Dialogul Papei cu participanții la Pelerinajul Internațional al Ministranților

Dialogul Sfântului Părinte Papa Francisc
cu participanții la al 12-lea
Pelerinaj Internațional al Ministranților
organizat de Coetus Internationalis Ministrantium (CIM)
marți, 31 iulie 2018

Dragi ministranți, bună seara!

Îmi face bucurie să vă văd așa de numeroși aici în Piața „Sfântul Petru”, împodobită cu culorile steagurilor voastre. Am avut bucuria să vă văd și pe la amiază, cu căldura asta: sunteți curajoși! Felicitări! Mi-ați dat semnele distinctive ale pelerinajului vostru: mulțumesc din inimă! Sunt pelerin cu voi care veniți din atâtea țări ale lumii. Suntem uniți în credința în Isus Cristos, suntem în drum cu El care este pacea noastră. Îi mulțumesc președintelui vostru, monseniorul Nemet, pentru salutul pe care mi l-a adresat în numele vostru. Mi-a cerut să vă încurajez, a cerut: „Ermutigen Sie sie, Heiliger Vater!”. Trebuie să vă încurajez. Pentru aceasta vă dau locul vouă și voi puneți întrebările.

Întrebări ale tinerilor și răspunsuri ale Sfântului Părinte

Întrebarea nr. 1 – Din Luxemburg (zona lingvistică franceză)

Sfinte Părinte, ca ministranți dar și ca oameni care cred ne dăruim reciproc pacea dându-se semnul păcii în timpul Sfintei Liturghii. Cum putem contribui să facem să iasă această pace și în afara zidurilor bisericilor noastre și astfel să fim constructori de pace în comunitățile noastre, în țările noastre, în familiile noastre și în lume?

Papa Francisc:

Mulțumesc! Ai spus foarte bune: pacea și Sfânta Liturghie merg împreună. Înainte de semnul păcii îi cerem Domnului să dea pace și unitate comunității Bisericii. Pacea este darul său care ne transformă pentru ca și noi, ca mădulare ale trupului său, putem simți aceleași sentimente ale lui Isus, putem gândi așa cum gândește El – aceleași sentimente ale lui Isus, putem gândi! -, putem iubi așa cum iubește El. Și asta dă pace. Și la sfârșitul Liturghiei suntem trimiși cu îndemnul: „Mergeți în pace”, adică: duceți pacea cu voi, pentru a o da altora, a o da cu viața voastră, cu zâmbetul, cu faptele de caritate. Angajarea concretă pentru pace este dovada faptului că suntem cu adevărat discipoli ai lui Isus. Căutarea păcii începe de la lucrurile mici. De exemplu, acasă, după o ceartă între frați, mă închid în mine însumi – întreb eu – făcând-o pe ofensatul, sau încerc să fac un pas spre celălalt? Știu să fac pacea în gesturile mici? Sunt gata să mă întreb în orice situație: „Ce ar face Isus în locul meu?”. Dacă facem acest lucru și încercăm să-l punem în practică în mod hotărât, vom duce pacea lui Cristos în viața de fiecare zi și vom fi constructori și instrumente de pace. Mulțumesc.

Întrebarea nr. 2 – Din Portugalia (zona lingvistică portugheză)

Sfinte Părinte, suntem ministranți, îl slujim pe Domnul la altar și îl contemplăm în Euharistie. Cum putem trăi contemplația spirituală după exemplul Mariei și slujirea practică după exemplul Martei în mod concret, încercând să recunoaștem ce vrea Isus de la noi în viața noastră?

Papa Francisc:

De fapt, ca ministranți voi trăiți un pic experiența Martei și Mariei. Este frumos dacă, în afară de rândul vostru de slujire liturgică, știți pe de o parte să vă angajați în viața parohială și pe de altă parte să stați în tăcere în prezența Domnului: ambele lucruri. Și astfel, în această împletire de acțiune și de contemplație, se recunoaște și planul lui Dumnezeu cu privire la noi: se vede care sunt talentele și interesele pe care Dumnezeu ni le pune în inimă și cum să le dezvoltăm; dar mai ales ne punem cu umilință în fața lui Dumnezeu, așa cum suntem: așa cum suntem, fără a ne machia, fără a ne travesti, așa cum suntem, în fața lui Dumnezeu, cu calitățile și limitele, cerând de la El cum putem să-l slujim mai bine pe El și pe aproapele nostru. Și nu vă fie frică să cereți un sfat bun atunci când vă întrebați cum puteți să-i slujiți lui Dumnezeu și persoanelor care au nevoie de ajutor în lume. Amintiți-vă: cu cât vă veți dărui mai mult altora, cu atât veți primi mai mult în plinătate voi înșivă și veți fi fericiți! Mulțumesc.

Întrebarea nr. 3 – Din Antigua și Barbuda (zona lingvistică engleză)

Sfinte Părinte, fiind ministranți ne întristează când vedem puțini de vârsta noastră care participă la Sfânta Liturghie și la viața parohială. Biserica, în unele țări, pierde cu rapiditate, din diferite motive, mulți tineri. Cum putem noi și comunitățile noastre să ajungem la aceste persoane și să le întoarcem la Cristos și la familia Bisericii?

Papa Francisc:

Astăzi voi, ca tineri, puteți să fiți apostoli care știu să-i atragă pe alții la Isus. Asta se întâmplă dacă voi înșivă sunteți plini de entuziasm pentru El, pentru Isus, dacă l-ați întâlnit, l-ați cunoscut personal și dacă ați fost, voi cei dintâi, „cuceriți” de El. Pentru aceasta vă spun: încercați să-l cunoașteți și să-l iubiți tot mai mult pe Domnul Isus – vreau să repet asta: încercați să-l cunoașteți și să-l iubiți tot mai mult pe Domnul Isus -, întâlnindu-l în rugăciune, la Liturghie, în citirea Evangheliei, pe chipul celor mici și al celor săraci. Și încercați să fiți prieteni, cu gratuitate, ai celor care sunt în jurul vostru, pentru ca o rază din lumina lui Isus să poată ajunge la ei prin inima voastră îndrăgostită de El. Preaiubiți tineri și tinere, nu este nevoie de multe cuvinte, sunt mai importante faptele, apropierea, slujirea, privirea tăcută în fața Preasfântului Sacrament. Tinerii – ca toți, de altfel – au nevoie de prieteni care dau un exemplu bun, care fac fără să pretindă, fără să aștepte ceva înapoi. Și în acest mod voi faceți să se simtă și cât de frumoasă este comunitatea credincioșilor pentru că Domnul locuiește în mijlocul lor, cât de frumos este a face parte din familia Bisericii. Mulțumesc.

Întrebarea nr. 4 – Din Germania (zona lingvistică germană)

Sfinte Părinte, mulți oameni spun că nu au nevoie de Dumnezeu, de religie și de Biserică în viața lor. De ce ar trebui să se decidă tocmai pentru credința catolică? Care este lucrul cel mai important? Și de ce credința este atât de importantă pentru dumneavoastră?

Papa Francisc:

Credința este esențială, credința mă face să trăiesc. Aș spune că credința este ca aerul pe care-l respirăm. Nu ne gândim la fiecare respirație cât de necesar este aerul, dar când lipsește sau nu este curat ne dăm seama cât de important este! Credința ne ajută să percepem sensul vieții: există cineva care ne iubește infinit și acest cineva este Dumnezeu. El ne iubește infinit. Putem să-l recunoaștem pe Dumnezeu drept creator și mântuitor al nostru; să-l iubim pe Dumnezeu și să primim viața noastră ca dar al său. Dumnezeu vrea să intre într-o relație vitală cu noi; vrea să creeze relații și noi suntem chemați să facem la fel. Nu putem să credem în Dumnezeu și să credem că suntem fii unici! Singurul Fiu Unic pe care-l are Dumnezeu este Isus. Unic pentru că este Dumnezeu. Dar între oameni, nu există fii unici ai lui Dumnezeu. Gândiți-vă la asta! Toți suntem fii ai lui Dumnezeu. Suntem chemați să formăm familia lui Dumnezeu, adică Biserica, o comunitate de frați și surori în Cristos – suntem „oameni de casă ai lui Dumnezeu” cum spune sfântul Paul (Ef 2,9). Și în această familie a Bisericii, Domnul îi hrănește pe fiii săi cu Cuvântul său și cu sacramentele sale. Mulțumesc.

Întrebarea nr. 5 – Din Serbia (zona lingvistică ungară)

Sfinte Părinte, slujirea noastră ca ministranți este frumoasă, ne place mult. Vrem să-l slujim pe Domnul și pe aproapele. Dar să facem binele nu este mereu ușor, încă nu suntem sfinți. Cum putem traduce slujirea noastră, în viața zilnică, în fapte concrete de caritate și pe un drum spre sfințenie?

Papa Francisc:

Da, este nevoie de trudă pentru a face mereu binele și a deveni sfinți… Știi, drumul spre sfințenie nu este pentru cei leneși: este nevoie de trudă. Văd că voi ministranții vă angajați pe acest drum. Domnul Isus ne-a dat un program simplu pentru a merge pe calea spre sfințenie: porunca iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele. Să încercăm să fim bine înrădăcinați în prietenia cu Dumnezeu, recunoscători pentru iubirea sa și doritori să-i slujim Lui în toate și astfel nu putem face altceva decât să împărtășim darul iubirii sale cu alții. Și pentru a concretiza porunca iubirii, Isus ne-a indicat faptele de milostenie. Mi-ar place să întreb aici dacă voi toți cunoașteți faptele de milostenie. Sunt sigur că episcopii voștri vi le-au învățat. Dar voi, le cunoașteți bine, care sunt faptele de milostenie? Dacă voi nu le cunoașteți, cum le puteți face? Este important: faptele de milostenie. Sunt o cale angajantă dar la îndemâna tuturor. Pentru a face o faptă de milostenie, nu este necesar să mergi la universitate, să iei o licență. Toți, toți putem face fapte de milostenie. Sunt la îndemâna tuturor. E suficient ca fiecare dintre noi să înceapă să se întrebe: „Ce anume pot să fac eu, astăzi, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor aproapelui meu?”, ale acestui aproape: ale fraților mei, ale tatălui meu, ale mamei, ale bunicilor, ale prietenilor mei, ale săracilor, ale bolnavilor…; dar una, una pe zi. Ce anume pot să fac eu pentru a veni în întâmpinarea nevoilor aproapelui meu? Și nu contează dacă este prieten sau necunoscut, conațional sau străin, este aproapele. Credeți-mă, făcând astfel puteți deveni cu adevărat sfinți, bărbați și femei care transformă lumea trăind iubirea lui Cristos. Este adevărat, nu e ușor, costă trudă. Dar, amintiți-vă, o spun încă o dată: drumul spre sfințenie nu este pentru cei leneși.

Mulțumesc pentru acest colocviu!