Predica Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea
la Liturghia din Miercurea Cenușii
1. „Sfâșiați-vă inima și nu hainele, întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv și blând” (Ioil 2,13).
Cu aceste cuvinte ale profetului Ioil, Liturghia de astăzi ne introduce în Post. Prin convertirea inimii ne indică dimensiunea fundamentală a timpului special de har, pe care ne pregătim să-l trăim. De asemenea, ne sugerează motivația profundă care ne face capabili să mergem spre Dumnezeu: conștientizarea reînnoită a faptului că Domnul este milostiv și fiecare om este un fiu iubit de El și chemat la convertire.
Cu mare bogăție de simboluri, textul profetic proclamat acum amintește că angajamentul spiritual trebuie tradus în alegeri și gesturi concrete; că convertirea autentică nu trebuie redusă la forme exterioare sau la propuneri vagi, ci cere implicarea și transformarea întregii existențe.
Îndemnul „întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru” implică dezlipirea de ceea ce ne ține departe de El. Această dezlipire constituie punctul necesar de pornire pentru a reînnoda cu Dumnezeu legământul rupt din cauza păcatului.
2. „Vă rugăm, în numele lui Cristos, împăcați-vă cu Dumnezeu” (2 Corinteni 5,20). Puternica invitație la împăcarea cu Dumnezeu este prezentă și în fragmentul Epistolei a doua către Corinteni, pe care tocmai am ascultat-o.
Referirea la Cristos, pus în centrul întregii argumentări, sugerează că în El este dăruită păcătosului posibilitatea unei autentice împăcări. De fapt, „pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu” (2 Corinteni 5,21). Numai Cristos poate transforma situația de păcat în situație de har. Numai el poate crea un „moment favorabil” din timpul unei omeniri scufundate în păcat, tulburate de diviziuni și ură. „Căci El este pacea noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al despărțiturii, desființând vrăjmășia… ca să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un trup, prin cruce” (Efeseni 2,14.16a).
Acesta este momentul favorabil! Moment oferit și nouă, care astăzi începem cu spirit de penitență drumul auster al postului.
3. „Întoarceți-vă la mine cu toată inima, cu posturi, cu plâns și cu tânguire” (Ioil 2,12).
Liturghia din Miercurea Cenușii, prin gura profetului Ioil, îi îndeamnă la convertire pe bătrâni, adulți, tineri și copii. Toți trebuie să-i cerem iertare Domnului pentru noi și pentru alții (cf ibid., 2,16-17).
Dragi frați și surori, urmând obiceiurile postului, suntem adunați aici în străvechea Bazilică a Sfintei Sabina, pentru a răspunde la această chemare puternică. Și noi, ca și contemporanii profetului, avem în fața ochilor și purtăm întipărite în suflete imagini de suferințe și enorme tragedii, adesea rodul egoismului iresponsabil. Și noi simțim greutatea rătăcirii multor bărbați și femei în fața durerii celor nevinovați și a contradicților din omenirea de astăzi. Avem nevoie de ajutorul Domnului pentru a ne redobândi încrederea și bucuria vieții. Trebuie să ne întoarcem la El, care astăzi ne deschide ușa inimii Sale, plină de bunătate și milostivire.
4. În centrul celebrării liturgice de astăzi se află un gest simbolic, interpretat în mod potrivit de cuvintele care-l însoțesc. Este impunerea cenușii, a cărei semnificație, care evocă puternic condiția umană, este subliniată de prima formulă din ritual: „Amintește-ți că ești cenușă și în cenușă te vei întoarce” (cf Facerea 3,19). Aceste cuvinte, din cartea Facerii, reamintesc fragilitatea existenței noastre și ne invită să avem în vedere zădărnicia oricărui proiect pământesc, atunci când omul nu își pune speranța sa în Domnul. Formula a doua pe care ritualul o prevede: „Convertiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1,15) subliniază condiția indispensabilă pentru a merge pe drumul vieții creștine: este nevoie de o reală schimbare interioară și o acceptare încrezătoare a cuvântului lui Cristos.
Așadar, ritualul de astăzi poate fi considerat într-un anumit fel ca o „Liturghie a morții”, care face referire la Vinerea Mare, în care acest ritual își va găsi împlinirea. De fapt, în Cel care, „smerindu-se pe sine s-a făcut ascultător până la moarte, și încă moartea pe cruce” (Filipeni 2,8), și noi trebuie să murim față de noi înșine, pentru a renaște la viața veșnică.
5. Să ascultăm invitația pe care Domnul ne-o adresează prin gesturile și cuvintele, intense și austere, din Liturghia din această Miercure a Cenușii! Să o primim cu atitudinea umilă și încrezătoare pe care ne-o propune psalmistul: „Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut”. Și iarăși: „Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule și spirit drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele” (cf Psalm 50).
Timpul postului să fie pentru toți o experiență reînnoită de convertire și de împăcare profundă cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu frații. Fie ca Fecioara Îndurerată, pe care în timpul postului o contemplăm unită cu suferința și patima răscumpărătoare a Fiului, să mijlocească aceasta pentru noi.
Bazilica Santa Sabina,
13 februarie 2002
Papa Ioan Paul al II-lea