Audiența generală de miercuri

A vindeca lumea
4. Destinația universală a bunurilor și virtutea speranței
miercuri, 26 august 2020

Iubiți frați și surori, bună ziua!

În fața pandemiei și a consecințelor sale sociale, mulți riscă să piardă speranța. În acest timp de incertitudine și de angoasă, îi invit pe toți să primească darul speranței care vine de la Cristos. El este cel care ne ajută să navigăm în apele tumultuoase ale bolii, morții și nedreptății, care nu au ultimul cuvânt asupra destinației noastre finale.

Pandemia a scos în evidență și a agravat probleme sociale, mai ales inegalitatea. Unii pot să lucreze de acasă, în timp ce pentru mulți alții acest lucru este imposibil. Anumiți copii, în pofida dificultăților, pot continua să primească o educație școlară, în timp ce pentru alții foarte mulți aceasta s-a întrerupt brusc. Unele națiuni puternice pot emite monedă pentru a înfrunta urgența, în timp ce pentru altele asta ar însemna să ipotecheze viitorul.

Aceste simptome de inegalitate revelează o boală socială; este un virus care vine dintr-o economie bolnavă. Trebuie s-o spunem simplu: economia este bolnavă. S-a îmbolnăvit. Este rodul unei creșteri economice nedrepte – aceasta este boala: rodul unei creșteri economice nedrepte – care face abstracție de valorile umane fundamentale. În lumea de astăzi, puțini foarte bogați posedă mai mult decât tot restul omenirii. Repet asta pentru că ne va face să ne gândim: puțini foarte bogați, un mic grup, posedă mai mult decât tot restul omenirii. Aceasta este statistică pură. Este o nedreptate care strigă la cer! În același timp, acest model economic este indiferent față de daunele provocate casei comune. Nu se îngrijește de casa comună. Suntem aproape să depășim multe din limitele planetei noastre minunate, cu consecințe grave și ireversibile: de la pierderea de biodiversitate și de la schimbarea climatică până la creșterea nivelului mărilor și la distrugerea pădurilor tropicale. Inegalitatea socială și degradarea ambientală merg în același pas și au aceeași rădăcină (cf. Enciclica Laudato si’, 1019: aceea a păcatului de a voi să se posede, de a voi să se domine frații și surorile, de a voi să se posede și să se domine natura și pe Dumnezeu însuși. Însă acesta nu este planul creației.

„La început, Dumnezeu a încredințat pământul și resursele sale gestionării comune a omenirii, pentru ca să se îngrijească de ele” (Catehismul Bisericii Catolice, 2402). Dumnezeu ne-a cerut să stăpânim pământul în numele său (cf. Gen 1,28), cultivându-l și îngrijindu-l ca pe o grădină, grădina tuturor (cf. Gen 2,15). „În timp ce «a cultiva» înseamnă a ara sau a lucra […], «a păzi» înseamnă a proteja [și] și a ocroti” (LS, 67). Însă atenție să nu se interpreteze asta ca mână liberă pentru a face din pământ ceea ce se vrea. Nu. Există „o relație de reciprocitate responsabilă” (ibid.) între noi și natură. O relație de reciprocitate responsabilă între noi și natură. Primim de la creație și dăm la rândul nostru. „Fiecare comunitate poate lua de la bunătatea pământului ce are nevoie pentru supraviețuirea sa, dar are și datoria de a-l ocroti” (ibid.). Ambele părți.

De fapt, pământul „ne precede și ne-a fost dat” (ibid.), a fost dat de Dumnezeu „întregului neam omenesc” (CBC, 2402). Deci este datoria noastră să facem în așa fel încât roadele sale să ajungă la toți, nu numai la unii. Și acesta este un element-cheie al relației noastre cu bunurile pământești. Așa cum aminteau părinții de la Conciliul al II-lea din Vatican, „omul, folosind acele bunuri, nu trebuie niciodată să considere lucrurile exterioare pe care le posedă în mod legitim ca fiind numai ale lui, ci ca fiind și comune, în sensul că trebuie să-i fie de folos nu numai lui, ci și altora” (Constituția pastorală Gaudium et spes, 69). De fapt, „proprietatea unui bun face din cel care-l posedă un administrator al Providenței, pentru a-l face să rodească și a împărți roadele sale cu alții” (CBC, 2404). Noi suntem administratori ai bunurilor, nu stăpâni. Administratori. „Da, dar bunul este al meu”. Este adevărat, este al tău, însă pentru a-l administra, nu pentru a-l avea în mod egoist pentru tine.

Pentru a asigura că tot ceea ce posedăm să aducă valoare comunității, „autoritatea politică are dreptul și obligația de a reglementa exercitarea legitimă a dreptului de proprietate în vederea binelui comun” (ibid., 2406)[1]. „Subordonarea proprietății private destinației universale a bunurilor […] este o «regulă de aur» a comportamentului social și primul principiu al întregii orânduiri etico-sociale” (LS, 93)[2].

Proprietățile, banii sunt instrumente care pot folosi misiunii. Însă le transformăm cu ușurință în scopuri, individuale sau colective. Și atunci când se întâmplă asta, sunt atacate valorile umane esențiale. Homo sapiens se deformează și devine un soi de homo oeconomicus – în sens inferior – individualist, calculator și dominator. Uităm că, fiind creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, suntem ființe sociale, creative și solidare, cu o imensă capacitate de a iubi. Uităm adesea despre asta. De fapt, suntem ființele cele mai cooperatoare dintre toate speciile și înflorim în comunitate, așa cum se vede bine în experiența sfinților[3]. Este o zicală spaniolă care mi-a inspirat această frază și spune așa: florecemos en racimo como los santos. Înflorim în comunitate așa cum se vede în experiența sfinților.

Când obsesia de a poseda și a domina exclude milioane de persoane de la bunurile primare; când inegalitatea economică și tehnologică este așa de mare încât sfâșie țesutul social; și când dependența de un progres material nelimitat amenință casa comună, atunci nu putem sta să privim. Nu, acest lucru este dezolant. Nu putem sta să privim! Cu privirea îndreptată spre Isus (cf. Evr 12,2) și cu certitudinea că iubirea sa acționează prin comunitatea discipolilor săi, trebuie să acționăm toți împreună, cu speranța de a genera ceva diferit și mai bun. Speranța creștină, înrădăcinată în Dumnezeu, este ancora noastră. Ea susține voința de a împărtăși, întărind misiunea noastră ca discipoli ai lui Cristos, care a împărtășit totul cu noi.

Și asta au înțeles primele comunități creștine, care ca și noi au trăit timpuri dificile. Conștienți că formează o singură inimă și un singur suflet, puneau în comun toate bunurile lor, mărturisind harul îmbelșugat al lui Cristos asupra lor (cf. Fap 4,32-35). Noi trăim o criză. Pandemia ne-a pus pe toți în criză. Însă amintiți-vă: dintr-o criză nu putem ieși egali, ori ieșim mai buni, ori ieșim mai răi. Aceasta este opțiunea noastră. După criză, vom continua cu acest sistem economic de nedreptate socială și de dispreț față de îngrijirea ambientului, a creației, a casei comune? Să ne gândim la asta. Fie ca și comunitățile creștine din secolul al XXI-lea să recupereze această realitate – îngrijirea creației și dreptatea socială: merg împreună -, dând astfel mărturie despre Învierea Domnului. Dacă ne îngrijim de bunurile pe care Creatorul ni le dăruiește, dacă punem în comun ceea ce posedăm în așa fel încât nimănui să nu-i lipsească, atunci cu adevărat vom putea inspira speranță pentru a regenera o lume mai sănătoasă și mai dreaptă.

Și pentru a termina, să ne gândim la copii. Citiți statisticile: câți copii, astăzi, mor de foame datorită unei rele distribuiri a bogățiilor, datorită unui sistem economic așa cum am spus mai înainte; și câți copii, astăzi, nu au drept la școală, datorită aceluiași motiv. Fie ca această imagine, a copiilor nevoiași datorită foamei și datorită lipsei de educație, să ne ajute să înțelegem că după această criză trebuie să ieșim mai buni. Mulțumesc.

Note:
[1] Cf. GS, 71; Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Sollicitudo rei socialis, 42; Scrisoarea enciclică Centesimus annus, 40.48.
[2] Cf. Sfântul Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Laborem exercens, 19.
[3] „Florecemos en racimo, como los santos”: expresie obișnuită în limba spaniolă.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 26.08.2020
Publicarea pe acest sit: 26.08.2020
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.