Discursul Papei adresat noilor Episcopi

Discursul Papei Ioan Paul al II-lea
adresat noilor Episcopi
luni, 23 septembrie 2002

Iubiți confrați în episcopat!

1. Vă spun cu mare bucurie „Bun venit!” vouă tuturor, tineri Episcopi, veniți din diferite țări ale lumii și reuniți la Roma cu ocazia Congresului anual organizat de Congregația pentru Episcopi. Vă salut cu afecțiune fraternă adresându-vă cuvintele Apostolului: „Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos” (Romani 1, 7).

Îi mulțumesc Cardinalului Giovanni Battista Re pentru cuvintele frumoase pe care mi le-a adresat în numele vostru, al tuturor, pentru a-mi arăta voința voastră fermă de a fi în deplină comuniune cu Succesorul lui Petru.

Sunt recunoscător de asemenea Legionarilor lui Cristos pentru primirea atentă pe care au oferit-o și în acest an participanților la Congres.

Îmi exprim aprecierea față de inițiativa acestei întâlniri de rugăciune, de reflecție și de studiu asupra unor angajamente, provocări și probleme pe care Episcopii sunt chemați să le înfrunte.

2. Iubiți Frați întru Episcopat, întâlnirea voastră de astăzi cu Papa se integrează foarte bine printre finalitățile Congresului vostru, deoarece se vrea a fi și un pelerinaj la mormântul Apostolului Petru.

De fapt, urmărește să consolideze legătura de comuniune cu Succesorul lui, care a primit misiunea de-ai întări pe frații săi (cfr Luca 22, 32), constituind „principiul și fundamentul veșnic și vizibil al unității credinței și comuniunii” (Lumen Gentium 18).

În Concelebrarea solemnă de la încheierea Sinodului de anul trecut asupra misiunii și vieții Episcopilor, am afirmat: „Numai când va fi vizibilă cu claritate o unitate profundă și fermă a Păstorilor între ei și cu Urmașul lui Petru, ca și a Episcopilor cu preoții lor, se va putea da un răspuns credibil provocărilor ridicate de contextul cultural de astăzi” (în „Osservatore Romano” din 28 octombrie 2001).

Din partea mea, doresc să vă confirm afecțiunea mea, sprijinul meu și faptul că vă sunt aproape spiritual, și să vă asigur că împărtășesc dorințele și preocupările slujirii voastre apostolice care, în zorii celui de-al treilea mileniu, cere mai multă angajare dar, totodată, și un entuziasm deosebit.

3. Figura Episcopului, după cum a rezultat din recentul Sinod episcopal, este cea a Păstorului care, configurat după Cristos în sfințenia vieții, se consacră cu generozitate pentru turma sa. Prin Sacramentul Consacrării, printr-o nouă revărsare a Duhului Sfânt, am fost configurați după Cristos, marele și veșnicul preot, Păstor și Episcop al sufletelor (cfr 1 Petru 2, 25).

Și, în același timp, după cum amintește Decretul conciliar Christus Dominus, noi am fost aleși pentru misiunea de a vesti, de a sfinți și de a însufleți, spre edificarea Trupului lui Cristos care este Biserica (cfr Christus Dominus 2).

Eficacitatea și rodnicia ministerului depinde în mare parte de configurarea noastră după Cristos și de sfințenia noastră personală. În Scrisoarea Apostolică Novo millennio ineunte am amintit că „perspectiva în care trebuie să se plaseze orice itinerar pastoral este cea a sfințeniei” (nr. 30). Îndatorirea principală a Păstorului este aceea de a face să crească în toți credincioșii o adevărată dorință de sfințenie la care suntem toți chemați și în care culminează aspirațiile ființei umane. Către aceasta se îndreaptă slujirea noastră pastorală. Dacă sfințenia este „măsura înaltă” a vieții creștine obișnuite, cu atât mai mult ea trebuie să strălucească în viața unui Episcop, inspirându-i întreg comportament (cfr ibid, nr. 31).

4. Iubiți Confrați, o altă prioritate pe care aș vrea să o subliniez este atenția față de preoții voștri, care sunt colaboratorii cei mai apropiați de slujirea voastră.

Vă îndemn să aveți o afecțiune deosebită față de cler și să vă îngrijiți de formarea lor permanentă. Îngrijirea spirituală a clerului este îndatorirea primară a oricărui Episcop diecezan. Gestul preotului de a-și pune propriile mâini în mâinile Episcopului, în ziua hirotonirii preoțești, mărturisindu-i acestuia „respect și ascultare filială”, poate părea la prima vedere un gestul care are o singură direcție. Gestul, în realitate, îi implică pe amândoi: pe preot și pe Episcop. Tânărul preot alege să se încredințeze Episcopului, iar Episcopul, la rândul său, se angajează să aibă grijă de aceste mâini. Episcopul devine astfel responsabil de soarta mâinilor pe care acceptă să le strângă într-ale sale. Un preot trebuie să poată simți, mai ales în momentele dificile sau de singurătate, că mâinile sale sunt strânse în cele ale Episcopului.

Pe lângă aceasta, dedicați-vă cu dăruire promovării vocațiilor autentice la preoție, prin rugăciune, prin mărturia vieții și prin grijă pastorală.

5. În centrul Congresului vostru, în centrul reflecțiilor din aceste zile, se află voința de a răspunde cât mai bine la misiunea care v-a fost încredințată, de a-l comunica pe Cristos omului de azi, în lumea de azi. Idealul înflăcărat al Apostolului care spunea: „Vai mie dacă nu voi predica Evanghelia” (1 Corinteni 9,16), să fie și al vostru.

În fiecare zi vedem cum vremurile noastre, atât de bogate în mijloace tehnice și materiale, și caracterizate de comoditate, se prezintă în mod dramatic sărace în scopuri, valori și idealuri. Omul de astăzi, lipsit de raportări la valori, se apleacă adesea asupra unor orizonturi restrânse și relative. În acest context agnostic și uneori ostil, misiunea unui Episcop nu este ușoară. Cu toate acestea, nu trebuie să cedăm pesimismului și descurajării, pentru că Duhul este cel care îndrumă Biserica și îi dă, prin suflarea sa de viață, curajul de a îndrăzni să caute noi metode de evanghelizare pentru a ajunge în ambiente până acum neexplorate. Adevărul creștin este atrăgător și persuasiv tocmai pentru că știe să imprime orientări puternice existenței umane, vestind într-o manieră convingătoare că Cristos este singurul Mântuitor al întregului neam omenesc. Această vestire rămâne valabilă și astăzi așa cum a fost și la începutul creștinismului, când a avut loc prima mare răspândire misionară a Evangheliei.

6. Iubiți noi Episcopi, în aceste zile ați putut asculta mărturia Episcopilor cu experiență în slujirea episcopală, precum ca și a Capilor Dicasterelor Curiei Romane, pentru o mai bună aprofundare a unor teme și probleme practice care se confruntă cel mai adesea un Episcop. Vă doresc din inimă ca această experiență să suscite în voi, cei care ați primit de puțină vreme misiunea apostolică, generozitate și măreție sufletească, dând un nou elan slujirii voastre.

Împreună cu voi îi prezint Domnului fiecare din Bisericile voastre, pe iubiții voștri preoți, diaconi, seminariști, călugări și călugărițe, credincioșii laici și familiile lor și întreg poporul lui Dumnezeu.

Încredințând misiunea voastră apostolică mijlocirii Sfintei Fecioare Maria, vă acord tuturor Binecuvântarea Apostolică, care să vă obțină ajutorul permanent al lui Dumnezeu.