Discursul Sfântului Părinte Papa Francisc
adresat delegației Comitetului Evreiesc American
Sala Consistoriului
vineri, 8 martie 2019
Dragi prieteni,
Vă adresez salutul meu călduros de bun-venit în Vatican. Organizația voastră a avut contacte strânse cu succesorii lui Petru încă de la începutul dialogului oficial dintre Biserica Catolică și ebraism. Deja la Conciliul Vatican II, când a luat viață o nouă orientare în relațiile noastre, printre observatorii evrei era ilustrul rabin Abraham J. Heschel de la American Jewish Committee. Angajarea voastră în favoarea dialogului ebraic-catolic are tot atâția ani câți are declarația Nostra aetate, piatră de hotar pe drumul nostru de redescoperire fraternă. Sunt bucuros că în decursul timpului am reușit să menținem raporturi bune și să le intensificăm ulterior.
A cultiva în timp relații fraterne bune este un dar și în același timp o chemare a lui Dumnezeu. În această privință, aș vrea să vă citez un exemplu petrecut chiar prin părțile voastre. Un tânăr catolic a fost trimis pe front și a trăit în linia întâi ororile celui de-al Doilea Război Mondial. Întors în Statele Unite, a început să-și întemeieze o familie. După atâta muncă, în sfârșit a putut să cumpere o casă mai mare. A cumpărat-o de la o familie ebraică. Pe ușa de intrare era Mezuzah și acest tată a voit ca să nu fie mutată în timpul lucrărilor de resistematizare a casei: trebuia să rămână exact acolo, la intrare. Și le-a lăsat ca moștenire copiilor importanța acelui semn. Le-a spus lor, dintre care unul este preot, că acel mic „dreptunghi” pe ușă trebuia primit de fiecare dată când se intra și se ieșea din casă, pentru că păstra secretul pentru a face solidă familia și pentru a face din omenire o familie. De fapt era scris ceea ce din generație din generație nu trebuie uitat: a-l iubi pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul și cu toate puterile (cf. Dt 6,4). Dragi prieteni, suntem chemați împreună să construim o atmosferă de casă, de familie, alegând cu toate forțele iubirea divină, care inspiră respect și apreciere față de religiozitatea altuia. Nu este cumsecădenie, este viitorul nostru.
Astăzi, 8 martie, aș vrea să spun ceva și despre contribuția de neînlocuit a femeii în construirea unei lumi care să fie casă pentru toți. Femeia este cea care face frumoasă lumea, care o păzește și o menține în viață. Aduce în lume harul care face noi lucrurile, îmbrățișarea care include, curajul de a se dărui. Pacea este femeie. Se naște și se renaște din duioșia mamelor. De aceea visul păcii se realizează privind la femeie. Nu este o întâmplare că în relatarea din Geneză femeia este luată din coasta bărbatului în timp ce acesta doarme (cf. Gen 2,21). Adică, femeia are origine aproape de inimă și în somn, în timpul viselor. De aceea aduce în lume visul iubirii. Dacă avem la inimă viitorul, dacă visăm un viitor de pace, trebuie să dăm spațiu femeii.
În schimb, actualmente este pentru mine izvor de mare preocupare răspândirea în mai multe locuri a unui climat de răutate și furie, în care încolțesc excese perverse de ură. Mă gândesc îndeosebi la recrudescența barbară, în diferite țări, a atacurilor antisemite. Aș vrea să reafirm și astăzi că este necesar să se vegheze cu privire la acest fenomen: „Istoria ne învață unde pot conduce chiar și acele forme de antisemitism la început abia subînțelese: la tragedia umană a Shoah, în care două treimi din evreii europeni au fost eliminați” (Comisia pentru raporturile religioase cu ebraismul, Pentru că darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile, 47). Reafirm că pentru un creștin orice formă de antisemitism reprezintă o negare a propriilor origini, o contradicție absolută. Noi trebuie să facem ca acel tată, care a văzut lucruri tragice și nu înceta să transmită copiilor fundamentele iubirii și respectului. Și trebuie să privim la lume cu ochii mamelor, cu privirea păcii.
În lupta împotriva urii și antisemitismului, un instrument important este dialogul interreligios, menit să promoveze angajarea pentru pace, respect reciproc, tutelare a vieții, libertate religioasă, salvgardare a creației. În afară de asta, evrei și creștini împărtășesc un bogat patrimoniu spiritual, care permite să se facă atâtea lucruri bune împreună. Într-un timp în care Occidentul este expus unui secularism depersonalizator, le revine credincioșilor să se caute și să colaboreze pentru a face mai vizibilă iubirea divină față de omenire. Și pentru a realiza gesturi concrete de apropiere, contrastând creșterea indiferenței. În Geneză, Cain, după ce l-a ucis pe Abel, spune: „Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?” (Gen 4,9). Înainte de omuciderea care ia viața este indiferența care șterge adevărul: da, Cain, chiar tu erai păzitorul fratelui tău! Tu, ca noi toți, prin voința lui Dumnezeu. Într-o lume în care distanța dintre cei mulți care au puțin și cei puțini care au mult se mărește în fiecare zi, suntem chemați să ne îngrijim de frații mai lipsiți de apărare: de săraci, de cei slabi, de bolnavi, de copii, de bătrâni.
În slujirea adusă omenirii, așa ca și în dialogul nostru, așteaptă să fie implicați în manieră mai intensă tinerii, doritori să viseze și deschiși la descoperirea de noi idealuri. De aceea aș vrea să subliniez importanța formării viitoarelor generații în dialogul ebraic-creștin. În afară de asta, angajarea comună în domeniul educației tinerilor este un instrument eficace pentru a contrasta violența și a deschide noi căi de pace cu toți. Dragi prieteni, mulțumindu-vă pentru vizită, vă urez tot binele în angajarea voastră de a promova dialogul, favorizând schimburi rodnice între religii și culturi, atât de prețioase pentru viitorul nostru și pentru pace. Shalom!
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 08.03.2019
Publicarea pe acest sit: 08.03.2019
Etichete: Discursuri, Papa F