Audiența generală de miercuri

Despre călătoria apostolică în Thailanda și Japonia
miercuri, 27 noiembrie 2019

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Ieri m-am întors din călătoria apostolică în Thailanda și Japonia, un dar pentru care sunt foarte recunoscător Domnului. Doresc să reînnoiesc recunoștința mea autorităților și episcopilor din aceste două țări, care m-au invitat și m-au primit cu mare grijă, și mai ales să mulțumesc poporului thailandez și poporului japonez. Această vizită a mărit apropierea mea și afectul meu față de aceste popoare: Dumnezeu să-i binecuvânteze cu belșug de prosperitate și de pace!

Thailanda este un regat antic care s-a modernizat puternic. Întâlnind pe Rege, pe primul ministru și celelalte autorități, am adus omagiu tradiției spirituale și culturale bogate ale poporului thailandez, poporul „zâmbetului frumos”. Oamenii de acolo zâmbesc. Am încurajat angajarea pentru armonia între diferitele componente ale națiunii, precum și pentru ca dezvoltarea economică să poată merge în folosul tuturor și să fie vindecate rănile exploatării, în special a femeilor și a minorilor. Religia budistă este parte integrantă a istoriei și a vieții acestui popor, de aceea am mers în vizită la patriarhul suprem al budiștilor, continuând pe drumul stimei reciproce început de predecesorii mei, pentru ca să crească în lume compasiunea și fraternitatea. În acest sens a fost foarte semnificativă întâlnirea ecumenică și interreligioasă, desfășurată în cea mai mare Universitate din țară.

Mărturia Bisericii din Thailanda trece și prin opere de slujire a bolnavilor și a celor din urmă. Între acestea excelează Spitalul Saint Louis pe care l-am vizitat încurajând personalul sanitar și întâlnind câțiva pacienți. Apoi am dedicat momente specifice preoților și persoanelor consacrateepiscopilor, precum și confraților iezuiți. La Bangkok am celebrat Liturghia cu tot poporul lui Dumnezeu pe stadionul național și apoi cu tinerii în catedrală. Acolo am experimentat că în noua familie formată de Isus Cristos sunt și fețele și glasurile poporului thailandez.

După aceea, am mers în Japonia. La sosirea mea la nunțiatura din Tokyo, am fost primit de episcopii din țară, cu care am împărtășit imediat provocarea de a fi păstori ai unei Biserici foarte mici, dar purtătoare a apei vii, Evanghelia lui Isus.

„A proteja fiecare viață” a fost motoul vizitei mele în Japonia, o țară care poartă imprimate rănile bombardamentului atomic și este pentru toată lumea purtătoare de cuvânt a dreptului fundamental la viață și la pace. La Nagasaki și Hiroshima am rămas în rugăciune, am întâlnit câțiva supraviețuitori și rude ale victimelor și am reafirmat condamnarea fermă a armelor nucleare și a ipocriziei de a vorbi despre pace construind și vânzând bombe de război. După tragedia aceea, Japonia a demonstrat o capacitate extraordinară de a lupta pentru viață; și a făcut asta și recent, după triplul dezastru din 2011: cutremur, tsunami și accidentul la centrala nucleară.

Pentru a proteja viața trebuie iubită și astăzi amenințarea gravă, în țările mai dezvoltate, este pierderea sensului de a trăi.

Primele victime ale golului de sens de a trăi sunt tinerii, de aceea o întâlnire la Tokyo a fost dedicată lor. Am ascultat întrebările lor și visele lor; i-am încurajat să se opună împreună oricărei forme de bullying și să învingă frica și închiderea deschizându-se la iubirea lui Dumnezeu, în rugăciune și în slujirea aproapelui. Alți tineri i-am întâlnit în Universitatea „Sophia”, împreună cu comunitatea academică. Această Universitate, ca toate școlile catolice, sunt foarte apreciate în Japonia.

La Tokyo am avut oportunitatea de a face o vizită la împăratul Naruhito, căruia îi reînnoiesc exprimarea recunoștinței mele; și am întâlnit autoritățile țării cu membri corpului diplomatic. Am exprimat dorința unei culturi de întâlnire și dialog, caracterizate de înțelepciune și lărgime de orizont. Rămânând fidelă față de valorile sale religioase și morale și deschisă la mesajul evanghelic, Japonia va putea să fie o țară care remorchează pentru o lume mai dreaptă și pașnică și pentru armonia dintre om și ambient.

Iubiți frați și surori, să încredințăm bunătății și providenței lui Dumnezeu popoarele din Thailanda și din Japonia. Mulțumesc.

* * *

Aș vrea să trimit un salut și apropierea mea iubitului popor albanez, care a suferit așa de mult în aceste zile. Albania a fost prima țară din Europa pe care am voit s-o vizitez. Sunt aproape de victime, mă rog pentru cei morți, pentru răniți, pentru familii. Fie ca Domnul să binecuvânteze acest popor pe care îl iubesc mult.

Sâmbăta trecută, la Tambaú (Brazilia), a fost proclamat fericit preotul Donizetti Tavares de Lima, păstor dedicat total credincioșilor săi, martor de caritate evanghelică și apărător curajos al săracilor. Preoții, persoanele consacrate, dar și credincioșii laici să-și poată însuși mărturia de credință a fericitului Donizetti, cu coerența alegerilor de viață, inspirate din Evanghelie. Aplauze pentru noul fericit!

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 27.11.2019
Publicarea pe acest sit: 27.11.2019
Etichete: , , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.