Predica Papei la solemnitatea Ss Petru şi Paul

Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
la solemnitatea Sfinții Petru și Paul
sâmbătă, 29 iunie 2019

Apostolii Petru și Paul stau în fața noastră ca martori. Nu au încetat niciodată să vestească, să trăiască în misiune, în mișcare, din țara lui Isus până la Roma. Aici l-au mărturisit până la sfârșit, dându-și viața ca martiri. Dacă mergem la rădăcinile mărturiei lor, îi descoperim martori ai vieții, martori ai iertării și martori ai lui Isus.

Martori ai vieții. Și totuși viețile lor n-au fost curate și liniare. Ambii erau cu caracter foarte religios: Petru discipol de la prima oră (cf. In 1,41), Paul chiar „plin de zel pentru tradiția primită de la strămoși” (Gal 1,14). Însă au făcut greșeli enorme: Petru a ajuns să-l renege pe Domnul, Paul să persecute Biserica lui Dumnezeu. Amândoi au fost despuiați de întrebările lui Isus: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?” (In 21,15); „Saul, Saul, pentru ce mă persecuți?” (Fap 9,4). Petru a rămas îndurerat de întrebările lui Isus, Paul orbit de cuvintele sale. Isus i-a chemat pe nume și le-a schimbat viața. Și după toate aceste aventuri s-a încrezut în ei, în doi păcătoși căiți. Am putea să ne întrebăm: de ce Domnul nu ne-a dat doi martori foarte integri, cu cazierul curat, cu viață neprihănită? Pentru ce Petru, când era Ioan? Pentru ce Paul și nu Barnaba?

Există o mare învățături în asta: punctul de plecare al vieții creștine nu este faptul de a fi vrednici; cu aceia care se credeau buni Domnul a putut să facă foarte puțin. Când ne considerăm mai buni decât alții este începutul sfârșitului. Domnul nu face minuni cu acela care se crede drept, ci cu acela care știe că este nevoiaș. Nu este atras de bravura noastră, nu pentru asta ne iubește. El ne iubește așa cum suntem și caută oameni care nu-și sunt suficienți lor înșiși, ci sunt dispuși să-i deschidă inima. Petru și Paul au fost așa, transparenți în fața lui Dumnezeu. Petru a spus asta imediat lui Isus: „sunt un păcătos” (Lc 5,8). Paul a scris că este „ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol” (1Cor 15,9). În viață au menținut această umilință, până la sfârșit: Petru răstignit cu capul în jos, pentru că nu se considera vrednic să-l imite pe Domnul său; Paul mereu afecționat de numele său, care înseamnă „mic”, și uitând de numele primit la naștere, Saul, numele primului rege al poporului său. Au înțeles că sfințenia nu constă în înălțare, ci în înjosire: nu este o urcare în clasament, ci încredințarea în fiecare zi a propriei sărăcii Domnului, care face lucruri mari cu cei umili. Care a fost secretul care i-a făcut să meargă înainte în slăbiciuni? Iertarea Domnului.

Așadar să-i redescoperim martori ai iertării. În căderile lor au descoperit puterea milostivirii Domnului, care i-a regenerat. În iertarea sau au găsit o pace și o bucurie nesuprimabile. Cu ceea ce au făcut ar fi putut să trăiască sentimente de vinovăție: de câte ori s-a gândit Petru la renegarea sa! Câte scrupule pentru Paul, care a făcut rău atâtor nevinovați! Omenește au eșuat. Dar au întâlnit o iubire mai mare decât eșecurile lor, o iertare așa de puternică încât a vindecat și sentimentelor lor de vinovăție. Numai când experimentăm iertarea lui Dumnezeu ne renaștem cu adevărat. De acolo se pornește din nou, de la iertare; acolo ne regăsim pe noi înșine: în mărturisirea păcatelor noastre.

Martori ai vieții, martori ai iertării, Petru și Paul sunt mai ales martori ai lui Isus. El în Evanghelia de astăzi întreabă: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?”. Răspunsurile evocă personaje din trecut: „Ioan Botezătorul, Ilie, Ieremia sau unul dintre profeți”. Persoane extraordinare, dar toate moarte. În schimb Petru răspunde: „Tu ești Cristos” (cf. Mt 16,13.14.16). Cristos, adică Mesia. Este un cuvânt care nu indică trecutul, ci viitorul: Mesia este cel așteptat, noutatea, cel care aduce în lume ungerea lui Dumnezeu. Isus nu este trecutul, ci prezentul și viitorul. Nu este un personaj îndepărtat care trebuie amintit, ci Acela căruia Petru îi vorbește cu tu: Tu ești Cristos. Pentru martor, mai mult decât un personaj al istoriei, Isus este persoana vieții: este noul, ceea ce nu este deja văzut; noutatea viitorului, nu o amintire din trecut. Așadar, martori nu este cel care cunoaște istoria lui Isus, ci acela care trăiește o istorie de iubire cu Isus. Pentru că martorul, în fond, numai asta vestește: că Isus este viu și este secretul vieții. De fapt, vedem pe Petru care, după ce a spus: Tu ești Cristos, adaugă: „Fiul Dumnezeului cel viu” (v. 16). Mărturia se naște din întâlnirea cu Isus viu. Și în centrul vieții lui Paul găsim același cuvânt care vine din inima lui Petru: Cristos. Paul repetă acest nume încontinuu, aproape de patru sute de ori în scrisorile sale! Pentru el Cristos nu este numai modelul, exemplul, punctul de referință: este viața. Scrie el: „Pentru mine a trăi este Cristos” (Fil 1,21). Isus este prezentul său și viitorul său, până acolo încât consideră trecutul gunoi în fața sublimității cunoașterii lui Cristos (cf. Fil 3,7-8).

Frați și surori, în fața acestor martori, să ne întrebăm: „Eu reînnoiesc în fiecare zi întâlnirea cu Isus?”. Eventual suntem niște curioși despre Isus, ne interesăm de lucruri de Biserică sau de știri religioase. Deschidem situri și ziare și vorbim despre lucruri sacre. Dar așa se rămâne la ce spun oamenii, la sondaje, la trecut, la statistici. Pe Isus îl interesează puțin. El nu vrea reporter al spiritului, cu atât mai puțin creștini de copertă sau de statistici. El caută martori, care în fiecare zi îi spun: „Doamne, tu ești viața mea”.

După ce l-au întâlnit pe Isus, după ce au experimentat iertarea sa, apostolii au mărturisit o viață nouă: nu s-au mai precupețit, s-au dăruit pe ei înșiși. Nu s-au mulțumit cu jumătăți de măsură, ci au asumat unica măsură posibilă pentru cel care îl urmează pe Isus: aceea a unei iubiri fără măsură. S-au „oferit ca jertfă” (cf. 2Tim 4,6). Să cerem harul de a nu fi creștini lâncezi, care trăiesc din jumătăți de măsură, care lasă să se răcească iubirea. Să regăsim în raportul zilnic cu Isus și în forța iertării sale rădăcinile noastre. Isus, ca pe Petru, ne întreabă și pe noi: „Cine sunt eu pentru tine?”; „mă iubești tu?”. Să lăsăm ca aceste cuvinte să intre în noi și să aprindă dorința de a nu ne mulțumi cu minimul, ci de a tinde spre maxim, pentru a fi și noi martori vii ai lui Isus.

Astăzi se binecuvântează pallium-urile pentru arhiepiscopii mitropoliți numiți în ultimul an. Pallium amintește de oița pe care păstorul este chemat să o poarte pe umeri: este semn că păstorii nu trăiesc pentru ei înșiși, ci pentru oi; este semn că, pentru a poseda viața, trebuie s-o pierdem, s-o dăruim. Împărtășește cu noi bucuria de astăzi, după o frumoasă tradiție, o delegație a Patriarhiei ecumenice, pe care o salut cu afect. Prezența voastră, iubiți frați, ne amintește că nu ne putem precupeți nici pe drumul spre unitatea deplină dintre cei care cred, în comuniunea la toate nivelurile. Pentru că împreună, reconciliați de Dumnezeu și iertându-ne reciproc, suntem chemați să fim martori ai lui Isus cu viața noastră.

Autor: Papa Francisc
Traducător: pr. Mihai Pătrașcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 29.06.2019
Publicarea pe acest sit: 29.06.2019
Etichete: ,

Documente pe teme asemănătoare:

Comentariile sunt închise.