Audiența generală de miercuri

A vindeca lumea
1. Introducere
miercuri, 5 august 2020

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Pandemia continuă să provoace răni profunde, demascând vulnerabilitățile noastre. Mulți sunt răposații, foarte mulți sunt bolnavii, în toate continentele. Atâtea persoane și atâtea familii trăiesc un timp de incertitudine, din cauza problemelor socio-economice, care îi lovesc în special pe cei mai săraci.

Pentru aceasta trebuie să ținem privirea noastră îndreptată spre Isus (cf. Evr 12,2) și cu această credință să îmbrățișăm speranța Împărăției lui Dumnezeu pe care însuși Isus ne-o aduce (cf. Mc 1,5; Mt 4,17; CBC, 2816). O Împărăție de vindecare și de mântuire care este deja prezentă în mijlocul nostru (cf. Lc 10,11). O Împărăție de dreptate și de pace care se manifestă cu opere de caritate, care la rândul lor măresc speranța și întăresc credința (cf. 1Cor 13,13). În tradiția creștină, credința, speranța și caritatea sunt mult mai mult decât sentimente sau atitudini. Sunt virtuți insuflate în noi de harul Duhului Sfânt (cf. CBC, 1812-1813): daruri care ne vindecă și care ne fac vindecători, daruri care ne deschid la orizonturi noi, chiar și în timp ce navigăm în apele dificile din timpul nostru.

O nouă întâlnire cu Evanghelia credinței, a speranței și a iubirii ne invită să ne asumăm un spirit creativ și reînnoit. În acest mod vom fi în măsură să transformăm rădăcinile infirmităților noastre fizice, spirituale și sociale. Vom putea vindeca în profunzime structurile nedrepte și practicile distructive care ne despart pe unii de alții, amenințând familia umană și planeta noastră.

Activitatea lui Isus oferă multe exemple de vindecare. Atunci când îi vindecă pe cei care sunt afectați de febră (cf. Mc 1,29-34), de lepră (cf. Mc 1,40-45), de paralizie (cf. Mc 2,1-12); când redă vederea (cf. Mc 8,22-26; In 9,1-7), cuvântul sau auzul (cf. Mc 7,31-37), în realitate vindecă nu numai un rău fizic, ci întreaga persoană. În acest mod o readuce și în comunitate, vindecată; o eliberează de izolarea sa pentru că a vindecat-o.

Să ne gândim la relatarea foarte frumoasă a vindecării paraliticului la Cafarnaum (cf. Mc 2,1-12), pe care am auzit-o la începutul audienței. În timp ce Isus predică la intrarea casei, patru bărbați îl aduc pe prietenul lor paralitic la Isus; și neputând să intre, pentru că era multă mulțime, fac o gaură în acoperiș și coboară targa în fața Lui care predică. „Isus, văzând credința lor, i-a spus celui paralizat: «Fiule, îți sunt iertate păcatele»” (v. 5). Și după aceea, ca semn vizibil, a adăugat: „Ridică-te, ia-ți targa și du-te la casa ta” (v. 11).

Ce exemplu minunat de vindecare! Acțiunea lui Cristos este un răspuns direct la credința acelor persoane, la speranța pe care o pun în El, la iubirea pe care demonstrează că o au unii față de alții. Deci Isus vindecă, însă nu vindecă pur și simplu paralizia, vindecă tot, iartă păcatele, reînnoiește viața paraliticului și a prietenilor săi. Face să se nască din nou, ca să spunem așa. O vindecare fizică și spirituală, totul împreună, rod al unei întâlniri personale și sociale. Să ne imaginăm cum această prietenie și credința tuturor celor prezenți în casa aceea au crescut grație gestului lui Isus. Întâlnirea vindecătoare cu Isus!

Și atunci ne întrebăm: în ce mod putem ajuta să vindecăm lumea noastră, astăzi? Ca discipoli ai Domnului Isus, care este medic al sufletelor și al trupurilor, suntem chemați să continuăm „opera sa de vindecare și de mântuire” (CBC, 1421) în sens fizic, social și spiritual.

Biserica, deși administrează harul vindecător al lui Cristos prin sacramente și, deși se îngrijește de servicii sanitare în colțurile cele mai îndepărtate ale planetei, nu este expertă în prevenirea sau în îngrijirea pandemiei. Și nici nu dă indicații socio-politice specifice (cf. Sfântul Paul al VI-lea, Scrisoarea apostolică Octogesima adveniens, 14 mai 1971, 4). Aceasta este misiunea conducătorilor politici și sociali. Totuși, în decursul secolelor, și în lumina Evangheliei, Biserica a dezvoltat unele principii sociale care sunt fundamentale (cf. Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii, 160-208), principii care ne pot ajuta să mergem înainte, pentru a pregăti viitorul de care avem nevoie. Citez principalele, strâns unite între ele: principiul demnității persoanei, principiul binelui comun, principiul opțiunii preferențiale față de săraci, principiul destinației universale a bunurilor, principiul solidarității, subsidiarității, principiul grijii față de casa noastră comună. Aceste principii îi ajută pe conducători, pe responsabilii societății să ducă înainte creșterea precum și, ca în acest caz de pandemie, vindecarea țesutului personal și social. Toate aceste principii exprimă, în moduri diferite, virtuțile credinței, speranței și iubirii.

În săptămânile următoare, vă invit să înfruntăm împreună problemele presante pe care pandemia le-a scos în evidență, mai ales bolile sociale. Și vom face aceasta în lumina Evangheliei, a virtuților teologale și a principiilor doctrinei sociale a Bisericii. Vom explora împreună cum tradiția noastră socială catolică poate ajuta familia umană să vindece această lume care suferă de boli grave. Este dorința mea de a reflecta și de a lucra toți împreună, ca ucenici ai lui Isus care vindecă, pentru a construi o lume mai bună, plină de speranță pentru generațiile viitoare (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 24 noiembrie 2013, 183).

* * *

Ieri la Beirut, în zona portului, explozii foarte puternice au provocat zeci de morți și mii de răniți și multe distrugeri grave. Să ne rugăm pentru victime și pentru cei din familiile lor; și să ne rugăm pentru Liban, pentru ca, având angajarea tuturor componentelor sociale, politice și religioase, să poată înfrunta acest moment așa de tragic și dureros și, cu ajutorul comunității internaționale, să depășească criza gravă prin care trece.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 05.08.2020
Publicarea pe acest sit: 05.08.2020
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.