Discursul Papei adresat plenarei Congregației pentru Doctrina Credinței

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat plenarei Congregației pentru Doctrina Credinței
joi, 30 ianuarie 2020

Domnilor cardinali,
Iubiți frați în episcopat și în preoție,
Iubiți frați și surori,

Vă primesc cu ocazia Adunării voastre plenare. Îi mulțumesc prefectului pentru cuvintele respectuoase; și vă salut pe voi toți, superiori, oficiali și membri ai Congregației pentru Doctrina Credinței. Vă sunt recunoscător pentru toată munca pe care o desfășurați în slujba Bisericii universale, ajutându-l pe episcopul de Roma și pe episcopii din lume în promovarea și tutelarea integrității învățăturii catolice despre credință și morală.

Învățătura creștină nu este un sistem rigid și închis în sine, dar nici nu este o ideologie care se schimbă cu trecerea perioadelor; este o realitate dinamică ce, rămânând fidelă față de fundamentul său, se reînnoiește din generație în generație și se cuprinde într-o față, într-un trup și într-un nume: Isus Cristos Înviat.

Grație Domnului Înviat, credința ne deschide larg față de aproapele și față de nevoile sale, de la cei mai mici până la cei mai mari. De aceea, transmiterea credinței cere ca să se țină cont de destinatarul său, ca să fie cunoscut și să fie iubit în mod real. În această perspectivă, este semnificativă angajarea voastră pentru a reflecta, în cursul acestei Adunări Plenare, despre îngrijirea persoanelor aflate în fazele critice sau terminale ale vieții.

Contextul socio-cultural actual erodează progresiv conștiința cu privire la ceea ce face prețioasă viața umană. De fapt, ea este evaluată tot mai des cu privire la eficiența și utilitatea sa, până acolo încât să se considere „vieți rebutate” sau „vieți nedemne” pe acelea care nu răspund acestui criteriu. În această situație de pierdere a valorilor autentice, dispar și obligațiile inderogabile ale solidarității și fraternității umane și creștine.

În realitate, o societate merită calificativul de „civilă” dacă dezvoltă anticorpii împotriva culturii rebutului; dacă recunoaște valoarea intangibilă a vieții umane; dacă solidaritatea este realmente practicată și salvgardată ca fundament al conviețuirii.

Când boala bate la ușa vieții noastre, apare tot mai mult în noi nevoia de a avea alături pe cineva care să ne privească în ochi, care să ne țină de mână, care să manifeste duioșia sa și să se îngrijească de noi, ca Bunul Samaritean din parabola evanghelică (cf. Mesaj pentru a XXVIII-a Zi Mondială a Bolnavului, 11 februarie 2020).

Tema îngrijirii bolnavilor, aflați în fazele critice și terminale ale vieții, cheamă în cauză misiunea Bisericii de a rescrie „gramatica” de a lua asupra sa și de a se îngriji de persoana suferindă. Exemplul Bunului Samaritean învață că este necesar să convertim privirea inimii, pentru că de multe ori cel care privește nu vede. De ce? Pentru că lipsește compasiunea. Îmi vine în minte că, de atâtea ori, Evanghelia, vorbind despre Isus în fața unei persoane care suferă, spune: „i s-a făcut milă”, „i s-a făcut milă”… Un refren al persoanei lui Isus. Fără compasiune, cel care privește nu este implicat în ceea ce observă și trece mai departe; în schimb cel care are inima compătimitoare este atins și implicat, se oprește și se îngrijește.

În jurul bolnavului trebuie creată o adevărată platformă umană de relații care, în timp ce favorizează îngrijirea medicală, să deschidă la speranță, în special în acele situații-limită în care răul fizic este însoțit cu durerea emotivă și cu angoasa spirituală.

Apropierea relațională – și nu pur și simplu clinică – de bolnav, considerat în unicitatea și integralitatea persoanei sale, impune obligația de a nu abandona niciodată pe nimeni în prezența relelor incurabile. Viața umană, din cauza destinației sale veșnice, păstrează toată valoarea sa și toată demnitatea sa în orice condiție, chiar și de precaritate și fragilitate, și ca atare este mereu vrednică de considerația maximă.

Sfânta Tereza de Calcutta, care a trăit stilul proximității și al împărtășirii, ocrotind, până la sfârșit, recunoașterea și respectarea demnității umane, și făcând mai uman momentul morții, spunea așa: „Cel care pe drumul vieții a aprins chiar și numai o flacără în ora întunecată a vreunuia nu a trăit în zadar”.

În această privință, cred la cât bine fac hospice pentru îngrijirile paliative, unde bolnavii terminali sunt însoțiți cu un calificat sprijin medical, psihologic și spiritual, pentru ca să poată trăi cu demnitate, întăriți de apropierea persoanelor dragi, faza finală a vieții lor pământești. Doresc ca aceste centre să continue să fie locuri în care să se practice „terapia demnității” cu angajare, alimentând astfel iubirea și respectul față de viață.

În afară de asta, apreciez studiul întreprins de voi cu privire la revizuirea normelor despre delicta graviora rezervate Dicasterului vostru, conținute în motu proprio Sacramentorum sanctitatis tutela a sfântului Ioan Paul al II-lea. Angajarea voastră se situează în direcția corectă de a actualiza normativa în vederea unei eficacități mai mari a procedurilor, pentru a o face mai ordonată și organică, în lumina noilor situații și problematici din actualul context socio-cultural. În același timp, vă îndemn să continuați cu fermitate în această misiune, pentru a oferi o contribuție valabilă într-un domeniu în care Biserica este direct implicată să acționeze cu rigoare și transparență în tutelarea sfințeniei sacramentelor și a demnității umane încălcate, în special a celor mici.

În sfârșit, vă felicit pentru recenta publicare a documentului elaborat de Comisia Biblică Pontificală cu privire la temele fundamentale ale antropologiei biblice. Cu el se aprofundează o viziune globală a proiectului divin, început cu creația și care își are împlinirea în Cristos, Omul nou, care constituie „cheia, centrul și scopul întregii istorii umane” (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituția pastorală Gaudium et spes, 10).

Vă mulțumesc vouă tuturor, membri și colaboratori ai Congregației pentru Doctrina Credinței, pentru slujirea prețioasă pe care o desfășurați. Invoc asupra voastră belșugul binecuvântărilor Domnului; și vă cer, cu rugăminte, să vă rugați pentru mine. Mulțumesc!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 30.01.2020
Publicarea pe acest sit: 30.01.2020
Etichete: , ,

Lasă un răspuns