Discursul Papei Ioan Paul al II-lea
după Liturghia ortodoxă din Piața Unirii
(București, Piața Unirii,
duminică, 9 mai 1999)
Cristos a înviat!
„Fie numele Domnului binecuvântat. De acum și până-n veac”.
1. Cu cuvintele imnului de încheiere al divinei Liturghii, doresc să înalț Domnului vii mulțumiri pentru momentul de fraternitate în bucurie și de rugăciune intensă pe care tocmai l-am trăit.
Fie binecuvântat numele Domnului pentru poporul român. Încă de la începuturile evanghelizării sale nu a încetat niciodată să cânte mărirea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Chiar și în timpurile cele mai întunecate ale istoriei sale a continuat să aibă încredere în Dumnezeu, după cuvântul psalmistului: „Ziua trimite Domnul îndurarea sa și noaptea cântarea lui este în gura mea: rugăciune către Dumnezeul vieții mele” (Ps 41/42,9).
Mă gândesc la comorile de spiritualitate și de sfințenie care au făcut prețioasă istoria seculară a României. Pomenesc cu venerație mărturia dată în timpul persecuției de atâția creștini, iluștri cât și necunoscuți, care au rămas tari în credință și au continuat să răspândească evanghelia, uneori cu prețul propriei vieți. Fidelitatea lor constituie pentru toți discipolii Domnului un semn de speranță. Într-adevăr, comuniunea dintre creștinii de diverse confesiuni, reală chiar dacă imperfectă, se confirmă prin martiriul pentru Cristos și se desăvârșește în împărtășirea sfinților.
2. Dintre numeroșii martori ai lui Cristos, înfloriți pe pământul României, doresc să-l amintesc pe monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt, excepțională figură de credincios și de om de cultură care a perceput în chip special bogăția imensă a comorii comune Bisericilor creștine.
Aduc mulțumire Domnului în special pentru credința și speranța mărturisite pe pământ românesc de membrii Bisericii Ortodoxe și Bisericii Catolice în decursul acestui secol dificil. Grație lor, persecuțiile și suferințele au devenit ocazii prețioase de sfințire și de evanghelizare în această regiune.
Să izbucnească din Biserica Ortodoxă Română și din cea Catolică o singură cântare de preamărire a numelui Domnului! Să formeze o simfonie de glasuri exprimând frățietatea cordială a raporturilor reciproce și implorând comuniunea deplină a tuturor credincioșilor. Întemeiate pe succesiunea apostolică, Biserica Ortodoxă Română și cea Catolică au același cuvânt al Domnului, păstrat în Sfintele Scripturi și aceleași taine sau sacramente. În special, conservă aceeași Preoție și celebrează unicul sacrificiu al lui Cristos, prin care el edifică și face să crească Biserica sa.
3. Binecuvântat fie numele Domnului pentru tot ce se face în ascultare de porunca lui Cristos. Mă gândesc la dialogul internațional dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, și la cel dintre Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă Română. Gândul meu se îndreaptă, deopotrivă, către colaborarea pastorală respectuoasă dintre credincioși ortodocși și catolici, care se dezvoltă la diferite niveluri și aduce roade promițătoare și în rândul tinerilor, precum și la eforturile pentru realizarea unei traduceri interconfesionale a Bibliei. Fie ca relațiile reciproce să devină din ce în ce mai libere de orice teamă și suspiciune, și să demonstreze că scopul oricărei acțiuni pastorale este de a-l ajuta pe fiecare să crească în fidelitatea față de unicul Domn.
Peste puține luni vom celebra cei 2000 de ani de la nașterea lui Isus Cristos. Este vorba de un extraordinar și important jubileu pentru creștini și pentru întreaga umanitate, în mijlocul căreia creștinismul a avut, în aceste două milenii, atât de mare relevanță. De aceea, pe bună dreptate, membrii Bisericii Catolice, împreună cu creștinii diverselor confesiuni, vor celebra evenimentul cu suflet plin de recunoștință față de Dumnezeu pentru darul mântuirii.
Marele jubileu al anului 2000 solicită creștinii să privească spre viitor mai conștienți de provocările pe care le ridică venirea noului mileniu. Printre acestea se impune căutarea unității tuturor celor ce cred în Cristos. Exprim urarea ca al treilea mileniu creștin să ne găsească, dacă nu total uniți, cel puțin mai aproape de comuniunea deplină.
4. În fine, binecuvântat fie numele Domnului pentru amabilitatea și atenția cu care m-ați primit în aceste zile.
Doresc să manifest vie și cordială recunoștință în primul rând Preafericirii sale, patriarhului Teoctist, Sfântului Sinod, clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe din România care mi-au deschis brațele și inima!
Domnul să binecuvânteze această străveche și ilustră Biserică în desfășurarea misiunii sale pastorale; să conducă toți credincioșii să ofere lumii o nouă și bucuroasă mărturie de comuniune deplină între ei și de fidelitate curajoasă față de evanghelie!
Adresez un salut patern și plin de afecțiune credincioșilor Bisericii Catolice. Dumnezeu mi-a dat bucuria să văd chipurile voastre și să mă rog cu voi. Asemenea lui Paul bătrânilor din Milet, vă spun și eu: „Vă încredințez lui Dumnezeu și cuvântului harului său” (Fap 20,32).
Invoc ocrotirea Mariei, slăvita Maică a lui Dumnezeu, peste toți cetățenii iubitei Românii.
Fiii săi, care în decursul istoriei au învățat să aibă încredere în mijlocirea ei puternică, să poată găsi mereu în ea călăuza sigură spre a păși spre un viitor de prosperitate și pace și pentru a contribui la edificarea unei patrii din ce în ce mai juste și mai fraterne. Amin!
Cristos a înviat!
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Presa Bună
Publicarea în original: 09.05.1999
Publicarea pe acest sit: 05.05.2009
Etichete: Discursuri, Papa IP2, România