Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Vigilia Pascală
sâmbătă, 8 aprilie 2023
Noaptea este pe sfârșite și se aprind primele licăriri de lumină ale zorilor, când femeile pornesc spre mormântul lui Isus. Ele înaintează nesigure, pierdute, cu inimile sfâșiate de durere pentru acea moarte care l-a luat pe Cel Preaiubit. Dar, sosind în locul acela și văzând mormântul gol, ele fac cale întoarsă, își schimbă destinația; părăsesc mormântul și aleargă să le anunțe discipolilor o cale nouă: Isus a înviat și îi așteaptă în Galileea. În viața acestor femei a avut loc Paștele, ceea ce înseamnă trecere: ele, într-adevăr, trec de la călătoria tristă către mormânt, la alergarea plină de bucurie către discipoli, pentru a le spune nu numai că Domnul a înviat, ci că există un țel de atins imediat: Galileea. Întâlnirea cu Cel Înviat e acolo, acolo duce Învierea. Renașterea discipolilor, învierea inimilor lor trece prin Galileea. Să intrăm și noi în această călătorie a ucenicilor care merg de la mormânt la Galileea.
foto: Vatican Media
Femeile, spune Evanghelia, „s-au dus să vadă mormântul” (Mt 28,1). Ele cred că Isus se află în acel loc al morții și că totul s-a sfârșit pentru totdeauna. Uneori ni se întâmplă și nouă să credem că bucuria întâlnirii cu Isus aparține trecutului, în timp ce în prezent cunoaștem mai presus de toate mormintele pecetluite: cele ale dezamăgirilor noastre, ale amărăciunilor noastre și ale neîncrederii noastre, cele ale „nu mai este nimic de făcut”, „lucrurile nu se vor schimba niciodată”, „mai bine să trăim de pe o zi pe alta” pentru că „nu există certitudinea zilei de mâine”. Și noi, dacă am fost copleșiți de durere, asupriți de tristețe, umiliți de păcat, amărâți de un vreun eșec sau asaltați de vreo îngrijorare, am simțit gustul amar al oboselii și am văzut stingându-se bucuria din inimă.
Uneori, am simțit pur și simplu oboseala de a duce mai departe viața de zi cu zi, obosiți să fim în prima linie a riscului, în fața zidului de cauciuc[1] al unei lumi în care legile celor mai abili și mai puternici par să prevaleze întotdeauna. Alteori, ne-am simțit neputincioși și descurajați în fața puterii răului, a conflictelor care sfâșie relațiile, a logicii calculului și a indiferenței care par să guverneze societatea, a cancerului corupției, a răspândirii nedreptății, a vânturilor înghețate ale războiului. Și, din nou, poate că ne-am trezit față în față cu moartea, pentru că ne-a răpit prezența dulce a celor dragi sau pentru că ne-a atins în boală sau calamitate și am căzut ușor pradă dezamăgirii, iar izvorul speranței a secat. Astfel, în asemenea situații sau în altele, drumurile noastre se opresc în fața mormintelor și noi rămânem imobilizați, singuri și neputincioși, repetând „de ce”. Acea înșiruire de „de ce”.
În schimb, femeile, în ziua Paștelui, nu rămân paralizate în fața unui mormânt, ci, spune Evanghelia, „au părăsit în grabă mormântul cu frică și cu bucurie mare, au alergat să-i anunțe pe discipolii Săi” (v. 8). Duc vestea care va schimba viața și istoria pentru totdeauna: Cristos a înviat! (cf. v. 6). Și, în același timp, păstrează și transmit discipolilor îndemnul Domnului, invitația Sa adresată lor: să meargă în Galileea, pentru că acolo îl vor vedea (cf. v. 7). Dar, frați și surori, ne întrebăm azi: ce înseamnă să mergi în Galileea? Două lucruri: pe de o parte, să iasă din spațiul închis din Cenacol, pentru a merge în regiunea locuită de neamuri (cf. Mt 4,15), să iasă din ascunzătoare pentru a se deschide misiunii, să scape de frică pentru a merge spre viitor. Pe de altă parte, înseamnă revenirea la origini, pentru că tocmai în Galileea a început totul. Acolo Domnul i-a întâlnit și i-a chemat pentru prima dată pe discipoli. Prin urmare, a merge în Galileea înseamnă a ne întoarce la harul originar, este a retrezi amintirea care regenerează speranța, „memoria viitorului” cu care am fost marcați de Cel Înviat.
Iată, deci, ce înfăptuiește Paștele Domnului: ne îndeamnă să mergem înainte, să ieșim din sentimentul înfrângerii, să răsturnăm piatra mormintelor în care adesea ne închidem speranța, să privim cu încredere spre viitor, pentru că Cristos a înviat și a schimbat cursul istoriei; dar, pentru a face acest lucru, Paștele Domnului ne duce înapoi la trecutul nostru de har, ne face să ne întoarcem în Galileea, acolo unde a început povestea noastră de dragoste cu Isus. El ne cere, mai precis, să retrăim acel moment, acea situație, acea experiență în care L-am întâlnit pe Domnul, am făcut experiența iubirii Lui și am primit o privire nouă și luminoasă asupra noastră, asupra realității, asupra tainei vieții. Pentru a ne ridica din nou, pentru a începe din nou, pentru a ne relua drumul, trebuie întotdeauna să ne întoarcem în Galileea, adică să ne întoarcem nu la un Isus abstract, ideal, ci la amintirea vie, concretă și trepidantă a primei noastre întâlniri cu El. Da, dragi frați și surori, pentru a merge trebuie să ne amintim; pentru a avea speranță, trebuie să ne hrănim memoria. Aceasta este invitația: amintește-ți și mergi! Dacă îți redobândești iubirea dintâi, uimirea și bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, vei merge mai departe. Amintește-ți și mergi!
Amintește-ți de Galileea ta și mergi spre Galileea ta. Este „locul” în care L-ai cunoscut pe Isus în persoană, unde, pentru tine, El nu a rămas un personaj istoric ca alții, ci a devenit persoana vieții tale: nu un Dumnezeu îndepărtat, ci Dumnezeul care este aproape, care te cunoaște mai mult decât oricine altcineva și te iubește mai mult decât oricine altcineva. Frate, soră, adu-ți aminte de Galileea, de Galileea ta: de chemarea ta, de acel Cuvânt al lui Dumnezeu care la un moment dat ți-a vorbit ție; de acea experiență puternică în Duhul Sfânt, de cea mai mare bucurie a iertării pe care ai trăit-o după acea Spovadă, de acel moment intens și de neuitat de rugăciune, de acea lumină care s-a aprinsă înlăuntrul tău și ți-a transformat viața, de acea întâlnire, de acel pelerinaj… Fiecare dintre noi își cunoaște propriul loc de înviere interioară, cel inițial, cel de căpătâi, cel care a schimbat lucrurile. Nu putem să-l lăsăm în trecut, Cel Înviat ne invită să mergem acolo pentru a trăi Paștele. Amintește-ți de Galileea ta, trezește amintirea și reînviaz-o astăzi. Revino la acea primă întâlnire. Întreabă-te cum a fost și când a fost, reconstruiește contextul, timpul și locul, retrăiește emoția și senzațiile, retrăiește culorile și aromele. Pentru că atunci când ai uitat acea prima iubire, atunci când ai uitat acea primă întâlnire, praful a început să se așeze pe inima ta. Și ai trăit tristețea și, ca și pentru discipoli, totul ți-a apărut fără perspectivă, cu un bolovan menit să pecetluiască speranța. Dar astăzi, puterea Paștelui te invită să rostogolești bolovanii dezamăgirii și neîncrederii; Domnul, expert în răsturnarea pietrelor de mormânt ale păcatului și ale fricii, vrea să-ți lumineze memoria ta sfântă, cea mai frumoasă amintire a ta, pentru a face actuală prima întâlnire cu El. Amintește-ți și mergi: întoarce-te la El, redescoperă harul învierii lui Dumnezeu în tine! Întoarce-te în Galileea, în Galileea ta!
Frați și surori, să-L urmăm pe Isus în Galileea, să-L întâlnim și să-L adorăm acolo unde ne așteaptă, pe fiecare dintre noi. Să reînviem frumusețea momentului în care, după ce l-am descoperit viu, l-am proclamat Domn al vieții noastre. Să ne întoarcem în Galileea, în Galileea primei iubiri: să ne întoarcem fiecare în Galileea sa, cea a primei întâlniri, și să ne reînviem la o viață nouă!