Criterii de colaborare ecumenică şi interreligioasă în domeniul comunicaţiilor sociale

INTRODUCERE

1. Mărturia de credință se dezvoltă în cadrul dialogului public al media în condiții care să-i angajeze pe creștini să se unească mai strâns în acțiunea lor de comunicare și să intre într-o cooperare mai directă cu alte religii din lume în vederea unei prezențe comune în comunicații. Criteriile trasate în acest document au fost formulate cu scopul de a promova în domeniul mass-media o mai mare colaborare între creștini și între ei și reprezentanții altor religii. Aceste criterii au scopul de a le permite catolicilor angajați în mijloacele de comunicare să-și îndeplinească mai bine misiunea lor prioritară: aceea de a vesti și mărturisi propria credință, favorizând o mai bună cunoaștere reciprocă atât între creștini, cât și cu credincioșii de alte religii.

2. Cooperarea dintre creștini și cu credincioșii de alte religii care lucrează în domeniul comunicațiilor capătă o importanță centrală în relațiile cu autoritățile publice și cu responsabilii din mijloacele de comunicare pentru apărarea, promovarea și coordonarea posibilităților lor de a fi prezenți în mass-media. În cele mai multe cazuri, de fapt, organismele publice sau private prevăd accesul la mijloacele de comunicare în masă numai în cadrul unui acord între confesiunile sau religiile care manifestă dorința de a participa la dialogul public.

3. Acest document tratează despre colaborare în aspectele sale concrete și, așadar, nu abordează în mod direct chestiuni legate de dialogul doctrinar în transmisiunile și producțiile media. Pe de altă parte, este evident faptul că doctrina și morala catolică sunt puncte de referință de neînlocuit pentru comunicatorii catolici. Este de datoria autorității ecleziastice competente – la diferite niveluri: local, național, continental și mondial – să asigure salvgardarea aspectului doctrinar și moral din orice activitate de comunicare. Responsabilii pastorali au dreptul și datoria de a exprima în acest sens opinia lor și directivele specifice: vor evalua în fiecare caz riscurile și oportunitățile unor programe comune, ținând cont în mod corespunzător de necesitatea de a păstra identitatea specifică inițiativelor catolice.

4. Manipularea și prozelitismul de prost gust, exercitate uneori prin intermediul mass-media, sunt incompatibile cu misiunea ecumenică și cu spiritul de cooperare interreligioasă, așa cum arată cuvântul lui Dumnezeu și cum afirmă dispozițiile autorităților ecleziastice1.

În ziua de azi asistăm la apariția unor noi mișcări religioase, definite adesea „secte”, care revendică un spirit evanghelic, deși se inspiră, cel puțin în parte, din ideologii necreștine. Uneori acțiunea lor este însoțită de un prozelitism cu consecințe serioase, accentuate de larga răspândire pe care o asigură mijloacele de comunicare socială.

5. Orice formă de colaborare va ține cont de situația pastorală proprie diferitelor locuri. Va fi necesar ca toți comunicatorii însărcinați cu colaborarea ecumenică și interreligioasă să fie pregătiți cu grijă, dotați cu simțul responsabilității și prudenți.

 

CRITERII DE COLABORARE ECUMENICĂ ÎN MEDIA

6. Era comunicării și a informației, așa cum se manifestă ea astăzi, contribuie la a da o nouă formă relațiilor dintre persoane și comunități și cere din partea creștinilor o unitate tot mai profundă, printr-o colaborare mai intensă. Acțiunea creștină și inițiativele ecumenice comune sunt inspirate de mesajul și de deciziile Conciliului Vatican II2 și pun în practică documentele ecleziastice ulterioare3. Ele ilustrează acordul care există deja între Biserici și comunitățile creștine. O asemenea atitudine va putea face mai credibile misiunea și modalitățile de evanghelizare în slujba împărăției lui Dumnezeu.

7. Colaborarea ecumenică se poate realiza în toate sectoarele comunicațiilor sociale: ea este deja în sine o mărturie oferită lumii. Ținând cont de faptul că media depășesc limitele normale de spațiu și timp, această colaborare se va putea actualiza în același timp pe plan local, regional și internațional.

Uneori, și mereu într-un spirit de reciprocitate, ea ar putea necesita participarea comunicatorilor catolici la inițiativele de comunicare ale altor Biserici și comunități creștine, precum și inserarea altor creștini în cadrul activităților catolice, sau ar putea necesita formarea de echipe creștine în cadrul organizațiilor seculare.

8. Modalitățile de colaborare în domeniu depind în mare parte de metodele specifice comunicațiilor sociale. Organizațiile catolice internaționale de comunicații sociale au misiunea de a face cunoscute aceste metode și de a-i iniția pe păstori și pe credincioși într-o prezență comunicativă semnificativă în cadrul societății de astăzi. De aceea, colaborarea ecumenică necesită schimburi între organismele internaționale ale Bisericii Catolice și alte organisme creștine de comunicare. Evident, această colaborare se extinde la nivelurile regionale și locale, conform diversităților și specificului fiecărei gestiuni comunicative.

9. Proiectele comune, acolo unde se dovedesc a fi oportune, au scopul de a le permite creștinilor să dea o mărturie comună despre Cristos. Aceste proiecte nu intenționează să slăbească autenticitatea mesajului creștin și ecleziastic, și nici să limiteze inițiativa specific catolică4.

10. Aplicarea în practică a acestor criterii generale cere de la catolicii angajați în mass-media o cunoaștere profundă și o mărturie concretă a propriei credințe; și mai presupune, între creștini, cunoaștere reciprocă, respect mutual și încredere în vederea unei utilizări comune a mijloacelor de comunicare. Acest lucru comportă, din partea serviciilor catolice de comunicare și din partea catolicilor care lucrează în ele, datoria de a furniza o informație corectă și obiectivă asupra mișcării ecumenice și a altor Biserici și comunități creștine. Această îndatorire nu va trebui însă să-i împiedice niciodată să prezinte în plinătatea sa specificul mesajului catolic. Reciprocitatea se lovește adesea de probleme practice referitoare la organizarea diferită a apostolatului în comunicații sociale și la diversitatea implicării financiare. Este indispensabil ca autoritățile pastorale să ia în considerație aceste probleme practice și să favorizeze atât corecta repartizare a resurselor financiare, cât și armonizarea metodelor de acțiune pastorală și de comunicare.

11. Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale încurajează eforturile actuale și viitoare de colaborare ecumenică în sectorul mijloacelor de comunicare socială.

Consiliul Pontifical se angajează în plus să caute căi ulterioare de colaborare ecumenică, după posibilitățile oferite de noile descoperiri în domeniul media, cu scopul de a evita orice dispersare a eforturilor în acel sector al schimburilor umane unde organizarea și planificarea sunt indispensabile.

Printr-un acord reciproc, va fi necesar să se precizeze prioritățile în ce privește colaborarea ecumenică5.

12. Dinamismul organismelor catolice și al instituțiilor ecleziastice de apostolat în comunicații sociale este o condiție fundamentală pentru o colaborare constructivă și o garanție pentru salvgardarea mesajului catolic în plinătatea sa. În acest sens, este indispensabil să se dezvolte – la orice nivel al apostolatului catolic al comunicațiilor sociale – formarea profesională, teologică și tehnologică (în sensul cel mai avansat al cuvântului) a comunicatorilor care aparțin Bisericii Catolice. O colaborare mai intensă între organismele catolice internaționale de comunicații sociale (OCIC, UCIP, UNDA)6 va favoriza o mai bună colaborare ecumenică.

13. Formarea comunicatorilor catolici trebuie să cuprindă în mod necesar o serioasă pregătire ecumenică7, realizată conform directivelor Sfântului Scaun și ale autorităților pastorale locale și regionale.

14. Ar fi la fel de utilă colaborarea între creștini în sectorul noilor media: mai ales în ce privește utilizarea comună a sateliților, a băncilor de date, a rețelelor de cablu și, în general, a informaticii, începând cu compatibilitatea sistemelor.

 

CRITERII DE COLABORARE INTERRELIGIOASĂ ÎN MEDIA

15. Era comunicării și a informației, care astăzi capătă formă, necesită – din partea tuturor celor care trăiesc un crez religios și care sunt angajați în slujirea dialogului public – un efort reciproc spre binele omenirii.

Tendința de a căuta un răspuns unanim al creștinilor și al membrilor altor religii, cu ocazia schimburilor de comunicare și informație, reflectă spiritul declarațiilor conciliare8. Cooperarea interreligioasă se bazează pe voința comună a marilor religii ale omenirii de a aborda chestiunile fundamentale referitoare la destinul omului. O cooperare serioasă și continuă va permite depășirea înclinației oamenilor spre o sensibilitate religioasă superficială, superstițioasă și magică.

16. Colaborarea interreligioasă se va putea realiza în toate sectoarele comunicațiilor sociale: ea este deja în sine o mărturie oferită lumii. Dat fiind faptul că mass-media depășesc limitele normale ale spațiului și timpului, această colaborare va putea fi, în același timp, locală, regională sau internațională.

Ar fi de dorit uneori colaborări bazate pe reciprocitate între comunicatorii catolici, comunicatorii creștini și operatorii care aparțin organismelor de comunicații ale altor religii, sau alcătuiri de echipe interreligioase în cadrul organizațiilor seculare.

17. Modalitățile de colaborare în sectorul comunicațiilor sociale depind în mare parte de metodele proprii mass-media.

Colaborarea interreligioasă va ține cont de contextele specifice de producție și de planificare la nivel local, regional, național sau internațional.

18. Proiectele comune, acolo unde acestea se vor dovedi oportune, au scopul de a permite creștinilor și membrilor altor religii să dea mărturie comună despre Dumnezeu. Aceste proiecte nu au scopul de a slăbi autenticitatea mesajului creștin și ecleziastic sau de a limita inițiativa specific catolică.

19. Aplicarea acestor criterii generale presupune o cunoaștere profundă și o practicare fidelă a propriului crez de către catolicii angajați în media; în vederea unei utilizări comune a mijloacelor de comunicare, este la fel de important ca toți creștinii catolici, ceilalți creștini și cei care profesează alte religii să se cunoască și să se respecte reciproc. Acest lucru cere din partea serviciilor catolice de comunicare și din partea catolicilor care lucrează în ele oferirea de informații corecte și obiective asupra altor religii din lume. Această misiune nu va trebui să îi împiedice niciodată să prezinte, în toată plinătatea sa, specificul mesajului catolic. O bună cooperare se poate ciocni însă de probleme practice datorate organizării diferite a apostolatului în comunicații sociale și chiar a implicării financiare diferite. Este indispensabil ca autoritatea pastorală să ia în considerație aceste probleme practice și să sprijine atât o corectă repartizare a resurselor financiare, cât și armonizarea metodelor de acțiune pastorală și de comunicare.

20. Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale încurajează orice efort ulterior de colaborare cu membrii altor religii din lume în vederea promovării valorilor religioase și morale în cadrul media. Consiliul Pontifical pentru Comunicații Sociale se angajează să caute noi căi de colaborare interreligioasă, conform posibilităților oferite de noile descoperiri în domeniul media, cu scopul de a evita orice dispersare a eforturilor în domeniul schimburilor umane, în care organizarea și planificarea sunt indispensabile.

21. Dinamismul organismelor catolice și al instituțiilor ecleziastice de apostolat în comunicațiile sociale este o condiție fundamentală pentru o colaborare eficientă și constructivă și reprezintă o garanție pentru a salvgarda mesajul catolic în plinătatea sa.

În acest sens, este indispensabilă – la orice nivel de apostolat catolic al comunicațiilor sociale – dezvoltarea formării profesionale, teologice și tehnologice (în sensul cel mai avansat al cuvântului) a comunicatorilor care aparțin Bisericii Catolice. O colaborare mai intensă între organismele catolice internaționale de comunicații sociale – OCIC, UCIP, UNDA (vezi nota 6) – va favoriza o mai bună colaborare cu alte religii.

22. Pentru o cooperare mai calificată cu membrii marilor religii din lume în cadrul comunicațiilor sociale, este necesar să se aibă grijă de formarea comunicatorilor catolici, în conformitate cu directivele Sfântului Scaun.

23. Ar fi la fel de utilă o cooperare interreligioasă între catolici și membrii altor religii în ce privește utilizarea noilor mijloace de comunicare: mai ales relativ la utilizarea comună a sateliților, a băncilor de date, a rețelelor de cablu și, în general, a informaticii, începând cu compatibilitatea sistemelor.

Vatican, 4 octombrie 1989, Sărbătoarea Sfântului Francisc din Assisi.

+ John P. Foley, președinte

Mons. Pierfranco Pastore, secretar

 


Note


1 SECRETARIATUL PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR – CONSILIUL ECUMENIC AL BISERICILOR, Témoignage commun et prosélytisme de mauvais aloi, Service d’information 14, 1971, pag. 19-24; pentru interpretarea Scripturii și a voinței autorităților ecleziastice referitor la unitatea mărturiei vezi și: GRUPUL MIXT DE LUCRU ÎNTRE BISERICA CATOLICĂȘI CONSILIUL ECUMENIC AL BISERICILOR, Témoignage commun, Service d’information 44, 1980, pag. 155-178.

2 CONCILIUL VATICAN II, Decretul conciliar Unitatis redintegratio, Acta Apostolicae Sedis, 1965, în special, pag. 99-100, nr. 12.

3 COMISIA PONTIFICALĂ PENTRU COMUNICAȚII SOCIALE, Instrucțiunea pastorală Communio et progressio, Acta Apostolicae Sedis, 1971, pag. 628-629, nr. 96-100; SECRETARIATUL PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR, Directorium ad ea quae a Concilio Vaticano II de re oecumenica promulgata sunt exsequenda, Acta Apostolicae Sedis, 1967, pag. 574-592 (ediție actualizatăîn cursul anului 1989); COMISIA PONTIFICALĂ PENTRU COMUNICAȚII SOCIALE, CritPres généraux pour la collaboration oecuménique dans les communications sociales, Bulletin d’information 80, 1971, pag. 65-66 (prima elaborare a criteriilor prezentului document).

Vezi și SECRETARIATUL PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR, Réflexions et suggestions concernant le dialogue oecuménique, Service d’information 12, 1970, pag. 5-11; Témoignage commun et prosélytisme de mauvais aloi, Service d’information 14, 1971, pag. 19-24; La collaboration oecuménique au plan régional, au plan national et au plan local, Service d’information 26, 1975, pag. 8-34; Le phénomPne des sectes ou nouveaux mouvements religieux: défi pastoral, Service d’information 61, 1986, pag. 158-169.

4 Există deja următoarele formule: „juriu ecumenic” (de ex., cel de la Cannes, Locarno, Montreal, Berlin), „săptămână ecumenică a televiziunii”(UNDA – Organizația Catolică Internațională pentru Radio și Televiziune, și WACC – Asociația Mondială de Comunicare Creștină), „publicație ecumenică” despre comunicare (Comunicación), „șantiere comune”(Catholic Press Association of the United States and Canada – Associated Church Press – USA), „fundații ecumenice” (Interfaith Media Foundation), „consultări”și „ajutoare financiare reciproce”, „animare și consultanță comune” în cadrul organizațiilor seculare. Este important de analizat valoarea acestor inițiative și de studiat ulterioare forme de proiecte ecumenice comune. Acestea din urmă vor fi cu atât mai utile cu cât vor avea teme concrete și precise.

5 De exemplu, oportunitatea de a celebra în comun Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, valorificarea, prin inițiative comune ale media, a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, eventualitatea de a lua poziție în comun asupra problemelor doctrinare și etice, crearea unei „recunoașteri ecumenice a meritului” pentru apostolatul în comunicații sociale.

6 OCIC: Organizația Catolică Internațională de Cinema și Audiovizual (Secretariatul general, B-1040 Bruxelles, Rue de l’Orme, 8); UCIP: Uniunea Catolică Internațională de Presă (Secretariatul general, CH-1211 GenPve 20 CIC, Rue de Vermont, 37/39); UNDA: Organizația Catolică Internațională de Radio și Televiziune (Secretariatul general, B-1040 Bruxelles, Rue de l’Orme, 12).

7 Cf. SECRETARIATUL PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR, Directorium ad ea quae a Concilio Vaticano II de re oecumenica promulgata sunt exsequenda. Pars altera: De re oecumenica in institutione superiore, Acta Apostolicae Sedis, 1970, pag. 705-724; CONGREGAȚIA PENTRU EDUCAȚIE CATOLICĂ, Ordinationes ad constitutionem apostolicam „Sapientia Christiana” rite exsequendam, Acta Apostolicae Sedis, 1979, pag. 500-521 (pag. 513, art. 51, indicații privind predarea ecumenismului printre materiile teologice).

8 CONCILIUL VATICAN Il, Declarația conciliară Nostra aetate, Acta Apostolicae Sedis, 1966, pag. 740-744; SECRETARIATUL PENTRU NECREȘTINI, Vers la rencontre des religions, suggestions pour le dialogue, Bulletin (supliment, nr. 3), 1967, pag. 1-49; IDEM, L’atteggiamento della Chiesa di fronte ai seguaci delle altre religioni, Vatican, 1984; COMISIA PENTRU RELAȚIILE RELIGIOASE CU EBRAISMUL, Orientations et suggestions pour l’application de la déclaration conciliaire „Nostra aetate” (nr. 4), Service d’information 26, 1975, pag. 1-7.

Autor: Consiliul Pontifical pentru Comunicațiile Sociale
Traducător: Cristina Grigore
Copyright: Editura Presa Bună
Publicarea în original: 04.10.1989
Publicarea pe acest sit: 04.01.2010
Etichete:

Lasă un răspuns