Predica trimisului papal la Jubileul Arhidiecezei de Alba Iulia

Predica trimisului papal, Cardinalul Franc Rode
la Liturghia de încheiere a Jubileului de o mie de ani
al Arhidiecezei de Alba Iulia
marți, 29 octombrie 2009

Venerați și iubiți confrați în episcopat și în preoție,
mult iubiți frați și surori,
Popor Sfânt al lui Dumnezeu care viețuiește în această Biserică de Alba Iulia:
„Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru și de la Domnul Isus Cristos” (Rom 1,7)!

Ne-am reunit în această antică bazilică, închinată Arhanghelului Mihail, Patronul vostru ceresc, cu ocazia încheierii celebrărilor jubiliare pentru mileniul de întemeiere a acestei venerabile Arhidieceze. Un salut scump și recunoscător Excelenței Sale György Jakubinyi, Arhiepiscop de Alba Iulia, „vizibil fundament și principiu de unitate” al acestei Biserici particulare încredințate lui, și tuturor Preaînalților prelați care au venit să împărtășească împreună cu voi o aniversare atât de importantă, un salut plin de afecțiune tuturor preoților acestei Biserici locale, și vouă, tuturor, „popor adunat de unitatea Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt”( Sf. Ciprian, De Orat. Dom., 23: PL 4,536, cit. in Lumen gentium, 4) care v-ați reunit astăzi în jurul mesei Domnului în această Catedrală, centru viu și vital, de-al lungul secolelor, de credință, de speranță și de iubire pentru întreaga regiune, care astăzi trăiește în bucurie și în aducere de mulțumire Preasfintei și nedespărțitei Treimi aniversarea a o mie de ani de la întemeierea sa.

Sunt aici în mijlocul vostru ca trimis extraordinar al Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, și ca prefect al Congregației pentru Viața Consacrată, pentru a vă manifesta iubirea, apropierea și atenția pe care, Succesorul Apostolului Petru, „în grija sa pentru toate Bisericile” (2Cor 11,28) și pentru darurile și slujirile prezente în ele, le nutrește față de voi.

Petru în ziua Rusaliilor, la Ierusalim, a povestit un fapt la care a fost martor: „Să știe cu siguranță toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos pe acest Isus pe care voi l-ați răstignit” (Fap 2,36). Apostolul anunță ceea ce a trăit și invită la a împărtăși aceeași experiență: a ne pune propria viață sub stăpânirea lui Cristos pentru a ne bucura de bunurile Sale mesianice. Aceasta continuă să se verifice în timp. După cum știm dintr-o scrisoare a Sfântului Clement, Papă la sfârșitul secolului I, cei doisprezece au avut grijă să numească succesori pentru ca relatarea faptului pascal să fie făcută fiecărei generații de-a lungul secolelor. Și astfel, prin succesiunea apostolică neîntreruptă, și în acest loc, la Alba Iulia, a ajuns mărturia, aceeași mărturie dată pentru prima dată la Ierusalim în ziua de Rusalii.

Comunitatea voastră diecezană este foarte veche, rădăcinile istoriei ei ajungând până la anul 1009, când Sfântul Ștefan, primul rege al Ungariei, întemeind în total zece Dieceze, a pus bazele Diecezei de Transilvania: această Biserică locală a rezistat, grație ocrotirii Duhului Domnului, unor diferite și grave încercări, păstrând neatinsă și curată fidelitatea ei față de Domnul și față de Biserică. Elementele constitutive ale Bisericilor particulare sunt identice cu cele ale Bisericii universale, cum afirmă Constituția conciliară Lumen Gentium „în ele și din ele este constituită una și unica Biserică Catolică”: Cuvântul lui Dumnezeu, care cheamă la convertire, suscită credința, convoacă comunitatea; sacramentele, și mai ales Euharistia „din care Biserica trăiește și crește continuu”; prezența apostolului, prin care Biserica realizează legătura cu Domnul său; prezența diferitelor daruri, semn al Duhului Sfânt care o susține și o însuflețește. Biserica particulară, deci, nu este o fracțiune a Bisericii Universale, ci este misterul Bisericii în totalitatea sa, care se realizează și se manifestă într-un loc precis și într-un timp precis, prin experiențele fundamentale care constituie realitatea eclezială.

Biserica este rezultatul lucrării Domnului Isus, prin Duhul său într-un loc determinat, acolo unde oamenii ascultă Cuvântul, în prezența apostolului, celebrează amintirea misterului pascal, trăiesc în comuniune între ei. „Evanghelia”, spunea Papa Ioan Paul al II-lea în istorica sa vizită în România, în urmă cu zece ani, „a impregnat profund, încă de la începuturi, viața și obiceiurile, devenind izvor de civilizație și principiu de sinteză între diferitele suflete ale culturii sale”. La fel s-a întâmplat în Biserica voastră locală, care a trăit și drama persecuției, cum este dovedit de figura vrednicului Slujitor al lui Dumnezeu, Mons. Aron Marton (1896-1980), Episcop al acestei Dieceze, care a fost mai întâi întemnițat iar apoi constrâns să trăiască în domiciliu forțat.

Este deosebit de semnificativă celebrarea acestei aniversări în această biserică Catedrală: „chipul de piatră” al comunității diecezane, simbol și oglindă a comunității care se adună, memoria istorică a poporului creștin, fixată pentru totdeauna în ordinea și măsura unui edificiu sfânt. Această biserică poartă sculptată în ea semnele durabile ale întrupării Bisericii în timp, în arta sa, în evlavia sa, în devoțiunea tuturor Episcopilor, preoților și credincioșilor laici care în decursul secolelor i-au scris istoria și credința. Catedrala voastră este semnul că Cel Înviat a lucrat și continuă să lucreze în mijlocul vostru: opera sa este exprimată de simbolul acestui edificiu; povestită în pietrele sale.

În Catedrală se perpetuează succesiunea apostolică: fiecare Episcop își începe ministerul intrând solemn în Catedrală. Aici în fața voastră este catedra episcopală, de la care edificiul își ia numele, de la care unicul Învățător, Cristos, în decursul acestor zece secole de istorie a vorbit și va continua să vorbească cu vocea episcopilor săi, în neîntrerupta succesiune apostolică. De această catedră se leagă în mod ideal toate celelalte locuri ale propovăduirii, care se înalță în întreaga Dieceză: de la cele care sunt în bisericile parohiale, chiar cele mai umile și dispersate, sau în sălile, modeste sau mari, ale unei școli de catehism. În toate acestea, părtași în mod diferit la misiunea Episcopului, preoții și laicii în comuniune cu el anunță și explică același cuvânt al lui Dumnezeu încredințat Bisericii și interpretat autentic de magisteriul său.

În centrul adunării noastre se află altarul: aici Episcopul, înconjurat de preoții săi și de toți cei care slujesc, celebrează pentru tot poporul său și împreună cu tot poporul său, făcând vizibilă și lucrătoare unitatea acestei Biserici. De acest altar se leagă în mod tainic toate celelalte altare răspândite în Dieceză, pe care diferiți Episcopi în decursul anilor le-au ridicat și consacrat ca germinare și înmulțire a unicului altar al Domnului, pe care se celebrează și se perpetuează în Euharistie unica jertfă răscumpărătoare a lui Cristos. De la acest altar au plecat și continuă să plece preoții, care, consacrați de Episcop, îl reprezintă în fiecare din comunitățile locale, „consacrați pentru a predica Evanghelia, a păstori credincioșii și celebra cultul divin, ca adevărați preoți ai Noului Testament”. De la acest altar pleacă în fiecare an pentru toate parohiile și uleiurile sfinte, consacrate de Episcop, pe care lucrarea Duhului Sfânt le face mijloace de consacrare, de purificare și de sfințire în Sacramente și sacramentalii.

Mihail, căruia acest templu îi este închinat, este arhanghelul patronul vostru: în ebraică numele său înseamnă „cine e ca Dumnezeu?”, și arată cum rolul său este acela de a aminti oamenilor suveranitatea absolută a Celui Veșnic și necesitatea – prioritară oricărei alteia – de a plăcea numai Lui, lucrând în dreptate și adevăr. Este ceea ce se deduce din textele biblice care ni-l prezintă: astfel, în cartea lui Daniel pe care l-am ascultat în prima lectură (Cf 12,1), Mihail este acela care veghează asupra poporului ales, ca purtător credincios al privirii lui Dumnezeu. Scrisoarea lui Iuda îl arată în luptă împotriva Satanei pentru cauza prietenilor lui Dumnezeu, în timp ce Apocalipsul, în scena grandioasă a bătăliei împotriva dragonului, care atacă Femeia, mama lui Mesia, simbol al Mariei și al Bisericii îl prezintă ca instrument al judecății divine în istorie. Domnul învinge, luptă pentru noi și prin sfinții Săi îngeri. Dar trebuie să stăm mereu treji, să veghem, deoarece furia sângeroasă a dragonului deși ne mai putând să rănească mortal, se târăște pe pământ strecurându-se între cutele slăbiciunii noastre omenește.

„Viața în urmarea lui Cristos este, de fapt, o înfăptuire plină de risc, deoarece suntem mereu amenințați de păcat, de lipsa de libertate și de trădare”, sunt cuvintele Papei Benedict al XVI-lea. Într-o lume care necinstește iubirea în toate felurile, care face din ea o sursă de josnicii ce nu se pot descrie, într-o lume care confundă iubirea cu plăcerea, care o profanează în nevinovăție, o ia în derâdere în integritate, o supune tocmelii în slăbiciunea sa, o exasperează pentru a o face complice a patimii, în această lume noi suntem chemați să proclamăm primatul lui Dumnezeu, primatul iubirii care salvează. O vom respecta în familie; o vom preda celor tineri; o vom căuta educându-ne în spiritul frumuseții care este în lucruri, în suflet, în natură, în contemplarea filială a celei „toată frumoasă”, Fecioara Maria. În această lume care se devorează în egoismul individual și colectiv, creând astfel antagonisme, dușmănii, gelozii, lupte de interese și de clasă și războaie, într-un cuvânt ură, vom proclama legea iubirii care se răspândește și se dăruiește, care știe să lărgească inima pentru a iubi pe alții, a ierta ofensele, a sluji nevoile altora, ale fratelui, a se sacrifica fără a face calcule și fără a căuta elogii, a se face sărac pentru cei săraci, frate între frați, a căuta o lume nouă de armonie, de dreptate și de pace.

Cultura noastră, apoi, este marcată de nenumărate probleme și drame generate de un materialism al intereselor economice – mai mult încă în această perioadă de criză – care devine din ce în ce mai impertinentă și agresivă; istoria noastră este marcată de injustiții enorme și de violențe care sunt generate în viața indivizilor și popoarelor de o concepție despre libertate ruptă de adevăr și de orice normă morală. A repetat aceasta Papa Benedict al XVI-lea în ultima sa enciclică, dedicată învățăturii doctrinei sociale a Bisericii, Caritas in veritate. „Fără adevăr”, scrie Sfântul Părinte, „se cade într-o viziune empirică și sceptică despre viață, incapabilă de a se ridica deasupra practicii, deoarece e neinteresată să accepte valorile – uneori nici chiar semnificațiile – care să o judece și să o orienteze. Fidelitatea omului cere fidelitatea față de adevăr care, singur, este garanție de libertate și a posibilității unei dezvoltări umane integrale.”

Adevărul creștin nu este o teorie abstractă. Ci înainte de toate persoana vie a Domnului Isus care trăiește Înviat în mijlocul celor ai săi. Comunitățile noastre creștine, comunitatea voastră diecezană de Alba Iulia, trebuie să facă să crească în conștiința sa și în practica sa capacitatea de a fi „loc al adevărului” în care învățătura păstorilor, „sensus fidei – simțul credinței” al poporului lui Dumnezeu, căutarea fiecăruia, converg într-o înțelegere vitală și într-o vestire incisivă a adevărului lui Dumnezeu în Isus Cristos asupra omului. Grigore cel Mare, vorbind poporului lui Dumnezeu în Roma spunea: „Toți cei care plini de credință ne sforțăm să-l preamărim pe Dumnezeu, suntem instrumente ale adevărului”. Evanghelia pe care am ascultat-o, în fine, ne avertizează și ne îndeamnă să construim pe stâncă: „Ce înseamnă a clădi pe stâncă? A construi pe stâncă înseamnă și a construi pe Petru și cu Petru. Lui, de fapt, Domnul i-a zis: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea și porțile iadului nu o vor birui” (Mt 16,16). Dacă Cristos, Stânca, piatra vie și prețioasă, îl numește piatră pe Apostolul său, înseamnă că el vrea ca Petru, și împreună cu el Biserica întreagă, să fie semn vizibil al unicului Mântuitor și Domn”.

Aceasta este urarea și rugăciunea mea pentru iubita Biserică particulară de Alba Iulia, pentru păstorul ei, pentru preoții ei – în special în acest an dedicat lor -, pentru persoanele consacrate, pentru toți cateheții, animatorii pastorali, credincioșii laici: Mihail, îngerul luptei cu răul, martor al biruinței lui Dumnezeu, conducătorul oștirilor cerești, să mijlocească pentru noi pentru ca să facă să crească în inimile noastre o credință din ce în ce mai tare, umilă și înflăcărată, capabilă să transforme nu numai viețile noastre, dar și societatea în care trăim, și o iubire față de Biserică tot mai vie, pentru ca să se stabilească în fiecare inimă simțul adevărului și angajării responsabile, și toți să cooperăm la a sluji binele comun pentru un reînnoit viitor al acestui popor, al familiilor voastre, al tinerilor voștri, a tuturor celor cărora le este foame și sete de dreptate și de adevăr. Amin.