Discursul Papei adresat membrilor Comisiei Teologice Internaționale

Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat membrilor Comisiei Teologice Internaționale
vineri, 29 noiembrie 2019

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Sunt bucuros să vă întâlnesc și îi mulțumesc președintelui vostru, cardinalul Ladaria, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele vostru. Ați ajuns la încheierea celui nouălea cincinal de muncă, dar mai ales la o aniversare importantă, a cincizecea a Comisiei: cincizeci de ani de slujire adusă Bisericii. Vă felicit pentru acest jubileu, care permite să comemorați cu recunoștință istoria voastră.

Așa cum a amintit Benedict al XVI-lea în mesajul său, Comisia a fost inaugurată de sfântul Paul al VI-lea ca rod al Conciliului al II-lea din Vatican, pentru a crea o nouă punte între teologie și magisteriu. Încă de la începuturi, teologi eminenți au fost membri, contribuind în mod eficace la acest scop. Dă mărturie despre asta corpul voluminos al documentelor publicate: douăzeci și nouă de texte, puncte de referință pentru formarea și pentru reflecția teologică. În ultimii cinci ani ați elaborat două texte relevante. Primul oferă o precizare teologică asupra sinodalității în viața și în misiunea Bisericii. Ați arătat cum practica sinodalității, tradițională dar mereu de reînnoit, este, în istoria poporului lui Dumnezeu aflat în mișcare, realizarea Bisericii ca mister de comuniune, după imaginea comuniunii trinitare. Așa cum știți, țin foarte mult la această temă: sinodalitatea este un stil, este un a merge împreună, și este ceea ce Domnul așteaptă de la Biserica din cel de-al treilea mileniu. Și cu privire la asta vă mulțumesc pentru documentul vostru, pentru că astăzi se crede că a face sinodalitate înseamnă a se lua de mână și a merge pe drum, a face sărbătoare cu copiii…, sau a face o investigație de opinii: „ce se crede despre preoția femeilor?”. De cele mai multe ori se face așa, nu-i adevărat? Sinodalitatea este un drum eclezial care are un suflet care este Duhul Sfânt. Fără Duhul Sfânt nu există sinodalitate. Și voi ați făcut o lucrare frumoasă pentru a ajuta în asta. Mulțumesc.

Al doilea document propune un discernământ despre diferitele interpretări actuale ale libertății religioase. Dacă pe de o parte există unii care încă o împiedică sau o contrastează în mod deschis, privând ființa umană de un drept incomparabil, pe de altă parte, așa cum ați subliniat, circulă ideea despre un stat „neutru din punct de vedere etic”, care, într-o lichiditate ambiguă, riscă să ducă și la o marginalizare nedreaptă a religiilor din viața civilă în folosul binelui comun. Aceasta este tot moștenirea iluminismului în ediție nouă. Respectarea sinceră a libertății religioase, cultivată într-un dialog rodnic între stat și religii, și chiar între religii, este în schimb o mare contribuție la binele tuturor și la pace. În afară de aceste două domenii, ați reflectat asupra sacramentalității, ca structură constitutivă a întâlnirii între Dumnezeu și om, scoțând în evidență necesitatea de a depăși diferite forme de disociere între credință și viața sacramentală.

Munca și modul în care a fost desfășurată corespund intenției care în urmă cu cincizeci de ani a prezidat nașterea Comisiei. La sugestia primei adunări a Sinodului Episcopilor, sfântul Paul al VI-lea a voit să prelungească fructuoasa colaborare între magisteriu și teologi care marcase adunările conciliare. Dorea și ca diversitatea culturilor și a trăirilor ecleziale să îmbogățească misiunea încredințată de Sfântul Scaun Congregației pentru Doctrina Credinței. De fapt, ca teologi care provin din diferite contexte și latitudini, voi sunteți mediatori între credință și culturi și luați parte în acest mod la misiunea esențială a Bisericii: evanghelizarea. Aveți, față de Evanghelie, o misiune generatoare: sunteți chemați să aduceți la lumină Evanghelia. De fapt, vă puneți în ascultarea a ceea ce Duhul spune astăzi Bisericilor în diferitele culturi pentru a aduce la lumină aspecte mereu noi ale misterului inepuizabil al lui Cristos, în care „sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii” (Col 2,3). Și apoi ajutați primii pași ai Evangheliei: îi pregătiți căile, traducând credința pentru omul de astăzi, în așa fel încât fiecare să o poată simți mai aproape și să se simtă îmbrățișat de Biserică, luat de mână acolo unde se află, și însoțit ca să guste dulceața kerigmei și noutatea sa veșnică. La asta este chemată teologia: nu este discuție la catedră despre viață, ci întrupare a credinței în viață.

După cincizeci de ani de muncă intensă mai este încă mult drum de parcurs, însă făcând astfel Comisia își va împlini propria vocație de a fi și model și stimulent pentru cei care – laici și cler, bărbați și femei – doresc să se dedice teologiei. Pentru că numai o teologie frumoasă, care are respirația Evangheliei și nu se mulțumește să fie numai funcțională, atrage. Și pentru a face o teologie bună nu trebuie uitate niciodată două dimensiuni constitutive pentru ea. Prima este viața spirituală: numai în rugăciunea umilă și constantă, în deschiderea față Duhul Sfânt se poate înțelege și traduce Cuvântul și se poate face voința Tatălui. Teologia se naște și crește în genunchi! A doua dimensiune este viața eclezială: a simți în Biserică și cu Biserica, după formula sfântului Albert cel Mare: „In dulcedine societatis, quaerere veritatem” (în dulceața fraternității, a căuta adevărul). Nu se face teologie ca indivizi, ci în comunitate, în slujba tuturor, pentru a răspândi gustul bun al Evangheliei la frații și la surorile din propriul timp, mereu cu dulceață și respect.

Și aș vrea să reafirm la sfârșit un lucru pe care vi l-am spus: teologul trebuie să meargă înainte, trebuie să studieze despre ceea ce merge dincolo; trebuie să înfrunte și lucrurile care nu sunt clare și să riște în discuție. Însă asta între teologi. Însă poporului lui Dumnezeu trebuie să i se dea „mâncarea” solidă a credinței, să nu se alimenteze poporul lui Dumnezeu cu probleme disputate. Dimensiunea de relativism, să spunem așa, care va exista mereu în discuție, să rămână între teologi – este vocația voastră -, dar niciodată să nu se ducă asta poporului, pentru că atunci poporul pierde orientarea și pierde credința. Poporului, întotdeauna mâncarea solidă care alimentează credința.

Cincizeci de ani: reînnoiesc recunoștința mea pentru ceea ce faceți și pentru modul în care-l faceți și vă urez, cu ajutorul Sfintei Fecioare Maria, scaunul înțelepciunii, să continuați cu bucurie misiunea voastră. Vă dau binecuvântarea mea și vă cer să continuați să vă rugați pentru mine. Mulțumesc.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.11.2019
Publicarea pe acest sit: 29.11.2019
Etichete: ,

Lasă un răspuns