Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la Vigilia Pascală
sâmbătă, 4 aprilie 2015
Noaptea aceasta este noapte de veghere. Domnul nu doarme, Cel ce păzește pe poporul Său veghează (cf. Ps 121,4), ca să îl scoată din sclavie și să îi deschidă calea libertății. Domnul veghează și cu puterea iubirii Sale face ca poporul să treacă prin Marea Roșie; și face ca Isus să traverseze abisul morții și al infernului.
Noaptea aceasta a fost una de veghere pentru ucenicii și ucenicele lui Isus. Noapte a durerii și a fricii. Bărbații au rămas închiși în cenacol. Femeile, în schimb, în zorii zilei după sâmbătă, au mers la mormânt pentru a unge trupul lui Isus. Inima lor era plină de emoție și se întrebau: „Cum vom intra?, cine ne va rostogoli piatra mormântului?…” Dar iată primul semn al Evenimentului: marea piatră fusese deja dată la o parte și mormântul era deschis!
«Intrând în mormânt, au văzut un tânăr așezat la dreapta, îmbrăcat cu o haină albă …» (Mc 16,5). Femeile au fost primele care au văzut acest mare semn: mormântul gol; și au fost primele care au intrat în el…
„Intrând în mormânt”. Este benefic pentru noi, în această noapte de veghere, să ne oprim să reflectăm asupra experienței ucenicelor lui Isus, experiență care ne interpelează și pe noi. În fond, de aceea suntem aici: ca să intrăm, să intrăm în Taina pe care Dumnezeu a împlinit-o prin vegherea sa de iubire. Nu putem trăi Paștele fără a pătrunde misterul. Nu este ceva intelectual, nu înseamnă doar a cunoaște, a citi… E mai mult, e mult mai mult! „Intrând în mormânt” se referă la capacitatea de a rămâne uimit, de a contempla; capacitatea de a asculta tăcerea și de a auzi susurul unei frânturi din tăcerea sonoră cu care Dumnezeu ne vorbește (cf. 1 Regi 19,12).
Pentru a putea pătrunde taina trebuie să nu ne temem de realitate: să nu ne închidem în noi înșine, să nu fugim din fața a ceea ce nu înțelegem, să nu închidem ochii în fața problemelor, să nu le negăm, să nu eliminăm întrebările… A pătrunde taina înseamnă a trece dincolo de siguranțele confortabile, dincolo de comoditatea și de indiferența care ne încetinesc, și a porni în căutarea adevărului, a frumuseții și a iubirii, a căuta un sens care să nu fie unul lipsit de valoare, un răspuns care să nu fie banal la întrebările care pun la încercare credința noastră, fidelitatea noastră și rațiunea noastră.
Pentru a pătrunde taina este nevoie de umilință, umilința de a se pleca, de a coborî de pe piedestalul eu-ului nostru atât de orgolios, al vanității noastre; umilința de a ne redimensiona, recunoscând ceea ce suntem efectiv: creaturi, cu merite și defecte, păcătoși care au nevoie de iertare. Pentru a pătrunde taina este nevoie de această înjosire care înseamnă neputință, golire de propriile idolatrii… adorație. Fără adorare nu putem pătrunde taina.
Toate aceste lucruri le învățăm de la femeile discipole ale lui Isus. Ele au vegheat, în acea noapte, împreună cu Mama Lui. Iar ea, Fecioara Mamă, le-a ajutat să nu își piardă credința și speranța. În acest fel nu au rămas captive în teamă și durere, ci la primele mijiri ale zorilor au ieșit, purtând în mâini miresmele lor și cu inima îmbălsămată în iubire. Au ieșit și au găsit mormântul deschis. Și au intrat. Au vegheat, au ieșit și au pătruns Taina. Să învățăm de la ele să veghem împreună cu Dumnezeu și cu Maria, Mama noastră, pentru a pătrunde Taina care ne face să trecem de la moarte la viață.