Discursul Papei adresat profesorilor și studenților de la Institutul Pontifical Liturgic

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat profesorilor și studenților
de la Institutul Pontifical Liturgic

sâmbătă, 7 mai 2022

Iubiți frați și surori, bună ziua și bine ați venit!

Mulțumesc, părinte abate primat, pentru introducerea dumneavoastră. S-a îmbunătățit italiana! E bine. Îl salut pe părintele rector, pe părintele președinte, pe profesori și pe voi toți, dragi studenți și foști-studenți ai Institutului Pontifical Liturgic.

Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia celei de 60-a aniversări a întemeierii sale. Ea a avut loc ca răspuns la necesitatea crescândă a poporului lui Dumnezeu de a trăi și a participa mai intens la viața liturgică a Bisericii; exigență care a avut în Conciliul al II-lea din Vatican verificarea iluminantă cu constituția Sacrosanctum Concilium. De acum, dedicarea instituției voastre pentru studiul liturgiei este bine recunoscută. Experți formați în aulele voastre promovează viața liturgică în multe dieceze, în contexte culturale destul de diferite.

Trei dimensiuni reies clar din stimulentul conciliar la reînnoirea vieții liturgice. Prima este participarea activă și rodnică la liturgie; a doua este comuniunea eclezială animată de celebrarea Euharistiei și a sacramentelor Bisericii; și a treia este impulsul la misiunea evanghelizatoare pornind de la viața liturgică ce îi implică pe toți cei botezați. Institutul Pontifical Liturgic este în slujba acestei exigențe triple.

Înainte de toate formarea de a trăi și a promova participarea activă în viața liturgică. Studiul aprofundat și științific al liturgiei trebuie să vă determine să favorizați, așa cum voia Conciliul, această dimensiune fundamentală a vieții creștine. Aici, cheia este a educa persoanele să intre în spiritul liturgiei. Și pentru a ști să faceți asta este necesar să fiți impregnați de acest spirit. La „Sfântul Anselm”, aș vrea să spun, ar trebui să se întâmple asta: impregnarea cu spiritul liturgiei, simțirea misterului ei, cu uimire mereu nouă. Liturgia nu se posedă, nu, nu este o meserie: liturgia se învață, liturgia se celebrează. A ajunge la această atitudine de a celebra liturgia. Și se participă activ numai în măsura în care se intră în acest spirit de celebrare. Nu este problemă de rituri, este misterul lui Cristos, care o dată pentru totdeauna a revelat și a împlinit sacrul, jertfa și preoția. Cultul în duh și adevăr. Toate acestea, în Institutul vostru, trebuie meditate, asimilate, aș spune „respirate”. La școala Scripturilor, a Părinților, a Tradiției, a sfinților. Numai astfel participarea se poate traduce într-un mai mare simț al Bisericii, care să facă să se trăiască evanghelic în orice timp și în orice împrejurare. Și aceasta atitudine de a celebra îndură ispite. Cu privire la asta aș vrea să subliniez pericolul, ispita formalismului liturgic: a merge mai mult în urma formelor, a formalităților decât a realității, așa cum vedem astăzi în acele mișcări care încearcă un pic să meargă în urmă și neagă chiar Conciliul al II-lea din Vatican. Atunci celebrarea este recitare, este un lucru fără viață, fără bucurie.

În afară de asta, dedicarea voastră pentru studiul liturgic, din partea fie a profesorilor fie a studenților, vă face să creșteți în comuniunea eclezială. De fapt, viața liturgică ne deschide spre celălalt, spre cel mai de aproape și spre cel mai de departe de Biserică, în apartenența comună la Cristos. A da glorie lui Dumnezeu în liturgie își află răspunsul său în iubirea față de aproapele, în angajarea de a trăi ca frați în situațiile zilnice, în comunitatea în care mă află, cu calitățile sale și limitele sale. Acesta este drumul sfințirii adevărate. De aceea, formarea poporului lui Dumnezeu este o misiune fundamentală pentru a trăi o viață liturgică pe deplin eclezială.

Și al treilea aspect. Fiecare celebrare liturgică se termină mereu cu misiunea. Ceea ce trăim și celebrăm ne face să ieșim în întâmpinarea celorlalți, în întâmpinarea lumii care ne înconjoară, în întâmpinarea bucuriilor și a necesităților atâtora care poate că trăiesc fără a cunoaște darul lui Dumnezeu. Viața liturgică genuină, în special Euharistia, ne stimulează mereu la caritate, care este înainte de toate deschidere și atenție față de celălalt. Această atitudine începe și se întemeiază mereu în rugăciune, îndeosebi în rugăciunea liturgică. Și această dimensiune ne deschide și la dialog, la întâlnire, la spiritul ecumenic, la primire.

M-am oprit pe scurt asupra acestor trei dimensiuni fundamentale. Mai subliniez că viața liturgică, și studierea ei, trebuie să conducă la o mai mare unitate eclezială, nu la dezbinare. Când viața liturgică este un pic steag de dezbinare, există mirosul diavolului acolo înăuntru, înșelătorul. Nu este posibil a aduce cult lui Dumnezeu și în același timp a face din liturgie un câmp de bătălie pentru probleme care nu sunt esențiale, dimpotrivă, pentru probleme depășite și pentru a lua poziție, pornind de la liturgie, cu ideologii care dezbină Biserica. Evanghelia și Tradiția Bisericii ne cheamă să fim puternic uniți pe ceea ce este esențial și să împărtășim diferențele legitime în armonia Duhului. De aceea Conciliul a voit să pregătească din belșug masa cuvântului lui Dumnezeu și a Euharistiei, pentru a face posibilă prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului său. Astfel Biserica, prin rugăciunea liturgică, prelungește lucrarea lui Cristos în mijlocul bărbaților și femeilor din orice timp, chiar și în mijlocul creației, împărțind harul prezenței sale sacramentale. Liturgia trebuie studiată rămânând fideli față de acest mister al Bisericii.

Este adevărat că orice reformă creează rezistențe. Eu îmi amintesc, eram copil, când Pius al XII-lea a început cu prima reformă liturgică, prima: se poate bea apă înainte de împărtășanie, post de o oră… „Dar asta este împotriva sfințeniei Euharistiei!”, se sfâșiau hainele. După aceea, Liturghia de seară: „Dar, cum așa, Liturghia este dimineața!”. Apoi, reforma Triduum-ului pascal: „Dar, cum așa, sâmbăta trebuie să învie Domnul, acum o amână pentru duminică, pentru sâmbătă seara, duminică nu trag clopotele… Și cele douăsprezece profeții unde merg?”. Toate aceste lucruri scandalizau mentalitățile închise. Se întâmplă și astăzi. Mai mult, aceste mentalități închise folosesc scheme liturgice pentru a apăra propriul punct de vedere. A folosi liturgia: aceasta este drama pe care o trăim în grupuri ecleziale care se îndepărtează de Biserică, pun în discuție Conciliul, autoritatea episcopilor…, pentru a păstra tradiția. Și se folosește liturgia, pentru aceasta.

Provocările din lumea noastră și din momentul prezent sunt foarte puternice. Biserica are nevoie astăzi ca întotdeauna să trăiască din liturgie. Părinții conciliari au făcut o mare lucrare pentru ca așa să fie. Noi trebuie să continuăm această misiune de a forma la liturgie pentru a fi formați de liturgie. Sfânta Fecioară Maria împreună cu apostolii se rugau, frângeau Pâinea și trăiau caritatea cu toți. Prin mijlocirea lor, liturgia Bisericii să facă prezentă astăzi și întotdeauna acest model de viață creștină.

Vă mulțumesc pentru slujirea pe care o aduceți Bisericii și vă încurajez s-o duceți înainte în bucuria Duhului. Vă binecuvântez din inimă. Și vă cer cu rugăminte să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 07.05.2022
Publicarea pe acest sit: 07.05.2022
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.