Discursul Papei adresat participanților la Conferința internațională a liderilor CHARIS

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat participanților la
Conferința internațională a liderilor CHARIS
sâmbătă, 8 iunie 2019

Dragi frați și surori, bună dimineața!

Da, Isus e viu! Vă mulțumesc pentru faptul că v-ați amintit că îmi place acest cântec.

De Rusaliile acestea începe o nouă etapă în drumul inaugurat de Reînnoirea Carismatică în urmă cu cincizeci și doi de ani. Reînnoirea Carismatică s-a dezvoltat în Biserică prin voința lui Dumnezeu și, ca să-l parafrazăm pe Sfântul Paul al VI-lea, reprezintă „o mare oportunitate pentru Biserică” (cf. Cuvântarea către participanții la cel de-al III-lea Congres Internațional al Reînnoirii Carismatice Catolice, 19 mai 1975).

Astăzi, în numele întregii Biserici, aduc mulțumiri lui ICCRS și Fraternității Catolice pentru misiunea pe care au desfășurat-o în ultimii treizeci de ani. Ați trasat un drum și, prin fidelitatea voastră, ați făcut posibil ca acest CHARIS să devină realitate. Vă mulțumesc!

Aduc mulțumiri și echipei de patru persoane pe care am însărcinat-o să concretizeze această nouă slujire unică, dar și Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață, în persoana Cardinalului Farell, care v-a asistat.

Astăzi începe o nouă etapă a acestui drum. O etapă marcată de comuniunea dintre toți membrii familiei carismatice, în care prezența puternică a Duhului Sfânt se manifestă pentru binele întregii Biserici. O prezență care ne face pe toți egali, deoarece fiecare ne-am născut din același Duh: mare sau mic, încărcat de ani sau abia născut, angajați la nivel mondial sau local, toți formează un întreg, care este mai mare decât o parte.

O nouă și unică slujire de comuniune

Nouă. Așa cum v-am spus la Circus Maximus, ceva nou poate să destabilizeze. La început, apare sentimentul incertitudinii cu privire la schimbările pe care le aduce noutatea. (Uneori cineva poate prefera să rămână în ale sale și se sustrage de la unitate, iar aceasta e ispita diavolului; de fiecare dată când cineva preferă cele vechi, diavolul e acolo, pentru că îl rupe din unitate.) O anumită teamă de nou e ceva uman, dar nu e cazul persoanelor spirituale. „Iată, le fac pe toate noi”, ne spune Domnul în Cartea Apocalipsului (21, 5). (Dar Dumnezeu nostru este Dumnezeul noutății.) Noutățile lui Dumnezeu sunt întotdeauna o binecuvântare, pentru că izvorăsc din inima sa iubitoare. Mereu apare o ispită, care ne spune: „Suntem bine așa cum suntem; lucrurile merg bine, de ce să le schimbăm? Să lăsăm lucrurile așa cum sunt; știm cum să ne facem treburile”. Acest mod de a gândi nu vine de la Duhul. Poate că vine de la duhul lumii, dar nu de la Duhul Sfânt. Să nu faceți această greșeală. Domnul este cel care spune: „Le fac pe toate noi”.

Unică. O slujire menită să asiste toate grupurile carismatice pe care Duhul Sfânt le-a suscitat în lume. Nu un organism care să-i slujească pe unii și un alt organism care să-i slujească pe alții etc.

Slujire. Nu guvernare, ci slujire. (Uneori se întâmplă în asociațiile umane, laice sau religioase, să apară ispita de a merge mereu în căutarea profitului personal și să apară ambiția de a se face văzut sau de a dirija sau de a obține bani…; corupția intră imediat… Nu! Slujire, mereu slujire! Slujirea nu înseamnă a obține un profit, diavolul induce la asta. Slujirea înseamnă a da, a da, a da, a se dărui.) În Biserică, așa cum știm, guvernarea înseamnă și slujire, dar guvernarea nu este sarcina voastră. Vi se cere să vă îngrijiți de o varietate de nevoi și să asistați drumul în cel mai bun mod posibil.

Comuniune. Într-o singură inimă, orientați către Tatăl și dând mărturie despre unitatea în diversitate: o diversitate a carismelor pe care Duhul Sfânt le-a suscitat în acești cincizeci și doi de ani. „Lărgește locul cortului tău”, citim în profeția lui Isaia (54, 2), așa încât toți să poată locui acolo ca membri ai aceleiași familii. O familie în care există doar un singur Dumnezeu Tată, un singur Domn Isus Cristos și un singur Duh de viață. O familie în care niciun membru nu este mai important ca celălalt, nici datorită vârstei, nici a inteligenței și nici a abilităților, deoarece toți sunt copiii preaiubiți ai aceluiași Tată. În această privință, exemplul Sfântului Paul cu trupul și membrele sale ne vorbește tuturor în mod elocvent (cf. 1Cor 12, 12-26). (În trup, un membru are nevoie de celălalt, toate împreună.)

Văd că în Slujirea Internațională de Comuniune există un reprezentant al tineretului. Sunt bucuros pentru asta! Tinerii sunt prezentul și viitorul Bisericii. Mă bucur că le-ați dat vizibilitate și o șansă de a-și exercita responsabilitatea care le este proprie (de a vedea prezentul cu alți ochi și viitorul cu voi).

Văd de asemenea că acest CHARIS posedă azi dreptul de publicație a Documentelor de la Malines. Acesta e un lucru bun. Faceți-le cunoscute! Așa cum v-am spus cu diferite ocazii, ele sunt un „manual de instrucțiuni” pentru curentul de har.

Mi-ați cerut să vă spun ce așteaptă Papa și Biserica de la această nouă slujire, de la CHARIS, și de la întreaga Reînnoire Carismatică. Iată:

• Să împărtășiți efuziunea Duhului Sfânt cu toți cei din Biserică. Este un har pe care l-ați primit; împărtășiți-l (nu-l păstrați pentru voi)!
• Să slujiți unitatea trupului lui Cristos în Biserică, comuniunea credincioșilor în Isus Cristos (Duhul Sfânt face unitatea în Biserică, dar și diversitatea. E interesantă personalitatea Duhului Sfânt: el face prin carisme cea mai mare diversitate, dar apoi face ca aceste carisme, în armonie, să se regăsească în unitate. Sfântul Vasile spune că Duhul Sfânt este Armonie… în Sfânta Treime și la noi.)
• să-i slujiți pe cei săraci, pe cei aflați în cele mai mari nevoi, fizice sau spirituale. (Cineva se poate gândi: acum Reînnoirea s-a făcut comunistă… Nu, s-a făcut evanghelică. Acest lucru este în Evanghelie.)

Aceste trei lucruri – efuziunea Duhului Sfânt, unitatea trupului lui Cristos și slujirea săracilor – sunt formele de mărturie pe care, în virtutea Botezului, cu toții suntem chemați să o dăm pentru evanghelizarea lumii. O evanghelizare care nu este prozelitism, ci în primul rând o mărturie: o mărturie de iubire. „Priviți-i cum se iubesc.” Aceasta i-a impresionat pe cei care i-au întâlnit pe primii creștini. „Priviți-i cum se iubesc.” (Uneori, în unele comunități, se poate spune: „Priviți-i cum se bârfesc”. Aceasta nu e de la Duhul Sfânt.) A evangheliza înseamnă a iubi, înseamnă a împărtăși iubirea lui Dumnezeu pentru orice bărbat, femeie și copil. Pot fi stabilite organisme pentru evanghelizare, pot fi planificate cu grijă și implementate programe, dar fără iubire toate sunt nefolositoare! „Priviți-i cum se iubesc.” (Aceasta este comunitatea. A doua scrisoare a lui Ioan, în versetul 9 este un avertisment: fiți atenți, cei care trec peste comunitate (comuniune, iubire – n.t.) nu sunt de la Duhul cel bun. Poate cineva are tentativa de a spune: nu, să facem o organizație așa și pe dincolo, să facem asta și aia… Dar în primul rând să fie iubirea. Cu ideologia, cu metodologia se iese din comunitate, se merge peste comunitate și, spune Ioan, acesta e spiritul lumii, nu e Duhul lui Dumnezeu.)

Voi, membri ai Reînnoirii Carismatice – curent de har al Duhului Sfânt -, fiți martori ai acestei iubiri! Și vă rog să mijlociți pentru mine. Vă mulțumesc.