Discursul Papei după Liturghia ortodoxă din Piaţa Unirii

Discursul Papei Ioan Paul al II-lea
după Liturghia ortodoxă din Piața Unirii
(Bucur­ești, Piața Unirii,
dumi­nică, 9 mai 1999)

Cristos a înviat!

„Fie numele Dom­nului bine­cu­vântat. De acum și până-n veac”.

1. Cu cuvin­tele imnului de înche­iere al divinei Litur­ghii, doresc să înalț Dom­nului vii mul­țu­miri pentru momentul de fra­ter­ni­tate în bucurie și de rugă­­ci­une intensă pe care tocmai l-am trăit.

Fie bine­cu­vântat numele Dom­nului pentru poporul român. Încă de la înce­pu­tu­rile evan­ghe­li­zării sale nu a încetat nicio­dată să cânte mărirea Tatălui, a Fiului și a Sfân­tului Duh. Chiar și în tim­pu­rile cele mai întu­ne­cate ale isto­riei sale a con­ti­nuat să aibă încre­dere în Dum­nezeu, după cuvântul psal­mis­tului: „Ziua tri­mite Domnul îndu­rarea sa și noaptea cân­tarea lui este în gura mea: rugă­ci­une către Dum­ne­zeul vieții mele” (Ps 41/42,9).

Mă gân­desc la como­rile de spi­ri­tua­li­tate și de sfin­țenie care au făcut pre­țio­asă istoria secu­lară a Româ­niei. Pome­nesc cu vene­rație măr­turia dată în timpul per­se­cu­ției de atâția creș­tini, iluștri cât și necu­nos­cuți, care au rămas tari în cre­dință și au con­ti­­nuat să răs­pân­dească evan­ghelia, uneori cu prețul pro­priei vieți. Fide­li­tatea lor cons­ti­tuie pentru toți dis­ci­polii Dom­nului un semn de spe­ranță. Într-adevăr, comu­ni­unea dintre creș­ti­nii de diverse con­fe­si­uni, reală chiar dacă imper­fectă, se con­firmă prin mar­ti­riul pentru Cristos și se desă­vâr­șește în împăr­tă­șirea sfin­ților.

2. Dintre nume­roșii mar­tori ai lui Cristos, înflo­riți pe pământul Româ­niei, doresc să-l amin­tesc pe monahul de la Rohia, Nicolae Ste­in­hardt, excep­țio­nală figură de cre­din­cios și de om de cul­tură care a per­ceput în chip spe­cial bogăția imensă a comorii comune Bise­ri­cilor creș­tine.
Aduc mul­țu­mire Dom­nului în spe­cial pentru cre­­dința și spe­ranța măr­tu­ri­site pe pământ româ­nesc de mem­brii Bise­ricii Orto­doxe și Bise­ricii Cato­lice în decursul acestui secol dificil. Grație lor, per­se­cu­ți­ile și sufer­in­țele au devenit ocazii pre­țio­ase de sfin­țire și de evan­ghe­li­zare în ace­astă regi­une.

Să izbuc­ne­ască din Bise­rica Orto­doxă Română și din cea Cato­lică o sin­gură cân­tare de pre­a­mă­rire a numelui Dom­nului! Să for­meze o sim­fonie de gla­suri expri­mând fră­ție­tatea cor­dială a rapor­tu­rilor reci­proce și implo­rând comu­ni­unea deplină a tuturor cre­din­cio­șilor. Înte­me­iate pe suc­ce­si­unea apos­to­lică, Bise­rica Orto­doxă Română și cea Cato­lică au ace­lași cuvânt al Dom­nului, păs­trat în Sfin­tele Scrip­­turi și ace­leași taine sau sacra­mente. În spe­cial, con­­servă acee­ași Pre­oție și cele­brează unicul sacri­ficiu al lui Cristos, prin care el edi­fică și face să cre­ască Bise­rica sa.

3. Bine­cu­vântat fie numele Dom­nului pentru tot ce se face în ascul­tare de porunca lui Cristos. Mă gân­desc la dia­logul inter­na­țional dintre Bise­rica Ca­to­lică și Bise­rica Orto­doxă în ansam­blul ei, și la cel dintre Bise­rica Greco-Cato­lică și Bise­rica Orto­doxă Română. Gândul meu se îndreaptă, deo­po­trivă, către cola­bo­rarea pas­to­rală res­pec­tuo­asă dintre cre­din­cioși orto­docși și cato­lici, care se dez­voltă la dife­rite nive­luri și aduce roade pro­mi­ță­to­are și în rândul tine­rilor, precum și la efor­tu­rile pentru rea­li­zarea unei tra­du­ceri inter­con­fe­sio­nale a Bibliei. Fie ca rela­ți­ile reci­proce să devină din ce în ce mai libere de orice teamă și sus­pi­ci­une, și să demons­treze că scopul ori­cărei acți­uni pas­to­rale este de a-l ajuta pe fie­care să cre­ască în fide­li­tatea față de unicul Domn.

Peste puține luni vom celebra cei 2000 de ani de la naș­terea lui Isus Cristos. Este vorba de un extra­or­­dinar și impor­tant jubileu pentru creș­tini și pentru între­aga uma­ni­tate, în mij­locul căreia creș­ti­nismul a avut, în aceste două mile­nii, atât de mare rele­vanță. De aceea, pe bună drep­tate, mem­brii Bise­ricii Cato­lice, împreună cu creș­ti­nii diver­selor con­fe­si­uni, vor celebra eve­ni­mentul cu suflet plin de recu­noș­tință față de Dum­nezeu pentru darul mân­tuirii.

Marele jubileu al anului 2000 soli­cită creș­ti­nii să pri­vească spre viitor mai conș­tienți de pro­vo­că­rile pe care le ridică venirea noului mileniu. Printre acestea se impune cău­tarea uni­tă­ții tuturor celor ce cred în Cristos. Exprim urarea ca al trei­lea mileniu creștin să ne găsească, dacă nu total uniți, cel puțin mai apro­ape de comu­ni­unea deplină.

4. În fine, bine­cu­vântat fie numele Dom­nului pentru ama­bi­li­tatea și atenția cu care m-ați primit în aceste zile.

Doresc să mani­fest vie și cor­dială recu­noș­tință în primul rând Pre­a­fe­ri­cirii sale, patri­a­rhului Teoc­tist, Sfân­tului Sinod, cle­rului și cre­din­cio­șilor Bise­ricii Orto­doxe din România care mi-au des­chis bra­țele și inima!

Domnul să bine­cu­vân­teze ace­astă stră­veche și ilustră Bise­rică în des­fă­șur­area misi­u­nii sale pas­to­rale; să con­ducă toți cre­din­cioșii să ofere lumii o nouă și bucu­ro­asă măr­turie de comu­ni­une deplină între ei și de fide­li­tate cur­ajo­asă față de evan­ghelie!

Adresez un salut patern și plin de afec­ți­une cre­din­cio­șilor Bise­ricii Cato­lice. Dum­nezeu mi-a dat bucuria să văd chi­pu­rile voastre și să mă rog cu voi. Ase­menea lui Paul bătrâ­nilor din Milet, vă spun și eu: „Vă încre­dințez lui Dum­nezeu și cuvân­tului harului său” (Fap 20,32).
Invoc ocro­tirea Mariei, slă­vita Maică a lui Dum­nezeu, peste toți cetă­țe­nii iubitei Româ­nii.

Fiii săi, care în decursul isto­riei au învățat să aibă încre­dere în mij­lo­cirea ei puter­nică, să poată găsi mereu în ea călăuza sigură spre a păși spre un viitor de pros­pe­ri­tate și pace și pentru a con­tribui la edi­fi­carea unei patrii din ce în ce mai juste și mai fra­terne. Amin!
Cristos a înviat!