Audienţa generală de miercuri

Despre Săptămâna de Rugăciune
pentru Unitatea Creștinilor
miercuri, 20 ianuarie

Iubiți frați și surori!

Suntem în mijlocul Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, o inițiativă ecumenică ce s-a structurat de mai bine de un secol, și care atrage în fiecare an atenția asupra unei teme, aceea a unității vizibile dintre creștini, care implică conștiința și stimulează angajamentul celor care cred în Cristos. Și o face înainte de toate cu invitația la rugăciune, la a-l imita pe însuși Isus, care cere Tatălui pentru ucenicii Săi „să fie una, pentru ca lumea să creadă” (Ioan 17,21). Chemarea perseverentă la rugăciune pentru deplina comuniune între ucenicii Domnului manifestă orientarea cea mai autentică și mai profundă a întregii căutări ecumenice, pentru că unitatea, înainte de toate, este darul lui Dumnezeu. Într-adevăr, așa cum afirmă Conciliul Vatican al II-lea: „sfânta propunere de a reconcilia toți creștinii în unica Biserică a lui Cristos, una și unică, depășește toate forțele omenești” (Unitatis Redintegratio, 24). De aceea, dincolo de efortul nostru de a dezvolta relații frățești și a promova dialogul pentru a clarifica și a rezolva divergențele care separă Bisericile și Comunitățile ecleziale, este necesară invocarea cu încredere și armonie a Domnului.

Tema din acest an este luată din Evanghelia sfântului Luca, din ultimele cuvinte ale Celui Înviat către ucenicii săi: „Voi veți fi martorii acestor lucruri” (Luca 24,48). Propunerea temei a fost cerută de către Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, în acord cu Comisia Credință și Constituție a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, unui grup ecumenic din Scoția. În urmă cu un secol, Conferința Mondială pentru analizarea problemelor referitoare la lumea ne-creștină a avut loc tocmai la Edinburg, în Scoția, între 13 și 24 iunie 1910. Între problemele discutate atunci a fost aceea a dificultății obiective de a propune cu credibilitate vestea evanghelică lumii ne-creștine din partea creștinilor divizați între ei. Dacă unei lumi care nu îl cunoaște pe Cristos, care s-a îndepărtat de El sau care se arată indiferentă față de Evanghelie, creștinii nu se prezintă uniți, mai mult, adversari, va fi credibilă vestirea lui Cristos ca și unicul Mântuitor al lumii și pacea noastră? Raportul dintre unitate și misiune din acel moment a reprezentat o dimensiune esențială a întregii acțiuni ecumenice și punctul său de plecare. Și pentru acest aport specific această Conferință de la Edinburg rămâne drept unul dintre punctele stabile ale ecumenismului modern. Biserica Catolică, în Conciliul Vatican II, a reluat și a repetat cu vigoare această perspectivă, afirmând că diviziunea dintre ucenicii lui Isus „nu numai că contrazice în mod deschis voința lui Cristos, dar este chiar scandaloasă pentru lume și deteriorează sfânta cauză a predicării Evangheliei la toată făptura” (Unitatis Redintegratio, 1).

Într-un astfel de context teologic și spiritual se situează tema propusă în această Săptămână pentru meditație și rugăciune: exigența unei mărturii comune pentru Cristos. Scurtul text propus ca și temă: „Voi veți fi martorii acestor lucruri” trebuie citit în contextul întregului capitol al 24-lea al Evangheliei lui Luca. Să amintim pe scurt conținutul acestui capitol. Mai întâi femeile se duc la mormânt, văd semnele Învierii lui Isus și vestesc ceea ce au văzut Apostolilor și celorlalți ucenici (v. 8); apoi însuși Cel Înviat apare ucenicilor pe drumul spre Emaus, îi apare lui Simon Petru și succesiv, celor „Unsprezece și celorlalți care erau cu ei” (v. 33). El le deschide mintea spre înțelegerea Scripturilor cu privire la Moartea mântuitoare și Învierea Sa, afirmând că „se va propovădui în numele Său pocăința spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (v. 47). Ucenicilor care se găsesc „adunați” împreună și care au fost martori ai misiunii Sale, Domnul Înviat le promite darul Spiritului Sfânt (cf. v. 49), pentru ca împreună să-l mărturisească la toate neamurile. De la un astfel de imperativ – voi veți da mărturie despre toate aceste lucruri (cf. Luca 24,48) -, care este tema acestei Săptămâni pentru Unitatea Creștinilor, se nasc pentru noi două întrebări. Cea dintâi este: ce înseamnă „aceste lucruri”? Cea de a doua: cum putem să fim noi martorii „acestor lucruri”?

Dacă vedem contextul capitolului, „aceste lucruri” se referă înainte de toate la Cruce și Înviere: ucenicii au văzut răstignirea Domnului, îl văd pe Cel Înviat și astfel încep să înțeleagă toate Scripturile care vorbesc despre misterul Patimilor și despre darul Învierii. „Aceste lucruri” sunt deci misterul lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om, mort pentru noi și înviat, viu pentru totdeauna și astfel garanția vieții noastre veșnice.

Cunoscându-l însă pe Cristos – acesta este punctul esențial – cunoaștem chipul lui Dumnezeu. Cristos este mai ales revelația lui Dumnezeu. În toate timpurile, oamenii percep existența lui Dumnezeu, un Dumnezeu unic, dar care este departe și nu se arată. În Cristos acest Dumnezeu se arată, Dumnezeu îndepărtat devine aproape. „Aceste lucruri” înseamnă deci, mai ales cu misterul lui Cristos, Dumnezeu care a venit aproape de noi. Aceasta implică o altă dimensiune: Cristos nu este niciodată singur; El a venit în mijlocul nostru, a murit singur, dar a înviat pentru a-i atrage pe toți la sine. Cristos, cum spune Scriptura, își creează un Trup, reunește toată omenirea în realitatea Sa a vieții veșnice. Și astfel, în Cristos care reunește omenirea, cunoaștem viitorul omenirii: viața veșnică. „Aceste lucruri”, deci, sunt foarte simple, în ultimă instanță: îl cunoaștem pe Dumnezeu cunoscându-l pe Cristos, Trupul Său, misterul Bisericii și promisiunea vieții veșnice.

Să trecem acum la cea de a doua întrebare. Cum putem să fim noi martorii „acestor lucruri”? Putem să fim martori numai cunoscându-l pe Cristos și, cunoscându-l pe Cristos, îl cunoaștem și pe Dumnezeu. Dar a-l cunoaște pe Cristos implică cu siguranță o dimensiune intelectuală – a învăța ceea cunoaștem de la Cristos – dar este întotdeauna mult mai mult decât un proces intelectual: este un proces existențial, este un proces de deschidere al eu-lui meu, al transformării mele prin prezența și prin forța lui Cristos, și astfel este și un proces de deschidere către toți ceilalți care trebuie să formeze Trupul lui Cristos. În acest fel, este evident că a-l cunoaște pe Cristos, ca și proces intelectual și mai ales existențial, este un proces care ne face martori. Cu alte cuvinte, putem să fim martori numai dacă pe Cristos îl cunoaștem direct și nu doar de la alții, din propria noastră viață, din întâlnirea noastră personală cu Cristos. Întâlnindu-l cu adevărat în viața noastră de credință, devenim martori și putem să contribuim la noutatea lumii, la viața veșnică. Catechismul Bisericii Catolice ne dă o indicație și pentru conținutul „acestor lucruri”. Biserica a adunat și a rezumat esențialul a ceea ce Domnul ne-a dăruit în Revelație prin „Simbolul numit niceno-constantinopolitan, care își trage marea sa autoritate din faptul că este rodul primelor două Concilii Ecumenice (325 și 381)” (CBC, nr. 195). Catechismul precizează că acest Simbol „este și astăzi comun tuturor marilor Biserici din Orient și din Occident” (ibid.). În acest Simbol se găsesc deci adevărurile de credință pe care creștinii pot să le proclame și să le mărturisească împreună, pentru ca lumea să creadă, manifestând, cu dorința și angajamentul de a depăși divergențele existente, voința de a merge către deplina comuniune, unitatea Trupului lui Cristos.

Celebrarea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor ne conduce la a analiza și alte aspecte importante pentru ecumenism. Înainte de toate, marele progres realizat în relațiile dintre Bisericile și Comunitățile ecleziale după Conferința de la Edinburg de acum un secol. Mișcarea ecumenică modernă s-a dezvoltat într-un mod atât de semnificativ încât a devenit, în ultimul secol, un element important în viața Bisericii, amintind problema unității dintre toți creștinii și susținând creșterea comuniunii dintre ei. Ea nu numai că favorizează raporturile fraterne dintre Biserici și Comunitățile ecleziale ca răspuns la porunca iubirii, ci și stimulează cercetarea teologică. Mai mult, ea implică viața concretă a Bisericilor și Comunităților ecleziale cu tematici care ating pastorația și viața sacramentală, ca de exemplu, recunoașterea reciprocă a Botezului, chestiuni care privesc căsătoriile mixte, cazurile parțiale de comunicatio in sacris în situații particulare bine definite. Pe făgașul unui asemenea spirit ecumenic, contactele s-au lărgit tot mai mult chiar și spre mișcări penticostale, evanghelice și carismatice, pentru o mai mare cunoaștere reciprocă, deși nu lipsesc probleme grave în acest sector.

Biserica Catolică, după Conciliul Vatican II, a intrat în relații fraterne cu toate Bisericile din Orient și Comunitățile ecleziale din Occident, organizând, în particular, cu cele mai multe dintre ele, dialoguri teologice bilaterale, care au dus la găsirea unor convergențe sau chiar consensuri în diferite puncte, aprofundând astfel legăturile de comuniune. În anul care abia s-a sfârșit, diferitele dialoguri au înregistrat pași pozitivi. Cu Bisericile Ortodoxe, Comisia Mixtă Internațională pentru Dialogul Teologic a început, în cea de a XI-a Sesiune plenară care a avut loc la Paphos, în Cipru, în octombrie 2009, studiul unei teme cruciale în dialogul dintre catolici și ortodocși: „Rolul Episcopului Romei în comuniunea Bisericii în primul mileniu”, adică în timpul în care creștinii din Orient și din Occident trăiau în deplină comuniune. Acest studiu se va extinde în cele ce urmează la mileniul al doilea. Am cerut deja de mai multe ori rugăciunea catolicilor pentru acest dialog delicat și esențial pentru întreaga mișcare ecumenică. Și cu Bisericile Ortodoxe Orientale (Coptă, Etiopiană, Siriană, Armeană), Comisia Mixtă analoagă s-a întâlnit între 26 și 30 ianuarie anul trecut. Astfel de inițiative importante atestă că este în desfășurare un dialog profund și bogat în speranțe cu toate Bisericile Orientului care nu se află în deplină comuniune cu Roma, în propria lor specificitate.

În decursul anului trecut, cu Comunitățile ecleziale din Occident s-au examinat rezultatele la care s-a ajuns în diferitele dialoguri în acești patruzeci de ani, oprindu-se, în mod particular, asupra acelora cu Comuniunea Anglicană, cu Federația Luterană Mondială, cu Alianța Reformată Mondială și cu Consiliul Mondial Metodist. Referitor la acestea, Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor a realizat un studiu pentru a individualiza punctele de convergență la care s-a ajuns în relativele dialoguri bilaterale, și a semnala, în același timp, problemele deschise asupra cărora va trebui începută o nouă fază de dialog.

Între evenimentele recente, aș dori să menționez împlinirea a zece ani de la Declarației comune asupra doctrinei justificării, celebrată împreună de către catolici și luterani la 31 octombrie 2009, pentru a stimula continuarea dialogului, ca și vizita la Roma a Arhiepiscopului de Canterbury, dr. Rowan Williams, care a purtat discuții asupra situației particulare în care se găsește Comuniune Anglicană. Angajamentul comun de a continua relațiile și dialogul sunt un semn pozitiv, care manifestă cât de intensă este dorința de unitate, cu toate problemele care se opun. Astfel vedem că există o dimensiune a responsabilității noastre de a face tot ceea ce este posibil pentru a ajunge cu adevărat la unitate, dar există și o altă dimensiune, aceea a acțiunii divine, pentru că numai Dumnezeu poate să dea unitate Bisericii. O unitate „auto-făcută” ar fi omenească, dar noi dorim Biserica lui Dumnezeu, făcută de Dumnezeu, care atunci când va voi și când noi vom fi pregătiți, va crea unitatea. Trebuie să ținem cont și de câte progrese reale au fost realizate în colaborare și în fraternitate în toți acești ani, în acești ultimi cincizeci de ani. În același timp, trebuie să știm că munca ecumenică nu este un proces liniar. Într-adevăr, probleme vechi, născute în contextul unei alte epoci, își pierd greutatea lor, în timp ce în contextul actual se nasc noi probleme și noi dificultăți. De aceea, trebuie să fim întotdeauna disponibili față de un proces de purificare, în care Domnul să ne facă să devenim capabili de a fi uniți.

Iubiți frați și surori, pentru realitatea ecumenică complexă, pentru promovarea dialogului, pentru ca creștinii din timpul nostru să poată să dea o nouă mărturie comună de fidelitate față de Cristos înaintea acestei lumi, cer rugăciunea tuturor. Domnul să asculte cererea noastră și a tuturor creștinilor, care în această săptămână se înalță către El cu o deosebită intensitate.

Autor: Papa Benedict al XVI-lea
Traducător: pr. Cristian A. Sabău
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Catholica.ro
Publicarea în original: 20.01.2010
Publicarea pe acest sit: 21.01.2010
Etichete: , ,

Lasă un răspuns