Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Mir – 3.
Pentru creșterea Bisericii
miercuri, 6 iunie 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Continuând reflecția despre sacramentul Mirului, să analizăm efectele pe care Duhul Sfânt le formează în cei miruiți, făcându-i să devină, la rândul lor, un dar pentru ceilalți. Duhul Sfânt este un dar. Amintim că atunci când episcopul ne dă ungerea cu untdelemn, spune: „Primește pecetea darului Duhului Sfânt”. Acel dar al Duhului Sfânt intră în noi și face să rodească, pentru ca noi să-l putem da altora. Mereu a primi pentru a da: niciodată a primi și a ține lucrurile înăuntru, ca și cum sufletul ar fi o cămară. Nu: mereu a primi pentru a da. Harurile lui Dumnezeu se primesc pentru a le da altora. Aceasta este viața creștinului. Așadar, este propriu Duhului Sfânt să ne descentreze de eu-l nostru pentru a ne deschide la acel „noi” al comunității: a primi pentru a da. Nu noi suntem în centru: noi suntem un instrument al acelui dar pentru alții.

Completând în botezați asemănarea cu Cristos, Mirul îi unește mai puternic ca mădulare vii ale trupului mistic al Bisericii (cf. Ritualul Mirului, nr. 25). Misiunea Bisericii în lume continuă prin aportul tuturor celor care fac parte din ea. Cineva crede că în Biserică există stăpâni: papa, episcopii, preoții, și apoi sunt ceilalți. Nu: Biserica suntem toți! Și toți avem responsabilitatea de a ne sfinți unul pe altul, de a avea grijă de alții. Biserica suntem noi toți. Fiecare are munca sa în Biserică, dar toți suntem Biserica. De fapt, trebuie să ne gândim la Biserică precum la un organism viu, compus din persoane pe care le cunoaștem și cu care mergem, și nu ca la o realitate abstractă și îndepărtată. Biserica suntem noi care mergem, Biserica suntem noi care suntem astăzi în această piață. Noi: aceasta este Biserica. Mirul leagă cu Biserica universală răspândită pe tot pământul, implicându-i însă activ pe cei miruiți în viața Bisericii particulare la care aparțin, având în frunte pe episcop, care este succesorul apostolilor.

Pentru aceasta episcopul este slujitorul originar al Mirului (cf. Lumen gentium, 26), pentru că el inserează în Biserică pe cel miruit. Faptul că, în Biserica latină, acest sacrament este conferit în mod obișnuit de episcop evidențiază „efectul său de a uni mai strâns cu Biserica, cu originile sale apostolice și cu misiunea de a-l mărturisi pe Cristos, pe cei care-l primesc” (Catehismul Bisericii Catolice, 1313).

Și această încorporare eclezială este bine semnificată de semnul de pace care încheie ritul miruirii. De fapt, episcopul spune fiecărui miruit: „Pacea să fie cu tine”. Amintind salutul lui Cristos adresat discipolilor în seara de Paște, plină de Duh Sfânt (cf. In 20,19-23) – am auzit -, aceste cuvinte luminează un gest care „exprimă comuniunea eclezială cu episcopul și cu toți credincioșii” (cf. CBC, 1301). Noi, la Mir, îl primim pe Duhul Sfânt și pacea: acea pace pe care trebuie s-o dăm celorlalți. Dar să ne gândim: fiecare să se gândească la propria comunitate parohială, de exemplu. Este ceremonia Mirului și apoi ne dăm pacea: episcopul o dă celui miruit și apoi la Liturghie o schimbăm între noi. Asta înseamnă armonie, înseamnă caritate între noi, înseamnă pace. Dar apoi ce se întâmplă? Ieșim și începem să vorbim de rău despre alții, să-i „jumulim” pe alții. Încep bârfele. Și bârfele sunt războaie. Asta nu merge! Dacă noi am primit semnul păcii cu forța Duhului Sfânt, trebuie să fim bărbați și femei ai păcii și nu să distrugem, cu limba, pacea pe care a făcut-o Duhul. Sărmanul Duh Sfânt, ce muncă are cu noi, cu acest obicei al bârfirii! Gândiți-vă bine: bârfirea nu este o lucrare a Duhului Sfânt, nu este o lucrare a unității Bisericii. Bârfirea distruge ceea ce face Dumnezeu. Dar vă rog: să încetăm să mai bârfim!

Mirul se primește o singură dat, însă dinamismul spiritual provocat de sfânta ungere este perseverent în timp. Nu vom termina niciodată să împlinim mandatul de a răspândi pretutindeni buna mireasmă a unei vieți sfinte, inspirate de simplitatea fascinată a Evangheliei.

Nimeni nu primește Mirul numai pentru sine însuși, ci pentru a coopera la creșterea spirituală a celorlalți. Numai astfel, deschizându-ne și ieșind din noi înșine pentru a-i întâlni pe frați, putem cu adevărat să creștem și numai să ne înșelăm că facem asta. De fapt, ceea ce primim în dar de la Dumnezeu trebuie să fie dăruit – darul este pentru a dărui – pentru ca să fie rodnic, și nu în schimb îngropat din cauza temerilor egoiste, așa cum învață parabola talanților (cf. Mt 25,14-30). Și sămânța, când noi avem sămânța în mână, dar nu este pentru a o pune acolo, în dulap, a o lăsa acolo: este pentru a o semăna. Darul Duhului Sfânt trebuie să-l dăm comunității. Îi îndemn pe cei miruiți să nu „închidă în cușcă” pe Duhul Sfânt, să nu opună rezistență Vântului care suflă pentru a-i împinge să meargă în libertate, să nu înăbușe Focul arzător al carității care duce la consumarea vieții pentru Dumnezeu și pentru frați. Fie ca Duhul Sfânt să ne dăruiască nouă tuturor curajul apostolic de a comunica Evanghelia, cu faptele și cuvintele, dar cuvintele bune: acelea care edifică. Nu cuvintele bârfelor care distrug. Vă rog, când ieșiți din biserică gândiți-vă că pacea primită este pentru a o da celorlalți: nu pentru a o distruge cu bârfirea. Nu uitați asta.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 06.06.2018
Publicarea pe acest sit: 06.06.2018
Etichete: , ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.