Cuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist
la celebrarea Sfintei Liturghii din Piața Unirii – București,
în prezența Sanctității Sale, Papa Ioan Paul II
9 mai 1999
Sanctitatea Voastră,
Iubiți Frați,
Dreptmăritor popor al lui Dumnezeu,
HRISTOS A INVIAT!
Cu darul lui Dumnezeu Cel închinat în Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, trăim astăzi o negrăită bucurie. Bisericile noastre prezente aici oferă celor de față pregustarea imaginii Bisericii nedespărțite. Ce dar dumnezeiesc și ce binecuvântare ca, la sfârșitul mileniului despărțirii Bisericilor, să trăim bucuria acestor clipe.
Este un moment sfânt, Sanctitatea Voastră, în care ne aflăm împreună, în fața lui Dumnezeu și în fața lumii, în fața istoriei, trecute și viitoare, în fața iubirii lui Dumnezeu și a oamenilor.
De aceea, potrivit este să aducem împreună celor ce sunt acum cu ochii ațintiți asupra noastră mărturia fundamentală a Bisericii în fața lumii, și anume că Hristos este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), și că prin Jertfa și Învierea Sa ni se deschide perspectiva unei existențe pământene autentice și a veșniciei întru Împărăția lui Dumnezeu. Acesta este mesajul pe care îl vestim, „cu o gură și o inimă”, așa cum l-au mărturisit Apostolii Mântuitorului, marii Părinți și Învățători ai Bisericii celei, UNA, a Răsăritului și a Apusului, martirii, sfinții și cuvioșii creștinătății dintotdeauna și de pretutindeni.
Preaiubiți frați și surori,
Adevărul care stă la temelia Bisericii și a propovăduirii ei este acela că Hristos a biruit moartea, că Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și nouă ne-a dăruit, prin moartea Lui, viața veșnică.
Aceasta este mărturia pe care Biserica creștină o aduce lumii de două mii de ani. Pe credința în înviere, propovăduită de Apostolii martori ai Celui înviat, s-a edificat Biserica lui Hristos. „Dacă Hristos n-a înviat, zadranică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (I Cor. 15, 14) mărturisim și noi împreună cu Sfântul Apostol Pavel.
„Hristos a înviat!”, vestește Biserica. „Adevărat a înviat!” răspundem noi cei ce prin pocăință și iubire murim păcatului și înviem în Hristos, ca făpturi noi, hărăzite vieții depline aici și în Cer.
Sanctitatea Voastră,
Iubiți frați în Hristos Domnul,
În fața tuturor problemelor cu care se confruntă astăzi omenirea astăzi – și care nu sunt puține – credem că Biserica nu trebuie să uite vocația ei specifică, contribuția sa substanțială și de neînlocuit în viața umanității. Biserica este chemată, înainte de orice, să sfințească pe om și creația întreagă, să-L împărtășească lumii pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel înviat, pentru ca lumea să dobândească viața cea autentică, viața cea veșnică împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.
Evanghelia Duminicii de astăzi, a Samaritencei, arată ce este și cum se dobândește viața cea adevărată, nestricăcioasă și veșnică pe care, se pare, omul zilelor noastre o uită adeseori, copleșit de grijile, suferințele și bucuriile vieții celei trecătoare. O uită mai ales, pentru că nu știe, nu este ajutat îndeajuns sau nu vrea să cunoască cine este cu adevărat Hristos. „Dacă ai fi știut darul lui Dumnezeu – spune Mântuitorul femeii samaritence – și cine este Cel ce-ți zice dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie. Cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căci apa pe care i-o voi da Eu se face în el izvor de apă curgătoare spre viața veșnică” (Ioan 4, 10; 14).
Există, așadar, o apă mai de preț decât ea care izvorăște din adâncurile pământului. Există și o pâine mai de preț decât pâinea cea de toate zilele. Este pâinea care se coboară din cer, Hristos Mântuitorul, care se oferă în Dumnezeiasca Liturghie ca hrană spre viața lumii. „Eu sunt pâinea cea vie, zice Hristos. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul Meu” (Ioan 6, 51).
Chemarea ultimă și esențială a Evangheliei și a Bisericii este dobândirea vieții celei nemuritoare și numai apoi, ca o consecință, zbaterea pentru un trai pământean mai bun, pentru pacea lumii, pentru eficiența economică, științifică etc. Lucrarea de neînlocuit a Bisericii începe în momentul în care la Sfânta Liturghie suntem chemați ca „Sus să avem inimile!”
Dacă pâinea, hrana materială, alinarea suferințelor și îmbunătățirea condițiilor de trai pot fi oferite și de alte instituții umane, pe Dumnezeu și hrana cerească spre viața nemuritoare numai Biserica le poate împărtăși.
Desigur că Biserica nu abandonează viața aceasta, nici lumea, nici istoria, nu abandonează omul și nici nevoile sale materiale. Pentru om a murit Hristos. Biserica le dă însă acestor preocupări valoarea din perspectiva vieții celei nemuritoare, o valoare mult mai mare decât o au ele în sine. Biserica ne cheamă să redescoperim ierarhia firească a căutărilor umane, punând în fruntea lor năzuința omului spre cer, spre Dumnezeu: „Căutăți mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33) încheie Hristos cuvântul Său referitor la grija omului de fiecare zi.
Mulți dintre semenii noștri doresc ca Biserica să fie mai prezentă în viața publică. Se uită uneori faptul că Biserica a fost și este concentrată, înainte de toate, asupra lucrării ei de sfințire a omului și a lumii. Din această lucrare specifică izvorăște apoi și o prezență a sa mai evidentă în plan exterior, social. Avem convingerea că readucândul mai înainte pe om la Dumnezeu, acesta va dobândi pacea interioară de unde va izvorî grija de semeni, preocuparea pentru viața zilnică a cetății și a locuitorilor ei.
Vocația sacramentală, dorul după Dumnezeu, simțul adevăratei ierarhii a valorilor și a vieții celei adevărate ni le-au arătat cu prisosință credincioșii noștri care într-o perioadă de cruntă sărăcie și-au folosit darul c el mare al libertății – cu puține și regretabile excepții – nu pentru a-și zidi loruși case pământene, ci pentru a zidi mai întâi lăcașuri lui Dumnezeu. În ultimii zece ani Sanctitatea Voastră, acest popor a construit sute de biserici.
În timp ce ni se spune adesea că suntem prea săraci pentru a zidi biserici, poporul ne învață, o dată în plus, că bisericile nu se zidesc numai cu bani, ci mai ales cu dragoste pentru Dumnezeu și jertfelnicie. Este o lecție pentru noi toți, că trebuie să începem orice lucrare cu Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este izvorul binelui și al desăvârșirii.
Acest elan sacru al românilor spre a zidi des altare este un imbold neprețuit și pentru noi de a reactualiza proiectul zidirii unei Catedrale, simbol al neamului. Și iată, astăzi este celebrată prima dumnezeiască Liturghie pe locul unde se va zidi o Catedrală, casă a lui Dumnezeu spre proslăvirea Sa și spre binele acestei națiuni.
Sanctitatea Voastră,
Iubiți frați,
În pragul celui de al treilea mileniu, mesajul Bisericii adresat lumii nu poate fi altul decât acesta: Hristos Cel Înviat împărtășește lumii prin Biserică dobândirea vieții celei adevărate.
Credem că Bisericile creștine trebuie să-și adune energiile risipite și să le concentreze în lucrarea de sfințire a omului și a lumii. Sa-L redea lumii pe Hristos. Ce putem noi oferi lumii altceva mai de preț, decât pe Dumnezeu Însuși?
Lumea de astăzi are nevoie mai mult ca oricând de Dumnezeu și de harul Său sfințitor, căci constatăm cu durere că mulți dintre semenii noștri au pierdut conștiința sensului vieții lor. Ei par a rămâne captivi pământului și neputincioși în a-și ridica privirea spre cer, pentru a-și descoperi adevăratul lor statut, cel de ființă creată după chipul lui Dumnezeu pentru a ajunge la asemănare cu El.
Privind în urmă, în istorie, precum și la starea lumii de astăzi, creștinii trebuie să recunoască, în spiritul pocăinței evanghelice, răspunderea lor pentru starea de rătăcire pe care le-au provocat lumii de-a lungul veacurilor.
Sanctitatea Voastră,
Vă mulțumim frățește, în numele Bisericii Ortodoxe Române, pentru prezența Sanctității Voastră la Dumnezeiasca Liturghie ortodoxă, pe care o apreciați atât de mult în scrisoarea pastorală Orientale Lumen și Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate. Vă rugăm să înălțați împreună cu noi rugăciuni Atotputernicului Dumnezeu pentru pacea întregii lumi, pentru încetarea războiului din Iugoslavia, pentru alinarea suferințelor și pentru întoarcerea lumii la Dumnezeu, căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea în veci. Amin.
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Presa Bună
Publicarea în original: 09.05.1999
Publicarea pe acest sit: 05.05.2009
Etichete: România