Audiența generală de miercuri

Cateheze despre Porunci – 1.
Introducere: Dorința după o viață deplină
miercuri, 13 iunie 2018

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi este sărbătoarea sfântului Anton de Padova. Cine dintre voi se numește Anton? Aplauze tuturor „Antonilor”. Începem astăzi un nou itinerar de cateheză despre tema poruncilor. Poruncile din legea lui Dumnezeu. Pentru a-l introduce ne inspirăm din textul pe care tocmai l-am ascultat: întâlnirea dintre Isus și un om – este un tânăr – care, în genunchi, îl întreabă cum poate să moștenească viața veșnică (cf. Mc 10,17-21). Și în acea întrebare este provocarea oricărei existențe, și a noastră: dorința după o viață deplină, infinită. Dar ce trebuie să facem pentru a ajunge acolo? Ce cărare trebuie să parcurgem? A trăi cu adevărat, a trăi o existență nobilă… Câți tineri încearcă să „trăiască” și apoi se distrug mergând în urma lucrurilor efemere.

Unii cred că este mai bine de stins acest impuls – impulsul de a trăi – pentru că este periculos. Aș vrea să spun, în special tinerilor: cel mai rău dușman al nostru nu sunt problemele concrete, oricât ar fi de serioase și dramatice: pericolul cel mai mare al vieții este un spirit rău de adaptare care nu este blândețe sau umilință, ci mediocritate, meschinărie[1]. Un tânăr mediocru este un tânăr cu viitor sau nu? Nu! Rămâne acolo, nu crește, nu va avea succes. Mediocritatea sau meschinăria. Acei tineri cărora le este frică de orice: „Nu, eu sunt așa…”. Acești tineri nu vor merge înainte. Blândețe, forță și fără meschinărie, fără mediocritate. Fericitul Pier Giorgio Frassati – care era un tânăr – spune că trebuia să se trăiască, nu să se trăiască de azi pe mâine[2]. Cei mediocri trăiesc de azi pe mâine. A trăi cu forța vieții. Trebuie să cerem de la Tatăl ceresc pentru tinerii de astăzi darul sfintei neliniști. Însă, acasă, în casele voastre, în fiecare familie, când se vede un tânăr care stă așezat toată ziua, uneori mama și tata se gândesc: „Dar acesta este bolnav, are ceva”, și îl duc la medic. Viața tânărului înseamnă a merge înainte, a fi neliniștit, sfânta neliniște, capacitatea de a nu se mulțumi cu o viață fără frumusețe, fără căldură. Dacă tinerii nu vor fi înfometați de viață autentică, mă întreb unde va merge omenirea? Unde va merge omenirea cu tineri liniștiți și nu neliniștiți?

Întrebarea acelui om din Evanghelie pe care am auzit-o este înlăuntrul fiecăruia dintre noi: cum se găsește viața, viața din belșug, fericirea? Isus răspunde: „Tu cunoști poruncile” (v. 19), și citează o parte din Decalog. Este un proces pedagogic, cu care Isus vrea să conducă la un loc precis; de fapt, este deja clar, din întrebarea sa, că acel om nu are viața deplină, caută mai mult, este neliniștit. Așadar ce anume trebuie să înțeleagă? Spune: „Învățătorule, toate acestea le-am păzit încă din tinerețe” (v. 20).

Cum se trece de la tinerețe la maturitate? Când se începe să se accepte propriile limite. Se devine adulți când se pune în perspectivă și se conștientizează „ceea ce lipsește” (cf. v. 21). Acest om este constrâns să recunoască faptul că tot ceea ce poate „să facă” nu depășește un „acoperiș”, nu merge dincolo de o margine.

Cât de frumos este a fi bărbați și femei! Cât de prețioasă este existența noastră! Și totuși există un adevăr pe care în istoria ultimelor secole l-a refuzat adesea, cu consecințe tragice: adevărul limitelor sale.

Isus, în Evanghelie, spune ceva ce ne poate ajuta: „Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții! Nu am venit să desființez, ci să împlinesc” (Mt 5,17). Domnul Isus dăruiește împlinirea, a venit pentru asta. Acel om trebuia să ajungă în pragul unui salt, unde se deschide posibilitatea de a înceta să mai trăiască din ei înșiși, din propriile fapte, din propriile bunuri și – tocmai pentru că lipsește viața deplină – să lase toate pentru a-l urma pe Domnul[3]. Dacă ne uităm bine, în invitația finală a lui Isus – imensă, minunată – nu există propunerea sărăciei, ci a bogăției, cea adevărată: „Un singur lucru îți lipsește: mergi, vinde tot ce ai și dă săracilor, și vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează-mă!”(v. 21).

Cine ar alege copia, putând să aleagă între un original și o copie? Iată provocarea: a găsi originalul vieții, nu copia. Isus nu oferă surogate, ci viață adevărată, iubire adevărată, bogăție adevărată! Cum vor putea tinerii să ne urmeze în credință dacă nu ne văd alegând originalul, dacă ne văd obișnuiți cu jumătățile de măsură? Este urât a găsi creștini de jumătate de măsură, creștini – îmi permit cuvântul – „pitici”; cresc până la o anumită statură și apoi nu; creștini cu inima diminuată, închisă. Este urât a găsi asta. Este nevoie de exemplul cuiva care mă invită la un „dincolo”, la un „mai mult”, la a crește un pic. Sfântul Ignațiu numea asta „magis”, „focul, fervoarea acțiunii, care-i zguduie pe cei ațipiți”[4].

Drumul a ceea ce lipsește trece prin ceea ce este. Isus n-a venit pentru a desființa Legea sau Profeții, ci pentru a împlini. Trebuie să pornim de la realitate pentru a face saltul în „ceea ce lipsește”. Trebuie să scrutăm ordinarul pentru a ne deschide la extraordinar.

În aceste cateheze vom lua cele două table ale lui Moise fiind creștini, ținându-l de mână pe Isus, pentru a trece de la iluziile tinereții la comoara care este în cer, mergând în urma Lui. Vom descoperi, în fiecare dintre aceste legi, vechi și înțelepte, poarta deschisă de Tatăl care este în ceruri pentru ca Domnul Isus, care a trecut prin ea, să ne conducă la viața adevărată. Viața sa. Viața fiilor lui Dumnezeu.

* * *

APEL

Mâine va începe Campionatul Mondial de Fotbal în Rusia. Doresc să trimit salutul meu cordial jucătorilor și organizatorilor, precum și celor care vor urmări prin mijloacele de comunicare socială acest eveniment care depășește orice frontieră.

Fie ca această importantă manifestare sportivă să devină ocazie de întâlnire, de dialog și de fraternitate între culturi și religii diferite, favorizând solidaritatea și pacea între națiuni.

[1] Părinții vorbesc despre meschinărie (oligopsychìa). Sfântul Ioan Damaschinul o definește ca „teama de a face săvârși o acțiune” (Expunere exactă a credinței ortodoxe, II,15) și sfântul Ioan Scărarul adaugă că „meschinăria este o dispoziție puerilă, într-un suflet care nu mai este tânăr” (Scara, XX, 1, 2).

[2] Cf. Scrisoare către Isidoro Bonini, 27 februarie 1925.

[3] „Ochiul a fost creat pentru lumină, urechea pentru sunete, fiecare lucru pentru scopul său și dorința sufletului pentru a se lansa spre Cristos” (Nicolae Cabasilas, Viața în Cristos, II, 90).

[4] Discurs la a XXXVI-a Congregație Generală a Societății lui Isus, 24 octombrie 2016: „Este vorba de «magis», de acel pluscare îl face pe Ignațiu să înceapă procese, să le însoțească și să evalueze incidența lor reală în viața persoanelor, în materie de credință, sau de dreptate, sau de milostivire și caritate”.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; ITRC.ro
Publicarea în original: 13.06.2018
Publicarea pe acest sit: 13.06.2018
Etichete: , ,

Comentariile sunt închise.