Consideraţii referitoare la proiectele de recunoaştere legală a uniunilor dintre persoane homosexuale

INTRODUCERE

1. Recent, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea și Dicasteriile competente ale Sfântului Scaun au abordat, în repetate rânduri, diverse chestiuni referitoare la homosexualitate [1]. Într-adevăr, este vorba despre un fenomen moral și social alarmant, chiar și în acele țări în care nu are relevanță din punct de vedere juridic. El devine însă mai preocupant în țările care au acordat sau intenționează să acorde o recunoaștere legală uniunilor homosexuale care, în unele cazuri, include și posibilitatea de a adopta fii. Prezentele Considerații nu conțin elemente doctrinale noi, ci intenționează să readucă în atenție punctele esențiale ale acestei probleme și să furnizeze câteva argumentări cu caracter rațional care să fie utile episcopilor pentru redactarea unor luări de poziții specifice în funcție de situațiile particulare verificate în diversele părți ale lumii: aceste intervenții sunt destinate să protejeze și să promoveze demnitatea căsătoriei, temelie a familiei, și robustețea societății, din care face parte această instituție. Ele mai au ca scop orientarea activității oamenilor politici catolici, cărora le sunt indicate liniile de conduită coerente cu conștiința creștină atunci când aceștia sunt puși în fața unor proiecte de lege care se referă la această problemă [2]. Deoarece este vorba de o tematică care privește legea morală naturală, următoarele argumentări sunt propuse nu numai credincioșilor, dar tuturor acelora care sunt implicați în promovarea și apărarea binelui comun al societății.

I. NATURA ȘI CARACTERISTICILE INALIENABILE ALE CĂSĂTORIEI

2. Învățătura Bisericii asupra căsătoriei și asupra complementarității sexelor repropune un adevăr evidențiat de justa rațiune și recunoscut ca atare de toate marile culturi ale lumii. Căsătoria nu este o simplă unire a două persoane umane. Ea a fost întemeiată de Creator, cu o natură proprie, cu proprietăți esențiale și scopuri [3]. Nici o ideologie nu poate înlătura din spiritul omului această certitudine: căsătoria nu poate exista decât între două persoane de sex diferit, care prin dăruirea personală reciprocă, numai a lor și exclusivă, tind la realizarea unei comuniuni a propriilor ființe. În acest fel se desăvârșesc reciproc, pentru a colabora împreună cu Dumnezeu la generarea și educarea unor noi vieți.

3. Adevărul natural despre căsătorie a fost confirmat de către Revelația cuprinsă în relatările biblice ale creației, care sunt și o expresie a înțelepciunii umane originare prin care se face auzită vocea naturii însăși. Cartea Genezei ne vorbește de trei elemente fundamentale în planul creator al căsătoriei.

În primul rând, omul, chip al lui Dumnezeu, a fost creat «bărbat și femeie» (Gen 1,27). Bărbatul și femeia se găsesc pe plan de egalitate ca persoane și sunt intercomplementari: masculin și feminin. Sexualitatea umană, pe de o parte, face parte din sfera biologică, iar pe de altă parte, este ridicată în persoana umană la un nou nivel, cel personal, unde trupul și spiritul se unesc.

Căsătoria, mai apoi, este instituită de Creator ca formă de viață în care se realizează acea comuniune de persoane care implică exercitarea facultăților sexuale. «De aceea va lăsa omul pe tatăl și pe mama sa, și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup » (Gen 2,24).

În sfârșit, Dumnezeu a vrut să ofere unirii dintre bărbat și femeie o participare cu totul deosebită la opera sa creatoare. De aceea i-a binecuvântat  pe bărbat și pe femeie cu aceste cuvinte: «Creșteți și vă înmulțiți» (Gen 1,28). În planul Creatorului complementaritatea sexelor și fecunditatea aparțin deci naturii însăși a instituției căsătoriei.

În plus, unirea matrimonială dintre bărbat și femeie a fost înălțată de către Cristos la demnitatea de sacrament. Căsătoria creștină este semnul eficace al alianței și al unirii dintre Cristos și Biserica sa (cf. Ef 5,32), după cum învață Biserica. Această semnificație creștină a căsătoriei, departe de a diminua valoarea profund umană a unirii matrimoniale dintre bărbat și femeie, o confirmă și o întărește (cf. Mt 19,3-12; Mc 10,6-9).

4. Nu există nici un fundament pentru a asemăna sau a stabilii analogii, nici chiar îndepărtate, între uniunile homosexuale și planul lui Dumnezeu asupra căsătoriei și a familiei. Căsătoria este sfântă, în timp ce relațiile homosexuale sunt împotriva legii morale naturale. Într-adevăr, actele homosexuale «închid actul sexual față de darul vieții. Nu izvorăsc dintr-o complementaritate sexuală și afectivă adevărată. Nu pot fi aprobate în nici un caz» [4].

În Sfânta Scriptură relațiile homosexuale «sunt condamnate ca fiind grave depravări… (cf. Rom 1,24-27; 1Cor 6,9; 1Tim 1,10). Această judecată a Scripturii nu permite să se tragă concluzia că toți cei care suferă de această anomalie sunt personal responsabili de aceasta, dar atestă că actele de homosexualitate sunt în mod intrinsec dezordonate» [5]. Aceeași judecată morală se regăsește în textele multor scriitori ecleziastici din primele secole [6] și a fost unanim acceptată de Tradiția catolică.

Totuși, conform învățăturii Bisericii, bărbații și femeile cu tendințe homosexuale «trebuie să fie priviți cu respect, compasiune și delicatețe. Se va evita orice semn de discriminare nedreaptă față de ei» [7]. De altfel, aceste persoane, la fel ca și ceilalți creștini sunt chemate să trăiască în curăție [8]. Dar înclinația homosexuală este «dezordonată din punct de vedere obiectiv» [9], iar practicile homosexuale sunt «păcate în mod grav contrare curăției» [10].

II. ATITUDINI FAȚĂ DE PROBLEMA UNIUNILOR HOMOSEXUALE

5. Față de fenomenul uniunilor homosexuale, care de fapt există, autoritățile civile asumă diferite atitudini: uneori se limitează la tolerarea acestui fenomen; alteori promovează recunoașterea legală a unor astfel de uniuni, sub pretextul – în comparație cu alte drepturi – evitării discriminării celui care conviețuiește cu o persoană de același sex; în unele cazuri favorizează chiar echivalarea legală a uniunilor homosexuale cu căsătoria efectivă, fără a exclude recunoașterea capacității juridice de a adopta copii.

Acolo unde statul asumă o politică de toleranță de fapt, care nu implică existența unei legi care să acorde în mod explicit o recunoaștere legală unor astfel de forme de viață, este necesar să se discearnă bine diversele aspecte ale problemei. În toate circumstanțele, conștiința morală ne cere să fim mărturisitori ai adevărului moral integral, față de care se opun atât aprobarea relațiilor homosexuale cât și nedreapta discriminare a persoanelor homosexuale. Din acest motiv sunt utile intervențiile discrete și prudente, al căror conținut ar putea fi de exemplu acesta: să demaște uzul instrumental sau ideologic care poate fi realizat din această toleranță; să afirme cu claritate caracterul imoral al acestor tipuri de uniuni; să amintească statului necesitatea de a menține acest fenomen în acele limitele care nu pun în pericol țesutul moralității publice și, mai ales, care nu expun tinerele generații unei concepții eronate despre sexualitate și căsătorie, care le-ar priva de necesarele mijloace de apărare și ar contribui, în plus, la răspândirea fenomenului însuși. Celor care, plecând de la această toleranță, doresc să treacă la legitimarea unor drepturi specifice pentru persoanele care conviețuiesc într-un raport homosexual, trebuie să le reamintim că tolerarea răului este ceva foarte diferit de aprobarea sau legalizarea acestui rău.

În prezența unei recunoașteri legale a uniunilor homosexuale, sau a echivalării lor legale cu căsătoria, și deci cu acces la drepturile care sunt specifice acesteia din urmă, este necesar să existe o opoziție clară și incisivă. Trebuie să existe o abținere de la orice formă de cooperare explicită față de promulgarea sau aplicarea unor legi atât de grav injuste; trebuie, pe cât e posibil, să existe o abținere de la cooperarea materială în plan aplicativ. În această materie oricine poate invoca dreptul la obiecția de conștiință.

III. ARGUMENTĂRI RAȚIONALE
ÎMPOTRIVA RECUNOAȘTERII LEGALE
A UNIUNILOR HOMOSEXUALE

6. Pentru a înțelege motivele care fundamentează necesitatea opoziției față de cererile celor care tind la legalizarea uniunilor homosexuale sunt necesare unele considerații etice specifice, văzute din mai multe puncte de vedere.

Din punctul de vedere al justei rațiuni

Rolul legii civile este, cu siguranță, mai limitat decât cel al legii morale [11], dar legea civilă nu poate intra în contradicție cu justa rațiune fără a-și pierde forța de a obliga în conștiința [12]. Orice lege umană are forță obligantă atâta timp cât este conformă cu legea morală naturală, recunoscută de justa rațiune, și atâta timp cât respectă drepturile inalienabile ale oricărei persoane [13]. Legislațiile favorabile uniunilor homosexuale sunt contrare justei rațiuni deoarece conferă unirii dintre două persoane de același sex garanții juridice, asemănătoare celor care aparțin instituției matrimoniale. Considerând valorile puse în joc, statul nu ar putea legaliza aceste uniuni fără a periclita obligația pe care o are de a promova și tutela o instituție esențială pentru binele comun, așa cum este căsătoria.

Ne putem întreba cum poate fi contrară binelui comun o lege care nu impune nici un comportament particular, dar se limitează doar la legalizarea unei realități de fapt care în aparență nu pare să creeze nedreptate față de cineva. Referitor la acest lucru este necesar să se reflecte mai ales asupra diferenței existente între comportamentul homosexual ca fenomen privat, și același comportament ca relație socială prevăzută și aprobată legal, până în punctul în care devine una dintre instituțiile sistemului juridic. Al doilea fenomen nu numai că este mai grav, dar capătă o importanță mult mai vastă și mai profundă, și ar sfârși prin a produce modificări la nivelul întregii organizări sociale, modificări ce se vor dovedi contrare binelui comun. Legile civile sunt principii care structurează viața omului în sânul societății, pentru realizarea binelui sau a răului. Acestea «desfășoară un rol foarte important și uneori determinant în promovarea unei mentalități sau a unei practici» [14]. Formele de viață și modelele exprimate de acestea nu doar configurează în exterior viața socială, dar tind să modifice în noile generații înțelegerea și evaluarea comportamentelor. Legalizarea uniunilor homosexuale va avea deci ca și rezultat obscurarea percepției unor anumite valori morale fundamentale și devalorizarea instituției matrimoniale.

Din punct de vedere biologic și antropologic

7. În uniunile homosexuale sunt complet absente elementele biologice și antropologice ale căsătoriei și ale familiei, elemente care ar putea fonda din punct de vedere rațional recunoașterea legală a unor astfel de uniuni. Acestea nu sunt în măsură să asigure, în mod adecvat, procrearea și supraviețuirea speciei umane. Eventuala recurgere la mijloacele puse la dispoziție de recentele descoperiri în domeniul fecundării artificiale implică grave carențe în respectul datorat demnității umane [15] și nu ar modifica cu nimic această deficiență.

În uniunile homosexuale este cu totul absentă dimensiunea conjugală, care reprezintă forma umană și ordonată a relațiilor sexuale. Într-adevăr, aceste relații sunt umane numai atunci și atâta timp cât exprimă și promovează ajutorul reciproc al sexelor în căsătorie, și rămân deschise transmiterii vieții.

După cum demonstrează și experiența, absența bipolarității sexuale creează obstacole în fața dezvoltării normale a copiilor inserați eventual în aceste uniuni. Acestora le lipsește experiența maternității sau a paternității. Inserarea copiilor în uniunile homosexuale prin intermediul adopției înseamnă de fapt forțarea acestor copii în sensul că se profită de starea lor de slăbiciune pentru a-i introduce în ambiente care nu favorizează deplina lor dezvoltare umană. Cu siguranță, o astfel de practică ar fi în mod grav imorală și ar fi în contradicție clară cu principiul, recunoscut de altfel de Convenția internațională a ONU asupra drepturilor copiilor, conform căruia interesul superior care trebuie tutelat în orice circumstanță este cel al copilului, partea cea mai slabă și lipsită de apărare.

Din punct de vedere social

8. Supraviețuirea societății este datorată familiei întemeiată pe căsătorie. Consecința inevitabilă a recunoașterii juridice a uniunilor homosexuale este redefinirea căsătoriei, ce devine o instituție care, în esența sa recunoscută legal, pierde referința esențială la factorii legați de heterosexualitate, cum ar fi de exemplu funcția procreativă și educativă. Dacă, din punct de vedere juridic, căsătoria dintre două persoane de sex diferit ar fi considerată doar ca una dintre căsătoriile posibile, conceptul de căsătorie ar suferi o modificare radicală, cu o gravă deteriorare a binelui comun. Situând uniunea homosexuală pe un plan juridic analog celui al familiei sau al căsătoriei, statul acționează arbitrar și intră în contradicție cu propriile obligații.

Principiul respectului și al non-discriminării persoanei nu poate fi invocat pentru susținerea legalizării uniunilor homosexuale. Într-adevăr, o distincție între persoane, sau negarea unei recunoașteri ori a unei prestații sociale sunt inacceptabile numai dacă acestea sunt contrare justiției [16]. A nu atribui  unei forme de viață care nu este și nu poate fi matrimonială un statut social și juridic asemănător căsătoriei nu se opune justiției, ci dimpotrivă, este cerut de aceasta.

Nici măcar principiul justei autonomii personale nu poate fi invocat. Una e ca cetățeanul individual să poată desfășura liber activități pentru care nutrește interes, iar aceste activități să facă parte în mod generic din categoria comunelor drepturi civile la libertate, și cu totul alta e ca activități lipsite de o contribuție pozitivă și semnificativă pentru dezvoltarea persoanei și a societății să poată primi din partea statului o recunoaștere legală specifică și calificată. Uniunile homosexuale nu desfășoară nici măcar în sens analogic îndepărtat rolurile pentru care căsătoria și familia merită această recunoaștere specifică și calificată. Există în schimb motive valide pentru a afirma că aceste uniuni sunt nocive pentru corecta dezvoltare a societății umane, mai ales dacă incidența acestora asupra țesutului social ar crește.

Din punct de vedere juridic

9. Întrucât cuplurile căsătorite îndeplinesc rolul de a garanta ordinea generațiilor și prezintă, deci, un important interes public, dreptul civil le conferă o recunoaștere instituțională. În schimb, uniunile homosexuale nu necesită o atenție specifică din partea sistemului juridic, pentru că nu au acest rol pentru binele comun.

Nu este adevărată argumentarea conform căreia ar fi necesară recunoașterea juridică a uniunilor homosexuale pentru a evita ca cei care conviețuiesc în raport homosexual să piardă, prin simplul fapt al conviețuirii, recunoașterea efectivă a drepturilor comune pe care aceștia le au ca persoane și cetățeni. În realitate, aceștia pot recurge – ca de altfel toți ceilalți cetățeni, și în baza propriei autonomii private – în orice moment la dreptul comun pentru a tutela situații juridice de interes reciproc. În schimb, sacrificarea binelui comun și a dreptului inalienabil al familiei cu scopul de a obține bunuri care pot și trebuie să fie garantate pe căi ne-nocive pentru ansamblul copului social, constituie o gravă injustiție [17].

IV. COMPORTAMENTUL OAMENILOR POLITICI CATOLICI
FAȚĂ DE LEGISLAȚIILE

FAVORABILE UNIUNILOR HOMOSEXUALE

10. Dacă toți credincioșii sunt obligați să se opună recunoașterii legale a uniunilor homosexuale, această obligație devine particulară pentru oamenii politici catolici datorită responsabilității pe care aceștia o dețin. În prezența proiectelor de lege favorabile uniunilor homosexuale trebuie luate în considerație următoarele indicații etice.

În cazul în care se propune pentru prima dată în Organul legislativ un proiect de lege favorabil recunoașterii legale a uniunilor homosexuale, parlamentarul catolic are obligația morală de a exprima clar și public propriul dezacord și de a vota împotriva acestui proiect de lege. A acorda propriul vot unui text legislativ atât de nociv pentru binele comun al societății este un act de o imoralitate foarte gravă.

În cazul în care parlamentarul catolic se află în fața unei legi favorabile uniunilor homosexuale care este deja în vigoare, trebuie să se opună cu toate mijloacele posibile, și să facă cunoscut propriul dezacord: este vorba de un act necesar de mărturisire a adevărului. Dacă nu este posibilă abrogarea completă a unei legi de acest fel, acesta, făcând apel la indicațiile exprimate în Enciclica Evangelium Vitae, «ar putea sprijini în mod licit acele propuneri care tind să limiteze daunele unei astfel de legi și care diminuează efectele negative pe plan cultural și al moralității publice», cu condiția să fie «clară și cunoscută tuturor absoluta sa opoziție» față de astfel de legi, și să se evite pericolul de scandal [18]. Acest lucru nu înseamnă că în acest domeniu o lege mai restrictivă poate fi considerată drept lege justă sau cel puțin acceptabilă: ea reprezintă mai degrabă o încercare legitimă și necesară în vederea abrogării cel puțin parțiale a unei legi injuste, atunci când abrogarea totală nu este, pentru moment, posibilă.

CONCLUZIE

11. Biserica învață că respectul față de persoanele homosexuale nu poate duce în nici un caz la aprobarea comportamentului homosexual sau la recunoașterea legală a uniunilor homosexuale. Binele comun impune ca legile să recunoască, să favorizeze și să protejeze uniunea matrimonială ca temelie a familiei, prima celulă a societății. Recunoașterea legală a uniunile homosexuale sau încercarea de a le echivala cu căsătoria, ar însemna nu doar aprobarea unui comportament deviant, cu consecința de a-l propune ca model în societatea actuală, dar și obscurarea valorilor fundamentale ce aparțin patrimoniului comun al umanității. Biserica nu poate să nu apere astfel de valori, spre binele oamenilor și al întregii societăți.

Suveranul Pontif Ioan Paul al II-lea, în Audiența acordată la 28 martie 2003 subsemnatului Cardinal Prefect, a aprobat prezentele Considerații, hotărâte în Sesiunea Ordinară a acestei Congregații, și a hotărât publicarea lor.

Roma, din sediul Congregației pentru Doctrina Credinței, 3 iunie 2003, Comemorarea sfinților martiri Carlo Lwanga și însoțitorii.

Card. Joseph Ratzinger
Prefect

Angelo Amato, S.D.B.
Arhiepiscop titular de Sila
Secretar