Discursul Papei către Academia de Științe Sociale

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
la audiență acordată participanților la
adunarea plenară a Academiei Pontificale de Științe Sociale
joi, 2 mai 2019

Iubiți frați și surori,

Vă adresez bun-venit și mulțumesc președintelui vostru, prof. Stefano Zamagni, pentru cuvintele respectuoase și pentru că a acceptat să prezideze Academia Pontificală de Științe Sociale. Și anul acesta ați ales să tratați o temă de actualitate permanentă. Din păcate, avem sub ochi situații în care unele state naționale realizează relațiile lor într-un spirit mai mult de contrapoziție decât de cooperare. În afară de asta, trebuie constatat că frontierele statelor nu coincid mereu cu demarcații de populații omogene și că multe tensiuni provin dintr-o excesivă revendicare de suveranitate din partea statelor, adesea chiar în locuri unde ele nu mai sunt în măsură să acționeze în mod eficient pentru a tutela bunul comun.

Fie în enciclica Laudato si’ fie în Discursul adresat membrilor corpului diplomatic de anul acesta, am atras atenția cu privire la provocările cu caracter mondial pe care omenirea trebuie să le înfrunte, cum ar fi dezvoltarea integrală, pacea, îngrijirea casei comune, schimbarea climatică, sărăcia, războaiele, migrațiile, traficul de persoane, traficul de organe, tutelarea bunului comun, noile forme de sclavie.

Sfântul Toma are o frumoasă noțiune a ceea ce este un popor: „Așa cum Senna nu este un fluviu determinat prin apa care curge, ci printr-o origine și o matcă precise, motiv pentru care este considerat mereu același fluviu, deși apa care curge este diferită, tot așa un popor este același nu prin identitatea unui suflet sau a oamenilor, ci prin identitatea teritoriului, sau și mai mult, a legilor și a modului de a trăi, așa cum spune Aristotel în cartea a treia din Politica” (Creaturile spirituale, a. 9, ad 10). Biserica a îndemnat mereu la iubirea propriului popor, a patriei, la respectarea comorii diferitelor exprimări culturale, a uzanțelor și obiceiurilor și a modurilor juste de a trăi înrădăcinați în popoare. În același timp, Biserica a avertizat persoanele, popoarele și guvernele cu privire la devierile acestei alipiri când se transformă în excludere și ură față de celălalt, când devine naționalism conflictual care ridică ziduri, ba chiar rasism sau antisemitism. Biserica observă cu preocupare reapariția, cam peste tot în lume, de curente agresive față de străini, în special față de imigrați, precum și acel naționalism crescând care neglijează bunul comun. Astfel se riscă să se compromită forme deja consolidate de cooperare internațională, se amenință scopurile Organizațiilor internaționale ca spațiu de dialog și de întâlnire pentru toate țările pe un plan de respect reciproc, și se împiedică obținerea obiectivelor dezvoltării sustenabile aprobate în unanimitate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 25 septembrie 2015.

Este învățătură comună că statul este în slujba persoanei și a grupărilor naturale ale persoanelor cum sunt familia, grupul cultural, națiunea ca expresie a voinței și obiceiurilor profunde ale unui popor, bunul comun și pacea. Totuși, prea des statele sunt aservite intereselor unui grup dominant, mai mult pentru motive de profit economic, care oprimă, printre altele, minoritățile etnice, lingvistice sau religioase care se află în teritoriul lor.

În această optică, de exemplu, modul în care o națiune primește migranții revelează viziunea sa despre demnitatea umană și despre raportul său cu omenirea. Fiecare persoană umană este membru al omenirii și are aceeași demnitate. Când o persoană sau o familie este constrânsă să-și lase propria țară trebuie primită cu umanitate. Am spus de mai multe ori că obligațiile noastre față de migranți se articulează în jurul a patru verbe: a primi, a proteja, a promova și a integra. Migrantul nu este o amenințare la adresa culturii, obiceiurilor și valorilor națiunii care primește. Și el are o obligație, aceea de a se integra în națiunea care-l primește. A integra nu înseamnă a asimila, ci a împărtăși genul de viață al noii sale patrii, chiar dacă rămâne el însuși ca persoană, purtător al unei proprii istorii biografice. În acest mod, migrantul va putea să se prezinte și să fie recunoscut ca o oportunitate pentru a îmbogăți poporul care-l integrează. Este misiunea autorității publice să-i protejeze pe migranți și să reglementeze cu virtutea prudenței fluxurile migratoare, precum și să promoveze primirea în așa fel încât populațiile locale să fie formate și încurajate să participe conștient la procesul integrativ al migranților care sunt primiți.

Și problema migratoare, care este o realitate permanentă a istoriei umane, reînsuflețește reflecția asupra naturii statului național. Toate națiunile sunt rod al integrării valurilor succesive de persoane sau de grupuri de migranți și tind să fie imagini ale diversității umanității cu toate că sunt unite de valori, resurse culturale comune și obiceiuri sănătoase. Un stat care ar provoca sentimentele naționaliste ale propriului popor împotriva altor națiuni sau grupuri de persoane nu și-ar îndeplini propria misiune. Știm din istorie unde conduc asemenea devieri; mă gândesc la Europa din secolul trecut.

Statul național nu poate să fie considerat ca un absolut, ca o insulă față de contextul înconjurător. În actuala situație de globalizare nu numai a economiei ci și a schimburilor tehnologice și culturale, statul național nu mai este în măsură să procure singur bunul comun pentru populațiile sale. Bunul comun a devenit mondial și națiunile trebuie să se asocieze pentru propriul beneficiu. Când un bun comun supranațional este identificat clar, este nevoie de o autoritate corespunzătoare constituită legal și în acord, capabilă să favorizeze realizarea sa. Ne gândim la marile provocări contemporane a schimbării climatice, a noilor sclavii și a păcii.

În timp ce, conform principiului de subsidiaritate, trebuie recunoscută fiecărei națiuni facultatea de a acționa pentru ceea ce poate obține ea, pe de altă parte, grupuri de națiuni vecine – cum este deja cazul – pot întări propria cooperare atribuind exercitarea unor funcțiuni și servicii instituțiilor interguvernamentale care să gestioneze interesele lor comune. Este de dorit ca, de exemplu, să nu se piardă în Europa conștiința binefacerilor aduse de acest drum de apropiere și înțelegere dintre popoarele întreprins în perioada de după al doilea război mondial. În schimb, în America Latină, Simón Bolivar i-a determinat pe liderii din timpul său să făurească visul unei Patrii Mari, care să știe și să poată primi, respecta, îmbrățișa și dezvolta bogăția fiecărui popor. Această viziune cooperativă între națiuni poate mișca istoria relansând multilateralismul, opus fie noilor tendințe naționaliste, fie unei politici hegemonice.

Omenirea ar evita astfel amenințarea recurgerii la conflicte armate ori de câte ori apare un contrast între state naționale, de asemenea ar eluda pericolul colonizării economice și ideologice a superputerilor, evitând samavolnicia celui mai puternic asupra celui mai slab, acordând atenție dimensiunii globale fără a pierde din vedere dimensiunea locală, națională și regională. În fața planului unei globalizări imaginate ca „sferică”, ce nivelează diferențele și sufocă localizarea, este ușor ca să reapară fie naționalismele, fie imperialismele hegemonice. Pentru ca globalizarea să poată fi de folos pentru toți, trebuie să se gândească realizarea unei forme „poliedrice” a ei, susținând o luptă sănătoasă pentru recunoașterea reciprocă între identitatea colectivă a fiecărui popor și națiune și globalizarea înseși, conform principiului că totul vine înainte de părți, așa încât să se ajungă la o stare generală de pace și de înțelegere.

Instanțele multilaterale au fost create în speranța de a putea înlocui logica răzbunării, logica dominării, a samavolniciei și a conflictului cu aceea a dialogului, a medierii, a compromisului, a înțelegerii și a conștiinței că aparținem aceleiași umanități în casa comună. Desigur, este nevoie ca aceste organisme să asigure ca statele să fie efectiv reprezentate, cu drepturi și obligații egale, pentru a evita hegemonia crescândă a puterilor și grupurilor de interes care impun propriile viziuni și idei, precum și noi forme de colonizare ideologică, care adesea nu respectă identitatea, uzanțele și obiceiurile, demnitatea și sensibilitatea popoarelor interesate. Apariția acestor tendințe slăbește sistemul multilateral, cu rezultatul unei credibilități scăzute în politica internațională și al unei marginalizări progresive a membrilor mai vulnerabili ai familiei națiunilor.

Vă încurajez să perseverați în căutarea de procese apte să depășească ceea ce desparte națiunile și să propună noi drumuri de cooperare, în special cu privire la noile provocări a schimbării climatice și a noilor sclavii, precum și cu privire la acel bun social eminent care este pacea. Din păcate, astăzi perioada dezarmării nucleare multilaterale apare depășită și nu mai mișcă conștiința politică a națiunilor care posedă arme atomice. Mai mult, pare să se deschidă o nouă perioadă de confruntare nucleară neliniștitoare, pentru că șterge progresele din trecutul recent și înmulțește riscul războaielor, și datorită posibilei funcționări rele a tehnologiilor foarte progresate dar suspuse mereu imponderabilului natural și uman. Dacă, acum, nu numai pe pământ dar și în spațiu vor fi așezate arme nucleare ofensive și defensive, așa-numita nouă frontieră tehnologică va ridica și nu va coborî pericolul unui holocaust nuclear.

De aceea, statul este chemat la o responsabilitate mai mare. Deși menține caracteristicile de independență și de suveranitate și continuă să urmărească binele propriei populații, astăzi este misiunea sa să participe la edificarea bunului comun al umanității, element necesar și esențial pentru echilibrul mondial. Acest bun comun universal, la rândul său, trebuie să dobândească o valență juridică mai accentuată la nivel internațional. Desigur nu mă gândesc la un universalism sau la un internaționalism generic care neglijează identitatea fiecărui popor: de fapt, aceasta trebuie valorizată mereu ca aport unic și indispensabil în planul armonios mai mare.

Dragi prieteni, ca locuitori ai timpului nostru, creștini și academicieni din Academia Pontificală de Științe Sociale, vă cer să colaborați cu mine în răspândirea acestei conștiințe a unei reînnoite solidarități internaționale respectând demnitatea umană, bunul comun, respectarea planetei și a binelui suprem al păcii.

Vă binecuvântez pe voi toți, binecuvântez munca voastră și inițiativele voastre. Vă însoțesc cu rugăciunea mea, dar și voi, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 02.05.2019
Publicarea pe acest sit: 02.05.2019
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.