Predica Papei la Vesperele de la începutul SRUC

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la celebrarea Vesperelor la începutul 
Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor,
Bazilica San Paolo fuori le mura, 18 ianuarie 2018

Astăzi începe Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, în care suntem invitați să invocăm de la Dumnezeu acest mare dar. Unitatea creștinilor este rod al harului lui Dumnezeu și noi trebuie să ne dispunem s-o primim cu inimă generoasă și disponibilă. În această seară sunt deosebit de bucuros să mă rog împreună cu reprezentanții celorlalte Biserici prezente la Roma, cărora le adresez un salut cordial și fratern. Salut și delegația ecumenică din Finlanda, studenții de la Institutul Ecumenic de la Bossey, în vizită la Roma pentru a aprofunda cunoașterea Bisericii catolice, și tinerii ortodocși și ortodocși orientali care studiază aici cu sprijinul Comitetului de Colaborare Culturală cu Bisericile Ortodoxe, care lucrează la Consiliul pentru Promovarea Unității Creștinilor.

Cartea Deuteronomului imaginează poporul lui Israel care și-a așezat tabăra în câmpiile Moabului, gata să intre în Țara pe care Dumnezeu i-a promis-o. Aici Moise, ca părinte grijuliu și conducător desemnat de Domnul, repetă poporului Legea, îl instruiește și îi amintește că va trebui să trăiască cu fidelitate și dreptate odată ce se va stabili în țara promisă.

Textul pe care tocmai l-am ascultat dă indicații despre modul de a celebra cele trei sărbători principale ale anului: Pesach (Paștele), Shavuot (Săptămânile), Sukkot (Corturile). Fiecare dintre aceste sărbători cheamă Israelul la recunoștință pentru darurile primite de la Dumnezeu. Celebrarea unei sărbători cere participarea tuturor. Nimeni nu poate să fie exclus: „Să vă bucurați înaintea Domnului Dumnezeului tău, tu, fiul tău, fiica ta, slujitorul tău și slujitoarea ta, levitul care este înăuntrul porților tale, străinul, orfanul și văduva care sunt în mijlocul tău” (Dt 16,11).

Pentru fiecare sărbătoare trebuie făcut un pelerinaj „în locul pe care-l va alege Domnul ca să-și stabilească numele acolo” (v. 2). Acolo, credinciosul israelit trebuie să stea în fața lui Dumnezeu. Cu toată că fiecare israelit a fost sclav în Egipt, fără nicio posesie personală, „să nu se înfățișeze înaintea Domnului cu mâinile goale” (v. 16) și darul fiecăruia va fi în măsura binecuvântării pe care Domnul i-a dat-o. Așadar toți vor primi partea lor de bogăție din țară și vor beneficia de bunătatea lui Dumnezeu.

Nu trebuie să ne uimească faptul că textul biblic trece de la celebrarea celor trei sărbători principale la numirea judecătorilor. Sărbătorile înseși îndeamnă poporul la dreptate, amintind egalitatea fundamentală între toți membrii, toți la fel de dependenți de milostivirea divină, și invitând pe fiecare să împartă cu alții bunurile primite. A da cinste și glorie Domnului în sărbătorile anului merge în același pas cu a da cinste și dreptate propriul vecin, mai ales dacă este slab și nevoiaș.

Creștinii din Indonezia, reflectând asupra alegerii temei pentru această Săptămână de rugăciune, au decis să se inspire din aceste cuvinte din Deuteronom: „Dreptatea, numai dreptatea să o cauți”(16,20). În ei este vie preocuparea că creșterea economică din țara lor, animată de logica concurenței, lasă mulți în sărăcie permițând numai câtorva să se îmbogățească mult. Este în pericol armonia unei societăți în care persoane de diferite etnii, limbi și religii trăiesc împreună, împărtășind un simț de responsabilitate reciprocă.

Dar acest lucru nu este valabil numai pentru Indonezia: această situație se întâlnește în restul lumii. Când societatea nu mai are ca fundament principiul solidarității și al binelui comun, asistăm la scandalul de persoane care trăiesc în mizerie extremă alături de zgârie-nori, hoteluri impunătoare și centre comerciale luxoase, simboluri ale bogăției uluitoare. Am uitat de înțelepciunea din legea mozaică, după care, dacă bogăția nu este împărtășită, societatea se dezbină.

Sfântul Paul, scriind romanilor, aplică aceeași logică și comunității creștine: cei care sunt puternici trebuie să se ocupe de cei slabi. Nu este creștinește „a ne complace în noi înșine” (15,1). De fapt, urmând exemplul lui Cristos, trebuie să ne străduim să-i edificăm pe cei care sunt slabi. Solidaritatea și responsabilitatea comună trebuie să fie legile care susțin familia creștină.

Ca popor sfânt al lui Dumnezeu, și noi suntem mereu gata să intrăm în Împărăția pe care Dumnezeu ne-a promis-o. Însă, fiind dezbinați, avem nevoie să ne amintim de apelul la dreptate adresat nouă de Dumnezeu. Și între creștini există riscul să prevaleze logica știută de israeliți în timpurile antice și de atâtea popoare dezvoltate din zilele noastre, adică, în tentativa de a aduna bogății uităm de cei slabi și de cei nevoiași. Este ușor să uităm egalitatea fundamentală care există între noi: că la origine toți eram sclavi ai păcatului și că Dumnezeu ne-a mântuit la Botez, numindu-ne fii ai săi. Este ușor să credem că harul spiritual dăruit nouă este proprietate a noastră, ceva ce ne revine și ce ne aparține. În afară de asta, este posibil ca darurile primite de la Dumnezeu să ne facă orbi la darurile împărțite altor creștini. Este un păcat grav a diminua sau a disprețui darurile pe care Domnul le-a acordat altor frați, crezând că aceștia sunt într-un fel mai puțin privilegiați ai lui Dumnezeu. Dacă nutrim asemenea gânduri, permitem ca însuși harul primit să devină izvor de orgoliu, de nedreptate și de dezbinare. Și atunci cum vom putea intra în împărăția promisă?

Cultul care se potrivește cu acea împărăție, cultul pe care îl cere dreptatea, este o sărbătoare care îi cuprinde pe toți, o sărbătoare în care darurile primite sunt făcute accesibile și împărtășite. Pentru a face primii pași spre acea țară promisă care este unitatea noastră, înainte de toate trebuie să recunoaștem cu umilință că binecuvântările primite nu sunt ale noastre de drept ci sunt ale noastre prin dar și că ne-au fost date pentru ca să le împărtășim cu alții. În al doilea rând, trebuie să recunoaștem valoarea harului acordat altor comunități creștine. Prin urmare, va fi dorința noastră să participăm la darurile altuia. Un popor creștin reînnoit și îmbogățit de acest schimb de daruri va fi un popor capabil să meargă cu pas sigur și încrezător pe calea care conduce la unitate.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 13.01.2019
Publicarea pe acest sit: 19.01.2019
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.