Biserica şi Internetul

I. INTRODUCERE

1. Interesul Bisericii pentru Internet este o expresie particulară a interesului pe care ea l-a avut dintotdeauna pentru mijloacele de comunicare socială. Considerând mass-media ca un rezultat al procesului istorico-științific prin care omenirea „avansează tot mai mult în descoperirea resurselor și valorilor conținute în întreaga creație” [1], Biserica și-a declarat în repetate rânduri convingerea că mijloacele de comunicare socială sunt, folosind cuvintele Conciliului Vatican II, „invenții tehnice minunate” [2], care contribuie deja în mare măsură – și pot contribui și mai mult – la satisfacerea nevoilor umane.

Astfel, modul de abordare de către Biserică a mass-mediei este fundamental pozitiv [3]. Chiar și atunci când au condamnat abuzuri grave, documentele Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale au căutat să sublinieze faptul că „o atitudine exclusiv critică din partea Bisericii… nu este nici suficientă și nici corespunzătoare” [4].

Citând Enciclica Papei Pius al XII-lea „Miranda Prorsus”, din 1957, Instrucțiunea Pastorală asupra Mijloacelor de Comunicare Socială „Communio et Progressio”, publicată în 1971, sublinia acest aspect: „Biserica recunoaște în aceste instrumente ‘darul lui Dumnezeu’, destinate ca, în conformitate cu planul Său providențial, să îi unească pe oameni într-o strânsă fraternitate, pentru a-i ajuta să colaboreze la planul Său de mântuire” [5]. Acesta rămâne și punctul nostru de vedere, și în ceea ce privește Internetul.

2. Biserica privește istoria comunicării umane ca fiind asemenea unui drum lung, care conduce omenirea „de la orgoliosul proiect Babel, cu confuzia și neînțelegerea reciprocă la care a dus acesta (cf Gen 11,1-9), la Rusalii și la darul limbilor: o restaurare a comunicării, centrată pe Isus, prin acțiunea Spiritului Sfânt” [6]. În viața, moartea și învierea lui Cristos, „comunicarea între oameni își găsește idealul cel mai înalt și exemplul suprem în Dumnezeu, care a devenit om și frate” [7].

Mijloacele moderne de comunicare socială sunt factori culturali care joacă un rol în această istorie. După cum observa Conciliul Vatican II, „deși trebuie să facem o distincție clară între progresul uman și creșterea Împărăției lui Cristos, acest progres este de o importanță vitală pentru Împărăția lui Dumnezeu, în măsura în care poate contribui la o ordine mai mare în societatea umană” [8]. Privind din această perspectivă mijloacele de comunicare socială, vedem că ele „contribuie în mod eficient la lărgirea orizontului și la îmbogățirea intelectuală a oamenilor, precum și la propagarea și consolidarea Împărăției lui Dumnezeu” [9].

Astăzi aceasta se aplică într-un mod special Internetului, care contribuie la realizarea de schimbări revoluționare în comerț, educație, politică, jurnalism, în relațiile dintre națiuni și dintre culturi – schimbări nu doar în modul în care comunică oamenii între ei, ci și în modul în care își înțeleg propriile vieți. Într-un document însoțitor, „Etica în Internet”, sunt prezentate aceste probleme în dimensiunea lor etică [10]. Aici însă analizăm implicațiile Internetului pentru religie și în special pentru Biserica Catolică.

3. Biserica urmărește două obiective în ceea ce privește mass-media. Unul dintre ele este încurajarea dezvoltării corespunzătoare a mijloacelor de comunicare socială, și a folosirii lor corecte, pentru binele progresului uman, al dreptății și al păcii – pentru ridicarea societății la nivel local, național și comunitar, în lumina binelui comun și în spiritul solidarității. Luând în considerare marea importanță a comunicațiilor sociale, Biserica dorește „un dialog onest și respectuos cu cei responsabili de mass-media” – un dialog care se referă în primul rând la elaborarea politicii mass-media. [11] „Acest dialog implică din partea Bisericii efortul de a înțelege mass-media – cu obiectivele, metodele, formele, regulile, structurile interne și modalitățile lor – și de a oferi sprijin și încurajare celor implicați în activitatea mediatică. Pe baza acestei înțelegeri și a acestui sprijin, devine posibilă oferirea unor propuneri semnificative pentru eliminarea obstacolelor care stau în calea progresului uman și a proclamării Evangheliei” [12].

Biserica se preocupă însă și de comunicarea ei, atât cu exteriorul, cât și din interiorul ei. O astfel de comunicare este mai mult decât un exercițiu tehnic, deoarece ea „își are punctul de start în comuniunea de iubire dintre persoanele divine și în comunicarea lor cu noi”, precum și în înțelegerea faptului că comunicarea trinitară „se extinde asupra omenirii: Fiul este Cuvântul ‘rostit’ din veșnicie de către Tatăl și, în și prin Isus Cristos, Fiul și Cuvântul întrupat, Dumnezeu se comunică pe Sine oamenilor, și le comunică mântuirea Sa” [13].

Dumnezeu continuă să comunice cu omenirea prin Biserică, purtătoarea și păstrătoarea Revelației Sale, al cărei magisteriu viu este singurul căruia El i-a încredințat sarcina de a interpreta în autentic cuvântul Său. [14] Mai mult, Biserica însăși este o communio, o comuniune de persoane și de comunități euharistice, care derivă din și care reflectă comuniunea trinitară; [15] astfel, comunicarea este esențială pentru Biserică. Acest motiv, mai mult decât oricare altul, explică de ce „practica de comunicare a Bisericii trebuie să fie exemplară, oglindind cele mai înalte standarde ale veridicității, responsabilității, sensibilității față de drepturile omului și alte principii și norme relevante” [16].

4. Acum trei decenii, „Communio et Progressio” sublinia faptul că „mass-media modernă îi oferă omului noi căi de întâlnire cu mesajul Evangheliei” [17]. Papa Paul al VI-lea spunea că Biserica „s-ar simți vinovată în fața Domnului” [18] dacă nu ar folosi mijloacele de comunicare socială pentru evanghelizare. Papa Ioan Paul al II-lea a numit mass-media „primul Areopag al epocii moderne”, și a declarat că „nu este suficient doar să folosim mass-media pentru a răspândi mesajul creștin și învățătura autentică a Bisericii. Este de asemenea necesar să integrăm acest mesaj în ‘noua cultură’ creată de mijloacele moderne de comunicare.” [19] A face aceasta este cu atât mai important astăzi, când mass-media nu numai că are o influență puternică asupra a ceea ce gândesc oamenii despre viață, ci și, în mare măsură, „însăși experiența umană a devenit o experiență mediatică” [20].

Toate acestea se aplică și Internetului. Chiar dacă lumea comunicațiilor sociale „pare adesea a se afla în opoziție cu mesajul creștin, ea oferă ocazii unice de proclamare a adevărului mântuitor al lui Cristos către întreaga familie umană. Să ne gândim la… capacitățile pozitive ale Internetului de a transmite informațiile și învățăturile religioase dincolo de toate barierele și frontierele. O astfel de audiență largă ar fi depășit imaginația cea mai îndrăzneață a celor care au predicat evanghelia înaintea noastră… Catolicii nu trebuie să se teamă să deschidă larg porțile comunicațiilor sociale lui Cristos, pentru ca vestea cea bună să poată fi auzită de pe acoperișurile lumii.” [21]
 

II. OPORTUNITĂȚI ȘI PROVOCĂRI

5. „Comunicarea în Biserică și dintre Biserică și lume este în esență comunicarea Veștii Bune a lui Isus Cristos. Este proclamarea Evangheliei ca și cuvânt profetic și eliberator adresat oamenilor timpului nostru; este mărturia dată în fața procesului de secularizare radicală despre adevărul divin și despre destinul transcedental al persoanei umane; este mărturia dată, în solidaritate cu toți credincioșii, în ciuda conflictelor și a diviziunilor, despre dreptate și despre comuniunea dintre popoare, națiuni și culturi”. [22]

Deoarece anunțarea Veștii Bune oamenilor formați într-o cultură a mijloacelor de comunicare socială necesită acordarea unei atenții deosebite caracteristicilor mass-media, Biserica trebuie acum să înțeleagă Internetul. Este nevoie de aceasta pentru a comunica eficient cu oamenii – în special cu tinerii – care sunt adânciți în experiența acestei noi tehnologii, dar și pentru a-l utiliza cât mai bine.

Din perspectivă religioasă, mijloacele de comunicare socială oferă importante beneficii și avantaje: „Ele duc știri și informații despre evenimente, idei și personalități din viața religioasă. Ele servesc ca și vehicule pentru evanghelizare și catehizare. Oferă inspirație, încurajare și oportunități de cult pentru persoanele constrânse să stea în casele lor sau în instituții” [23].

Pe lângă acestea, mai există și alte beneficii mai mult sau mai puțin specifice Internetului. El le oferă oamenilor acces direct și imediat la importante resurse religioase și spirituale, la mari biblioteci, la muzee și locuri de cult, la învățătura Magisteriului, la scrierile Sfinților Părinți și ale Doctorilor Bisericii, și la înțelepciunea religioasă a secolelor. Are remarcabila capacitate de a depăși distanțele și izolarea, aducând persoanele în contact cu semeni ai lor de bună-voință, care fac parte din comunități virtuale de credință în care se încurajează și se sprijină reciproc. Biserica poate aduce un important serviciu catolicilor și ne-catolicilor, selecționând și transmițând informații utile prin Internet.

Internetul este important pentru numeroase activități și programe ale Bisericii, precum evanghelizarea, cuprinzând atât re-evanghelizarea cât și noua evanghelizare și tradiționala operă misionară ad gentes, catehezele și alte tipuri de educație, știri și informații, apologetică, conducere și administrare, și unele forme de consiliere pastorală și de îndrumare spirituală. Deși realitatea virtuală a ciberspațiului nu poate înlocui o comunitate interpersonală autentică, realitatea Sacramentelor și a Liturghiei sau vestirea imediată și directă a Evangheliei, ea poate să le completeze, să îi conducă pe oameni spre o experiență mai deplină a vieții de credință, și să îmbogățească viața spirituală a utilizatorilor. Ciberspațiul mai oferă Bisericii mijloace de comunicare cu anumite grupuri – cu tinerii, cu bătrânii și cu persoanele casnice, cu cei care trăiesc în zone izolate, cu membrii altor organisme religioase – la care altfel ar fi fost dificil de ajuns.

Un număr tot mai mare de parohii, Dieceze, congregații religioase și instituții ale Bisericii, programe și organizații de tot felul, se folosesc acum de Internet în aceste scopuri, precum și în altele. În unele locuri, la nivel național sau regional, se desfășoară proiecte creative promovate de Biserică. Sfântul Scaun este activ în această direcție de mai mulți ani, și continuă să își extindă și să își dezvolte prezența pe Internet. Încurajăm grupurile care au legătură cu Biserica și care nu au făcut încă primii pași de a intra în ciberspațiu să se gândească să facă acest lucru cât mai rapid. Recomandăm cu tărie schimbul de idei și informații despre Internet dintre cei care au experiență în acest domeniu și cei care sunt începători.

6. Biserica trebuie să înțeleagă și să folosească Internetul ca un instrument de comunicare internă. Pentru aceasta trebuie să aibă în vedere caracterul lui special de mediu direct, imediat, interactiv și participativ.

Interactivitatea bidirecțională a Internetului face deja să dispară vechea distincție dintre cei care comunică și cei care primesc mesajul comunicat [24], și crează o situație în care, cel puțin în potență, oricine poate face ambele lucruri. Acesta nu mai este vechiul sistem de comunicare într-o singură direcție, de sus în jos. Tot mai multe persoane se familiarizează cu acest aspect caracteristic al Internetului în alte sectoare ale vieții lor, și ne putem aștepta de aceea să folosească Internetul și în legătură cu religia și cu Biserica.

Tehnologia este nouă, dar ideea nu. Conciliul Vatican II a spus că membrii Bisericii trebuie să le dezvăluie păstorilor lor „nevoile și dorințele lor, cu acea libertate și încredere care le este proprie copiilor lui Dumnezeu și fraților lui Cristos”; de fapt, potrivit cunoștințelor, competențelor, sau pozițiilor lor, credincioșii au dreptul, dar și obligația de „a-și face cunoscută opinia asupra a ceea ce privește binele Bisericii”. [25] „Communio et Progressio” remarca faptul că, fiind un „trup viu”, Biserica „are nevoie de opinia publică, alimentată de discuțiile dintre diversele ei membre” [26]. Deși adevărurile de credință „nu dau spațiu pentru interpretări arbitrare din partea indivizilor”, Instrucțiunea Pastorală arată „o zonă vastă în care membrii Bisericii își pot exprima propriile opinii” [27].

Idei similare sunt exprimate în Codul de Drept Canonic [28], precum și documente mai recente ale Consiliului Pontifical pentru Comunicațiile Sociale [29]. „Aetatis Novae” definește comunicația bidirecțională și opinia publică ca fiind „modul de realizare concretă a caracterului de ‘comuniune’ al Bisericii” [30]. În documentul „Etica în Comunicații” se spune: „Un flux bidirecțional de informații și opinii între păstori și credincioși, libertatea de expresie sensibilă la binele comunității și la rolul Magisteriului în promovarea sa, și o opinie publică responsabilă sunt toate expresii importante ale ‘dreptului fundamental la dialog și informare în sânul Bisericii'” [31]. Internetul constituie un mijloc tehnic eficient pentru înțelegerea acestei viziuni.

Avem deci un instrument care poate fi folosit în mod creativ pentru diferite aspecte ale administrării și conducerii. Pe lângă deschiderea de canale pentru exprimarea opiniei publice, ne gândim la oportunități precum consultarea experților, pregătirea întâlnirilor și colaborarea între Biserici particulare și institute religioase la nivel local, național și internațional.

7. Educația și formarea sunt un alt domeniu oportun și necesar. „Astăzi toți au nevoie de unele forme de educație continuă cu privire la mass-media, fie prin studiu personal, fie prin participarea la un program organizat, sau prin ambele metode. Mai mult decât a învăța tehnici, educația asupra mijloacelor de comunicare socială ajută la formarea de standarde privind bunul gust și judecata morală adevărată. Este vorba de un aspect de formare a conștiinței. Prin școlile și programele ei de formare, Biserica trebuie să ofere o educație în materie de mass-media de acest fel” [32].

Educarea și formarea asupra Internetului trebuie să fie parte a unor programe complete de educare asupra mijloacelor de comunicare socială puse la dispoziția membrilor Bisericii. Pe cât posibil, planul pastoral pentru comunicațiile sociale trebuie să prevadă această formare în pregătirea seminariștilor, a preoților, a călugărilor și a personalului pastoral laic, precum și a profesorilor, a părinților, și a elevilor și studenților. [33]

Tinerii în special trebuie să fie educați „nu numai să fie buni creștini atunci când sunt consumatori de mass-media, ci și să utilizeze în mod activ toate posibilitățile oferite de mijloacele de comunicare socială… Astfel, tinerii vor fi cetățeni adevărați ai erei comunicațiilor sociale, care a început deja” [34] – o eră în care mass-media sunt considerate ca „parte a unei culturi în continuă dezvoltare, de ale cărei consecințe nu suntem încă pe deplin conștienți” [35].

Educarea privind Internetul și noua tehnologie înseamnă astfel mult mai mult decât învățarea de tehnici; tinerii trebuie să învețe cum să se descurce într-o lume a ciberspațiului, să judece ceea ce găsesc aici după criterii morale sănătoase, și să folosească noua tehnologie pentru propria lor dezvoltare integrală și pentru binele celorlalți.

8. Internetul ridică de asemenea Bisericii unele probleme speciale, pe lângă cele de natură generală prezentate în „Etica în Internet”, documentul care îl însoțește pe acesta [36]. Subliniind aspectele pozitive ale Internetul, este important și să le arătăm cu claritate pe cele negative.

Privind în profunzime, „lumea mijloacelor de comunicare socială poate să pară uneori indiferentă și chiar ostilă credinței și moralei creștine. Aceasta s-a datorat în parte faptului că însăși cultura mediatică este profund impregnată de o judecată tipic postmodernistă, al cărei singur adevăr absolut este acela că nu există adevăruri absolute sau că, dacă există, ele sunt inaccesibile rațiunii umane și, în consecință, neînsemnate” [37].

Printre problemele specifice ridicate de Internet se numără prezența siturilor denigratoare, dedicate defăimării și atacării grupurilor religioase și etnice. Unele dintre aceste situri atacă Biserica Catolică. Asemenea pornografiei și violenței din mass-media, aceste situri reprezintă „reflectarea laturii întunecate a unei naturii umane rănite de păcat” [38]. Și chiar dacă respectul pentru libertatea de expresie cere tolerarea chiar și a afirmațiilor denigratoare, până la un punct, auto-cenzura și, dacă este nevoie, intervenția autorității publice, trebuie să stabilească și să impună limite rezonabile la ceea ce poate fi spus.

Creșterea numărului de situri web care se auto-definesc ca fiind catolice crează un alt fel de probleme. După cum am arătat, grupurile care au legătură cu Biserica trebuie să fie prezente în mod creativ pe Internet; de asemenea este îndreptățită prezența pe Internet a unor persoane și grupuri neoficiale, bine motivate și bine informate, care acționează din propria lor inițiativă. Este însă cel puțin derutant să nu poți face distincție între poziția autentică a Bisericii și interpretările excentrice ale doctrinei, practicile devoționale ciudate sau propagandele ideologice, care poartă eticheta de „catolic”. Vom sugera mai jos o abordare a acestei probleme.

9. Sunt și alte probleme asupra cărora trebuie să reflectăm. În acest sens, îndemnăm la studiu și cercetare continuă, care să includă „dezvoltarea unei antropologii și a unei teologii a comunicațiilor” [39] – cu referire specifică la Internet. Alături de studiu și cercetare, desigur, poate și trebuie să fie dezvoltată o planificare pastorală pozitivă privind utilizarea Internetului. [40]

S-a sugerat faptul că gama largă de opțiuni privind produsele și serviciile disponibile pe Internet poate avea un efect propulsoriu raportat la religie și promovează o abordare de tip consumist a problemelor legate de credință. Datele sugerează faptul că unii vizitatori de situri web religioase se consideră ca într-un fel de super-magazin, selectând și luând din ofertele religioase acele elemente care se potrivesc gusturilor lor personale. „Tendința din partea unor catolici de a fi selectivi în adeziunea lor” la învățătura Bisericii este o problemă recunoscută în alte contexte; [41] sunt necesare mai multe informații pentru a se ști dacă și în ce măsură această problemă este agravată de Internet.

În mod asemănător, așa cum s-a arătat mai sus, realitatea virtuală a ciberspațiului are anumite implicații îngrijorătoare pentru religie, precum și pentru alte domenii ale vieții. Realitatea virtuală nu poate să înlocuiască Prezența Reală a lui Cristos din Euharistie, realitatea sacramentală a celorlalte Sacramente, și nici cultul comun în sânul unei comunități umane în carne și oase. Nu există Sacramente pe Internet; chiar și experiențele religioase posibile aici prin harul lui Dumnezeu sunt insuficiente dacă sunt separate de interacțiunea din lumea reală cu alți credincioși. Acesta este un alt aspect al Internetului care cere studiu și reflecție. În același timp, planificarea pastorală trebuie să analizeze modul în care oamenii pot fi conduși de la ciberspațiu la comunitatea reală și cum, prin învățământ și cateheză, Internetul poate fi utilizat ulterior pentru a-i susține și îmbogăți în angajamentul lor creștin.
 

III. RECOMANDĂRI ȘI CONCLUZII

10. Persoanele religioase, ca membri interesați ai marii audiențe a Internetului, care au de asemenea interese proprii legitime, doresc să facă parte din procesul care orientează dezvoltările viitoare ale acestui nou mijloc de comunicație. Fără îndoială, aceasta presupune uneori din partea lor adaptarea modului lor de a gândi și a acționa.

Este de asemenea important ca oamenii din toate nivelele Bisericii să folosească Internetul într-un mod creativ, pentru a-și îndeplini propriile responsabilități și pentru a ajuta la împlinirea misiunii Bisericii. A te retrage cu timiditate, din teama față de tehnologie sau din alte motive, este inacceptabil, ținând seama de numeroasele oportunități pe care le oferă Internetul. „Metodele de facilitare a comunicării și a dialogului dintre membrii Bisericii pot întări legăturile de unitate dintre ei. Accesul imediat la informare face posibilă pentru Biserică aprofundarea dialogului ei cu lumea contemporană… Biserica poate să informeze mai prompt lumea cu privire la ceea ce crede ea, și să explice motivațiile poziției ei asupra unui anumit aspect sau eveniment. Ea poate să audă mai clar vocea opiniei publice și să intre într-o dezbatere continuă cu lumea din jurul ei, implicându-se astfel mai prompt în căutarea comună de soluții la numeroasele probleme presante ale omenirii” [42].

11. De aceea, în încheierea acestor reflecții, oferim cuvinte de încurajare anumitor grupuri: liderilor Bisericii, responsabililor pastorali, educatorilor, părinților și în special tinerilor.

Liderilor Bisericii. Cei aflați în funcții de conducere în toate sectoarele Bisericii trebuie să înțeleagă mijloacele de comunicare socială, să aplice această înțelegere în elaborarea de planuri pastorale privind comunicarea socială, [43] alături de politici și programe concrete în acest domeniu, precum și să folosească în mod corespunzător mass-media. Atunci când este necesar, ei înșiși trebuie să primească o educație cu privire la mass-media. De fapt, „Biserica ar fi mai bine slujită dacă cei care dețin sarcini și îndeplinesc funcții în numele ei ar primi o formare în domeniul comunicației” [44].

Aceasta se aplică Internetului, precum și mai vechilor mijloace de comunicare socială. Liderii Bisericii sunt obligați să folosească „întreg potențialul ‘erei computerului’ pentru a sluji vocația umană și transcedentală a fiecărei persoane, dând astfel glorie Tatălui de la care vin toate lucrurile bune” [45]. Ei trebuie să folosească această remarcabilă tehnologie în numeroase aspecte ale misiunii Bisericii, explorând de asemenea oportunitățile oferite pentru cooperarea ecumenică și inter-religioasă.

După cum am văzut, un aspect particular al Internetului privește creșterea numărului de situri neoficiale care se definesc ca fiind „catolice”, creștere care provoacă adesea multă confuzie. Un sistem de certificare voluntară la nivel local și național, sub supravegherea reprezentanților Magisteriului, poate fi folositor cu privire la materiale de natură doctrinală sau catehetică specifică. Ideea nu este de a se impune o cenzură, ci de a se oferi utilizatorilor Internetului un ghid de încredere asupra a ceea ce este în acord cu poziția autentică a Bisericii.

Responsabililor pastorali. Preoții, diaconii, călugării și lucrătorii pastorali laici ar trebui să studieze mijloacele de comunicație socială pentru a înțelege mai bine impactul acestora asupra indivizilor și asupra societății, și pentru a-și însuși un mod de comunicare adaptat la sensibilitățile și interesele oamenilor dintr-o cultură media. Astăzi aceasta implică în mod evident pregătirea cu privire la Internet, inclusiv pentru folosirea acestuia în propria muncă. Ei se pot de asemenea folosi de siturile web care oferă noutăți teologice și sugestii pastorale.

În ceea ce privește responsabilii eclesiali direct implicați în mass-media, este evident faptul că trebuie să aibă o pregătire profesională. Ei au însă nevoie și de o formare doctrinală și spirituală, din moment ce „pentru a da mărturie despre Cristos este necesar să îl întâlnești și să dezvolți o relație personală cu El, prin rugăciune, prin Euharistie și prin Sacramentul Reconcilierii, citind și meditând cuvântul lui Dumnezeu, studiind doctrina creștină și slujindu-i pe ceilalți” [46].

Educatorilor și cateheților. Instrucțiunea pastorală „Communio et Progressio” vorbește despre „datoria urgentă” a școlilor catolice de a pregăti comunicatori și receptori ai comunicațiilor sociale, pe baza principiilor creștine pertinente [47]. Acest mesaj a fost repetat de nenumărate ori. În epoca Internetului, cu răspândirea lui largă și impactul său puternic, această nevoie este mai imperioasă ca niciodată.

Universitățile, colegiile, școlile și programele educaționale catolice de la toate nivele trebuie să ofere cursuri pentru diferite grupuri – „seminariși, preoți, călugări și călugărițe, și lideri laici… profesori, părinți și studenți” [48] – precum și o pregătire mai avansată în ceea ce privește tehnologia, managementul, etica și politica comunicațiilor pentru persoanele care se pregătesc pentru activitatea profesională în mass-media sau pentru funcții de decizie, inclusiv pentru aceia care lucrează în comunicațiile sociale ale Bisericii. Mai mult, încredințăm temele și problemele menționate mai sus atenției învățaților și cercetătorilor în disciplinele corespunzătoare din instituții catolice de învățământ superior.

Părinților. Pentru binele copiilor lor, precum și pentru binele lor, părinții „trebuie să învețe să fie spectatori, ascultători și cititori conștienți, utilizând cu prudență mass?media în casă”. [49] În ceea ce privește Internetul, copiii și tinerii sunt adesea mai familiarizați cu acesta decât sunt părinții lor. Părinții au totuși obligația de a-i îndruma și supraveghea pe copii în folosirea Internetului [50]. Dacă aceasta înseamnă să învețe despre Internet mai mult decât știu acum, cu atât mai bine.

Atunci când este posibil din punct de vedere financiar și tehnic, părinții trebuie să se asigure că computerele care sunt la îndemâna copiilor sunt dotate cu filtre de navigare, pentru a-i proteja pe cât posibil de pornografie, de maniacii sexuali și de alte pericole. Nu trebuie permisă folosirea nesupravegheată a Internetului. Părinții și copiii trebuie să discute unii cu alții despre cele văzute și trăite în ciberspațiu; de asemenea, mai poate fi util schimbul de experiență cu alte familii care au aceleași valori și aceleași preocupări. În această direcție, datoria fundamentală a părinților este de a-i ajuta pe copii să folosească Internetul în mod responsabil și cu discernământ, să nu devină dependenți de Internet, neglijându-și astfel contactele cu semenii lor și cu însăși natura.

Copiilor și tinerilor. Internetul este o ușă deschisă spre o lume fascinantă și incitantă, cu o puternică influență formativă, dar nu tot ce este dincolo de această ușă este sănătos, sigur și adevărat. „Copiii și tinerii trebuie să fie deschiși față de formarea cu privire la mijloacele de comunicare socială, rezistând tentației simplificatoare a pasivității acritice, presiunii exercitate de tovarășii lor și exploatării comerciale” [51]. Tinerii își datorează lor înșiși, precum și părinților, familiilor, prietenilor, păstorilor și profesorilor lor, și în fine lui Dumnezeu, să utilizeze bine Internetul.

Internetul oferă tinerilor încă de la vârste fragede o imensă capacitate de a face bine și de a face rău, lor înșiși și altora. El poate să îmbogățească viețile lor dincolo de ceea ce și-ar fi putut imagina generațiile anterioare, și să le permită să îmbogățească la rândul lor viețile altora. Internetul poate de asemenea să îi împingă în consumism, fantezie pornografică și violentă, și izolare patologică.

Tinerii, după cum se spune adesea, reprezintă viitorul societății și al Bisericii. Buna folosire a Internetului îi poate ajuta să se pregătească pentru responsabilitățile lor din ambele medii. Aceasta nu se va întâmpla însă în mod automat. Internetul nu este doar un mediu pentru distracție și satisfacții consumiste. Este un instrument pentru desfășurarea unei activități utile, iar tinerii trebuie să învețe să îl vadă și să îl folosească ca atare. În ciberspațiu, ca și în oricare alt spațiu, ei pot să fie chemați să meargă împotriva valului, să practice o contra-cultură, și chiar să fie persecutați de dragul la ce este adevărat și bine.

12. Tuturor persoanelor de bunăvoință. În final, am sugera unele virtuți care trebuie cultivate de oricine dorește să folosească în mod corect Internetul; exercitarea lor trebuie să se bazeze pe și să fie condusă de o evaluare realistă a conținutului său.

Este nevoie de prudență pentru a vedea clar implicațiile – potențialul pentru bine și rău – ale acestui nou mediu și pentru a răspunde în mod creativ la provocările pe care le ridică și la oportunitățile pe care le oferă.

Este nevoie de dreptate, în special pentru eliminarea divizării digitale – prăpastia dintre cei bine informați și cei slab informați din lumea de astăzi. [52] Aceasta necesită un angajament față de binele comun internațional, precum și „globalizarea solidarității”. [53]

Este nevoie de tărie și curaj. Aceasta înseamnă apărarea adevărului în fața relativismului religios și moral, a altruismului și a generozității în fața consumismului individualist, și a decenței în fața senzualității și a păcatului.

Este nevoie și de cumpătare – o apropiere auto-disciplinată față de acest remarcabil instrument tehnologic care este Internetul, pentru a-l folosi cu înțelepciune și numai în scopuri bune.

Reflectând asupra Internetului, precum și asupra tuturor celorlalte mijloace de comunicare socială, reamintim faptul că Cristos este „Comunicatorul perfect” [54] – norma și modelul abordării de către Biserică a comunicațiilor, precum și conținutul pe care Biserica are datoria de a-l comunica. „Fie ca toți catolicii angajați în lumea comunicațiilor sociale să predice de pe acoperișuri adevărul lui Isus într-un mod mai plin de bucurie și mai curajos, astfel încât toți oamenii să poată cunoaște iubirea care este centrul comunicării pe care Dumnezeu o face despre sine însuși în Isus Cristos, același ieri, astăzi și întotdeauna”. [55]

Vatican, 22 februarie 2002, Sărbătoarea Catedrei Sf. Apostol Petru.

John P. Foley
Președinte

Pierfranco Pastore
Secretar

Note:

1. Papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea Enciclică „Laborem Exercens”, nr. 25; cf. Conciliul Vatican II, Constituția Pastorală despre Biserica în Lume „Gaudium et Spes”, nr. 34.
2. Conciliul Vatican II, Decretul despre Mijloacele de Comunicare Socială „Inter Mirifica”, nr. 1.
3. De exemplu, „Inter Mirifica”; Mesajele Papei Paul al VI-lea și ale Papei Ioan Paul al II-lea cu ocazia Zilelor Mondiale ale Comunicațiilor; Consiliul Pontifical pentru Comunicațiile Sociale, Instrucțiunea Pastorală „Communio et Progressio”, „Pornografia și violența în mijloacele de comunicare: un răspuns pastoral „, Instrucțiunea pastorală „Aetatis Novae”, Etica în Publicitate”, „Etica în Comunicații”.
4. „Pornografia și violența în mijloacele de comunicare”, nr. 30.
5. „Communio et Progressio”, nr. 2.
6. Papa Ioan Paul al II-lea, Mesajul pentru a 34-a Zi Mondială a Comunicațiilor, 4 iunie 2000.
7. „Communio et Progressio”, nr. 10.
8. Conciliul Vatican II, Constituția Pastorală despre Biserica în Lume „Gaudium et Spes”, 39.
9. „Inter Mirifica”, 2.
10. Consiliul Pontifical pentru Comunicațiile Sociale, „Etica în Internet”.
11. „Aetatis Novae”, 8.
12. Ibid.
13. „Etica în comunicații”, nr. 3.
14. Cf. Conciliului Vatican II, Constituția Dogmatică despre Revelația Divină „Dei Verbum”, nr. 10.
15. „Aetatis Novae”, nr. 10.
16. „Etica în comunicații”, nr. 26.
17. „Communio et Progressio”, 128.
18. Exortația Apostolică „Evangelii Nuntiandi”, nr. 45.
19. Enciclica „Redemptoris Missio”, nr. 37.
20. „Aetatis Novae”, nr. 2.
21. Papa Ioan Paul al II-lea, Mesajul pentru a 35-a Zi Mondială a Comunicațiilor, nr. 3, 27 mai 2001.
22. „Aetatis Novae”, nr. 9.
23. „Etica în comunicații”, nr. 11.
24. Cf. „Communio et Progressio”, nr. 15.
25. Constituția Dogmatică despre Biserică „Lumen Gentium”, nr. 37.
26. „Communio et Progressio”, nr. 116.
27. Ibid., nr. 117.
28. Cf. cann. 212.2, 212.3.
29. Cf. „Aetatis Novae”, nr. 10; „Etica în comunicații”, nr. 26.
30. „Aetatis Novae”, nr. 10.
31. „Etica în comunicații”, nr. 26.
32. „Etica în comunicații”, nr. 25.
33. „Aetatis Novae”, nr. 28.
34. „Communio et Progressio”, nr. 107.
35. Papa Ioan Paul al II-lea, Mesajul pentru a 24-a Zi Mondială a Comunicațiilor, 1990.
36. Cf. „Etica în Internet”.
37. Papa Ioan Paul al II-lea, Mesajul pentru a 35-a Zi Mondială a Comunicațiilor, nr. 3.
38. „Pornografia și violența în mijloacele de comunicare”, nr. 7.
39. „Aetatis Novae”, 8.
40. Cf. Papa Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea Apostolică „Novo Millennio Ineunte”, nr. 39.
41. Cf. Papa Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat Episcopilor din SUA, nr. 5, Los Angeles, 16 septembrie 1987.
42. Papa Ioan Paul al II-lea, Mesajul pentru a 24-a Zi Mondială a Comunicațiilor, 1990.
43. Cf. „Aetatis Novae”, nn. 23-33.
44. „Etica în comunicații”, nr. 26.
45. Mesajul pentru a 24-a Zi Mondială a Comunicațiilor.
46. Mesajul pentru a 34-a Zi Mondială a Comunicațiilor, 2000.
47. „Communio et Progressio”, nr. 107.
48. „Aetatis Novae”, nr. 28.
49. „Etica în comunicații”, nr. 25.
50. Cf. Papei Ioan Paul al II-lea, Exortația Apostolică Post-Sinodală „Familiaris Consortio”, nr. 76.
51. „Etica în comunicații”, nr. 25.
52. Cf. „Etica în Internet”, nr. 10 și 17.
53. Papa Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat Secretarului General ONU și Comitetului Administrativ de Coordonare al Națiunilor Unite, nr. 2, 7 aprilie 2000.
54. „Communio et Progressio”, nr. 11.
55. Mesajul pentru a 35-a Zi Mondială a Comunicațiilor, nr. 4.