Mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Vocaţiilor

Mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc
pentru cea de-a 59-a Zi Mondială
de Rugăciune pentru Vocații
8 mai 2022

Chemați să edificăm familia umană

Iubiți frați și surori!

În timp ce în acest moment al nostru încă suflă vânturile geroase ale războiului și samavolniciei și asistăm adesea la fenomene de polarizare, ca Biserică am demarat un proces sinodal: simțim urgența de a merge împreună cultivând dimensiunile ascultării, participării și împărtășirii. Împreună cu toți bărbații și femeile de bunăvoință vrem să contribuim la edificarea familiei umane, la vindecarea rănilor ei și la proiectarea ei spre un viitor mai bun. În această perspectivă, pentru a 59-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații, doresc să reflectez cu voi asupra semnificației ample a „vocației”, în contextul unei Biserici sinodale care se pune în ascultarea lui Dumnezeu și a lumii.

Chemați să fim toți protagoniști ai misiunii

Sinodalitatea, a merge împreună este o vocație fundamentală pentru Biserică, și numai în acest orizont este posibil să se descopere și să se valorizeze diferitele vocații, carismele și slujirile. În același timp, știm că Biserica există pentru a evangheliza, ieșind din ea însăși și aruncând sămânța evangheliei în istorie. De aceea, această misiune este posibilă tocmai punând în sinergie toate domeniile pastorale și, înainte de asta, implicând pe toți discipolii Domnului. De fapt, „în virtutea Botezului primit, fiecare membru al poporului lui Dumnezeu a devenit discipol misionar (cf. Mt 28,19). Fiecare botezat, oricare ar fi funcția sa în Biserică și gradul de instruire al credinței sale, este un subiect activ de evanghelizare” (Exortația apostolică Evangelii gaudium, 120). Trebuie să ne păzim de mentalitatea care îi desparte pe preoți și pe laici, considerându-i protagoniști pe cei dintâi și executanți pe ceilalți, și să ducem înainte misiunea creștină ca unic popor al lui Dumnezeu, laici și păstori împreună. Toată Biserica este comunitate evanghelizatoare.

Chemați să fim păzitori unii ai altora și ai creației

Cuvântul „vocație” nu trebuie înțeles în sens restrictiv, referindu-l numai la cei care îl urmează pe Domnul pe calea unei consacrări speciale. Toți suntem chemați să fim părtași de misiunea lui Cristos de a reuni omenirea risipită și de a o reconcilia cu Dumnezeu. Mai în general, fiecare persoană umană, încă înainte de a trăi întâlnirea cu Cristos și de a îmbrățișa credința creștină, primește cu darul vieții o chemare fundamentală: fiecare dintre noi este o creatură voită și iubită de Dumnezeu, pentru care el a avut un gând unic și special, și această scânteie divină, care locuiește în inima fiecărui bărbat și a fiecărei femei, suntem chemați să o dezvoltăm în decursul vieții noastre, contribuind să facem să crească o omenire animată de iubire și de primirea reciprocă. Suntem chemați să fim păzitori unii ai altora, să construim legături de înțelegere și de împărtășire, să îngrijim rănile creației pentru ca să nu fie distrusă frumusețea sa. Așadar, să devenim o unică familie în minunata casă comună a creației, în varietatea armonioasă a elementelor sale. În acest sens amplu, nu numai fiecare om, ci și popoarele, comunitățile și asociațiile de diferit gen au o „vocație”.

Chemați să primim privirea lui Dumnezeu

În această mare vocație comună se inserează chemarea mai specială pe care Dumnezeu ne-o adresează, ajungând la existența noastră cu Iubirea sa și orientând-o la ținta sa ultimă, la o plinătate care depășește chiar și pragul morții. Așa a voit Dumnezeu să privească și privește la viața noastră.

Se atribuie lui Michelangelo Buonarroti aceste cuvinte: „Fiecare bloc de piatră are în interiorul său o statuie și este misiunea sculptorului s-o descopere”. Dacă aceasta poate să fie privirea artistului, mult mai mult Dumnezeu ne privește astfel: în acea tânără din Nazaret a văzut-o pe Născătoarea de Dumnezeu; în pescarul Simon, fiu al lui Iona, l-a văzut pe Petru, piatra pe care să edifice Biserica sa; în vameșul Levi l-a văzut pe apostolul și evanghelistul Matei; în Saul, persecutor dur al creștinilor, l-a văzut pe Paul, apostolul neamurilor. Tot privirea sa de iubire ajunge la noi, ne atinge, ne eliberează și ne transformă făcându-ne să devenim persoane noi.

Aceasta este dinamica fiecărei vocații: ajunge la noi privirea lui Dumnezeu, care ne cheamă. Vocația, ca de altfel sfințenia, nu este o experiență extraordinară rezervată câtorva. Așa cum există „sfințenia de la ușa vecină” (cf. Exortația apostolică Gaudete et exsultate, 6-9), tot așa și vocația este pentru toți, pentru că toți sunt priviți și chemați de Dumnezeu.

Spune un proverb din Extremul Orient: „Un înțelept, privind oul, știe să vadă acvila; privind sămânța, întrevede un copac mare; privind un păcătos, știe să întrevadă un sfânt”. Așa ne privește Dumnezeu: în fiecare dintre noi vede niște potențialități, uneori necunoscut chiar de noi, și în timpul întregii noastre vieți acționează neobosit pentru ca să le putem pune în slujba binelui comun.

Vocația se naște astfel, grație artei Sculptorului divin care, cu „mâinile” sale ne face să ieșim din noi înșine, pentru ca să se profileze în noi acea capodoperă care suntem chemați să fim. Îndeosebi, cuvântul lui Dumnezeu, care ne eliberează de egocentrism, este capabil să ne purifice, să ne lumineze și să ne recreăm. Așadar, să ne punem în ascultarea cuvântului, pentru a ne deschide la voința pe care Dumnezeu ne-o încredințează! Și să învățăm să ascultăm și pe frații și surorile în credință, pentru că în sfaturile lor și în exemplul lor se poate ascunde inițiativa lui Dumnezeu, care ne indică drumuri mereu noi de parcurs.

Chemați să răspundem la privirea lui Dumnezeu

Privirea iubitoare și creativă a lui Dumnezeu a ajuns la noi în mod cu totul singular în Isus. Vorbind despre tânărul bogat, evanghelistul Marcu notează: „Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit” (10,21). Spre fiecare dintre noi se îndreaptă această privire a lui Isus plină de iubire. Fraților și surorilor, să ne lăsăm atinși de această privire și să ne lăsăm duși de el dincolo de noi înșine! Și să învățăm să ne privim și unul pe altul în așa fel încât persoanele cu care trăim și pe care le întâlnim – oricare ar fi ele – să se poată simți primite și să descopere că există Cineva care le privește cu iubire și le invită să dezvolte toate potențialitățile lor.

Viața noastră se schimbă, când primim această privire. Totul devine un dialog vocațional, între noi și Domnul, dar și între noi și ceilalți. Un dialog care, trăit în profunzime, ne face să devenim tot mai mult cei care suntem: în vocația la preoția primită prin hirotonire, pentru a fi instrument al harului și al milostivirii lui Cristos; în vocația la viața consacrată, pentru a fi laudă a lui Dumnezeu și profeție a noii omeniri; în vocația la căsătorie, pentru a fi dar reciproc și generatori și educatori ai vieții. În general, în fiecare vocație și slujire în Biserică, ce ne cheamă să-i privim pe ceilalți și lumea cu ochii lui Dumnezeu, pentru a sluji binele și a răspândi iubirea, cu faptele și cu cuvintele.

Aici aș vrea să menționez, în această privință, experiența doctorului José Gregorio Hernández Cisneros. În timp ce lucra ca medic la Caracas în Venezuela, a voit să devină terțiar franciscan. Mai târziu, s-a gândit să devină călugăr și preot, dar sănătatea nu i-a permis asta. Atunci a înțeles că vocația sa era tocmai profesia medicală, în care el s-a dedicat îndeosebi pentru săraci. Așadar, s-a dedicat fără rezerve bolnavilor loviți de epidemia de gripă numită „spaniolă”, care atunci se răspândea în lume. A murit lovit de o mașină, în timp ce ieșea dintr-o farmacie unde a procurat medicamente pentru o pacientă a sa bătrână. Martor exemplar a ceea ce înseamnă a primi chemarea Domnului și a adera la ea în plinătate, a fost beatificat în urmă cu un an.

Convocați pentru a edifica o lume fraternă

Fiind creștini, suntem nu numai chemați, adică interpelați fiecare personal de o vocație, ci și con-vocați. Suntem ca pietricele unui mozaic, deja frumoase dacă sunt luate una câte una, dar care numai împreună compun o imagine. Strălucim, fiecare bărbat și fiecare femeie, ca o stea în inima lui Dumnezeu și în firmamentul universului, dar suntem chemați să compunem constelații care să orienteze și să lumineze drumul omenirii, pornind de la locul în care trăim. Acesta este misterul Bisericii: în conviețuirea diferențelor, ea este semn și instrument a ceea ce este chemată întreaga omenire. Pentru aceasta Biserica trebuie să devină tot mai sinodală: capabilă să meargă unită în armonia diversităților, în care toți au un aport al lor de dat și pot să participe activ.

Prin urmare, când vorbim de „vocație” este vorba nu numai de a alege forma aceasta sau aceea de viață, de a dedica propria existență pentru o slujire determinată sau de a urma fascinația carismei unei familii călugărești sau a unei mișcări sau a unei comunități ecleziale; este vorba de a realiza visul lui Dumnezeu, marele plan al fraternității pe care Isus îl avea în inimă când l-a rugat pe Tatăl: „Ca toți să fie una” (In 17,21). Fiecare vocație în Biserică, și în sens amplu și în societate, colaborează la un obiectiv comun: să facă să răsune între bărbați și între femei acea armonie a darurilor multe și diferite pe care numai Duhul Sfânt știe s-o realizeze. Preoți, consacrate și consacrați, credincioși laici să mergem și să lucrăm împreună, pentru a mărturisi că o mare familie umană unită în iubire nu este o utopie, ci este proiectul pentru care ne-a creat Dumnezeu.

Să ne rugăm, fraților și surorilor, pentru ca poporul lui Dumnezeu, în mijlocul evenimentelor dramatice ale istoriei, să răspundă tot mai mult la această chemare. Să invocăm lumina Duhului Sfânt, pentru ca fiecare dintre noi să poată găsi propriul loc și să dea ce are mai bun în el în acest mare plan!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.05.2022
Publicarea pe acest sit: 06.05.2022
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.