiți frați, să ne amintim mereu că fiecare dintre noi este un păcătos iertat – dacă unul dintre noi nu se simte așa, mai bine să nu meargă să spovedească, mai bine să nu fie duhovnic – un păcătos iertat, pus în slujba altora, pentru ca și ei, prin întâlnirea sacramentală, să poată întâlni acea Iubire care a fascinat și a schimbat viața noastră. Cu această conștiință, vă încurajez să perseverați cu fidelitate în slujirea prețioasă pe care o desfășurați, sau care în curând vă va fi încredințată: este o slujire importantă pentru sfințirea poporului sfânt al lui Dumnezeu. Încredințați această slujire a voastră a reconcilierii ocrotirii puternice a Sfântului Iosif, om drept și fidel.

Și aici aș vrea să mă opresc pentru a sublinia atitudinea religioasă care se naște din această conștiință de a fi păcătos iertat pe care trebuie s-o aibă duhovnicul. A primi în pace, a primi cu paternitate. Fiecare va ști cum este exprimarea paternității: zâmbetul, ochii în pace… A primi oferind liniște, și apoi a lăsa să vorbească. Uneori, duhovnicul își dă seama că există o anumită dificultate de a merge înainte cu un păcat, însă dacă înțelege asta, nu pune întrebări indiscrete. Eu am învățat de la cardinalul Piacenza un lucru: el mi-a spus că atunci când vede că acestor persoane le este greu și se înțelege despre ce este vorba, el imediat le oprește și spune: „Am înțeles. Mergem înainte”. A nu da mai multă durere, mai multă „tortură” în asta. Și apoi, vă rog, a nu pune întrebări. Eu uneori mă întreb: acei duhovnici care încep: „Și cum asta, asta, asta…”. Dar spune-mi, ce faci, tu? Faci filmul în mintea ta? Vă rog. După aceea, în bazilici există o oportunitate atât de mare de spovadă, însă din păcate seminariștii care sunt în colegiile internaționale își spun unii altora, chiar și preoții tineri: „În bazilica aceea poți să mergi la toți în afară de acela și acela; în acel confesional să nu mergi, pentru că acela va fi șeriful care te va tortura”. Se pasează, vorba…

A fi milostiv nu înseamnă a fi cu mânecă largă, nu. Înseamnă a fi frate, părinte, consolator. „Părinte, eu nu reușesc, nu știu cum voi face…” – „Tu roagă-te și întoarce-te ori de câte ori ai nevoie, pentru că aici vei găsi un părinte, un frate, vei găsi asta”. Aceasta este atitudinea. Vă rog, nu faceți tribunalul de examen academic: Și cum, când…”. A nu o face pe băgăcioșii în sufletul celorlalți. Părinți, frați milostivi.

În timp ce vă las aceste idei de reflecție, urez vouă și penitenților voștri un rodnic Post Mare de convertire. Vă binecuvântez din inimă și vă cer cu rugăminte să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 12.03.2021
Publicarea pe acest sit: 12.03.2021
Etichete: ,

Faci un comentariu sau dai un răspuns?