Discursul Papei adresat plenarei Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat plenarei Consiliului Pontifical
pentru Promovarea Unității Creștinilor
vineri, 6 mai 2022

Domnilor cardinali,
Iubiți frați episcopi și preoți,
Iubiți frați și surori!

Vă salut pe toți din inimă și îi mulțumesc cardinalului Koch pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele vostru, membri, consultanți și colaboratori ai Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor.

Astăzi se încheie Adunarea Plenară a Consiliului vostru, care în sfârșit a fost posibil să se țină în prezență după ce a fost amânată de mai multe ori din cauza pandemiei. Aceasta, cu impactul său tragic asupra vieții sociale a lumii întregi, a condiționat puternic și activitățile ecumenice, împiedicând în ultimii doi ani realizarea contactelor obișnuite și a noi proiecte. Însă în același timp criza sanitară a fost și o oportunitate pentru a întări și a reînnoi relațiile între creștini.

Un prim rezultat ecumenic semnificativ al pandemiei a fost conștiința reînnoită de a aparține toți la unica familie creștină, conștiință înrădăcinată în experiența de a împărtăși aceeași fragilitate și de a putea avea încredere numai în ajutorul care vine de la Dumnezeu. În mod paradoxal, pandemia, care ne-a constrâns să menținem distanțele unii de alții, ne-a făcut să înțelegem cât de aproape suntem în realitate unii de alții și cât de responsabili suntem unii de alții. Este fundamental să continuăm să cultivăm această conștiință și să facem să izvorască din ea inițiative care să facă explicită și să mărească acest sentiment de fraternitate. Și asupra acestui lucru aș vrea să subliniez: astăzi pentru un creștin nu este posibil, nu este practicabil să meargă singur cu propria confesiune. Ori mergem împreună, toate confesiunile fraterne, ori nu se merge. Astăzi conștiința ecumenismului este de așa natură încât nu se poate gândi să se meargă pe drumul credinței fără compania fraților și surorilor din alte Biserici sau comunități ecleziale. Și acesta este un lucru mare. Singuri, niciodată. Nu putem. De fapt, este ușor de uitat acest adevăr profund. Când se întâmplă asta comunităților creștine, se expun serios riscului prezumției de autosuficiență și al autoreferențialității, care sunt obstacole grave pentru ecumenism. Și noi vedem asta. În unele țări există anumite reveniri egocentrice – pentru a spune așa – a unor comunități creștine care sunt o întoarcere înapoi și a nu putea înainta. Astăzi, ori merg toți împreună ori nu se poate merge. Este un adevăr și un har al lui Dumnezeu această conștiință.

Mai înainte de a se termina urgența sanitară, lumea întreagă a ajuns să înfrunte o nouă provocare tragică, războiul aflat actualmente în desfășurare în Ucraina. După sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial nu au lipsit niciodată războaie regionale – atâtea! Să ne gândim la Rwanda, de exemplu, acum 30 de ani, pentru a spune unul, dar să ne gândim la Myanmar, să ne gândim… Dar pentru că sunt departe, noi nu le vedem, în timp ce acesta este aproape și ne face să reacționăm -, așa încât eu am vorbit adesea de un al treilea război mondial pe bucăți, răspândit cam peste tot. Totuși, acest război, crunt și nesăbuit ca orice război, are o dimensiune mai mare și amenință lumea întreagă, și nu poate să nu interpeleze conștiința fiecărui creștin și a fiecărei Biserici. Trebuie să ne întrebăm: Ce au făcut și ce pot face Bisericile pentru a contribui la „dezvoltarea unei comunități mondiale, capabile să realizeze fraternitatea pornind de la popoare și națiuni care să trăiască prietenia socială” (Enciclica Fratelli tutti, 154)? Este o întrebare la care trebuie să ne gândim împreună.

În secolul trecut, conștiința că scandalul dezbinării creștinilor avea o greutate istorică în generarea răului care a otrăvit lumea cu doliu și nedreptăți a determinat comunitățile de credincioși, sub conducerea Duhului Sfânt, să dorească unitatea pentru care Domnul s-a rugat și și-a dat viața. Astăzi, în fața barbariei războiului, această năzuință spre unitate este alimentată din nou. A ignora dezbinările între creștini, din obișnuință sau din resemnare, înseamnă a tolera acea poluare a inimilor care face fertil terenul pentru conflicte. Vestirea evangheliei păcii, acea evanghelie care dezarmează inimile mai înainte decât armatele, va fi mai credibilă numai dacă este vestită de creștini reconciliați în sfârșit în Isus, Principe al păcii; creștini animați de mesajul său de iubire și fraternitate universală, care depășește granițele propriei comunități și ale propriei națiuni. Să ne întoarcem asupra a ceea ce am spus: astăzi, ori mergem împreună, ori vom rămâne pe loc. Nu putem merge singuri. Dar nu pentru că este modern, nu: pentru că Duhul Sfânt a trezit acest simț al ecumenismului și al fraternității.

Din acest punct de vedere, reflecția voastră despre modul de a celebra în mod ecumenic a 1700-a aniversare a primului Conciliu din Niceea, care va avea loc în 2025, reprezintă o contribuție prețioasă. În pofida evenimentelor frământate ale pregătirii sale și mai ales a perioadei lungi de receptare a sa, primul Conciliu ecumenic a fost un eveniment de reconciliere pentru Biserică, reafirmând în mod sinodal unitatea sa în jurul mărturisirii propriei credințe. Stilul și deciziile Conciliului din Niceea trebuie să lumineze actualul drum ecumenic și să provoace noi pași concreți spre ținta restabilirii depline a unității creștinilor. Dat fiind că a 1700-a aniversare a primului Conciliu din Niceea coincide cu anul jubiliar, exprim dorința ca și celebrarea următorului jubileu să aibă o dimensiune ecumenică relevantă.

Deoarece primul Conciliu ecumenic a fost un act sinodal și a manifestat și la nivelul Bisericii universale sinodalitatea ca formă de viață și de organizare a comunității creștine, vrea să subliniez invitația pe care, împreună cu Secretariatul General al Sinodului, Consiliul vostru a adresat-o Conferințelor Episcopale, cerându-le să caute modurile pentru a asculta, în timpul actualului proces sinodal al Bisericii Catolice, și vocile fraților și surorilor din alte confesiuni cu privire la problemele care interpelează credința și diaconia în lumea de astăzi. Dacă vrem cu adevărat să ascultăm glasul Duhului, nu putem să nu auzim ceea ce a spus și spune tuturor celor care s-au renăscut „din apă și din Duh” (In 3,5).

A merge înainte, a merge împreună. Este adevărat că munca teologică este foarte importantă și trebuie să reflectăm, dar nu putem aștepta să parcurgem drumul de unitate până când se pun de acord teologii. Odată un mare teolog ortodox mi-a spus că el știa când vor fi de acord teologii. Când? În ziua de după judecata finală, mi-a spus el. Dar între timp? Să mergem ca frați, în rugăciune împreună, în fapte de caritate, în căutarea adevărului. Ca frați. Și această fraternitate este pentru noi toți.

Preaiubiților, vă încurajez să continuați în slujirea voastră angajantă și importantă și vă însoțesc cu apropierea și recunoștința mea constantă. Îi cer Domnului ca să vă binecuvânteze, și vă rog, să nu uitați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 06.05.2022
Publicarea pe acest sit: 06.05.2022
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.