Audiența generală de miercuri

15. Fecioara Maria, femeie care se roagă
miercuri, 18 noiembrie 2020

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Pe drumul nostru de cateheză despre rugăciune, astăzi o întâlnim pe Fecioara Maria, ca femeie care se roagă. Sfânta Fecioară Maria se ruga. Atunci când lumea încă o ignoră, când este o simplă tânără logodită cu un bărbat din casa lui David, Maria se roagă. Putem să ne imaginăm tânăra din Nazaret reculeasă în tăcere, în dialog continuu cu Dumnezeu, care în curând avea să-i încredințeze misiunea sa. Ea este deja plină de har și neprihănită încă de la zămislire, dar încă nu știe nimic despre vocația sa surprinzătoare și extraordinară și despre marea furtunoasă pe care va trebui să navigheze. Un lucru este sigur: Maria aparține cetei mari a celor umili cu inima pe care istoricii oficiali nu-i inserează în cărțile lor, dar cu care Dumnezeu a pregătit venirea Fiului său.

Maria nu conduce în mod autonom viața sa: așteaptă ca Dumnezeu să ia frâiele drumului său și s-o conducă acolo unde vrea el. Este docilă, și cu această disponibilitate a sa predispune marile evenimente care îl implică pe Dumnezeu în lume. Catehismul ne amintește prezența sa constantă și atentă în planul binevoitor al Tatălui și de-a lungul cursului vieții lui Isus (cf. CBC, 2617-2618).

Maria este în rugăciune, când arhanghelul Gabriel vine să-i aducă vestea la Nazaret. Acel „Iată-mă” al său, mic și imens, că în acel moment face să tresalte de bucurie întreaga creație, a fost precedat în istoria mântuirii de atâția alți „iată-mă”, de atâtea ascultări încrezătoare, de atâtea disponibilități la voința lui Dumnezeu. Nu există mod mai bun de a ne ruga decât a fi ca Maria într-o atitudine de deschidere, de inimă deschisă la Dumnezeu: „Doamne, ceea ce vrei tu, când vrei tu și cum vrei tu”. Adică, inima deschisă la voința lui Dumnezeu. Și Dumnezeu răspunde mereu. Câți credincioși trăiesc astfel rugăciunea lor! Cei care sunt mai umili cu inima, se roagă astfel: „Doamne, ceea ce vrei tu, când vrei tu și cum vrei tu”. Și aceștia se roagă așa, nu supărându-se pentru că zilele sunt pline de probleme, ci mergând în întâmpinarea realității și știind că în iubirea umilă, în iubirea oferită în orice situație, noi devenim instrumente ale harului lui Dumnezeu. Doamne, ceea ce vrei tu, când vrei tu și cum vrei tu. O rugăciune simplă, dar înseamnă a pune viața noastră în mâinile Domnului: el să fie cel care ne conduce. Toți ne putem ruga astfel, aproape fără cuvinte.

Rugăciunea știe să îmblânzească neliniștea: însă, noi suntem neliniștiți, vrem mereu lucrurile înainte de a le cere și le vrem imediat. Această neliniște ne face rău, iar rugăciunea știe să îmblânzească neliniștea, știe s-o transforme în disponibilitate. Când sunt neliniștit, mă rog și rugăciunea îmi deschide inima și mă face disponibil la voința lui Dumnezeu. Fecioara Maria, în acele puține clipe ale Bunei Vestiri, a știut să respingă frica, deși prevedea că „da”-ul său îi va aduce încercări foarte dure. Dacă în rugăciune înțelegem că fiecare zi dăruit de Dumnezeu este o chemare, atunci lărgim inima și primim totul. Învățăm să spunem: „Ceea ce vrei tu, Doamne. Promite-mi numai că vei fi prezent la fiecare pas pe drumul meu”. Acest lucru este important: a cere Domnului prezența sa la fiecare pas al drumului nostru: să nu ne lase singuri, să nu ne abandoneze în ispită, să nu ne abandoneze în momentele urâte. Acel final din „Tatăl nostru” este așa: harul pe care Isus însuși ne-a învățat să-l cerem de la Domnul.

Maria însoțește în rugăciune toată viața lui Isus, până la moarte și la înviere; și la sfârșit continuă, și însoțește primii pași ai Bisericii care se naște (cf. Fap 1,14). Maria se roagă cu discipolii care au trecut prin scandalul crucii. Se roagă cu Petru, care a cedat în fața fricii și a plâns datorită remușcării. Maria este acolo, cu discipolii, în mijlocul bărbaților și femeilor pe care Fiul său i-a chemat să formeze comunitatea sa. Maria nu o face pe preotul între ei, nu! Este Mama lui Isus care se roagă cu ei, în comunitate, ca una din comunitate. Se roagă cu ei și se roagă pentru ei. Și, din nou, rugăciunea sa precede viitorul care urmează să se împlinească: prin lucrarea Duhului Sfânt a devenit Mamă a lui Dumnezeu și prin lucrarea Duhului Sfânt devine Mamă a Bisericii. Rugându-se cu Biserica de la început devine Mamă a Bisericii, însoțește pe discipoli în primii pași ai Bisericii în rugăciune, așteptându-l pe Duhul Sfânt. În tăcere, mereu în tăcere. Rugăciunea Mariei este tăcută. Evanghelia ne relatează numai o rugăciune a Mariei: la Cana, când îi cere Fiului său, pentru acei oameni sărmani, care urmează să facă o impresie proastă la sărbătoare. Însă, să ne imaginăm: a face un ospăț de nuntă și a-l termina cu lapte pentru că nu era vin! Dar ce impresie proastă! Și ea, se roagă și îi cere Fiului să rezolve problema aceea. Prezența Mariei este în ea însăși rugăciune și prezența sa între discipoli în cenacol, așteptându-l pe Duhul Sfânt, este în rugăciune. Astfel, Maria dă naștere Bisericii, este Mama Bisericii. Catehismul explică: „În credința slujitoarei sale umile Darul lui Dumnezeu – adică Duhul Sfânt – găsește primirea pe care o aștepta încă de la începutul timpurilor” (CBC, 2617).

În Fecioara Maria, intuiția feminină naturală este preamărită de unirea sa foarte singulară cu Dumnezeu în rugăciune. Pentru aceasta, citind evanghelia, observăm că ea pare uneori că dispare, pentru a reapare după aceea în momentele cruciale: Maria este deschisă la glasul lui Dumnezeu care conduce inima sa, care conduce pașii săi acolo unde este nevoie de prezența sa. Prezență tăcută de mamă și de discipolă. Maria este prezentă pentru că este Mamă, dar este prezentă și pentru că este prima discipolă, aceea care a învățat mai bine lucrurile lui Isus. Maria nu spune niciodată: „Veniți, eu voi rezolva treburile”. Ci spune: „Faceți ceea ce vă va spune el”, arătându-l mereu cu degetul pe Isus. Această atitudine este tipică a discipolului și ea este prima discipolă: se roagă ca Mamă și se roagă ca discipolă.

„Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Lc 2,19). Așa o reprezintă evanghelistul Luca pe Mama Domnului în evanghelia copilăriei. Tot ceea ce i se întâmplă ajunge să aibă o reflexie în adâncul inimii sale: zilele pline de bucurie, ca și momentele mai întunecate, când și ea înțelege cu greu pe ce căi trebuie să treacă Răscumpărarea. Totul ajunge în inima sa, pentru ca să fie trecut prin sita rugăciunii și să fie transfigurat de ea. Fie că este vorba despre darurile magilor, sau de fuga în Egipt, până la acea teribilă vineri a pătimirii: Mama păstrează și poartă totul în dialogul său cu Dumnezeu. Cineva a comparat inima Mariei cu o perlă de o strălucire incomparabilă, formată și șlefuită de primirea răbdătoare a voinței lui Dumnezeu prin misterele lui Isus meditate în rugăciune. Ce frumos ar fi dacă și noi vom putea să ne asemănăm un pic cu Mama noastră! Cu inima deschisă la cuvântul lui Dumnezeu, cu inima tăcută, cu inima ascultătoare, cu inima care știe să primească cuvântul lui Dumnezeu și îl lasă să crească precum o sămânță a binelui Bisericii.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 18.11.2020
Publicarea pe acest sit: 18.11.2020
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.