Audiența generală de miercuri

A vindeca lumea
2. Credința și demnitatea umană
miercuri, 12 august 2020

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Pandemia a scos în evidență cât de vulnerabili și interconectați suntem toți. Dacă nu ne îngrijim unul de altul, începând de la cei din urmă, de la cei care sunt mai loviți, inclusiv creația, nu putem vindeca lumea.

Este de lăudat angajarea atâtor persoane care în aceste luni dau dovadă de iubirea umană și creștină față de aproapele, dedicându-se bolnavilor și cu riscul propriei sănătăți. Sunt niște eroi! Totuși, coronavirusul nu este singura boală de combătut, ci pandemia a scos la iveală patologii sociale mai ample. Una dintre acestea este viziunea deformată despre persoană, o privire care ignoră demnitatea sa și caracterul său relațional. Uneori îi privim pe ceilalți ca obiecte, de folosit și de rebutat. În realitate, acest tip de privire orbește și instigă o cultură a rebutului individualistă și agresivă, care transformă ființa umană într-un bun de consum (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 53; Enciclica Laudato si’ [LS], 22).

În schimb, noi știm în lumina credinței că Dumnezeu privește la bărbat și la femeie într-un alt mod. El ne-a creat nu ca obiecte, ci ca persoane iubite și capabile să iubească; ne creat după chipul și asemănarea sa (cf. Gen 1,27). În acest mod ne-a dăruit o demnitate unică, invitându-ne să trăim în comuniune cu El, în comuniune cu surorile noastre și frații noștri, respectând toată creația. În comuniune, în armonie, putem să spunem. Creația este o armonie în care suntem chemați să trăim. Și în această comuniune, în această armonie care este comuniune, Dumnezeu ne dăruiește capacitatea de a procrea și de a păzi viața (cf. Gen 1,28-29), de a lucra și de a ne îngriji de pământ (cf. Gen 2,15; LS, 67). Se înțelege care nu se poate procrea și păzi viața fără armonie; va fi distrusă.

Avem un exemplu al acelei priviri individualiste, aceea care nu este armonie, în Evanghelii, în cererea făcută lui Isus de mama discipolilor Iacob și Ioan (cf. Mt 20,20-28). Ea ar vrea ca fiii săi poată ședea la dreapta și la stânga noului rege. Însă Isus propune un alt tip de viziune: aceea a slujirii, a dăruirii vieții pentru alții și o confirmă redând vederea imediat după aceea la doi orbi făcându-i discipoli ai săi (cf. Mt 20,29-34). A încerca să ne cățărăm în viață, să fim superiori față de alții, distruge armonia. Este logica dominării, de a-i domina pe alții. Armonia este un alt lucru: este slujirea.

Așadar, să-i cerem Domnului să ne dea ochi atenți față de frați și față de surori, în special față de cei care suferă. Ca discipoli ai lui Isus nu vrem să fim indiferenți nici individualiști, acestea sunt două atitudini urâte împotriva armoniei. Indiferent: eu privesc în altă parte. Individualiști: a privi numai propriul interes. Armonia creată de Dumnezeu ne cere să-i privim pe alții, nevoile altora, problemele altora, să fim în comuniune. Vrem să recunoaștem în fiecare persoană, oricare ar fi rasa, limba sau condiția sa, demnitatea umană. Armonia te face să recunoști demnitatea umană, acea armonie creată de Dumnezeu, având pe om în centru.

Conciliul al II-lea din Vatican subliniază că această demnitate este inalienabilă, pentru că „a fost creată după chipul lui Dumnezeu” (Constituția pastorală Gaudium et spes, 12). Ea este fundamentul întregii vieți sociale și îi determină principiile operative. În cultura modernă, referința mai apropiată de principiul demnității inalienabile a persoanei este Declarația Universală a Drepturilor Omului, pe care sfântul Ioan Paul al II-lea a definit-o „piatră de hotar pusă pe drumul lung și dificil al neamului omenesc”1 și ca „una din cele mai înalte exprimări ale conștiinței umane”2. Drepturile nu sunt individuale, ci și sociale; sunt ale popoarelor, ale națiunilor3. De fapt, ființa umană, în demnitatea sa personală, este o ființă socială, creată după chipul lui Dumnezeu Unul și Întreit. Noi suntem ființe sociale, avem nevoie să trăim în această armonie socială, însă atunci când există egoismul, privirea noastră nu merge la alții, la comunitate, ci se întoarce asupra noastră și asta ne face urâți, răi, egoiști, distrugând armonia.

Această reînnoită conștiință a demnității fiecărei ființe umane are serioase implicații sociale, economice și politice. A-l privi pe fratele și întreaga creație ca dar primit de la iubirea Tatălui provoacă un comportament de atenție, de îngrijire și de uimire. Astfel credinciosul, contemplându-l pe aproapele ca un frate și nu ca un străin, îl privește cu compătimire și empatie, nu cu dispreț sau dușmănie. Și contemplând lumea în lumina credinței, se străduiește să dezvolte, cu ajutorul harului, creativitatea sa și entuziasmul său pentru a rezolva dramele istoriei. Concepe și dezvoltă capacitățile sale ca responsabilități care izvorăsc din credința sa4, ca daruri ale lui Dumnezeu de pus în slujba omenirii și a creației.

În timp ce noi toți lucrăm pentru îngrijirea de un virus care îi lovește pe toți în manieră indistinctă, credința ne îndeamnă să ne angajăm serios și activ pentru a contrasta indiferența în fața încălcărilor demnității umane. Această cultură a indiferenței care însoțește cultura rebutului: lucrurile care nu mă ating nu mă interesează. Credința cere mereu să ne lăsăm vindecați și convertiți de individualismul nostru, fie personal, fie colectiv, un individualism de partid, de exemplu.

Fie ca Domnul „să ne redea vederea” pentru a redescoperi ce înseamnă a fi membri ai familiei umane. Și fie ca această privire să se traducă în acțiuni concrete de compasiune și respect față de fiecare persoană și de îngrijire și păzire față de casa noastră comună.

Note
1 Discurs la Adunarea Generală a Națiunilor Unite (2 octombrie 1979), 7.
2 Discurs la Adunarea Generală a Națiunilor Unite (5 octombrie 1995), 2.
3 Cf. Compendiu de Doctrină Socială a Bisericii, 157.
4 Ibidem.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 12.08.2020
Publicarea pe acest sit: 12.08.2020
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.