Audiența generală de miercuri

A vindeca lumea
3. Opțiunea preferențială față de săraci și virtutea carității
miercuri, 19 august 2020

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Pandemia a scos la iveală situația dificilă a săracilor și marea inegalitate care domnește în lume. Și virusul, în timp ce nu face excepții între persoane, a găsit, în drumul său devastator, mari inegalități și discriminări. Și le-a mărit!

Deci răspunsul la pandemie este dublu. Pe de o parte, este indispensabil să se găsească vindecarea pentru un virus mic, dar teribil, care îngenunchează întreaga lume. Pe de altă parte, trebuie să vindecăm un mare virus, cel al nedreptății sociale, al inegalității de oportunități, al marginalizării și al lipsei de protecție a celor mai slabi. În acest răspuns dublu de vindecare există o alegere care, conform evangheliei, nu poate lipsi: opțiunea preferențială față de săraci (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium [EG], 195). Și aceasta nu este o opțiune politică; nici nu este o opțiune ideologică, o opțiune de partide. Opțiunea preferențială față de săraci este în centrul evangheliei. Și primul care a făcut-o a fost Isus; am auzit asta în textul din Scrisoarea către Corinteni care a fost citit la început. El, fiind bogat, s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăți pe noi. S-a făcut unul dintre noi și pentru aceasta, în centrul evangheliei, în centrul vestirii lui Isus există această opțiune.

Cristos însuși, care este Dumnezeu, s-a despuiat pe sine însuși, făcându-se asemenea oamenilor; și n-a ales o viață de privilegiu, ci a ales condiția de slujitor (cf. Fil 2,6-7). S-a înjosit pe sine însuși făcându-se slujitor. S-a născut într-o familie umilă și a lucrat ca meșteșugar. La începutul predicii sale, a vestit că în Împărăția lui Dumnezeu săracii sunt fericiți (cf. Mt 5,3; Lc 6,20; EG, 197). Stătea în mijlocul bolnavilor, al săracilor, al celor excluși, arătându-le iubirea milostivă a lui Dumnezeu (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2444). Și de atâtea ori a fost judecat ca un om impur pentru că mergea la bolnavi, la leproși, care conform legii epocii erau impuri. Și el a riscat pentru a fi aproape de săraci.

Pentru aceasta, ucenicii lui Isus se recunosc din apropierea lor de săraci, de cei mici, de bolnavi și de cei închiși, de cei excluși, de cei uitați, de cel care este lipsit de hrană și de haine (cf. Mt 25,31-36; CBC, 2443). Putem citi acel parametru vestit după care vom fi judecați toți, vom fi judecați toți. Este Matei, capitolul 25. Acesta este un criteriu-cheie de autenticitate cristiana (cf. Gal 2,10; EG, 195). Unii cred, în mod eronat, că această iubire preferențială față de săraci este o misiune pentru puțini, însă în realitate este misiunea întregii Biserici, spunea sfântul Ioan Paul al II-lea (cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Enciclica Sollicitudo rei socialis, 42). „Fiecare creștin și fiecare comunitate sunt chemați să fie instrumente ale lui Dumnezeu pentru eliberarea și promovarea săracilor” (EG, 187).

Credința, speranța și iubirea ne determină în mod necesar spre această preferință față de cei mai nevoiași[1], care merge dincolo de simpla asistență necesară (cf. EG, 198). De fapt implică să mergem împreună, să ne lăsăm evanghelizați de ei, care îl cunosc bine pe Cristos suferind, să ne lăsăm „contagiați” de experiența lor a mântuirii, de înțelepciunea lor și de creativitatea lor (cf. ibid.). A împărtăși cu săracii înseamnă a ne îmbogăți reciproc. Și, dacă există structuri sociale bolnave care îi împiedică să viseze pentru viitor, trebuie să lucrăm împreună pentru a le vindeca, pentru a le schimba (cf. ibid., 195). Și la asta conduce iubirea lui Cristos, care ne-a iubit până la extrem (cf. In 13,1) și ajunge până la granițele, la marginile, la frontierele existențiale. A aduce periferiile în centru înseamnă a centra viața noastră în Cristos, care „s-a făcut sărac” pentru noi, pentru a ne îmbogăți „prin sărăcia sa” (2Cor 8,9)[2].

Toți suntem preocupați datorită consecințelor sociale ale pandemiei. Toți. Mulți vor să se întoarcă la normalitate și să reia activitățile economice. Desigur, însă această „normalitate” n-ar trebui să înțeleagă nedreptățile sociale și degradarea ambientului. Pandemia este o criză și dintr-o criză nu ieșim egali: ori ieșim mai buni ori ieșim mai răi. Noi ar trebui să ieșim mai buni, pentru a îmbunătăți nedreptățile sociale și degradarea ambientală. Astăzi avem o ocazie pentru a construi ceva diferit. De exemplu, putem face să crească o economie de dezvoltare integrală a săracilor și nu de asistențialism. Cu asta eu nu vreau să condamn asistența, operele de asistență sunt importante. Să ne gândim la voluntariat, care este una din cele mai frumoase structuri pe care le are Biserica italiană. Însă trebuie să mergem mai departe și să rezolvăm problemele care ne determină să facem asistență. O economie care nu recurge la remedii care în realitate otrăvesc societatea, cum sunt rentabilitățile disociate de crearea de locuri de muncă demne (cf. EG, 204). Acest tip de profituri este disociat de economia reală, aceea care ar trebui să dea beneficiu oamenilor obișnuiți (cf. Enciclica Laudato si’ [LS], 109), și în afară de asta este uneori indiferentă față de daunele provocate casei comune. Opțiunea preferențială față de săraci, această exigență etico-socială care provine din iubirea lui Dumnezeu (cf. LS, 158), ne dă impuls să gândim și să schițăm o economie în care persoanele, și mai ales cei mai săraci, să fie în centru. Și ne încurajează să proiectăm și vindecarea virusului privilegiind pe cei care au mai mare nevoie de asta. Ar fi trist dacă în vaccinul pentru Covid-19 s-ar da prioritate celor mai bogați! Ar fi trist dacă acest vaccin ar deveni proprietate a unei națiuni sau a alteia și să nu fie universală și pentru toți. Și ce scandal ar fi dacă toată asistența economică pe care o observăm – cea mai mare parte cu banul public – s-ar concentra să răscumpere industrii care nu contribuie la incluziunea celor excluși, la promovarea celor din urmă, la binele comun sau la îngrijirea creației (ibid.). Sunt criterii pentru a alege care vor fi industriile care trebuie ajutate: acelea care contribuie la incluziunea celor excluși, la promovarea celor din urmă, la binele comun sau la îngrijirea creației. Patru criterii.

Dacă virusul ar ajunge să se intensifice într-o lume nedreaptă pentru săraci și cei mai vulnerabili, trebuie să schimbăm această lume. Cu exemplul lui Isus, medicul iubirii divine integrale, adică al vindecării fizice, sociale și spirituale (cf. In 5,6-9) – așa cum era vindecarea pe care o făcea Isus –, trebuie să acționăm acum, pentru a vindeca epidemiile provocate de mici viruși invizibili, și pentru a vindeca pe cei provocați de nedreptățile sociale mari și vizibile. Propune ca acest lucru să fie făcut pornind de la iubirea lui Dumnezeu, punând periferiile în centru și pe cei din urmă pe primul loc. Să nu uităm acel parametru după care vom fi judecați, Matei, capitolul 25. Să-l punem în practică în această revenire din epidemie. Și pornind de la această iubire concretă, ancorată în speranță și întemeiată în credință, o lume mai sănătoasă va fi posibilă. Dimpotrivă, vom ieși mai rău din criză. Fie ca Domnul să ne ajute, să ne dea puterea pentru a ieși mai buni, răspunzând la necesitățile lumii de astăzi.

Note:
[1] Cf. Congregația pentru Doctrina Credinței, Instrucțiune despre unele aspecte ale „Teologiei Eliberării”, (1984), 5.
[2] Benedict al XVI-lea, Discurs inaugural al celei de-a V-a Conferințe Generale a Episcopatului Latinoamerican și din Caraibe (13 mai 2007), 3.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 19.08.2020
Publicarea pe acest sit: 19.08.2020
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.