Discursul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
la audiența acordată reprezentanților Bisericilor
și Comunităților creștine, și ai religiilor necreștine
luni, 25 aprilie 2005
Vă primesc cu bucurie pe voi, dragi delegați ai Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericilor Ortodoxe Orientale și ai Comunităților ecleziale din Occident, la câteva zile de la alegerea mea. Prezența voastră ieri în Piața Sfântul Petru a fost deosebit de plăcută, după ce am trăit împreună tristele momente de despărțire de regretatul Papă Ioan Paul al II-lea. Tributul de simpatie și de afecțiune pe care l-ați exprimat față de neuitatul meu Predecesor a mers dincolo de un simplu act de curtoazie eclezială. S-a străbătut un drum lung în anii Pontificatului său, iar participarea voastră la durerea Bisericii Catolice pentru plecarea lui dintre noi a arătat cât de mare și de adevărată este pasiunea comună pentru unitate.
Salutându-vă aș vrea să-i aduc mulțumire Domnului care ne-a binecuvântat cu milostivirea sa și a revărsat în noi o dispoziție interioară sinceră de a ne însuși rugăciunea lui: ut unum sint. În acest fel El ne-a făcut tot mai conștienți de importanța înaintării spre deplina comuniune. Cu prietenie fraternă ne putem oferi unii altora darurile primite de la Duhul și ne simțim îndemnați să ne încurajăm reciproc pentru a-l vesti pe Cristos și mesajul său lumii, care astăzi apare adesea tulburată și neliniștită, inconștientă și indiferentă.
Întâlnirea noastră din aceste zile este deosebit de semnificativă. Ea îi permite în mod deosebit noului Episcop al Romei, Păstorului Bisericii Catolice, să vă repete tuturor, cu simplitate: Duc in altum! Să înaintăm în larg cu speranță. Mergând pe urmele Predecesorilor mei, în mod deosebit ale Papilor Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea, resimt puternic nevoia de a afirma din nou angajamentul ireversibil, luat de Conciliul Vatican II și continuat de-a lungul ultimilor ani și datorită acțiunii Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor. Drumul spre deplina comuniune voită de Isus pentru discipolii săi înseamnă, într-o docilitate concretă față de ceea ce Duhul le spune Bisericilor, curaj, blândețe, fermitate și speranță pentru a ne atinge țelul. Înseamnă înainte de toate rugăciune neîntreruptă și spusă ca dintr-o singură inimă, pentru a dobândi de la Bunul Păstor darul unității pentru turma sa.
Cum să nu recunoaștem cu spirit de recunoștință față de Dumnezeu faptul că întâlnirea noastră are și semnificația unui dar deja acordat? De fapt, Cristos, Principele Păcii, a acționat în mijlocul nostru, a răspândit cu generozitate sentimente de prietenie, a atenuat discordiile, ne-a învățat să trăim cu o mai mare atitudine de dialog, în armonie cu angajamentele specifice celor care poartă numele său. Prezența voastră, iubiți frați în Cristos, dincolo de ceea ce ne desparte și care aruncă umbre asupra deplinei și vizibilei noastre comuniuni, este un semn de împărtășire și de sprijin pentru Episcopul Romei, care poate conta pe voi pentru a continua drumul în speranță și pentru a crește spre El, care este Capul, Cristos.
Într-o ocazie atât de deosebită, care ne vede reuniți împreună chiar la începutul slujirii mele ecleziale acceptată cu teamă și ascultare plină de încredere față de Domnul, vă cer vouă tuturor să dați împreună cu mine un exemplu al acelui ecumenism spiritual, care în rugăciune înfăptuiește comuniunea noastră fără piedici.
Vă încredințez vouă tuturor aceste intenții și aceste reflecții cu urările mele cele mai cordiale pentru ca, prin persoanele voastre, să poată fi transmise Bisericilor voastre și Comunităților voastre ecleziale.
* * *
Mă îndrept acum spre voi, dragi prieteni din diferite tradiții religioase, și vă mulțumesc în mod sincer pentru prezența voastră la solemna inaugurare a Pontificatului meu. Adresez salutări călduroase și afectuoase vouă și tuturor acelora care aparțin religiilor pe care le reprezentați. Le sunt deosebit de recunoscător membrilor comunității musulmane pentru prezența lor în mijlocul nostru, și-mi exprim aprecierea pentru sporirea dialogului dintre musulmani și creștini, atât la nivel loca cât și internațional. Vă asigur că Biserica dorește să continue construirea de punți ale prieteniei cu discipolii tuturor religiilor, pentru a căuta adevăratul bine al fiecărei persoane și al societății în ansamblul ei.
Lumea în care trăim este adesea marcată de conflicte, violență și război, dar dorește cu sinceritate pacea, pacea care este înainte de toate un dar al lui Dumnezeu, pace pentru care noi trebuie să ne rugăm neîncetat. Ori pacea este și o îndatorire în care trebuie să se implice toți oamenii, mai ales aceia care mărturisesc că aparțin tradițiilor religioase. Eforturile noastre de a ne uni și de a promova dialogul sunt o contribuție valoroasă la zidirea păcii pe temelii solide. Papa Ioan Paul al II-lea, venerabilul meu predecesor, a scris la începutul noului mileniu că „numele unicului Dumnezeu trebuie să devină tot mai mult ceea ce este cu adevărat: un nume al păcii și un imperativ al păcii” (Novo Millennio Ineunte, 55). De aceea este urgent să ne angajăm într-un dialog sincer și autentic, întemeiat pe respect față de demnitatea fiecărei persoane umane, creată, așa cum afirmăm cu fermitate noi creștinii, după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (cf. Gen 1,26-27).
La începutul Pontificatului vă adresez vouă și tuturor credincioșilor tradițiilor religioase pe care le reprezentați, precum și tuturor acelora care caută cu inimă sinceră Adevărul, o invitație puternică la a deveni împreună făuritori de pace, într-un angajament reciproc de înțelegere, respect și iubire.
Tuturor cordialul meu salut.
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 25.04.2005
Publicarea pe acest sit: 25.04.2005
Etichete: Papa B16, Discursuri, Ecumenism